Sfântul Nicolae vă așteaptă pentru binecuvântare la Biserica Brâncovenilor. Credincioșii se pot închina la sfânta lui mână făcătoare de minuni în pridvorul Bisericii Sf. Gheorghe Nou

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător, a fost pusă spre închinare de sâmbătă, 4 decembrie, în pridvorul Bisericii Sf. Gheorghe Nou. Anunțul a fost făcut de preotul paroh prof. Emil-Nedelea Cărămizaru. 
 
MÂNA FĂCĂTOARE DE MINUNI A SFÂNTULUI IERARH NICOLAE DE LA BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU DIN BUCUREȘTI, VA BINECUVÂNTA CREDINCIOȘII, CU OCAZIA PRĂZNUIRII SALE!
 
SÂMBĂTĂ, 4 Decembrie 2021, începand cu ORA 16:00, a fost săvârșită slujba Vecerniei, iar apoi, racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae a fost pusă spre închinare în pridvorul bisericii voievodale de la "Kilometrul Zero” al României.
 
DUMINICĂ, 5 Decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, odorul sfânt va fi așezat în pridvorul bisericii, între orele 8:00-21:00;
 
LUNI, 6 Decembrie, în sfânta zi de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, racla cu mâna dreaptă a Sfântului, va fi așezată spre închinare, în pridvorul bisericii, între orele 6:30-21:00!
 
MARȚI, 7 Decembrie, racla cu sfântul odor, va rămâne în continuare deschisă, în intervalul orar, 8:00-20-00!
Programul liturgic este adecvat acestor zile de mare sărbătoare dedicate hramului de iarnă al Bisericii Voievodale Sfântul Gheorghe-Nou din București.
 
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va începe, în toate cele trei zile menționate mai sus, de la ora 10:00, fiind precedată de Slujba Utreniei.
 
Duminică, 5 Decembrie, în ajunul hramului bisericii, Slujba Vecerniei unită cu Litia, va începe la ora 17:00!
Pe parcursul acestor zile de sfântă prăznuire, vor fi respectate normele de conduită sanitară, impuse de autorități, în perioada pe care o parcurgem.
 
Vă așteptăm pe toți cu sfântă bucurie și cu nădejdea în ajutorul binecuvântat de Dumnezeu al Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare făcător de minuni și grabnic ajutător!, a mai transmis Preotul Paroh, Prof. Emil-Nedelea Cărămizaru.
 
De Ziua Națională, inimosul Părinte, care este și poet, a transmis următoarea poezie:

Legământ de Ziua Națională a României

Prea iubită țară de vis,
Prin testamentul nostru scris,
De ziua ta, cu mâna pe drapelul sfânt,
Depunem sacru legământ!
 
Cu inima înscrisă-n tricolor,
Reînnoim voia străbunilor:
Să stăm la sânul tău ca frații
Și umbră să ne fie doar Carpații!
 
Uniți sub Crucea Domnului Hristos,
Să ridicăm drapelul țării glorios,
În sufletele celor ce-n credință,
Prin Dumnezeu așteaptă biruință!
 
Să punem pacea în cugetele tuturor,
Grădina Maicii Domnului e pentru acest popor,
Lumina peste țară să fie neînserată,
Prin gânduri și prin fapte iubirea să răzbată!
 
Azi punem sângele eroilor,
Pe-altarul înfrățirii tuturor românilor,
Sub ceru-nseninat de libertate,
De-a pururi să trăim în demnitate!
 
Pr. Emil-Nedelea Cărămizaru
La mulți ani, binecuvântata noastră Românie!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

CLIMA - ADEVĂRUL GOL-GOLUȚ:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

20:30

Kovesi, pe axa București-Moscova-Bruxelles și retur? Bogdan Tiberiu Iacob: ”21 de rubini” – un film complet deturnat. De către cine și de ce?

20:11

Influencerița TikTok Madison Baloy, cu peste 450.000 de urmăritori, a murit de cancer de colon la doar 26 de ani – cancerul a fost depistat în 2022 - VIDEO

19:41

Fostul jucător de baschet NBA Darius Morris a încetat din viață la doar 33 de ani – cauza morții, necunoscută

18:16

Haos pe aeroporturile din Marea Britanie după ce sistemul de porți biometrice “e-Gates” a colapsat la nivel național - pasagerii blocați au așteptat ore întregi “fără mâncare și apă”

17:15

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic, internat cu septicemie: s-a activat o celulă de criză. Transferat la Institutul "Matei Balș" din Capitală - infectat cu un stafilococ

15:41

Datoria publică a României a depășit jumătate din valoarea PIB-ului. Revista Presei

14:45

Reacțiunea: 21 de rubini - un film smintitor

14:15

Mihai Tîrnoveanu: Mihai Eminescu ne spune că cine atacă Biserica Ortodoxă Română numai român nu e. Tocmai de aceea, 21 de rubini sunt 30 de arginți!

13:41

Trump a scăpat ca prin minune de procesul documentelor clasificate

13:30

Drulă, Armand și cu Fritz bagă scama în chibiț. Luminița Arhire: AȘA GRĂIT-A LIICEANU...

12:49

Date Eurostat: A scăzut numărul autorilor, jurnaliștilor și lingviștilor români

11:31

Șoc în lumea sportului! Hocheistul Alexander Reichenberg a murit subit la 31 de ani

10:29

Pr. Ioan Istrati: În genunchi vă rog: întoarceți-vă la Dumnezeu! Lumea ca Emaus

09:45

Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani

09:06

O elevă din Iași a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Limba spaniolă, fără a studia limba la școală și fără meditații