"Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranța! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează și la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranță, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranța!” – îndemn peste timp al mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu

Despre înmulțirea răului

Tineretul de azi nu mai simte sufletul neamului așa cum îl simțeam noi. Sunt fără rădăcină. Sunt copii care te uluiesc, pur și simplu, prin precocitatea lor și, în același timp, prin inocența sufletului lor curat, a conștiinței curate; și sunt alții, care de mici copii te sperie pur și simplu. Iar cei buni parcă se configurează de pe-acum victime ale celorlalți, care sunt copleșitor de mulți.

Eu zic că miile de ani au fost ani de cernere, a fost strategia Tatălui Ceresc, să facă răul să se declare, să se declanșeze, să ajungă până la ultimele lui limite, ca atunci când va fi nimicit, să fie total nimicit. Pentru că numai o rădăcină de rău, o bucățică mică dacă rămâne, de-acolo proliferează și redevine ceea ce este în ziua de azi. Parabola cu merele, pe care o mai zic eu, este ilustrativă din punctul acesta de vedere. Noi nu ne dăm seama cât de puternică este forța distructivă a răului, anti-binele, anti-iubirea. Dacă Dumnezeu este iubire, nenumitul este ură, este anti-iubire sau iubire eșuată. Lucifer și-a adorat Creatorul până când în el a încolțit sămânța răului. Dar ea exista deja, germina. O mică sămânță de rău dacă este, proliferează.

De pildă, dacă într-un car de mere bune, perfecte, pui o stârpitură de măr un pic putredă, putrezește întâi el și-apoi putrezește tot. Dacă nu se intervine, carul de mere nobile n-are nicio șansă. Putrezește. Dar fenomenul invers nu se-ntâmplă. Dacă pui într-un car de mere putrede unul nobil, acela chiar n-are nicio șansă. Este decimat din primul moment. Și noi trăim tragedia asta. S-au cernut, s-au cernut, merele putrede au tot fost aruncate în același car, iar merele bune, săracele, au fost lăsate în car într-o situație precară. Ele supraviețuiesc numai în măsura în care nu este un colț de rău între ele. O mică putreziciune dacă pătrunde, e gata. Asta se întâmplă și cu copiii noștri. În mediul nostru familial, sunt îngeri. În momentul în care ajung în lumea mare încep să se contamineze. Noi înșine nu ne dăm seama cum ne contaminăm.

Soluția a văzut-o clar Părintele Arsenie Boca, care spune în rugăciunea lui personală: "Luminează-mă cu lumina Ta, Doamne, ca să văd lumea prin ochii Tăi”. Este singura șansă ca să supraviețuim.

Știi ce-l distruge pe dușman? Nu ne vine a crede, dar așa este. Îl distruge iubirea. Iubirea ne învață să nu blamăm răul. Lucrul acesta ni se pare un paradox, dar nu este, dacă te gândești bine. Tu mi-ai făcut un rău, eu aplic legea Talionului: mi-ai scos un ochi, îți scot și eu ție un ochi. Ce am făcut de fapt? Am dublat răul. Deci, în loc să moară un ochi, au murit doi ochi. Eu nu mă las, aplic în continuare legea și-ți plătesc cu rău în continuare. Ce fac? Îl dublez din nou. Uite așa a crecut puterea lui. Ce se întâmplă dacă eu nu-l blamez și nu mă răzbun și nu-i plătesc cu aceeași monedă? S-a oprit lucrarea lui aici, n-a mers mai departe! A rămas sub zidurile Troiei, aceste ziduri fiind dragostea mea, peste care el nu poate trece cu răul lui. Și răul s-a limitat la ce este el. Atât. Mai departe n-a putut merge. Îți dai seama?

