Arhiepiscopul Vigano: Păstorii falși lucrează cu Masoneria pentru a distruge Biserica și a ne subjuga sub spectrul Noii Ordini Mondiale

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o predică explozivă, susținută pe 19 mai, Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Vigano scoate în evidență mai multe adevăruri dureroase cu privire la starea în care se află lumea de astăzi, precum și Biserica Catolică. Potrivit Arhiepiscopului, autoritățile laice trădătoare, precum și ierarhia bisericească tributară Conciliului Vatican II, în colaborare cu Francmasoneria, lucrează pentru a crea haos la scară globală și a subjuga lumea Noii Ordini Mondiale, pregătind calea venirii lui Antichrist. Mai jos, oferim un fragment relevant din cuvântarea Arhiepiscopului, publicată de LifesiteNews

Apostolii stăteau închiși într-o încăpere „de frica iudeilor” (Ioan 20,19): ei nu primiseră încă Duhul Sfânt, dar fricile lor omenești aveau să dispară la numai zece zile după Înălțarea Domnului, prin coborârea Duhului Sfânt. Astăzi aceeași inacțiune plină de frică se repetă, cu o ierarhie care ignoră în mod vinovat, tace, ascunde și anulează lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt chiar și după pogorârea Lui, chiar și după ce două mii de ani de creștinism au demonstrat puterea divină a Duhului în cucerirea sufletelor lui Dumnezeu și în zidirea Sfintei Biserici.

Nu trebuie să subestimăm gravitatea acestui act constând în [tăcere și] ascundere: este deliberat, orientat cu bună știință să provoace rău, deoarece mercenarii știu că, pentru a demola societatea civilă și Biserica, este necesar să se împiedice pe cât posibil răspândirea Duhului și lucrarea Lui prin Taine, care opresc dreapta judecată a lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintei Liturghii. 

Ei vor să se asigure că jertfa lui Hristos este anulată, pentru ca, împiedicându-le să se împărtășească din Har, sufletele să fie slăbite și să moară, în timp ce traversează deșertul unei lumi ostile. Vina lor – așa cum am văzut în cazul medicilor în timpul farsei pandemice – nu este incompetența sau incapacitatea lor, ci dorința de a face răul, de a sluji inamicul, de a susține puterea Noii Ordini Mondiale în amăgirea lor ticăloasă că vor găsi un loc în curtea lui Antihrist.

Această lucrare subversivă are ca scop uzurparea stăpânirii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca în locul Său să poată sta fiul pierzării, Antihrist, în locașul sfânt, printr-o falsificare grotescă atât a autorității civile, cât și a celei religioase. Nu putem crede că un succesor al Apostolilor poate nega și contrazice misiunea primită de la Hristos, slujind vrăjmașului Său, fără să înțeleagă faptul că, făcând asta, el devine complice la planul satanic al revoluției.

Nu, dragi credincioși: după zeci de ani de dizolvare sistematică a Bisericii – și peste două secole de disoluție socială – niciun preot de bună credință nu mai poate crede că inovațiile introduse de [Conciliul] Vatican II nu au nicio legătură cu starea dezastruoasă în care se află lumea actuală. Pentru cei care încă apără presupusa „ortodoxie” imbatabilă a Conciliului în fața masacrului sufletelor care a avut loc în ultimii 60 de ani, se potrivesc perfect cuvintele marelui Bossuet: „Dumnezeu râde de oamenii care deplâng efectele, dar în același timp aprobă cauzele.”

