Am venit la chemarea Înaltpreasfințitului Teodosie, la Bisericuța „Izvorul Tămăduirii”, care e în primejdie să fie dărâmată din cauza cerbiciei vrednice de plâns a unei instanțe strâmbe și a unei administrații triste.

Din capul locului, să spunem că Bisericuța nu a fost construită de un preot așa din senin, ca așa a visat noaptea, ci în urma promisiunii ferme a primarului Mazăre, care a găsit loc mereu Bisericilor în urbe. Numai că autorizația nu a mai venit.

Știm că e sărăcăcioasă, că e de OSB, acoperită cu azbest. Știm că e amărâtă. Dar Îl are în ea pe Hristos Dumnezeu.

Exact ca Biserica neamului românesc.

Suntem o Biserică de văduve plângând, de copii sărmani, de angajați cu ochii înfundați în orbite, de femei care cară plase de la piață și neamul în spate.

Noi nu avem nobilime. Aristocrația noastră a murit în beciurile securității drăcești. Avem doar copii de securiști care s-au îmbogățit peste noapte în mlaștina tranziției. Ăștia nu dau pe la Biserică, pentru că părinții lor au omorât mii de preoți și sute de mii de credincioși. În alte țări, bogații au grijă de Biserică, lorzii și baronii întrețin splendoarea eclesiilor.

La noi Biserica trăiește din leul băbuței tremurânde.

Știu că sunt preoți bogați și căutați. Știu că sunt parohii în bunăstare, dar ele sunt pentru ele. Sunt mii de parohii sărmane, unde preotul muncește din greu, ca să fie Liturghia slavei lui Dumnezeu în sate foarte mici.

Biserica asta mică, "de pe trotuar", care le stă în ochi dumnezeilor falși ai acestei lumi, e poporul român, pe care vor să-l dărâme și să-l zdrobească îmbuibații acestei lumi.

E făcută din osb, că n-au venit sponsori grași la ea. Are azbest pe acoperiș, că toți cei care judecă tâmp n-au dat vreodată un leu la Biserică. E provizorie, doar să se slujească pana se va zidi una frumoasă. Dar n-au mai primit ceea ce li se promisese.

Ierarhul nostru a venit dis de dimineață, a sărutat cu râvnă toate icoanele din Biserică. A rostit tremurând: rugati-vă să nu o dărâme. În ochii lui am văzut toată durerea unui neam zdrobit de potrivnici, călcat în picioare de imperii, cu Bisericile arse și fărâmate cu buldozerele, care n-a uitat niciodată să se roage.

Am slujit afară, în fața Bisericii. La pogorârea Duhului Sfânt peste daruri, am îngenuncheat pe piatra goală, cu frunțile lipite de pământ. Suntem pământ și în el ne vom întoarce. Dar sufletele noastre vor sta în mireasma Liturghiei celei fără de moarte.