– Și dacă va fi prigoană cum să rezistăm, Părinte?

– Păi rezistăm, uite așa. Ai văzut cum mai sunt niște trăistari din ăștia așa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi așa, și să te mântuiești. Sau o să-ți lași serviciul de director și de mare, mă rog, știu eu ce, și să iei un colț de ogor acolo, să lucrezi așa la milimetru, să scoți de acolo și sfecla și porumbul și fasolea și să trăiești într-un bordeiaș, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine știe al câtelea sat, ca să găsești o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Și o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu ești nebun, nu vezi că tot satul merge așa, și tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Și atuncea ai tăi din casă, că așa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăți, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinți, tată, mamă, fii, fiică. Și lucrurile acestea trebuie și ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creștinismul nostru a mers așa, cam într-o permanentă persecuție, așa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiți duhovnicește?

– Dumnezeu te întărește numai să vrei oleacă să te ții, că Dumnezeu te întărește. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia așa până la cel mai mititel…. Și câți alții în istoria asta a vieții nu au mai fost!…în toate temnițele.

Și eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu știu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Și slavă Domnului, mă chinui așa cu bătrânețile mele. Și pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiți ce veți răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Așa e și aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întărește. Păi, ce, mergeau uriași în fața lui Dioclețian? Niște prăpădiți de creștini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i și peste tine". Și până la urmă îl convingeau și pe el.

– Dar dacă noi nu avem credința lor, ce facem?

– Ți-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.

– Dar ce să facem să ne întărim credința?

– Pune mâna pe Biblie, ia viețile sfinților model. Prin cei slabi, măi, se dovedește puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Așa că stai liniștită, nu te teme. Creștinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân și Împărat și mergi cu El înainte și nu vă temeți de ce vă vor spune vouă, nu vă temeți deloc. Al Domnului este pământul și stăpânirea lui. Și noi suntem creștini, a noastră-i toată împărăția și asta de pe pământ și cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paște, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.

– Oricum, vin foarte multe știri tulburătoare peste noi…

– Intenția lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, și în felul acesta ne prăbușim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ținem așa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista așa mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheț pe cei patruzeci mucenici! Nu-ți poți imagina cum să stai acolo și să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca niște menghini, așa, din toate părțile. Vezi, din 40 a ieșit unul totuși! S-a lăsat ispitit și a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.

– Ați spus că și casnicii noștri pot fi dușmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?

– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmașii noștri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun.