Arhim. Hariton Negrea: Exegeza istorică a celor adormiți în viziunea Părintelui Ierodiacon Visarion

De Mănăstirea Petru Vodă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legătura dintre suflet și trup își găsește o lacună temporală prin impedimentul morții umane, care „se înscrie ca un moment necesar și plin de sens pe traiectoria vieții începute la naștere, ea făcând să treacă viața noastră pământească în faza eshatologică, acolo unde se revelează sensul deplin al existenței pământești”1. Despărțirea între ele este până la a doua venire a Mântuitorului, deoarece „odată cu moartea trupului începe veșnicia pentru suflet: ori este fericit, ori se chinuiește în vecii vecilor”2. Creat din pământ, omul se întoarce în acesta, după cum a fost rânduit de la facerea lumii, căci pământ ești și în pământ te vei întoarce(Fac 3, 19), mormântul ajungând o mângâiere pentru rudele celor răposați, știind că „în pământ, trupul celui răposat rămâne tot sub puterea și ocrotirea lui Dumnezeu”3. Ancestral, mormântul este locașul morții, „e simbolul odihnei de veci”4, la care este supusă firea umană (Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă așteaptă.Iov 5, 2) și totodată al odihnei trupești (Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrânețe, ca o șiră de grâu strânsă la vremea ei. Iov 5, 26).

Continuare a ierurgiilor bisericești și adăpostire a mormintelor, cimitirul este glasul veșniciei, „simbolizând că aici este locul de odihnă al tuturora”5, dar în același timp etalează și faptul că este „un loc sacru, al odihnei de veci, al tristeții, dar și al reculegerii, al legăturii dintre cei morți și cei vii”6. Tăcerea întâlnită într-un cimitir este prevestitoare de cele ce vor fi întâlnite în veșnicie în funcție de felul în care este trăită această viață, de sorgintea ei: „Pulberea morților vorbește fără sunetele de care are nevoie cuvântul pământesc: prin putrezirea sa ea trâmbițează o propovăduire răsunătoare, care e cel mai puternic îndemn către cei ce caută cele putrezitoare.”7. Glasul veșniciei se aude prin cele ce slujesc mormântului, pentru că „la cimitir, fiecare ridicătură de pământ slujește de amvon pentru moarte și acolo vorbește ea cu multă îndrăzneală”8, iar prin cele ce se văd „în cimitir mormintele pline de întuneric, oseminte de oameni în țărână și cu miros greu9 ” se trezește conștiința umană pentru a înțelege căci cu adevărat există moarte.

Căderea protopărinților noștri a adus cu sine moartea; Dumnezeu „a rânduit de la început pe cel mai puternic predicator ca să-i vorbească, să-l urmărească și să-l amenințe. Acest predicator este Moartea.”10. Aceasta a avut efect primordial asupra întregii umanități, incluzând faptul că „toți oamenii, ajungând la finele călătoriei prin această viață, mureau cu trupul iar cu sufletele coborau în temnițele cele mai de jos ale iadului care se află în adâncurile pământului”11. Importanța punerii trupului în mormânt este întâlnită atât la Iosif, cât și la tatăl său, deoarece amândoi cer să li se ducă oasele în pământul din care au făcut parte (Fac 49, 29; 50, 25), cerința fiind făcută sub semnul fricii, stimulați fiind de faptul că „cei vechi făceau asta, pentru că se temeau de moarte”12, de puterea ei asupra neputinței umane, deoarece „înainte de venirea Mântuitorului, moartea își manifesta în totalitate puterea sa asupra omului, adică asupra trupului”13. Trupul, suferind transformare, se descompunea și putrezea, „se îngropa în adâncurile pământului iar sufletul fiecăruia – fie drept, fie mai puțin drept – se pogora în iad”14

Venirea Mântuitorului a restaurat ființa umană, „luând din cele ale noastre un trup asemenea celui al nostru, l-a predat morții pentru toți, pentru că toți erau supuși stricăciunii morții”15, moartea transformându-se într-un somn „pentru că suntem încredințați pe deplin de înviere, pentru că ne mutăm de la moarte la viață”16, după cum mărturisește Apostolul Pavel: Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșeli și prin păcatele voastre. (Ef 2, 1). Puterea Mântuitorului asupra morții poate fi întâlnită în cadrul Evangheliilor prin învierile pe care Le face (Luca 7, 11-17; Luca 8, 49-56, Ioan 11, 1-45). Apogeul întâlnit prin învierea lui Lazăr, pe care o săvârșește pentru „a face cunoscut că voința Tatălui și a Sa nu sunt decât una singură și aceeași voință”17, este faptul că acesta era pus în mormânt de patru zile, trupul era supus descompunerii. Întruparea Lui desființiază stricăciunea oamenilor, dorind „să-i ducă din nou din moarte la viață mistuind, prin trupul pe care și L-a însușit prin harul învierii moartea lor”18, aducând libertate umanității prin însăși moartea Sa. Punerea în mormânt a Mântuitorului reînnoiește moartea omului și slujba funebră spre nădejdea Învierii pentru că „Hristos a biruit moartea și iadul. A distrus porțile iadului.”19. Cunoscut fiind faptul că „în ceasul în care Trupul Domnului S-a pus în mormânt, în același ceas Hristos S-a coborât cu sufletul, ca un Mântuitor, în cămările cele mai dedesubt ale iadului”20, omul tinde către o speranță de mântuire. Nădejdea în fața morții constă în faptul că „în clipa învierii Sale, Iisus Hristos iese cu Trupul din mormânt și cu sufletul din iad, odată cu toți cei ce au crezut în El”21, motiv pentru care trebuie „să ne plecăm capetele ostenite pe brațele Lui părintești așteptând odihna cea veșnică și El ne va odihni, căci El este Învierea și Viața”22

