Sfânta Treime de Andrei Rubliov
În Lunea Duhului Sfânt, a doua zi după Rusalii, se celebrează Sfânta Treime, esența credinței creștine.
Credința în Preasfânta Treime este învățătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament și formulată apoi de Sfinții Părinți ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credință niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez și la alte slujbe.
În Simbolul credinței, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului…, și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii…, și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit…”
În formularea acestei învățături, Sfinții Părinți au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.
În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele și răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7).
La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.
În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).
La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturisește din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).
Învățătura despre Sfânta Treime era propovăduită și de către Sfinții Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și Aceștia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
Sfinții Părinți și teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învățătura creștină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiție, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile Greacă și Română).
Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude și cântări duhovnicești Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică și sfințitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârșește în numele și spre slava Preasfintei Treimi.
De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, să o preamărim și să I ne închinăm Ei, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut și prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi și în Fiul Te odihnești, Treime Sfântă, slavă Ție!”.
Praznicul Sfintei Treimi sau a doua zi de Rusalii - cum mai este cunoscut în popor, este sărbătoare legală, fiind zi nelucrătoare în România.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.national.ro/news/geamanduri-in-forma-de-cruce-pe-litoral-mesajul-infiorator-inscriptionat-de-autoritati-pentru-turisti-765698.html/
Trebuie protestat pentru a nu se propaga în societate înțelesul crucii așa cum îl dau ateii (moarte, sfârșit, ceva nedorit de care trebuie să fugi), ci a-l păstra pe cel dat de biserică. Adică pe de o parte motiv de laudă ("Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume" - Galateni 6,14) și pe de altă parte armă asupra diavolului ("Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei").
https://marturieathonita.ro/parintele-dumitru-staniloae-despre-sfanta-treime/
https://www.chilieathonita.ro/2023/06/05/duhul-sfant-in-viata-bisericii-p-varnava-iancu/
FTaviTrance%2F
posts%2Fpfbid02t6aQ6kwEAfQU7H4D2oo6sn
LHk2sgDNgrtBd4ySj3oddCh4fTRYPZEKtBfMLkJtTfl
Sfântul Nicolae Velimirovici – Treimea – iubire și ascultare infinite
Când se seamănă sămânța, puterea căldurii și a luminii trebuie să pătrundă înăuntru ca s-o facă să crească.
Când se plantează pomul, puterea vântului trebuie să vină ca să-l facă puternic și să-și întărească rădăcina.
Când gospodarul își construiește casa, el caută puterea rugăciunii, ca să-i sfințească casa.
Domnul nostru Iisus Hristos a semănat sămânța de cel mai mare preț în câmpul lumii acesteia. Trebuia să vină puterea Sfântului Duh, ca să-i dea căldură și lumină, și să o facă să crească.
Dumnezeu Fiul a semănat Pomul Vieții în câmpurile deșerte și necultivate ale morții. Trebuia ca vârtejul puternic al Duhului să respire în el, ca să întemeieze Pomul Vieții.
Înțelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea veșniciei se făcuse sălașuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea și înțelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia să pogoare în acest sălaș și să-l sfințească.
Mirele Dumnezeiesc Își alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, și Duhul bucuriei veșnice trebuia să pogoare ca să unească cerul și pământul cu un inel, și să înveșmânteze Mireasa în haină de nuntă.
Toate urmau să se întâmple așa cum au fost prorocite. Duhul Sfânt a fost făgăduit și Duhul Sfânt a venit. Cine putea să făgăduiască venirea pe pământ a Duhului Atotputernic afară numai de Cel care știa că Duhul va face ascultare și va veni? Și cui va putea să dea asemenea ascultare grabnică dacă nu Celui Unuia față de care El are iubire desăvârșită?
O, cât de desăvârșită este iubirea binevoitoare, ca să arate ascultare desăvârșită! Această iubire desăvârșită nu se poate arăta desăvârșit în niciun alt chip decât numai în ascultare desăvârșită. Iubirea este cu grijă mare în toata vremea și în tot ceasul, și cu dorința și graba de a asculta pe cel iubit. Și din ascultare desăvârșită vine, ca un izvor de lapte și miere, bucurie desăvârșită, care face iubirea un lucru frumos.
Tatăl are iubire desăvârșită pentru Fiul și Duhul Sfânt; Fiul are iubire desăvârșită pentru Tatăl și pentru Duhul; și Duhul are iubire desăvârșită pentru Tatăl și pentru Fiul.
Datorită acestei iubiri desăvârșite, Tatăl este Slujitorul grabnic al Fiului și al Duhului, tot așa cum este Fiul față de Tatăl și de Duhul, și Duhul față de Tatăl și de Fiul.
Iubirea desăvârșită Îl face pe Tatăl slujitor desăvârșit al Fiului și al Duhului; așa cum face Fiul Tatălui și Duhului, și Duhul Tatălui și Fiului. Precum niciun fel de iubire din lumea zidită nu se poate asemăna cu iubirea împărtășită de către fiecare dintre Persoanele dumnezeiești, tot așa nicio ascultare nu poate fi asemenea ascultării lor, Una de Cealaltă Persoană.
“Lucrul pe care Mi L-ai dat să-l fac, l-am săvârșit” (Ioan 17:4); “Facă-se voia Ta” (Matei 6:10). Nu arată aceste cuvinte ascultarea desăvârșită a Fiului față de Tatăl?
“Părinte … Eu știam că întotdeauna Mă asculți” (Ioan 11:41-42), a spus Domnul când l-a înviat pe Lazăr; și mai târziu, El a strigat cu un prilej oarecare: “Părinte, preaslăvește-Ți numele!” Atunci a venit glas din cer: “Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi” (Ioan 12:28). Nu arată toate astea ascultarea desăvârșită a Tatălui față de Fiul?
“Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14:16); “Iar când va veni Mângâietorul, … Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (15:26). Și într-adevăr, în a cincizecea zi după Înviere, Mângâietorul, Duhul adevărului, S-a pogorât peste cei cărora El le făgăduise. Nu arată aceasta, ascultare desăvârșită față de Fiul?
Porunca mântuitoare pe care Apostolul Pavel o rânduiește tuturor credincioșilor: “în cinste, unii altora dați-vă întâietate” (Romani 12:10), se săvârșeste întru desăvârșirea ei între Persoanele Sfintei Treimi.
Sursa: http://doxologia.ro