File de Pateric din Sfântul Munte Athos. Avva Ioan Guțu, nevoitorul basarabean de la Colciu - Primeai învățătură despre smerenia lui, doar privindu-i chipul!

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Blogul Sfântul Munte Athos susținut prin strădania scriitorului Laurențiu Dumitru, fondatorul Asociației Culturale KARYES, ne aduce prin semnătura fotojurnalistului athonit George Crăsnean o filă de Pateric din Grădina Maicii Domnului:

24 ani de la adormirea Părintelui ieroschimonah Ioan Guțu de la Colciu (+18 decembrie). Să avem parte de rugăciunile sale
 
Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: "A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie și Eftimie) și el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca frații: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile și toate praznicele mari, veșnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guțu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… și foarte strict cu viețuirea sa monahala. Au încercat și alții să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu și duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.
 
Avva Ioan era de obârșie din Basarabia și s-a născut la Popești, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos și a rămas acolo, în aceeași chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieșit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare și duhovnicului său Ilie Vulpe, dar și tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijește-te să mori aici”. Între 1906 și 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har și smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăție.
 
Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un scăunel – mare ascet și rugător – bătea metanii și când îi sângerau picioarele, la bătrânețe, iar medicamente n-a folosit vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (și adevărul este că putem lua învățătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de Dumnezeu și să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie și rugăciune și vom ajunge în Împărăția Cerurilor”.
 
Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, așa că și-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, și-a luat iertare de la toți frații – și de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a și împărtășit – și, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfințit, a trecut la cele veșnice.
 
Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeți la liman și aduceți peștele cel mare”. Ar fi voit părinții să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut și au făcut ascultare. Și dacă au ajuns la țărm au rămas mirați că au văzut venind spre ei un pește destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toți timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică și au dat slavă lui Dumnezeu.
 
Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guțu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Și l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”…
 
Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, ușor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când își uitase deja vorba, a țâșnit apă limpede mai la deal de chilie, la câțiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo își iau apa și în ziua de azi.
Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Și luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ți se întâmple!”. Astăzi îl puteți găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeași obște a Vatopedului.
 
S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-și voia înapoia lui, dar s-a făcut și fără griji și-n felul ăsta și-a agonisit pace și odihnea astfel și pe frați…
 
George Crasnean
Foto de Hariton Lavriotul

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”