Contemporanitatea ne pune într-o situație precară față de ceasul despărțirii sufletului de trup, păcatele fiind apăsătoare omul creștin trăiește cu smerenie cuvintele: „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar deși port rănile păcatelor; miluiește zidirea Ta, Stăpâne, și o curățește cu îndurarea Ta și moștenirea cea dorită dăruiește-mi, făcându-mă pe mine iarăși cetățean al raiului”23. Această perspectivă situează atât mormântul, cât și cimitirul în poziția de locaș de așteptare a celei de a doua Învieri a Mântuitorului: Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viața veșnică în Hristos Iisus, Domnul nostru(Rom 6, 23), dar totodată și faptul că „e timpul cel mai potrivit să ne trezim, căci pe toți ne pândește moartea; ea planează asupra omenirii și plecarea noastră ar putea să fie într-o clipă”24

Valoarea liturgică a înmormântării constă în biruința Mântuitorului asupra morții, căci „aducându-Și templul Său și organul trupesc ca preț, a plătit prin moarte în mod cuvenit datoria pentru toți”.25. Grija față de trupul defunctului se conturează prin faptul că „fiind prin trupul asemănător unit cu toți, Fiul nestricăcios al lui Dumnezeu i-a îmbrăcat în mod cuvenit pe toți cu nestricăciune prin făgăduința învierii”26, având centru de întărire credința că „prin jertfa trupului Său a pus sfârșit legii privitoare la noi și a înnoit începutul vieții noastre”27, deoarece Hristos „ a venit să ne scape de moartea cea sufletească, de păcatele cele grele care ne omoară sufletul și-l aruncă în pieirea veșnică”28

Aceste cuvinte s-au scris cu ocazia anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, stabilit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și pentru ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei, modelul pastoral a Părintelui Ierodiacon Visarion Iugulescu.

Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Petru-Vodă


1 Pr Prof Dr Dumitru Stăniloae - Teologie dogmatică ortodoxă, vol 3, Ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, pg 144;

2 Ierodiacon Visarion Iugulescu – Ecouri din catacombă, Editura Business Print, 2012, pg 107;

3 Învățătură de credință creștină ortodoxă, Ediție electronică, Apologeticum, 2006, pg 190;

4 Pr. Victor Aga – Simbolica biblică și creștină. Dicționar enciclopedic

5 Ibidem, pg 84;

6 Ivan Evseev – Enciclopedia simbolurilor religioase și arhetipurilor culturale, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 2007, pg 122;

7 Sfântul Igantie Briancianinov – Experiențe ascetice, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2008, pg 155;

8 Ierodiacon Visarion Iugulescu – Lumină pentru candela din suflet

9 Ibidem, pg 186;

10 Ibidem, pg 183;

11 Sfântul Igantie Briancianinov – Cuvânt despre om, Editura Egumenița, Galați, 2007, pg 98;

12 Sfântul Ioan Gură de Aur –Scrieri partea a doua. Omilii la Facere (II)

13 Sfântul Igantie Briancianinov – Cuvânt despre om, Editura Egumenița, Galați, 2007, pg 98;

14 Ibidem, pg 98;

15 Sfântul Atanasie cel Mare –Scrieri. Partea I, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pg 99-100;

16 Sfântul Ioan Gură de Aur –Scrieri partea a doua. Omilii la Facere (II), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989, pg 339;

17 Sfântul Ioan Gură de Aur –Comentar de la Evanghelia de la Ioan, Editura Pelerinul român, Oradea, 2005, pg 348;

18 Sfântul Atanasie cel Mare –Scrieri. Partea I, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pg 100;

19 Arhimandrit Athanasie Mitilinaios – Omilii la Cartea Apocalipsei. Volumul I, Traducere din limba engleză Sora Magdalena, Editura Egumenița, Galați, 2019, pg 91;

20 Arhimandrit Ioanichie Bălan –Predici la Postul Mare, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători: Mănăstirea Sihăstria, 2007, pg 226-227;

21 Ibidem, pg 228;

22 Ierodiacon Visarion Iugulescu – Lumină pentru candela din suflet, Editura Business Print, Iași, 2011, pg 190;

23 Ceaslov, Ediția a doua, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990; pg 179-180;

24 Ierodiacon Visarion Iugulescu – Lumină pentru candela din suflet, Editura Business Print, Iași, 2011, pg 187;

25 Sfântul Atanasie cel Mare –Scrieri. Partea I, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pg 101;

26 Ibidem, pg 101;

27 Ibidem, pg 102;

28 Ierodiacon Visarion Iugulescu – Lumină pentru candela din suflet, Editura Business Print, Iași, 2011, pg 185;


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu