
Foto: Catedrala Mântuirii Neamului

În privința pashaliei bisericești, majoritatea celor care s-au exprimat
pe acest subiect ignoră esența. Care anume este esența sărbătorii
Învierii la creștini?
Esența sărbătorii Învierii este amintirea Învierii Mîntuitorului Iisus Hristos în prima Duminică de după Pesahul iudaic. Pesahul iudaic este data la care a fost răstignit Mîntuitorul. Așadar avem două condiții fundamentale pentru calculul sărbătorii Învierii:
1. Duminica
2. După Pesahul iudaic
Condiția 2 se poate rescrie prin calcularea acestei date: prima zi de după prima lună plină a primăverii iudaice. Primăvara iudaică începe după echinocțiul de primăvară, cu excepția cazurilor cînd anul iudaic are 13 luni, caz în care se amînă cu o lună. Calendarul iudaic este prin definiție un calendar lunar, fiind măsurat de lunații și de fazele Lunii. Dat fiind că o lunație are ~29,5 zile, aceasta înseamnă că într-un an solar sînt 12 luni și 12 zile (sau 13 zile, în cazul în care este an bisect), ceea ce face ca la fiecare 3 ani (uneori și la 2 ani) să se adauge o lună în plus.
După 1582, romano-catolicii au hotărît să nu mai țină cont de Pesahul iudaic. De aici apare diferența între data Paștilor la ortodocși și la romano-catolici. Cei care ne invită să ignorăm condiția 2 ne invită să nu mai ținem cont de cronologia amintită de toate cele 4 Evanghelii.
Relativizarea textului Evangheliei înseamnă ignorarea și desființarea sa.
Fără Evanghelii și fără Înviere nu există Creștinism.Fără Evanghelii și fără Înviere nu există Creștinism.
Esența sărbătorii Învierii este amintirea Învierii Mîntuitorului Iisus Hristos în prima Duminică de după Pesahul iudaic. Pesahul iudaic este data la care a fost răstignit Mîntuitorul. Așadar avem două condiții fundamentale pentru calculul sărbătorii Învierii:
1. Duminica
2. După Pesahul iudaic
Condiția 2 se poate rescrie prin calcularea acestei date: prima zi de după prima lună plină a primăverii iudaice. Primăvara iudaică începe după echinocțiul de primăvară, cu excepția cazurilor cînd anul iudaic are 13 luni, caz în care se amînă cu o lună. Calendarul iudaic este prin definiție un calendar lunar, fiind măsurat de lunații și de fazele Lunii. Dat fiind că o lunație are ~29,5 zile, aceasta înseamnă că într-un an solar sînt 12 luni și 12 zile (sau 13 zile, în cazul în care este an bisect), ceea ce face ca la fiecare 3 ani (uneori și la 2 ani) să se adauge o lună în plus.
După 1582, romano-catolicii au hotărît să nu mai țină cont de Pesahul iudaic. De aici apare diferența între data Paștilor la ortodocși și la romano-catolici. Cei care ne invită să ignorăm condiția 2 ne invită să nu mai ținem cont de cronologia amintită de toate cele 4 Evanghelii.
Relativizarea textului Evangheliei înseamnă ignorarea și desființarea sa.
Fără Evanghelii și fără Înviere nu există Creștinism.Fără Evanghelii și fără Înviere nu există Creștinism.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.