Dar omenirea n-a făcut așa. Răul a crescut, dubând de fiecare dată sfera răului. El are acum o putere nimicitoare prin noi. Părintele Arsenie a spus: "Stai liniștit, nu te agita. Pune genunchiul la pământ, roagă-te și postește. Pentru că tu ai chemat cele care vin. Gândește-te că ceea ce vine trebuie să vină. Ca să te absolve pe tine de o alegere lipsită de profunzime, de înțelepciune, de trăire. Acum de ce te vaiți? Așa-mi trebuie! Și roagă-te la milostivirea nemărginită, care se va îndura”. Se va îndura, dar vor veni furtunile de cernere, despre care vorbește, de pildă, Psalmul 77. Vorbește psalmistul David, că el n-a fost numai psalmist, a fost profet! El spune clar: "aruncat-am pe hainele mele sorți!”. Deci, a știut de atunci ce se va întâmpla și el a spus de atunci că perioada de de cernere, de curățire a omenirii de rău de către bunul Dumnezeu se face cu asemenea mânie că "încremenește călărețul pe cal”. Asta este metafora lui. Noi am chemat lucrurile acestea. Atunci de ce ne văităm? Să ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de noi, să ne ierte nepriceperea și să ne dea din nou frumusețea cea dintâi.

Eu, nevrednica de mine, mi-am făcut o rugăciune, și am impresia că ea va fi ascultată: „Îmi cer iertare, Doamne, pentru cei care nu cred, nu Ți se închină, nu Te iubesc, nu Te respectă, nu Te ascultă! Îți cer iertare! Iartă-i! Celor care fac bine, fă-le binele!” Dacă nu ne cerem iertare pentru lucrul acesta, ce ne folosesc cuvintele? Cuvintele au tărie prin duhul cu care se întemeiază ele.  Altfel sunt „aramă sunătoare și chimval răsunător!”

Tot David, în calitate de profet, spune: „ca să primesc iertarea Ta, Doamne, am străbătut căi aspre”. Păi, să ne ajute Dumnezeu să le străbatem fără să ne atașăm nenumitului.

Noi va trebui să arătăm tot timpul cine suntem: nu suntem de acord, nu aveți dreptate, nu credeți în adevăr! Asta cu orice preț! Dar mai mult ce putem face, când l-am întărit atât de mult? Are atâta putere negativă, că, dacă vrea el, în câteva minute spulberă toată Terra, o face praf…

Mai sunt și sfinții…

Bineînțeles! Noi știm că nu își va face de cap până la sfârșit. Știm lucrul acesta. Dar armele noastre de luptă și de rezistență sunt reduse. Nu cu cuceririle lui vom câștiga bătălia, ci urmând poruncile Domnului.

L-am auzit pe Părintele Bordașiu, fost deținut politic, vorbind despre Eminescu. Și mi-a părut așa de bine că a vorbit în același spirit în care am vorbit eu.

Eminescu a luptat enorm pe linia tradiției organice românești. A fost românul absolut și creștinul ortodox. Cei ce lovesc în el lovesc în esențialitatea lui Eminescu. Au făcut-o Norman Manea, Zigu Ornea, Patapievici și alții mai vechi și mai noi, au reușit să lovească direct în inima problemei. În problema lui Eminescu îi contrazic cu toată forța mea de  mică, incultă, analfabetă, cum mi s-a spus că sunt. Ca să lămuresc prietenii, am analizat cu metode clasice, din perspectivă creștină și românească, „Sara pe deal”. Nu-mi pasă ce cred „culții” despre această analiză. Știu că este justă. Am repetat ce am avut de spus și punct. Nu le-am răspuns, nu am făcut polemică. Mi-am exprimat, la nivelul meu, punctul de vedere. Vor constata detractorii că, pentru neamul nostru, Eminescu a fost, este și va fi Luceafărul, deopotrivă român și creștin.

Fragment din lucrarea Florin Palas – "Generația mărturisitoare”, Brașov, 2019

Mărturisire de credință a Aspaziei Oțel Petrescu

„Știu că sunt o păcătoasă de rând și, pe cât mă ajută puterile, îmi cunosc limitele. Totuși cel puțin atâta pot să afirm după paisprezece ani de catarsis, parcurgând închisorile comuniste. Nu am cârtit și nu am regretat nici o clipă că mi-am așternut cu nevrednicie la picioarele Mântuitorului paisprezece ani din viața mea (întreaga mea tinerețe) nu pentru vreun folos, fie și duhovnicesc, ci pentru izbăvirea și învierea neamului meu ortodox creștin și românesc. Cred că din acest motiv Domnul Iisus Hristos m-a asistat în această încercare cu răbdare, cu gingășie, cu iubire și nu S-a împiedicat de limitele mele absurde și nechibzuite. De aceea cred că am dreptul să mărturisesc cum Îl cunoaște sufletul meu prin iubire și cum mă rog, aș zice, cu disperare să mă ajute să nu-L părăsesc și să nu neg ceea ce a presărat ca valoare în sufletul meu și să nu lepăd ca nefolositoare sublime învățăminte acordate și câștigate prin suferință în închisoare.

