Monahul Paulin Clapon (fotografii) a fost deținut politic timp de 22 de ani, dintre care aproape 20 numai la Aiud. Iată mărturia lui despre Aiud și sfinții lui:

„Aiudul a fost cu-adevărat temnița neamului românesc. Aproape toți intelectualii români de vârf și-au pierdut viața acolo.
În 1948 a fost foamete. Erau patru țigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia și făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!
O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română și au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniștii. Practic erau ca niște schelete. Asta a făcut regimul comunist. Și poate e prea puțin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în pușcărie, sunt sigur că au suferit și cei de afară. Poate chiar mai mult!
La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Niște criminali ordinari. Deși erau poate special înrăiți, pentru că dimineața când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deținuților.”

Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, că am suferit puțin pentru tine!

– Ca să-ți spun chinurile de la Aiud, trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă dați seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din județul Arad, și cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Și ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiți cu 10 zile de izolare. Și acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranți. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgați la izolare vreo 60 de inși. Și au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolați. Eu am raportat condițiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereții sunt curați și că avem calorifere. De parcă ar fi funcționat vreodată… În timpul ăsta au murit doi din cei băgați la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a așezat în genunchi lângă patul lui și a spus: „Mulțumescu-Ți, Ție, Doamne, că am suferit puțin pentru tine!”.
În 19 ani și șapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am știut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămașă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină și am primit o pastă de dinți și-o batistă. La Pitești, casierul și contabilul de acolo mi-au spus cât am câștigat lucrând în mină: 45 de bani.

– Ce personalități ați cunoscut la Aiud?

– Cam pe toți pe care îi știți și dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

– L-ați cunoscut pe Traian Trifan?

– Cum să nu! Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut și pe Părintele Arsenie Papacioc. Și pe mulți alții.

Plâng sălciile pentru neamul românesc…

Mi-amintesc de prințul Ghika. A fost scos într-o mașină, cu un securist la volan și cu însoțitori, la o plimbare prin țară ca să vadă realizările regimului comunist. La Aiud era o grădină modernă, făcută de deținuți. Și l-au dus și pe Ghika acolo, care lucrase și el la grădină. Lucrase prin ’42-’43. Crăciun, care era comandantul pușcăriei, zice: „puneți-i domnului Ghika o ladă cu roșii și castraveți”. Și-l duc pe Ghika în fața deținuților, cărora le spune: „Am fost prin țară și, uite, v-am adus niște roșii”. „Ei, dar ce ați mai văzut altceva?”. „Măi băieți, plâng sălciile, măi! Jos e apă, sub sălcii, de plânsul neamului românesc”.

Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr!

– Pe Petre Țuțea l-ați cunoscut la Aiud?

– El a fost socialist în tinerețe. S-a întâlnit cu Petre Pandrea, care era cumnatul lui Pătrășcanu. Țuțea a avut o întorsătură de 180 de grade. A fost un om onorabil. Prea puțin s-a scris despre el. Nu prea a avut cine să scrie pentru el. A avut o viață demnă, fără compromisuri.

– De Radu Gyr cum vă aduceți aminte?

– Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr. Un talent, un condei de excepție. „Bădie Radu, fă-mi și mie niște versuri!”. „Bine, da’ dă-mi un subiect”. Îi dădeai subiectul, a doua zi aveai versurile. El le făcea, el le reținea. A mai fost un poet talentat în închisoare, Nichifor Crainic. Are poezii excepționale, cum ar fi Cântecul Potirului.

Știam pe dinafară Noul Testament

– Ce a însemnat poezia în detenție?

– E singura armă pe care am avut-o în închisoare! Am știut atâtea poezii, pe care nu le mai știu. Știam pe dinafară Noul Testament. De dimineață până seara nu reușeam să le spun pe toate!

– Din punct de vedere spiritual ați transformat închisoarea în mănăstire…

– Da, da. Pentru acești oameni care au scris am un respect deosebit. Au fost sute de poeți care, dacă ar fi fost în libertate, nu ar fi scris un vers. E una când scrii pe hârtie și alta când scrii pe talpa pantofului, după ce dai cu săpun, cu un bețișor, versuri! Sau să asculți versurile primite prin Morse, bătute la țeavă...

Dumnezeu să-l odihnească în Pace!

Aiudule, Aiudule,
temniță cruntă,
fă-te, zăludule,
piatră măruntă.

Focul mănâce-te,
că nu te saturi.
Mereu vrei scâncete
și bei oftaturi.

Vântul destramă-te,
că nu-ți ajunge
- și-n marea-ți foamete -
mereu vrei sânge.

Apele facă-te
ape ca ele,
lacrimi din lacăte
plâns de zăbrele.

Grindina 'ndoaie-te,
spele-te ploaie,
lanțuri și geamăte
să ți le-nmoaie.

Aiudule, Aiudule,
fiară năucă,
face-te-ai, crudule,
scrum și nălucă.

Blestemul Aiudului - de Radu Gyr

Citiți și Părintele Paulin Clapon: VEȘNIC PREZENT! OMAGIUL parașutiștilor și ziariștilor. MESAJ, INTERVIU, FOTOGRAFII

Schimonahul Paulin Clapon de la Petru Vodă, veteran al Armatei Române, a plecat în Armata din Ceruri a lui Hristos

Erou pentru România și martir pentru Hristos: Părintele Paulin Clapon, șoim al trupelor de parașutiști și fost deținut politic, decorat de Armata Română la Mănăstirea Petru Vodă. GALERIE FOTO, VIDEO și doua interviuri