47 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian – Sub conducerea sa au avut loc primele canonizări de sfinți români

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



S-au împlinit marți 47 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian Marina. Sub conducerea Preafericirii Sale, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat primele canonizări, scrie basilica.ro

Al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut în data de 22 februarie 1901, în satul Suiești din județul Vâlcea. A studiat la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Vâlcea, apoi la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1929.

Între anii 1923-1926 a fost învățător în satul Olteanca, Vâlcea, iar între anii 1932-1939 a ocupat funcția de director al Seminarului pe care îl absolvise.

În anul 1924, Ioan Marina se căsătorește cu Lucreția Popescu, iar în urma căsătoriei Dumnezeu le va dărui doi copii, Ovidiu și Silvia. A fost hirotonit preot în anul 1924 pe seama Parohiei Băbeni. A rămas văduv în anul 1935, pe când avea 34 de ani.

La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în cadrul ședinței de lucru din 30 iulie 1945, îl va alege pe preotul văduv Ioan Marina în demnitatea de Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei cu titulatura Vasluianul.

În urma retragerii Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Patriarhul Nicodim îl numește pe Arhiereul vicar Justinian Vasluianul locțiitor al scaunului mitropolitan al Moldovei. Mai apoi, la 19 noiembrie 1947, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe Preasfințitul Justinian în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei. În acest răstimp, Mitropolitul Justinian a reușit să revitalizeze eparhia, greu încercată de ororile războiului și mai apoi de calamitățile naturale ce au urmat.

După trecerea la cele veșnice a Patriarhului Nicodim Munteanu, survenită la 27 februarie 1948, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe Mitropolitul Justinian al Moldovei în scaunul vacant de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României.

În timpul celor 29 de ani de patriarhat (1948-1977), Patriarhul Justinian a reprezentat un reper pentru ortodoxia românească, în special în anii de prigoană ai regimului comunist ateu.

Primele canonizări de sfinți români

Unul dintre demersurile semnificative în această perioadă dificilă pentru Biserica Ortodoxă Română a fost generalizarea cultului sfinților români.

Astfel, sub conducerea Patriarhului Justinian, Sinodul Bisericii noastre a decis în 1950 canonizarea a șapte sfinți de neam român, precum și generalizarea cultului unor sfinți cu moaștele în țara noastră.

Este vorba de canonizarea Sf. Calinic de la Cernica, Mitropoliților Ilie Iorest și Sava Brancovici ai Transilvaniei, Sf. Ioan Valahul, Cuvioșii mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Mucenicul Oprea din Săliște.

De asemenea, decizia sinodală generaliza cinstirea mai multor sfinți cu moaște la noi în țară, precum Ioan cel Nou de la Suceava, Parascheva de la Iași, Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor ș.a.

Proclamarea solemnă a acestor canonizări s-a făcut cinci ani mai târziu de la decizia sinodală.

„Un model luminos și inspirator”

Întreaga activitate a celui de-al treilea Patriarh al României a fost sintetizată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel drept „un model luminos și inspirator”:

„Lucrarea sa pastorală, culturală, misionară, duhovnicească și socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler și credincioși, un model luminos și inspirator de fidelitate și slujire a Mântuitorului Hristos și a Bisericii Sale”, a subliniat Preafericirea Sa cu ocazia unui eveniment comemorativ din 2017.

Patriarhul Justinian Marina a trecut la cele veșnice în data de 26 martie 1977. Trecând pe bulevardul Magheru, a observat cum o bilă de beton lovea Biserica Enei, fapt care i-a provocat o emoție atât de puternică, încât a făcut infarct miocardic. În acel moment, conform relatărilor fiului său, Patriarhul Justinian a apucat să exclame: „Vai, bisericile mele!”.

Patriarhia Română a omagiat activitatea celui de-al treilea patriarh al României declarând anul 2017 drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă;

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

  2. CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

  3. Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

  4. Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

  5. Ultima luptă

  6. Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

  7. Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

  8. Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

  9. Profesorul Ion Coja: Un om avea o girafă. Dar nu i-a folosit la nimic. Nicușor are o tobă. Bum, Bum, Bum! Dreptul nostru de a spera este George Simion!

  10. PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

23:44

Profesorul Ion Coja: Un om avea o girafă. Dar nu i-a folosit la nimic. Nicușor are o tobă. Bum, Bum, Bum! Dreptul nostru de a spera este George Simion!

23:30

Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

23:00

Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

22:45

Jurnalul secret al menajerei Primarului. Episodul 1: ”Mizerie de stat”. MUC ȘI MIC

22:10

34 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, ”Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

21:08

CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

20:17

Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume ”1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă