Încă de la început, autorul subliniază: „Desigur, există mulți sfinți amintiți în sinaxare și mulți părinți duhovnicești împodobiți cu virtuți și harisme. Însă de fiecare dată când am încercat să-l încadrăm pe părintele Arsenie, am constatat, ca și părintele Serafim Popescu, că un asemenea cuvios cu viețuire sfântă este atât de rar atât în monahismul românesc, cât și pretutindeni, având de la Dumnezeu atâta revărsare de har. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că «părintele Arsenie a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc [adică o personalitate de înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română]». Când doi părinți sfinți spun același lucru despre părintele Arsenie, atunci trebuie orientate adecvat lentilele de receptare, pentru a nu reduce realitatea la măsurile noastre împuținate de înțelegere” (pp. 12-13).

Împodobit cu virtuți preaalese și harisme prin care Duhul Sfânt s-a revărsat din belșug asupra oamenilor, părintele a viețuit până la sfârșit, smerit, în deplină cuvioșie. Părintele Stăniloae însuși îl numea „ostenitorul smerit de la Sâmbăta” (p. 34), iar părintele Cleopa vedea în el „smerită înțelepciune și duhovnicească dragoste strâns legate și formând lanțul de aur al dreptei socoteli” (p. 35).

Bogatele sale daruri au fost multă vreme umbrite de închipuiri omenești și de fabulații care s-au întrețesut, sugerând o imagine mai degrabă mitologică decât reală și duhovnicească. Volumul restituie astăzi chipul curat al Sfântului Arsenie de la Prislop, așa cum reiese din mărturiile celor care l-au cunoscut. „Uimesc - mărturisește Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei - în mod deosebit tăcerea, negrăirea de rău și nejudecarea, care au însoțit, în mod constant, viețuirea și nevoința părintelui Arsenie, care, în ciuda faptului că era cunoscător al tainelor lui Dumnezeu și ale oamenilor, nu s-a revoltat niciodată împotriva celor care l-au învinuit pe nedrept, l-au prigonit sau au dat mărturie mincinoasă împotriva lui, și nu i-a vorbit de rău, nici nu i-a judecat, ci s-a rugat pentru ei și i-a iertat, făcându-se, astfel, împlinitor al cuvintelor Mântuitorului Hristos, Care, în Predica de pe munte, ne îndeamnă zicând: «Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc» (Mt 5, 44).

În aceste vremuri în care se caută și se exaltă «dreptatea» și «drepturile» și se judecă totul și toți, ne este pilduitoare atitudinea părintelui mărturisitor Arsenie, care n-a căutat cuvânt-înainte dreptatea omenească, ci «Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui» (Mt 6, 33) - nu numai pentru sine, ci și pentru cei care l-au cercetat și i-au cerut cuvânt de îndrumare -, oricare ar fi fost circumstanțele în care s-a aflat. Rugăciunea sa fierbinte pentru neamul românesc și pentru întreaga lume, împletită cu pocăința, constituie soluția cea mai concretă și eficientă pentru a străbate prin frământările și tulburările ce dau târcoale omenirii tot mai mult.

Fie ca parcurgerea celor cuprinse în acest volum de mărturii să trezească în inimile cititorilor râvna pentru o trăire mai deplină și mai autentică a vieții în Hristos - în duhul cel adevărat, ce reiese din viețuirea și învățătura Cuviosului și de-Dumnezeu-purtătorului părintelui nostru Arsenie Mărturisitorul de la Prislop -, cu perseverență și cu statornicie neclintită în încercări, cu rugăciune și pocăință, cu nădejde în făgăduința Mântuitorului, Care zice: «Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui» (Mt 10, 22)” (pp. 8-9).