Din mărturiile celor care i-au fost aproape, înfățișarea Sfântului Calinic de la Cernica era mai totdeauna palidă, cu ochii adânciți în orbite, din cauza postului sever și a lacrimilor cu care își însoțea rugăciunile.

S-a născut la București, la 7 octombrie 1787, in mahalaua Sfântului Visarion, din părinți temători de Dumnezeu și a primit la botez numele Constantin. La 20 de ani, și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Cernica, fiind primit cu dragoste părintească de starețul Gheorghe care, după un an, l-a tuns călugăr, dându-i numele Calinic. După o lună, a fost hirotonit ierodiacon.

43 de ani a viețuit la Sfânta Mănăstire Cernica, în post, rugăciune și smerenie, până a urcat în treapta diaconiei. "(...) după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales de sobor stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusință timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte încununate de laudă”, se spune în volumul "Viețile sfinților de peste tot anul”.

În același timp, starețul Calinic era un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea; era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire, timp de câteva luni, un număr mare de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanență de zidirea sau de refacerea unor lăcașuri de închinare.

Aflat în vizită prin eparhie, și fiind plăcut impresionat de împrejurimile Schitului Frăsinei, de pitorescul locului, construiește acolo o biserică, în 1863, și înființează o mânăstire cu viață de obște, ca la Cernica.Este vestit ”blestemul” cu care va pecetlui hotarele mănăstirii Frăsinei, ca nicio femeie să nu pășească dincolo.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care îl aprecia în mod deosebit. Unul din ucenicii sfântului, părintele Anastasie a povestit o întâmplare relevantă în acest sens:

În timpul domniei lui Cuza Voda - spunea ucenicul Sfantului Calinic - s-a intamplat o tulburare in Seminarul Episcopiei de Ramnic si Preasfintia sa, cu darul si cu blandetea sa, a potolit acea tulburare. Afland de aceasta, mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta.

- Nu mai este nevoie ca sa faci dumneata cercetare - a zis Sfântul Calinic - pentru ca eu, ca episcop, i-am liniștit și mulțumit pe toți. Să spui la cei care te-au trimis că sunt în neștiință de aceasta.

Auzind de cuvintele Sfantului Calinic, ministrul s-a supărat și, intrând în audiență la domnitor, i-a spus:

- Măria Ta, să iscăliți decretul de suspendare a episcopului de Râmnic și darea lui în judecată, iar dacă nu, să-mi primiți demisia.

- Demisia dumitale pot sa o primesc, dar decretul contra episcopului de Râmnic niciodată nu-l voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cu voce înaltă a strigat:

- Măi Scarlat, acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul și sfântul călugăr al lui Dumnezeu și ca el altul nu mai este în toată lumea"

În 1867, slăbit de bătrânțe și bolnav, se retrage la Cernica, unde va mai trăi până pe 11 aprilie 1868. Moaștele sale se odihnesc în Biserica Sf. Gheorghe, din incinta mănăstirii.