

Mănăstirea Petru Vodă:
Despre îndemnul petiționar la schismă
„Cînd petiționarii, rugîndu-se public, vor face să pogoare din cer sfînta lumină, norul de pe Tabor și vor întoarce înapoi Iordanul, vor putea fi luați în seamă. Pînă atunci, voia lui Dumnezeu este limpede și nu ține de recalcularea calendarului gregorian.
Unicitatea, Unimea și Unitatea Bisericii Ortodoxe prin toate autocefaliile sale este o realitate dogmatică, liturgică și canonică, precum și mărturisim în Crez: «Cred întru Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolică Biserică». A spune că sînt mai multe Biserici este direct contrar Crezului și realității spirituale, adică este erezie. Orice om și orice comunitate religioasă se poate întoarce la Ortodoxie. Orice rupere de unitatea ortodoxă se numește schismă.
Puncte comune există între toate confesiunile religioase de pe fața pămîntului, dar a dori unirea lor reducționistă este un deziderat ateu. Unitatea Bisericii este dar al Duhului Sfînt, nu lucrare omenească. Rămînem în unitate de credință cu frații ortodocși de orice neam, cu mijlocirea Maicii Domnului.
Hristos a înviat!”
Adevărat a Înviat!
Sursa: AICI
Vedeți și Câteva mărturii despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Toate se vor intampla atunci cand vrea Dumnezeu, nu cand vor scursurile astea seculariste.
Cu Noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati....
Tocmai Crezul a fost cauza schismei intre catolici si ortodocsi. Si nici catolicii nu duc lipsa de sfinti (Padre Pio) sau miracole (Fatima). Nu ar trebui sa ne credem superiori altora.
"Orice rupere de unitatea ortodoxă se numește schismă."
Straniu, pentru ca tocmai trecerea la calendarul nou in 1924 a fost o schisma a ortodoxiei, Biserica Rusa a ramas pe calendarul vechi, iar noi nu.
"Puncte comune există între toate confesiunile religioase de pe fața pămîntului, dar a dori unirea lor reducționistă este un deziderat ateu."
Nimeni nu doreste unitate, e o prostie, se vrea doar o reforma .
Iisus a zguduit din temelii biserica Lui de atunci, adica Templul de la Ierusalim. Si preotii de atunci (adica fariseii) au fost cei mai mari dusmani ai Lui. Pentru ca se facea El insusi fiul lui Dumnezeu. Pentru ca anula sabatul (care se pedepsea cu moartea prin lapidare!). Pentru ca Moise spunea ca oamenii pacatosi sunt impuri si trebuie sa se purifice, iar Iisus nu tinea cont de asta si umbla cu cele mai dubioase personaje. Pentru ca anula legile Templului si reinstaura Legea lui Duminezeu. Si pentru multe altele, tocmai preotii de atunci (fariseii) L-au urat de moarte.
Si culmea ironiei: URMASII LUI IISUS SUNT CEI MAI DOGMATICI DINTRE TOTI. Cred ca daca ar veni acum Iisus pe pamant, ei ar fi primii care L-ar respinge.
Vrednic sunt cei de la Petru-Vodă ! Așteptăm asemenea mărturisiri de la TOATE MĂNĂSTIRILE !
"Tocmai Crezul a fost cauza schismei intre catolici si ortodocsi. Si nici catolicii nu duc lipsa de sfinti (Padre Pio) sau miracole (Fatima). Nu ar trebui sa ne credem superiori altora."
Nu Crezul a fost cauza schismei, ci faptul ca "catolicii" n-au mai vrut sa respecte Crezul de pana atunci, si l-au modificat, cazand in erezie, precum si alte erezii, infaibilitatea papala, indulgente, imaculata conceptie. "Catolicii", mai bine zis papistasii, nu au Sfinti. Sfinti sunt doar in Biserica, unde este lucrator Duhul Sfant! Aceia de care spui nu sunt Sfinti, si nici minuni nu au, acelea sunt false minuni. De ce? Pt ca nu-L au pe Duhul Sfant! Simplu!
Faptul ca suntem ortodocsi, nu trebuie sa ne faca sa ne simtim superiori, ci sa-l vedem ca pe un dar al lui Dumnezeu, dar si o mare responsabilitate. Cei care s-au nascut ortodocsi, n-au nici un merit, si cei care s-au nascut in alte credinte, n-au nici o vina, dar asta nu inseamna ca nu trebuie marturisit adevarul, asa cum l-a lasat Dumnezeu. Ortodoxia este drepta credinta, nu pentru ca eu m-am nascut ortodox si spun asta! Puteam sa ma nasc in orice alta credinta, tot ortodoxia este credinta adevarata, pentru ca, repet, asa a lasat-o Dumnezeu. Ortodoxia este revelatie, descoperire de la Dumnezeu!
Ba se doreste "unitate", asta e si scopul ecumenismului, care pregateste religia lui Antihrist!
Si reforma daca ar fi, Biserica NU are nevoie de astfel de "reforme"! Ea trebuie sa ramana mireasa neprihanita a lui Hristos pana la sfarsit!
Ultima parte a comentariului n-o mai comentez, pt ca nu are rost.
Dumnezeu sa te lumineze!
Asta este fix argumentul fariseilor: "Iisus nu are cum sa fie Mesia, caci nu provine de la Templu"
"Puteam sa ma nasc in orice alta credinta, tot ortodoxia este credinta adevarata, "
Aiurea. Daca te-ai fi nascut musulman, ai fi afurisit zi si noapte pe crestini. Toti sunt necredinciosi, numai islamul e credinta adevarata. :-)