Ascunderea Bisericii – adică eclipsarea ei de către secta conciliară și sinodală, cooperarea ei activă în proiectul sinarhic al Francmasoneriei – este exact opusul îngrijorării vigilente manifestate de Apostoli, care, încă lipsiți de puterea duhovnicească, așteptau armele cerești de la Domnul lor pentru a fi gata să folosească acele arme și să lupte chiar cu prețul vieții lor, așa cum s-a și întâmplat ulterior.
(...)
Lumea batjocorește și respinge pacea pe care numai Domnul nostru o poate da. Pax Christi in Regno Christi: cine vrea ca Satana să domnească nu poate nici să înțeleagă, nici să dorească pacea lui Hristos, intenționând în schimb să instaureze chaos Antichristi in Regno Antichristi. Pacea vine numai de la Hristos, iar fără Hristos nu poate exista pace. Nu poate domni pacea într-o lume cufundată în apostazie și predată cultului Satanei din cauza trădării autorităților civile corupte, subjugate puterii; nu poate exista pace într-o Biserică a cărei ierarhie nu este mai puțin apostată, coruptă atât în moravuri, cât și în credință și supusă aceleiași puteri.

Dar, dacă într-o lume care-L răstignește zilnic pe Domnul nu poate exista nici pace, nici bunăstare, există totuși un mic sanctuar unde această pace este posibilă, unde Domnul binevoiește să-și facă locaș, unde îngerii vor să se oprească și să se odihnească: sufletul nostru. Un sanctuar prețios pe care, prin voia lui Dumnezeu, nimeni nu are puterea să-l profaneze, nici măcar demonii și slujitorii lor intoxicați de delirul inteligenței artificiale.

Cu cât sufletul se abandonează mai încrezător în voia Domnului, cu atât mai repede înaintează în urcușul duhovnicesc. Aceasta este „încăperea” în care ne adăpostim adesea, cerându-i Mângâietorului să ne dea putere și să ne sprijine în vremurile de încercare. Și familia este un astfel de refugiu – „biserica de acasă” –, în care nu au acces ororile lumii corupte și care va fi mântuită atunci când va trece îngerul morții.

Dacă în sufletul nostru locuiește Preasfânta Treime, nu vom fi lipsiți de pacea interioară nici în momentele cele mai grele, pentru că vom ști că tocmai în acele situații ne vine în ajutor Domnul pentru a ne ușura purtarea crucii. Nu vom fi învinși nici atunci când vom fi pedepsiți, ca pentru o crimă, pentru că am mărturisit credința.

„Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice. Că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneți.” (Luca, 12, 11-12).

Să-L invocăm așadar, dragi frați și surori, pe Dumnezeiescul Mângâietor, pentru ca în sanctuarul inimii noastre, în familiile și comunitățile noastre, să domnească Hristos, Domnul păcii; pentru că, acolo unde domnește Fiul, domnește și Tatăl, și Duhul Sfânt, restabilind ordinea divină tulburată de păcat. Amin!

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano

19 mai 2024
 
Citiți și Arhiepiscopul Viganò: ”Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul” - Parteneriat Opoziția
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (8)
  • Radu Comsuta 22.05.2024 21:39
    Bine că și-au dat seama, dar cam târziu. Însă bine că și-au dat seama și mai târziu. Și noi să învățăm din experiența lor și să fim foarte atenți la inovații. Adevărul întreg nu poate fi împărțit de dragul unor umanisme efemere. E ca și cum ai da vrabia din mână pe cioara de pe gard.
  • IC XC NI KA 23.05.2024 00:33
    Și ce măsuri ia?

    “.. ordinea divină tulburată de păcat” NU se restabilește DECÂT ÎN BISERICĂ cea FĂRĂ de inovații..E R E T I C E!
    Respectiv cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică!

    El se aude ce spune? De ce nu părăsește barca care se scufundă dacă tot conștientizează novațiile și ..“dorința de a face răul, de a sluji inamicul, de a susține puterea Noii Ordini Mondiale în amăgirea lor ticăloasă că vor găsi un loc în curtea lui Antihrist. Această lucrare subversivă are ca scop uzurparea stăpânirii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca în locul Său să poată sta fiul pierzării, Antihrist, în locașul sfânt, printr-o falsificare grotescă atât a autorității civile, cât și a celei religioase.”