Fraților, vă încredințez, cu o încredere de nezdruncinat, că Domnul nu ne părăsește nicio singură clipă. Este permanent cu noi, ne conduce prin orice încercare, oricât ar fi ea de grea. El ne arată cum putem birui durerea îndurând în liniște și cu răbdare suferința, ne face să vedem cât de strălucitor este Taborul și că îl putem atinge urcând pe el pe Golgota. Să nu vă fie frică! CU NOI ESTE DUMNEZEU!”

(din cuvântul rostit de doamna Aspazia Oțel Petrescu în numele fostelor deținute politic, la Hramul Paraclisului "Nașterea Maicii Domnului” de la Mislea, 2016)

Mărturii la Trinitas - despre temniță, Mama, Maica Domnului și Radu Gyr:

De ziua Doamnei Aspazia Oțel Petrescu, pe 9 decembrie 2019 (+23 ianuarie 2018), în apropierea zilei de naștere pământești a mărturisitorului Nicolae Purcărea (13 Decembrie 1923 – 25 Septembrie 2015) la sala Reduta din Brașov s-a desfășurat o manifestare de suflet deosebită: o conferință omagială a celor doi mucenici ai dreptei credințe, la care au participat Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Valerian Pâslaru (fostul actor Dragoș Pâslaru, călugărit la Mănăstirea Frăsinei după Mineriada din iunie 1990, acum Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon – Vâlcea ), Părintele Mihail Bobârnat (duhovnicul Schitului Chirpăr, ucenic al Părintelui Teofil Părăian) și Doamna Maria Trifan, fiica îndrumătorului sfinților din închisorile comuniste, Traian Trifan. Gazdă a întâlnirii a fost profesoara Crina Palas, autoarea unei lucrări de doctorat despre poezia detenției și profesorul Florin Palas, autorul cărții "Generația mărturisitoare”, care cuprinde mărturii inedite ale Aspaziei Oțel Petrescu și ale lui Nicolae Purcărea, lansată în cadrul evenimentului împreună cu o emisiune specială de timbre In Memoriam cei doi mărturisitori (foto mai jos).

Întâlnirea de suflet românesc a fost onorată și de prezența actorilor Gabriela și Cristi Iacob (Teatrul Mic din București), care au susținut un recital din poezia detenției, de Grupul Psaltic Heruvikon (din Făgăraș) și de tinerii din cadrul Atelierului de chitară al Protopopiatului Ortodox Rupea, coordonați de pr. Marius Demeter.

La cinci ani de la plecarea la Ceruri a Doamnei Aspazia publicăm în format video toate aceste mărturisiri profunde, ce ar merita să fie cuprinse în ediția a doua a volumului lansat la Reduta din Brașov. Fotografii, cu mulțumiri: Gheorghe Iosif, transmite portalul Mărturistorii.ro. Video cu alocuțiunile, AICI.

Citiți și Doamna Aspazia Oțel Petrescu – Floarea de oțel a generației martirilor și mărturisitorilor anticomuniști. Un an în Lumina Celui nepătruns. MĂRTURIE / VIDEO

Ultimele clipe ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu și întâlnirile cu Maica Domnului, Părintele Justin și mama Sfintei închisorilor, în grădinile Raiului. Mărturisirile emoționante ale maicilor de la Petru Vodă

Sfânta Închisorilor comuniste a pășit spre Lumina Lină. 70 de Fotografii și 7 Filmări și reportaje de la înmormântarea Doamnei Aspazia Oțel Petrescu (+23 ianuarie 2018)