Sfântul Alexandru a fost a fost al doilea Patriarh al Constantinopolului după bătrânul Mitrofan, în timpul împăratului și sfântului Constantin cel Mare (313-337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 trimis de Patriarhul Mitrofan, dovedindu-se un apărător al dreptei credințe. Când a devenit arhiepiscop, Sfântul Alexandru a luptat împotriva ereziilor vremii, în special împotriva lui Arie, unul dintre cei mai mari eretici ai tuturor timpurilor.

Convocat la Nicomidia să-si explice credința, Arie (Arius) a reușit să-l înșele pe împărat semnând o mărturisire de credință în care se mulțumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toți vecii. Profitând deci de această mărturisire de credință, Arie a cerut atunci reintegrarea sa în Biserică. Împaratul a primit favorabil cererea și l-a chemat la Constantinopol pentru a se împărtăși cu sfântul Alexandru. Atunci sfântul Alexandru s-a retras în biserica Sfânta-Irina și, îngenunchiind în fața sfântului jertfelnic, s-a rugat zi și noapte cu aceste cuvinte: "Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozește pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta și nu vrei ca moștenirea Ta să se facă de rușine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu ia erezia drept Adevarata Credință". Sâmbătă, cu o zi înainte de duminica în care ar fi trebuie să se petreacă această slujbă, pe când se găsea în piață, Arie a fost brusc chemat de nevoile firești, iar „pe când era la closet, mațele au crapat în el”. Acolo a și murit, în locul în care-și fac oamenii nevoile firii. Când a aflat această veste, Sfântul Alexandru a dat slavă lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru că Domnul și-a arătat încă o dată puterea Sa peste dorința mai-marilor lumii acesteia. Sf. Alexandru a adormit în pace câteva luni după moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lasând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel, prăznuit la 6 noiembrie.

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Originar din Trebizonda, Sf. Ioan a studiat la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar nu a împărtășit cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonică ce l-a și condus la erezie. Cum Ioan era foarte învățat în științele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universității imperiale. La moartea Patriarhului Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) și sfințit Patriarh Ecumenic, împotriva reținerilor sale. În acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce în ce mai amenințătoare, patriarhul Ioan, om al păcii și al împăcării, s-a straduit să refacă legăturile cu Biserica armeană. A trăit toată viața într-o mare sărăcie și într-o desăvârșită curăție. Dădea milostenie tot ce avea, împărțea masiv săracilor cele necesare vieții și ajuta la întreținerea și refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alți episcopi, mai lumești și strălucea în interpretarea dogmelor și canoanelor Bisericii.

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. Din citeț a devenit Patriarh, împotriva voinței sale, în cea de a doua Duminică a Postului Mare din anul 780, după o lungă perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit să semneze un document în care declara că nu va accepta cultul icoanelor. Împăratul a murit la puțină vreme după hirotonirea lui, așa încât a putut să retracteze cele semnate cu forța. Totuși, erezia continua să se răspândeasca, iar el, batrân și bolnav, se vedea neputincios a-i face față, așa încât a preferat să renunțe la slujirea de Patriarh și să se retragă la o Mănăstire (a lui Flor), fără a o preveni pe împărateasa Sfânta Irina ( 7 august ). Decum au aflat, împărăteasa și fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop și l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: "Nu ar fi trebuit să accept să fiu în fruntea unei Biserici care se separă de împărtășirea cu celelalte scaune patriarhale". Plini de întristare, suveranii au trimis o ambasadă de patricieni și membri ai Senatului, ca să încerce să-l convingă să revină. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: "Dacă nu adunați un Sinod Ecumenic care să corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi". Ei îl intrebau de ce a acceptat să semneze cu împaratul eretic iar Pavel le-a răspuns: "Tocmai din această cauză plâng și mă tânguiesc acum și m-am hotărât să mă pocăiesc, rugându-l pe Dumnezeu să mă pedepsească pentru că nu am predicat adevărul de frica nebuniei voastre". Datorită mustrării lui, în anul 787 a fost restabilit cultul icoanelor.