„Nu’ți este îngăduit…”
(Marcu 6, 18)
Există morți care încheie o viață și altele care deschid o epocă.
Moartea Sfântului Ioan Botezătorul aparține celei de’a doua categorii.
Astăzi creștinătatea își amintește una dintre cele mai cutremurătoare scene ale Evangheliei: într’un palat în care se mănâncă, se bea, se dansează și se fac promisiuni nesăbuite, un om aflat în temniță este decapitat pentru că a avut îndrăzneala să spună unui rege patru cuvinte pe care nicio căpetenie nu vrea să le audă:
„Nu’ți este îngăduit.”
Atât.
Pentru aceste cuvinte va muri.
Dar ceea ce se petrece în noaptea aceea este cu mult mai mult decât execuția unui profet.
Este una dintre marile răscruci ale istoriei mântuirii.
Pentru că omul căruia i se taie capul nu este doar Ioan.
Este cel despre care Hristos Însuși spusese că, între cei născuți din femei, nu s’a ridicat unul mai mare decât el.
Este glasul care strigase în pustie.
Este mâna care se așezase pe creștetul lui Hristos Dumnezeu în apele Iordanului.
Este omul care Îl recunoscuse pe Acela înaintea mulțimilor:
„Iată Mielul lui Dumnezeu…”
Este Înaintemergătorul!
Și, într’un chip cutremurător, va rămâne Înaintemergător până la capăt.
Îl va preceda pe Hristos nu numai în propovăduire.
Îl va preceda și în moarte.
Înainte ca Adevărul Însuși să fie răstignit pe Golgota, omul care mărturisise Adevărul își va da sângele pentru El.
De aceea, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul nu este numai comemorarea unei crime.
Este vestirea prin sânge a Crucii care se apropie.
ÎNAINTEMERGĂTORUL A MERS ÎNAINTE ȘI ÎN MOARTE
Ioan nu moare pentru că a pierdut o luptă.
Nu moare într’un război.
Nu moare apărându’și averea, onoarea, libertatea sau viața.
Moare pentru o propoziție.
Mai precis, moare pentru că refuză să’și reprime și să’și retragă o propoziție.
În asta consistă măreția aproape imposibil de cuprins a martiriului său.
Ar fi putut să tacă. Nu?
Ar fi putut socoti că păcatul unui rege este problema regelui. Nu?
Ar fi putut invoca prudența. Nu?
Ar fi putut spune că vremurile sunt complicate. Și erau. Nu?
Că puterea trebuie menajată.
Nu’i așa?
Că adevărul trebuie spus „cu diplomație”.
Că important ar fi fost să rămână în viață pentru a putea predica mai departe. Nu?
Ar fi putut găsi o mie de argumente rezonabile pentru a nu muri. Dar Ioan știa ceva ce lumea noastră a uitat, dacă o fi știut vreodată :
că există împrejurări în care tăcerea nu mai este prudență, ci complicitate.
Și atunci el alege să vorbească .
Nu insultă.
Nu instigă.
Nu ridică mulțimile împotriva palatului.
Spune doar adevărul. Atât.
Dar adevărul lui se dovedește mai greu de suportat decât orice revoltă.
Pentru că un tiran se teme uneori mai puțin de o armată decât de un singur om care nu poate fi cumpărat.
Pe un răzvrătit îl poți învinge.
Pe un adversar îl poți închide.
Pe un dușman îl poți ucide.
Dar ce faci cu omul care nu’ți cere nimic?
Ce faci cu omul căruia nu’i poți oferi nimic?
Ce faci cu omul care preferă să’și piardă capul decât să’și piardă adevărul?
Îl ucizi. Nu?
Dar descoperi, prea târziu, că ai ucis omul, da, dar ai făcut adevărul lui nemuritor. Veșnic!
Ioan devine, astfel, înaintea marilor persecuții creștine, icoana martiriului asumat.
Sângele lui vestește sângele celor care vor veni.
Ștefan.
Apostolii.
Mucenicii Romei.
Martirii tuturor veacurilor.
Oameni cărora li se va cere mereu, sub alte împărății și în alte limbi, același lucru:
„Taci și vei trăi.”
Iar ei vor răspunde, fiecare la timpul și în felul său:
„Dacă pentru a trăi trebuie să trădez Adevărul, atunci viața nu merită traită!”
Ioan este pragul istoriei.
Ultimul mare profet al Legii celei vechi și primul om care arată cu degetul începutul Legământului celui nou.
Stă cu un picior în profeție și cu celălalt în Evanghelie.
Iar între cele două legăminte curg șiroaiele sângelui său.
DE CE RĂSPUNDE BISERICA ASTĂZI
PRIN POST?
Acum putem înțelege corect de ce postim.
Nu fiindcă Biserica cea vie și adevărată ne’ar fi cerut formal o caznă sub formă de jertfă alimentară de doliu.
Haida de!
Scoateți, bre, asta de prin predicile alea de prisos.
Nu pentru că refuzând o bucată de carne am putea noi să exprimăm astăzi, vezi Doamne, măsura durerii pentru un cap tăiat acum două milenii.
Ar fi derizoriu.
Zău așa.
Noi postim pentru că Ioan a murit într’o lume care nu mai știa să se înfrâneze. Fix ca astăzi lumea contemporană.
Aceasta este teribila simetrie a zilei.
De o parte - pustia - de cealaltă - palatul.
De o parte - omul care aproape că nu mai cere nimic trupului, de cealaltă - oamenii care nu mai știu să’i refuze nimic.
De o parte - asceza, de cealaltă - ospățul.
De o parte - libertatea, de cealaltă - patima.
Iar între ele, vai, între ele un cap pe o tipsie de aramă.
Nu. Nu este întâmplător!Deloc.
Înaintea crimei există ospățul.
Înaintea sabiei este vinul.
Înaintea poruncii este dansul. Provocarea.
Înaintea sângelui este pofta.
Iar cel mai grav, înaintea tuturor există pierderea măsurii. Absența dreptei socoteli.
De aceea postim.
Postim pentru ca să înțelegem că neînfrânarea nu începe și nu se termină întotdeauna la masă.
Postim pentru că omul sa deprindă să spună „nu” propriilor pofte, pentru ca să nu ajungă într’o zi să’I spună „nu” lui Dumnezeu.
Postim pentru ca să nu ne asemănăm lui Irod care îl asculta pe Ioan și totuși l’a ucis.
Postim pentru ca să nu ajungem să admirăm adevărul, dar să alegem totuși împotriva lui.
Postim pentru ca să fim ca aceia care, deși au conștiință totuși o sacrifică pentru aprecierile celor așezați la masa lui.
Postim pentru ca să înțelegem deplin că înainte de a’i tăia călăul capul lui Ioan, Irod tăiase deja în sine glasul propriei conștiințe.
Ei, aici Evanghelia încetează să mai vorbească despre Irod.
Începe să vorbească despre noi.
Pentru că în fiecare dintre noi, undeva, în adâncul nostru, există un loc unde se întâlnește Ioan cu Irod. Dacă vrem să recunoaștem asta. Dacă putem.
Un glas, adicătelea, care spune adevărul.
Și o voință care preferă să nu’l audă.
Un „nu’ți este îngăduit”.
Și o mie de argumente prin care încercăm să transformăm ceea ce nu ne este îngăduit în ceva acceptabil.
De aceea postul de azi nu este numai despre mâncare. Sau poate nu este deloc despre mâncare.
Ci despre cine este stăpân și poruncește în noi.
Trupul sau sufletul?
Pofta sau conștiința?
Interesul sau adevărul?
Teama sau Dumnezeu?
Revenind în palatul lui Irod, acolo omul care părea liber era rob, iar omul aflat în lanțuri era cu adevărat liber.
Irod avea tronul și nu putea spune „nu”.
Ioan avea cătușele și lanțurile, dar putea și rostea ferm "NU!”
Irod avea puterea să’i ia viața lui Ioan.
Ioan avea libertatea pe care Irod n’o mai avea: adică puterea de a nu’și trăda sufletul.
Aceasta cred că este marea lecție a zilei.
Nu doar că un sfânt a fost ucis. N’a fost el singurul.
Ci că există ceva mai important decât a rămâne în viață: să rămâi în Adevăr.
Astăzi postim pentru omul căruia i s’a putut lua totul, până și capul, dar căruia nu i s’a putut lua libertatea de a spune adevărul. E puțin?
Astăzi postim pentru a ne aminti că Adevărul a avut întotdeauna un preț.
Uneori, o prietenie.
Alteori, o funcție.
Alteori, libertatea.
Alteori, reputația.
Și, în marile ceasuri ale istoriei, chiar viața.
Sfântul Ioan Botezătorul a plătit acest preț întreg.
Capul lui a fost adus atunci pe o amărâtă de tipsie și ospățul probabil că a continuat. Cum o fi continuat.
Muzica va fi tăcut totuși cândva.
Făcliile palatului s’au stins.
Comesenii au murit. Toți.
Irod însuși a murit.
Herodiada a murit și ea. Cum o fi murit.
Imperiul lor cu totul s’a făcut praf și pulbere.