    Ce mai așteaptă? Sau pe cine? ..pe fiul pierzării ..

    Închinarea nu poate fi decât în DUH și ADEVĂR!

    Ce tot se învârte atât în jurul cozii..

    Sinodului al VII lea Ecumenic de la Niceea (787) întărește: „Să nu faceți nici inovație, nici omitere în Predania pe care am păzit-o cu evlavie până acum. Deoarece toți câți s-au păstrat înlăuntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Și cu mare pedeapsă va fi condamnat cel ce va face fie adăugiri, fie omiteri.”


    Hristos a Înviat!
  • IC XC NI KA 23.05.2024 00:34
    Și ce măsuri ia?

    “.. ordinea divină tulburată de păcat” NU se restabilește DECÂT ÎN BISERICĂ cea FĂRĂ de inovații..E R E T I C E!
    Respectiv cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică!

    El se aude ce spune? De ce nu părăsește barca care se scufundă dacă tot conștientizează novațiile și ..“dorința de a face răul, de a sluji inamicul, de a susține puterea Noii Ordini Mondiale în amăgirea lor ticăloasă că vor găsi un loc în curtea lui Antihrist. Această lucrare subversivă are ca scop uzurparea stăpânirii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca în locul Său să poată sta fiul pierzării, Antihrist, în locașul sfânt, printr-o falsificare grotescă atât a autorității civile, cât și a celei religioase.”

    Ce mai așteaptă? Sau pe cine? ..pe fiul pierzării ..

    Închinarea nu poate fi decât în DUH și ADEVĂR!

    Ce tot se învârte atât în jurul cozii..

    Sinodului al VII lea Ecumenic de la Niceea (787) întărește: „Să nu faceți nici inovație, nici omitere în Predania pe care am păzit-o cu evlavie până acum. Deoarece toți câți s-au păstrat înlăuntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Și cu mare pedeapsă va fi condamnat cel ce va face fie adăugiri, fie omiteri.”


