L-am întâlnit pentru prima oară pe Dan Bădulescu, mai deunăzi, într-o seară, la un concert cu Florin Chilian organizat pentru susținerea ActiveNews, care a avut loc pe terasa La Copac. Un bun prieten mi-a atras atenția, la un moment dat, „știi cine e la masa aia, tipul cu barbă albă?”. Era chiar Dan Bădulescu, preotul fost chitarist care este publicat adeseori de ActiveNews.

Nu știam, dar aveam să mă documentez în zilele care au urmat, totul culminând cu aceste interviu pe care l-am luat părintelui, căci omul este preot, chiar acasă la el. Interviu pe care IMPACT.RO vi-l pune la dispoziție într-o formulă generoasă, care abundă în întâmplări din lumea rock-ului, a vieții spirituale, în povești de viață în care apar nume mari din rock-ul românesc. (...)

IRIS, Sfinx, Valeriu Sterian și Compania de Sunet, Roșu și Negru, sunt doar câteva dintre formațiile în care a cântat Părintele Dan Bădulescu. Pe vremea când era chitarist rock, a plecat din țară în ianuarie 1986.

Dan Bădulescu: „Deci eu am început să cânt la 14 ani. În prima trupă serioasă la 16 ani. Dar trupă profesionistă… de unde vrei să începem?

Reporter: „De când ați urcat pe o scenă. Cu public”.

Dan Bădulescu: „Pe scenă cu public, 16 ani. Adică 1968. Și am plecat în 1986, la început.

Reporter: „Deci 20 de ani de rock…”

Dan Bădulescu: „Mai puțin. Hai fie” (...)

Reporter: „Părinte, sunteți preot acum. Cum asta?”

Dan Bădulescu: „Am fost inspector, din 1997, la Patriarhia Română. În organigrama mare, erau două sectoare și anume unul care se ocupa de relațiile cu celelalte biserici și unul care se ocupa de comunitățile bisericești externe, iar eu mă ocupam de românii din afara granițelor, adică de comunitățile bisericești ortodoxe române.

Eu tocmai venisem, în momentul ăla din Suedia, unde eu am activat, benevol, deci neplătit, în calitate de cântăreț la strană, dascăl, cum se spune. Cinci ani și jumătate, la parohia din Stockholm, eu fiind și cetățean suedez.

Și acum cetățean suedez. Aveam, așadar, dublă cetățenie, și funcționam ca reprezentant al bisericii ortodoxe române în comunitatea ortodoxă din Suedia.

Și, astfel, când m-am întors în țară, m-au luat la Patriarhie și m-au angajat la departamentul de care ți-am zis. Dar eu mă inscrisesem, la începutul anilor ’90, la teologie, în București. Făceam naveta Suedia-România. Și când am terminat Teologia m-am repatriat. Și de atunci stau numai în România”.

„În Stockholm, parohia românilor ortodocși se formase cam prin 1971. La început erau puțini. Puțini, dar erau. Și nu doar din Stockholm. Din Stockholm și împrejurimi. Pe vremea aia, cred că e interesant de știut, erau, în Suedia, trei parohii ortodoxe române, în cele trei mari orașe. Stockholm, Goteborg și Malmo. Și credincioșii se duceau, se strângeau la parohia de pe unde erau.

De altfel, nici eu nu stăteam în Stockholm. Ca să mă duc la slujbă, la parohie, făceam naveta. Cam 90 de kilometri dus, 90, întors. Și nici părintele nu stătea îm oraș. Stătea la vreo 45 de kilometrii distanță. Și trebuie să precizez, nu era vorba de o biserică zidită, de o clădire, ca să zic așa.

De exemplu, în SUA, cei care s-au dus acolo, românii, își făcea propria lor biserică, o construiau și se întrețineau singuri. Dar în Europa, deci și în Suedia era altfel. Foarte puțini români aveau biserica lor, și asta,  pe tot continentul. Le numărai pe degete. Așa că erau găzduiți de alte biserici. Fie de catolici, fie de protestanți.

Noi, de exemplu, țineam slujbele într-o capelă luterană. Și mai e ceva. Părintele slujea și în alte filiale. Făcea sute de kilometri ca să țină slujbe și în alte regiuni, de unde românilor le era mai greu să ajungă în Stockholm. Asta, cu slujitul în alte biserici, era o situație specială, pentru Diaspora. Acum s-au făcut multe parohii. (...)

Reporter: „Așadar, la început ați fost inspector”.

Dan Bădulescu. „Eram civil, nu eram preoțit. Și uite de ce am fost inspector, pentru că eu, când am terminat Teologia, am zis două lucruri. Mă repatriez, deci am încheiat-o și cu Suedia, cu muzica o terminasem, aveam chitara care stătea într-un colțișor, și între timp…tu îl știi pe Buca? Mihail Buca, de la Tronos? Corul Patriarhiei (Grupul Psaltic TRONOS; n.r.)? …

Așa, l-am auzit odată cântând și m-am blocat. Că eu voiam să dau la Teologie…Ce căutam eu la Teologie? Păi eu când am intrat în biserica românească de la Stockholm, a zis părintele, vino-ncoace să cânți la strană.

Și am zis, eu sunt profesor de muzică, am făcut Conservatorul, da’ îi zic, eu habar n-am muzică bisericească. Și el zice, nu-i nimic, o iei din mers…îți mai arăt eu, note știi? Și aveam cântările scrise și pe note normale. Și-atunci asta știam și eu să citesc, dar nu știam să cânt, n-aveam vocea formată…e cu totul altă muzică.

Și a venit actualul Patriarh Daniel să sfințească o biserică și acolo m-am întâlnit cu un părinte, și am venit odată în țară și am vorbit și i-am zis, părinte, eu aș vrea să învăț muzică bisericească, dar nu mă descurc, îmi dau seama că trebuie să am cursuri. Și el a zis, nu vrei să știi și dogmatică? Vreau, toate astea. Dă la Teologie. Dar cum să dau eu la Teologie fără seminar? Da, se poate. Atunci hai la Teologie”.

Și asta s-a întâmplat în 1997, atunci am terminat și facultatea și ratele. Dar eu m-aș fi întors din 90. Odată ce am terminat însă facultatea de teologie, am zis, eu vreau să lucrez orice în biserică.

Orice post, nu preot. Ceva. Și acest ceva s-a nimerit să fie inspector. Și asta e de necrezut, m-am întâlnit pe stradă cu Preasfințitul Teofan, actualul mitropolit al Moldovei, era atunci episcop vicar. Știa ceva de mine, că ăsta e tipul care vine din Suedia și care a terminat și teologia. Și a zis, nu vrei să vii? Ba da! (Râde) Vreau! Și am stat 5 ani în deal(la Patriarhie; n.,r.), în administrație. E habar n-aveam de administrație, mă vezi pe mine la birou?”.

Reporter: „Practic ce făceați?”

Dan Bădulescu: „Inspectam dosare, nu eram pe teren cum erai tu (râde). Și fii atent, comunitățile externe se împărțeau în două, occidentul și Basarabia, românii din jurul granițelor. Basarabia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria. Eu mă ocupam de Vest, dar nu m-am dus niciodată, inspectam dosarele.

Primeam cereri și eram birocrat (râde). Și între timp, în 99 a venit Papa Ioan Paul și după aia…dar n-are legătură, e doar coincidență, s-a întâmplat. El a venit în mai și eu în iunie m-am preoțit. Asta a fost o hotărâre spontană, nepremeditată…aveam un coleg și i-am zis, hai să ne băgăm dosarul, hai că o fi, noi așa cu șovăieli, că sunt bătrân, am 45 de ani, lasă domne că merge, și pac, m-am preoțit.

Era regula așa, ca să fii preot în București, nu te preoțeai direct într-o parohie, asta nu se putea, și atunci am slujit pe la unul și pe la altul. Deci aveam funcția de inspector, dar când era duminica slujbă mă duceam la prieteni. Și atunci am așteptat, pentru că intrasem la doctorat între timp, și când am obținut titlul de doctor în teologie, atunci aveam dreptul să ocup un post vacant din București.

„Dar noi am fost prima generație care a dat și concurs pentru asta, înainte doctorii puneau degetul unde voiau și intrau. Și m-am întors, aveam chestia asta, back to the roots tot timpul, și m-am uitat, era una se chema Avrig.

Și eu m-am născut la maternitatea Avrig, zic vreau să refac cercul. Și m-am dus la biserica de pe strada Avrig. Uite așa. Și am stat 14 ani. Când am ieșit la pensie am fost la parohia aia. Nu paroh, preot doi”.

Dan Bădulescu: „Nu am atins instrumentul ăsta - chotara - ani mulți. Deci am lăsat chitara electrică în Suedia, și eu n-am avut chitară până anul trecut. Asta pe care o vezi nu e a mea, mi-a împrumutat-o un băiețaș”.

Reporter. „De ce nu v-ați mai atins? ”

Dan Bădulescu. „Bună întrebare. Aici atingi un punct delicat al discuției dar probabil că trebuie să-l atingi și pe ăsta, nu? Într-un moment în care, fiind la facultate, am sărit cumva în extrema cealaltă…am fost cam extremist, asta este. Și am sărit în zona în care, în anii ‘90, când eram eu student, niște chestii neoprotestante.

Ăștia combăteau evoluționismul, cu Darwin…Foarte tare, domne, are dreptate, cum să ne tragem din maimuță. Pe urmă a început cu cronologia, că lumea nu are milioane de ani, are 6000 de ani, că așa zice biblia. Foarte tare, am zis, au dreptate. După care au scos un serial cu New Age, ce grozăvie face New Age-ul, foarte tare și asta.

Și pe urmă a început cu satanismul din rock. Au apărut niște filmulețe, uite bă ce cântă AC/DC, „Highway To Hell„, mesajele, simbolistica, cântă cu bandă întoarsă mesaje sataniste, îți dai seama, șoc mare de tot. Și am fost foarte tare influențat de asta. Nu numai că am fost influențat, am început să scriu (râde).

Și prima chestie nebună este teza mea de licență, „Muzica pentru un tineret dezorientat religios”. În care combat, tai în carne vie și e mult mai rău decât îți imaginezi. Nu că împotriva rockului, asta ar fi bine (râde). Am început să combat și muzica clasică apuseană. Și ei erau draci”.

Reporter. Cine, Wagner?

Dan Bădulescu. „Toți! Și pe Beethoven, și pe toți, i-am făcut masoni, i-am făcut în toate felurile. Și până la urmă, care era singura muzică…mai rămăsese ceva bun? Mai rămăseseră două chestii bune, adică bisericească și populară. Astea mai scăpau. Deci asta a fost teza mea de licență (râde)”.

Reporter. „O pot citi undeva? O găsesc?”

INTERVIUL INTEGRAL LA IMPACT