Dar glasul omului fără cap se aude încă la fel de clar,,după două mii de ani:
NU’ȚI ESTE ÎNGĂDUIT!
Aceasta a fost și este, în fond, înfrângerea definitivă a călăului, nu a lui Ioan.
Poți întemnița Adevărul.
Poți să’l batjocorești.
Poți să’l condamni.
Poți chiar să’i tai capul celui care îl rostește.
Dar există ceva ce niciun Irod, nicio sabie și nicio putere a lumii nu vor putea face vreodată:
să decapiteze Adevărul.
Pentru că Adevărul pe care Ioan L’a mărturisit nu era o idee.
Era Însuși Hristos.
Iar Hristos poate fi umilit, bătut, scuipat, răstignit.
Dar niciodată nu va putea fi învins.
Așa.
Cornel
Constantin
CIOMÂZGĂ
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Asa se inainteaza spre Biruinta Neamului Romanesc, cu Adevarul ca Flamura.
„Nu-ți este îngăduit…”
CE? Din ce trăia el, Sfântul, se vede ce.
De cum trăia el .. “propoziția” se poate înțelege ce „Nu-ți este îngăduit…”
“Moare pentru o propoziție..
Ar fi putut să tacă. Nu?”
Nu, nu ar fi putut să tacă ..pentru că nu a murit pentru o propoziție. Ci pentru cum își trăia viața.. “propoziția” aia are un suport.. “propoziția” nu putea fi rostită fără împlinirea Legii Legământului și vechi și noi..fără faptele sale, fără împlinirea poruncilor, fără credință.. etc etc. Imposibil.
Să nu credem că vom putea spune vreodată “propoziția” fără împlinirea Legii. Fără a ne pregăti pentru a o spune .. nu o vom putea spune!
“Teama sau Dumnezeu?”
Nu e “sau”, e “de”.. de aia a putut spune “propoziția”.. dar nu cum înțelege lumea “teama” .. și nici..”propoziția”..
Doamne, miluiește.
Scoateți, bre..” pentru că.. “Acum putem înțelege corect de ce postim”.. inclusiv preoții. Mare îndrăzneală.. Mi-e jenă.. nu am vrut să mă sesizez, dar pentru că ați făcut-o dvs..
Da, postul nu-i numai de alimente.
Dar .. ce necanonic zic preoții de .. “Haida de! Scoateți, bre..”?
Ce-l califică?
De somare-exprimare să mai zic?
Doamne, miluiește.
Întrebarea atinge una dintre cele mai profunde teme ale teodiceei creștine. Răspunsul nu este un singur motiv, nu este unul simplu, ci o stratificare de sensuri pe care scrierile de teologie biblică și patristică le distinge:
*. Voința divină e permisivă, nu cauzală Dumnezeu nu cauzează răul, ci permite ca un bine mai mare să se realizeze: Irod a ordonat decapitarea lui Ioan; Pilat a ordonat crucificarea lui Iisus...agentul moral al violenței este omul, nu Dumnezeu. Dumnezeu permite, dar nu poruncește crima (!)
*. Împlinirea misiunii. Misiunea lui Ioan Botezătorul — „a pregăti calea Domnului" — s-a împlinit. Moartea sa "a sigilat mărturisirea sa cu sânge", transformând-o din cuvânt în dovadă irevocabilă.
*. Prefigurarea Crucii. Moartea lui Ioan botezătorul este o propedeutică la Patimile lui Hristos: un nevinovat ucis de un tiran, pentru că a spus adevărul împotriva păcatului. Dacă precursorul a murit, Mesia Însuși va muri — și astfel, discipolii înțelegeau dinainte prețul urmării lui Hristos.
*. Martiriul ca dovadă a "adevărului". Tradiția ne spune că Apostolii au murit pentru că au văzut pe Hristos Înviat. Nimeni nu și-ar da viața pentru o minciună. Moartea lor a devenit cel mai puternic argument pentru autenticitatea Învierii — un „sânge care vorbește" (!)
*. Îndumnezeirea prin suferință. Teologia patristică (în special Grigore Palama) vede suferința acceptată cu credință drept cale de transformare duhovnicească: sufletul este „curățit, întărit și lărgit" pentru a fi „înecat în Viața Divină". Martiriul nu este o pedeapsă, ci o trecere rapidă de la umbra acestei lumi la lumina veșniciei.
*. Avântul Împărăției lui D-zeu prin martiriu. „Împărăția avansează prin martiriu" — este un principiu pe care Hristos Însuși l-a exprimat: „Cine își pierde viața pentru Mine, o va găsi". Moartea martirului nu este sfârșitul, ci seminția unei vieți mai mari — a Bisericii întregi.