    Hristos a Înviat!
  • RomeoB 23.05.2024 07:46
    Domnule Vigano,
    "Apostolii stăteau închiși într-o încăpere „de frica iudeilor” (Ioan 20,19)" pentru ca inca nu venise Harul Duhului Sfant; acesta avea sa vina la Rusalii. Aveau ravna dar nu era suficient. Dupa venirea Harului Duhului Sfant, l-au marturisit pe Hristos in Templul din Ierusalim si peste tot in lume, fara sa tina cont de primejdii. Cititi cu atentie Faptele Apostolilor, in particular marturisirea Sfantului Stefan !
    " Astăzi aceeași inacțiune plină de frică se repetă, cu o ierarhie care ignoră în mod vinovat". MARTURISIRE IMPORTANTA: La Vatican nici macar printre "ierarhi" nu mai exista Duh Sfant ! S-a revenit la situatia de dinainte de cincizecime. IATA UNDE DUCE EREZIA !
    NU AVETI DECAT O SINGURA SOLUTIE: INTOARCETI-VA DE UNDE ATI PLECAT, DOGMELE CI CANOANELE CELOR 7 SFINTE SINOADE ECUMENICE. PRIN BOTEZ SI HIROTONIE SI CELELALTE SFINTE TAINE, VETI REPRIMI HARUL SFANTLUI DUH !
  • xipen 23.05.2024 13:03
    Un Mason plin de iubire și dragoste va fi întotdeauna un Mason puternic. Un Mason care mutual, fără să aștepte osanale își ajută și sprijină Frații și nu numai, va fi mai cunoscut ca cel înzorzonat de Gradele Înalte ori Colanele Aurite pe care le afișează cu o atitudine plină de mândrie prin Ateliere ori diferite delegații. De fapt asta înseamnă a fi Mason, să iubești aproapele și să îl ajuți, respectându-i demnitatea. Să înțelegi, sau mai degrabă să te obișnuiești cu gândul, cel mai real de altfel, că singurul și adevăratul tău dușman e undeva în ,,oglinda din spatele tău” și de cele mai multe ori în oglindă în general! Felul muncii fiecăruia poartă o anumită amprentă, deci ajută, sprijină mutual, ajutorul îți va fi recunoscut și recompensat, atunci când va fi timpul. Aici totul facem cu dragoste și din dragoste, nu din obligație ori pentru a cere imposibilul mai târziu. Am întâlnit foarte mulți Frați, care Masoni fiind, erau supărați sau cereau un ajutor mai special și mari intervenții, pe la Frați, când pe la locul de muncă îl certa vreun șefuleț care nu era Mason! Cum se poate una ca asta? Se întrebau iei, nu eu! Se poate Fraților și una ca asta, a fi Mason nu înseamnă a fi superior celorlalți și nu înseamnă că totul ți se cuvine. A fi Mason înseamnă să dăruiești fără să aștepți nimic în schimb, înseamnă să participi prin metaforica cioplire și șlefuire la construcția ta, la construcția aproapelui, semenului tău și al Templului Umanității. Nu devenim Masoni pentru a aștepta darul imaginației noastre că nouă ni se cuvine și avem întâîetate în tot. Un Mason înțelept va ști că nu suplinim rolul Societății și nu suntem nici stâlpii principali ai societății, spun asta tocmai pentru a nu se mai arunca în spatele Masoneriei eșecul societății, cum că Masonii conduc lumea și bla bla bla....Nimic mai fals, Masonii nu conduc lumea și nu reprezintă viața ori lumea. Masonii participă, alături de fiecare membru profan și nu numai, al societății, la construcția acesteia. Masonii nu sunt emblema perfecțiunii și nici deținătorii adevărului absolut ci împreună cu membrii societății caută perfecțiunea și adevărul absolut. Suntem egali în fața legii și la fel de egali în fața vieții. Rodul muncii noastre nu este separat și nu face notă distinctă de cel al societății, tocmai pentru că toți vrem o societate perfectă, milităm și lucrăm pentru asta. În Masonerie nu intri să primești, ci să oferi este simplu și foarte clar. Să oferi dragostea ta, ajutorul tău, experiența ta....Lanțul de Unire include și societatea, fără membrii căreia și fără de care nici noi nu am supraviețui. Societatea prin membrii ei reprezintă viața, iar din viață facem parte și noi! Am ținut să fac aceste precizări și pentru o parte din noi, mai ales pentru cei care se arată a fi Masoni prin insigne, grade și Colane, iar prin poze au fețele acoperite ori fug de o poză care le-ar ,,deconspira” calitatea de Frate! În realitate astfel de Masoni fug de Masonerie și de Ordin. Iar fuga asta este deliciul presei care vede în ascunzișul ăsta rușinos al Fratelui cu fața acoperită ceva de ascuns ce trebuie descoperit, nu e nimic de descoperit iar deliciul ulterior pare să fie amar ca pelinul. Mai apare probabil vreun coment de genul ,, și ăla e mason”? DA, și ăla e Mason și cu coment ori fără comentariile unora, cu nume ori fără nume, cu liste publicate ori nepublicate Masoneria își vede de drum și asta va face în continuare. Pe de altă parte am scris pentru cei rușinați să spună că sunt masoni și că dacă ar spune s-ar expune. NU, nu vă expuneți la nimic Fraților, Masoneria nu este o povară și niciun blestem sau vreo condamnare și niciun tatuaj sinistru pe care trebuie să-l purtăm ascuns toată viața, dar despre care vorbim atât de mândri în anumite cercuri. Simplu, Masoneria nu este ceea ce alți Frați, din orgoliu și mândrie, au vrut să se înțeleagă a fi, în realitate tabloul pe care l-au creat ei despre Masonerie în societate nu a făcut altceva decât să transforme Masoneria în vinovatul de serviciu pentru eșecul societății și omenirii! Masoneria în realitate oferă cu dragoste, iubire și respect ajutor tuturor, Masoneria cioplește și șlefuiește suflete îmbrăcându-le în dragoste și iubire și împreună cu întreaga societate participă la construcția Templului Umanității. Nu Masoneria a scos din Lanțul de Unire societatea, ci de multe ori a fost invers! Masoneria nu este o povară, nu este un blestem și nu este o condamnare a Profanului!
  • IC XC NI KA 23.05.2024 16:53
    Toate bune și frumoase..
    Numai că ..masoneria vine la pachet cu ide(ea)ologia creatorului universului marele arhitect fără a fi definit. Deci.. pa Dumnezeu și Personal și Creator.
    Pa Iisus Hristos. Pa Biserica Sa.
    În rest ..nicio problemă.

    Bine, ar mai fi condamnarea francmasoneriei de către Sfântul Sinod, 1934. Dar pe cine interesează dacă e vorba de a fi “plini de iubire si de dragoste..” (nu-i tot una iubirea cu dragostea?). Și ceva legat de “putere” ..
    Să înțeleg că nu vă ajunge să fiți frați în Iisus Hristos? De ce? Ce(-I) lipsește? Puterea? Atotputernicului Îi lipsește puterea?

    Așadar, Temei Nr. 785/1937, Sfântul Sinod însușindu-și concluziile din referat - studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934 - hotărăște:

    1. Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:

    1. Francmasoneria învață pe adeptii ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu rațiunea lor. Ea propagă astfel necredința și lupta împotriva creștinismului ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu.

    Și mai departe .. https://m.activenews.ro/prima-pagina/Dupa-77-de-ani-BOR-reitereaza-MASONERIA-ramane-OSANDITA-Pozitia-Sf.-Sinod-din-1937-ramane-NESCHIMBATA-82385


    Orice lucru rău nu vine sub forma răului că ne-am feri. Vine sub forma binelui.
    Înțelegeți?

    Hristos a Înviat!
  • Mars.60 Stefan 24.05.2024 18:27
    Un mason plin de iubire și dragoste fata de cine? Fata de Iisus Hristos, Dumnezeu Perfect si Om Perfect, Mantuitorul oamenilor? Fara Hristos nu suntem nimic. Fata de Iisus Hristos daca ar fi, atunci n-ar mai fi mason, ar fi crestin. Umanitatea apartine Tatalui Ceresc, Dumnezeului Atotputernic si Sfant, Creatorului ei. Templul Sfant al Umanitatii este Sfanta Biserica cladita pe Temelia asezata de Sfintii Apostoli, pe Stanca sau "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii" care "a ajuns să fie în capul unghiului" (Matei 21:42). Despre Mantuitorul Iisus Hristos vorbim, El este Piatra, Stanca, Temelia Bisericii Crestine, sau Templul Sfant al Lui Dumnezeu. Ziditorii din Matei 21:42 stim cine sunt si degeaba zidesc ce zidesc, cioplesc ce cioplesc, tot se va prabusi pana in strafundurile Iadului, pentru ca nu e zidit pe Stanca Sfanta pe care o nesocotesc. Afară din Templul Sfant al Lui Dumnezeu, duhovniceste, sunt "câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii de idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna!"(Apocalipsa 22:15)
    Hristos a inviat!
  • Dromihete 23.05.2024 13:16
    Dar vai! Nimeni nu si-a dat seama! Sa ne unim repede cu ei sa oficializam, cum s-a oficializat "sodomia" la fratii greci! Intrebarea legitima care se pune este, ce faceti voi impaiatilor acolo? Cumva murdari de minciuna, il vindeti pe sub masa pe Hristos?
    Marea si preafericita "biserica"...succesuri habotnicilor!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!