Vicleana amăgire

Contemplând rostogolirile în valuri ale semănătorilor de sminteală din spațiul virtual de ieri și de azi n-ai cum să nu-ți amintești zbuciumul acelui vifor demonic pe care-l tâlcuise Dostoievski într-unul dintre romanele sale, folosind ca epigraf celebrele versuri ale lui Pușkin: «Se vede că demonul în câmp ne mână și ne înconjoară pe de lături».

Aceasta este tehnica semănătorilor de sminteală din toată vremea și din tot locul. Gândul acesta mi-a fost stârnit citind recenta ticluire de cifre în articolul unui jurnalist de la Recorder. Ce ne spune acel articol? Că Bisericile din București au primit din fonduri publice, în 13 ani, circa 1,3 miliarde de lei în spatele cărora, zice jurnalistul, s-ar afla „clanul Marelui Alb” (vom stărui cu alt prilej asupra acestei metafore care-l îndrumă pe cititor să încadreze Biserica Ortodoxă și pe ierarhul din poziția arhierească cea mai înaltă în categoria clanurilor tenebroase).

Și biata lume necăjită tresare, ba unii se tulbură și oarecum se rătăcesc, cuprinși de mirare. Așa de mult, își vor șopti aceștia lăuntric?

Să nu ne lăsăm însă amăgiți de acest șiret îndemn și să ieșim de sub vicleana vrajă chemând în sprijin adevărul și bunul simț, grav umilite în atfel de materiale. Fiindcă, iată ce înseamnă această sumă.

Alocația aceea de 1,3 miliarde lei din cei 13 ani către Bisericile din București, clamată spre a provoca tulburare și duh de sminteală, înseamnă în fapt o cheltuială anuală echivalentă cu 12 euro pe cap de bucureștean. Atâta cântărește în sarcina de plăți ale bucureșteanului mediu sprijinul anual acordat Bisericilor din Municipiu (conform cifrei comunicată de Recorder).

Un sprijin binevenit, desigur, fiindcă, precum ne spune Domnul nostru Iisus Hristos, banul pe care-l pune văduva în cutia milei este mai mult decât suma cea teribilă a bogatului. Și Biserica, prin Întâi Stătătorul ei, a știut așa de bine să-l chivernisească, fiindcă, spre deosebire de prea-savanții administratori ai vieții noastre comune, Biserica, în frunte cu Prea Fericirea Sa, a realizat minuni de lucrări și fapte în tot acest interval (între care, minunea cea mare a zidirii Catedrale Mântuirii Neamului).

Și aceasta pentru că a așezat la temelia acestui fel de administrație o altfel de știință și anume știința iconomiei lui Dumnezeu, cea care lucrează spre binele a toată făptura nu doar pentru îndestularea vieții celei egoiste.

Pe de altă parte, putem judeca și așa. Dat fiind că această Catedrală este a întregului neam românesc, am fi îndreptățiți să proiectăm calculele inclusiv la scara României, astfel că, așa privite lucrurile, valoarea medie anuală a acestui sprijin ar fi de circa 1 euro pe cap de locuitor (o asemenea raportare ar fi îndreptățită în mare măsură de faptul că suma provine și de la Guvern nu numai din bugetul Capitalei).

Dacă ne referim, în fine, la tot sprijinul anual acordat de statul român pentru toate cultele (cf. Raport de execuție bugetară, 31 Decembrie 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte), suma se cifrează la valoarea anuală de circa 10 euro pe cap de locuitor.

Biserica a mulțumit lui Dumnezeu și poporului român pentru acest binecuvântat bănuț, slujind lui Dumnezeu pentru sufletele noastre, fără de întrerupere, de două milenii, de când Sf. Apostoli Andrei și Filip i-au pus temelia de Duh în spațiul acesta românesc.

În România, în aceiași perioadă, alocarea pentru sănătate s-a cifrat la valoarea anuală de circa 1029 de euro pe cap de locuitor (cf. State of Health in the EU, România, profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea, ec. Europa. EU). Nu este mult, dacă raportăm cifra la media anuală în Uniunea Europeană, care este de circa 2900 de euro pe cap de locuitor. România alocă pentru sănătate, iată, doar circa o treime din media europeană.

Să admitem cu jurnalistul de la Recorder că dacă redirecționăm banii dinspre biserici spre spitale facem o corecție. Cu cât? Cu maximum 10 dolari pe cap de locuitor. Adică în loc să dăm sănătății trupești cele circa 1029 de euro vom aloca 1039 euro.

În schimb, sănătatea sufletească a poporului credincios va rămâne de izbeliște fiindcă preoți nu vor mai exista (lipsiți fiind de bruma de venit pentru suportul minimal al vieții lor zilnice și a familiilor lor, siliți să pună în cumpănă grija pentru casa sufletului cu cea pentru supraviețuirea trupului).

Înțelegem, iată, unde țintește familia amăgitorilor.

La închiderea spitalului sufletesc al poporului român și la risipirea turmei conform deslușirii dumnezeieștii învățături: „bate-vei Păstorul și se va risipi turma”. Aceasta este ținta lor, nicidecum grija pentru bugetul sănătății și al țării.

Profesorul Ilie Bădescu este membru corespondent al Academiei Române și directorul Institutului de Sociologie al Academiei