Concluzie? Dumnezeu nu „permite" martiriul din indiferență sau răutate, ci din înțelepciune: pentru că, într-o lume căzută în care răul există ( doar) prin liberul arbitru al oamenilor, suferința acceptată cu credință devine un instrument de mântuire — pentru cel care o poartă și pentru toți cei care o văd.
Iisus Hristos S-a răstignit. El.
Oare de ce?
Răspunsul e simplu. Nu-i cu “stratificare de sensuri”..
De ce căutați adevărul unde-i (a)mestecat cu .. minciuna?
Doamne, miluiește.
Ps. Nu oricine rosteste " nu-ti este ingaduit" sfarseste asemeni Sf. Ioan. Trebuie sa ai forta spirituala ca el sa deranjeze.
Să discerneți ce “discerne” ChatGPT nu puteți din info. pe net asumate de oameni cu studii?
Pe ce vă bazați că ChatGPT spune bine ce spune?
Apoi, cauți pe net cât știi nu când nu știi. Ce discernământ ai .. când nu știi?
Cum faci proba?
Cărți nu mai există?
O să ajungem legume că nu mai gândim.. noi, “gândește” ChatGPT în locul nostru.. și pe urmă vine “JUSTITZIA DIVINA” că “EXISTA” că Domnul ne-a dat puterea cugetătoare și noi am dat-o fiarei că zice la Apocalipsă 17,13.. de mii de ani .. cine ar fi crezut..
Doamne, miluiește.
Cum de vă permiteți, în continuare (e a trei oară!), să batjocoriți numele lui Iisus Hristos?!
Vorbeați de “JUSTITZIA DIVINA”..e pentru alții ..doar?
Să fiți sănătoasă.. dar nu prea cred.
Sunteți de o ignoranță crasă..
V-am lăsat și cu altă ocazie de batjocură ..link cu explicația ce înseamnă IC XC NI KA. Nu ați citit?
Nu l-ați întrebat pe ChatGPT?
Problema cu ChatGPT e că-l citați ca pe o autoritate! Aici se va ajunge. Înțelegeți? Cu oameni cu gândire ca dvs. Înțelegeți? Va devenit IA autoritatea supremă care așa cum zice “ea” e sfânt. Apoi ..“cat mai multe surse cat mai credibile !” (pe care oricum nu le mai verifică nimeni .. din ce în ce) vor dispărea! Înțelegeți? Și nici nu vom băga de seamă. Înțelegeți? Că vor fi de prisos ..că tocmai că nu le mai verifică nimeni. Înțelegeți? Că oricum ca să verifici trebuie să știi ce ..și cum a compilat ChatGPT. Ce vărzuiește. Ce adevăr cu minciună (a)mestecă. Înțelegeți? Aveți idee ce primejdie ne paște? Realizați dvs. dnă. ignorantă cu Jing Ping?
Vă las, iar, link cât și textul succint .. că poate vă e lene să-l copiați/deschideți, nefiind așa de comod precum ChatGPT.. Înțelegeți?
Voiți .. să înțelegeți?
https://www.resurse-ortodoxe.ro/ce-inseamna-literele-ic-xc-ni-ka_text
“Însemnul mai este cunoscut în tradiția creștină cu numele de "pecete", deoarece conține în jurul semnului Crucii (+) monograma hristică (IC-XC) și un cuvânt de origine grecească (NI-KA). Cu acest însemn se pecetluiește prescura, din care preotul slujește Sfânta Liturghie, fiind deasemenea folosit în situații dintre cele mai diverse (pecete în casele creștinilor la momentul sfințirii, pecete pe crucea de binecuvântare sau care se poartă la piept, însemn pe crucile ce străjuiesc mormintele creștinilor, pe materialele și obiectele liturgice etc). Pecetea este ușor de recunoscut în general, dar poate nu toată lumea înțelege semnificația simbolurilor.Pe scurt, așadar, traducerea sau explicația literelor IC XC NI KA: literele din însemn se regăsesc în registrul alfabetului grecesc. IC înseamnă IISUS (simbolul C este S în greacă), XC înseamnă HRISTOS. Deci IC XC este prescurtarea numelui Iisus Hristos (monograma). NIKA, scris într-un singur cuvânt, este de la verbul NIKAΩ (NIKAO înseamnă "a învinge", "a birui", în limba greacă).IC XC NIKA înseamnă: IISUS HRISTOS INVINGE sau Iisus Hristos Biruitorul! Epistola I Corinteni 15, 54-57:"Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?". Și boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos."
Doamne, miluiește.