Pagina de Facebook Țara cu Balauri a postat un reportaj, realizat de Laurențiu Cuțaru, despre starea avansată de degradare a unei biserici foarte vechi din satul Gruița (numit în trecut „Crucile”), comuna Goiești, județul Dolj, sat astăzi depopulat. Biserica „Crucile”, cu hramul Înălțarea Domnului, datează din 1750 și impresionează prin frumusețea frescelor, precum și a crucilor din lemn, de mărime considerabilă, pe care au fost cioplite inscripții și simboluri. Redăm mai jos textul integral preluat de pe pagina „Țara cu Balauri”, la care adăugăm la final videoul realizat de creatorul paginii și o selecție de imagini. Îl felicităm pe autor!
În urmă cu aproape trei secole, pe colinele din apropierea Craiovei, un cioban pe nume Radu începe ridicarea unui lăcaș religios acolo unde acesta pășuna oile, asta după ce într-un vis i se arătase divinitatea care i-ar fi zis ''să faci Biserica!''. Pe locul respectiv se pare că există multă vegetație, mulți stejari și alți arbori puternici. Ctitorul Radu, în jurul a cinci sau mai mulți stejari, pune astfel fundația unei biserici finalizată undeva între 1750-1753. Folosindu-se de acei stejari, acesta cioplește mai multe cruci pe care le încastrează în construcția bisericii. Din poveștile de odinioară, se pare că ar fi existat minim cinci cruci.
La fața locului eu n-am găsit decât patru: două încastrate în iconostas și încă rămase acolo, alte două încastrate în stâlpii/pereții dintre pronaos și naos, acestea din urmă fiind scoase de la locul lor. A cincea cruce, dacă a dispărut ori s-a distrus în mai multe părți și zace pe podeaua bisericii sub multe cărămizi, eu n-am văzut-o.
Crucile impresionează prin dimensiuni, peste 2 m înălțime fiecare, sunt pline de texte foarte vechi, simboluri și alte inscripții care la prima vedere sunt greu de descifrat.
În prezent, biserica care are o fațadă ce duce către stilul brâncovenesc și este declarată monument istoric, pare-mi-se că mai este ținută în viață din punct de vedere spiritual și chiar material fix de aceste cruci și de fresca absolut superbă și extraordinară de la interior. Ajunsă într-o stare avansată de degradare, construcția în sine se poate prăbuși în orice moment.
Turla, ambele de fapt, au căzut cu totul, stâlpii de susținere au plecat de la locul lor, pereții sunt crăpați peste tot iar pe jos se află foarte multe materiale și fragmente cu diferite picturi. Am observat, cel puțin în zona naos-altar, că există o susținere cu ceva cabluri/chingi de fier care ajută biserica să nu se prăbușească. Nu știu când au fost puse aceste cabluri.
De la data constucției și până în prezent, biserica a trecut prin ceva renovări și restaurări conform informațiilor din „Anuarul Mitropoliei Olteniei, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, 1941”, astfel: „Bis. filială Înălțarea Domnului din căt. Crucile, com. Balota e de zid; s’a clădit la 1750: s’a reparat la 1882 și la 1902. Posedă 12 pogoane donate de Dragu Stoichii.” În 1913 a fost de asemenea reparată de Pr. Motoceanu Constantin și de săteni, preot care se odihnește în cimitirul din spatele bisericii și a cărui cruce am găsit-o. Din anul 1922 nu s-a mai făcut mare lucru pe aici, acest aspect continuând până spre 1945-1950 odată cu depopularea constantă a satului Crucile. Ultimele reparații posibil să fi avut loc pe la începutul anilor '60.
Referitor la frescă, care pare a fi de sec. XVIII, eu am rămas gură-cască! Am vizitat multe biserici vechi din zona de sud a țării și vă spun sincer că nu am văzut o pictură atât de vastă și frumoasă precum aici. Sigur că acest sentiment este amplificat și de vârsta bisericii și senzația de misticism pe care o ai la fiecare pas. Sunt foarte multe picturi religioase, cu imagini de ctitori, sfinți, inclusiv macheta bisericii la înalțarea ei, ornamente vegetale și motive geometrice etc. În pronaos se află tablourile votive cu cei care au ridicat biserica: Radu Ciobanu și soția Florica (Florinca) alături de copiii lor și alți apropiați ai familiei(?), cel mai probabil. În dreptul ușii de acces este o pictură cu textul ''Ioana Ere[ița]'' adică Ioana Preoteasa (În limba greacă "Iereu" este preot, iar în limba română a ajuns ''Ereu''). O altă pictură, tot în apropiere de cele ale ctitorilor, redă numele ''Stanka Diekonisa(?)'' iar pe alta regăsim numele Sfinților Mucenici Gheorghe și Artemie, cu înscris slavonesc. În afară de acestea, mai există alte zeci și sute de nume, însă până acum doar cele de mai sus au fost ''traduse'' de Bogdan. Îmi este greu să cred că mai pot fi salvate picturile, majoritatea cel puțin, însă crucile trebuie neapărat luate de acolo și puse în siguranță.
Ca să ajungi aici, nu este deloc ușor. Biserica se află în mijlocul câmpului, departe de civilizație, pe vatra unui sat (Crucile, azi Gruița) care astăzi mai există doar cu numele. Dacă nu ai o masină cu garda înaltă și ceva 4x4, e dificil de ajuns și mai ales pe timp de iarnă/ploaie. Aproape imposibil. Altfel, dacă vremea e bună, nu mijlocul cu verii cu 40 de grade afară, poți face o plimbare plăcută de aproximativ 6 km dus-întors traversând câteva văi, pășuni și, cred eu, albia unui fost pârâu. În apropiere de biserică am găsit multe animale păscând, este și o fermă prin zonă, și dacă ești atent poți da chiar peste fundațiile caselor demult dispărute. Peisajul este unul tipic de câmpie.
M-am îndrăgostit de acest monument. E deja în Top 5 locuri istorice preferate. Mi-a intrat rău la suflet și mi-am propus să-l vizitez măcar o dată la doi ani. Nu știu ce se mai poate face aici, cum și când. Nu mă pricep. Cunosc multe persoane dornice să țină această biserică în viață, însă e greu. Din multe considerente. Mâine dacă aș avea o căruță de bani de aruncat, aici i-aș cheltui negreșit. Și o lună de concediu mi-aș lua liber și aș munci zi de zi alături de mulți oameni pentru a pune în siguranță acest edificiu religios.
Aceste monumente, aceste biserici definesc într-un fel sau altul istoria, cultura și prezentul nostru. Și cum spunea Eminescu cândva: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.”
Goiești, comuna din care face parte satul Gruița, este evocată de Alexandru Macedonski în poezia ''Rondelul trecutului'', care a copilărit în această zonă:
''Iată Pometeștii, iată Adâncata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Renviază mama, îmi zâmbește tata...
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.''
Am făcut peste 100 de fotografii și clipuri video cu telefonul și cu drona. Acolo unde sunt cadre în care apare fresca, doar am adăugat puțină luminozitate pentru că am încercat să păstrez imaginea cât mai puțin nealterată pentru cei pasionați de astfel de picturi. În postarea asta am încărcat peste 60 de fotografii. Bucurați-vă de ele!
Să auzim numa' de bine, fraților!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.