Sfântul Cuvios Moise a fost etiopian de neam, era negricios la față și slujea ca rob unui oarecare dregător.
Pentru că avea o fire aspră și pentru viața
sa tâlhărească, dregătorul său l-a eliberat, întrucât se temea de el.
Deci, plecând Moise, s-a însoțit cu tâlharii și, văzându-l aceia
puternic la trup și aspru la obicei, l-au pus vătaf peste ei. Odată,
Moise a dorit să se răzbune pe un cioban care-l împiedicase să facă o
nelegiuire. Dar, negăsindu-l, i-a omorât patru berbeci grași ale căror
piei le-a vândut pe vin. Mai apoi, Moise s-a pocăit, devenind călugăr
iscusit, trăind în post și în aspre nevoințe, aducându-i la Hristos
chiar și pe tâlharii care au vrut oarecând să-l prădeze. Căci, șezând în
chilia sa, au nimerit la el niște tâlhari, neștiind că el este Moise.
Și legându-i Fericitul cu o funie, i-a pus pe umeri ca pe un sac de paie
și i-a dus în fața obștii și a zis către frați: „De vreme ce mie nu mi
se cade să fac dreptate, iar aceștia au venit asupra mea să-mi facă rău,
ce porunciți să fac cu ei?” Și au poruncit părinții să-i dezlege și
să-i lase liberi. Iar ei, dacă au cunoscut că el este Moise și văzând
atâta bunătate la el, s-au mărturisit înaintea lui Dumnezeu, s-au
lepădat de lume și au devenit călugări iscusiți. Cel care oarecând
fusese tâlhar, s-a învrednicit chiar de darul preoției.(Ziarul Lumina)
După primirea rânduielii preoțești, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani și împlinind de la naștere șaptezeci și cinci de ani, a adunat șaptezeci și cinci de ucenici și s-a sfârșit mucenicește într-acest chip: într-una din zile, șezând cu frații, a zis: „Sculați-vă și fugiți de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi”. Frații i-au zis: „Părinte, tu pentru ce nu fugi?”. El a zis către dânșii: „Eu am atâția ani și aștept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri!”. Frații au grăit: „Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine”.
El le-a zis: „Eu n-am nevoie de aceasta, însă fiecare să se păzească pe sine cum petrece”. Frații, sculându-se, au fugit, rămânând dintre ei lângă dânsul numai șapte. După un ceas le-a zis: „Se apropie barbarii”. Unul din cei șapte frați, temându-se, a fugit din chilie într-un loc oarecare. Barbarii, intrând, au tăiat pe părintele și pe cei șase frați care erau cu dânsul. Fratele care fugise, șezând în locul lui unde se ascunsese, a văzut cerul deschis și șapte cununi luminoase pogorându-se din cer. După ducerea barbarilor, întorcându-se el în chilie, a găsit pe părintele și pe frați tăiați, iar trupurile lor zăcând în sânge. După aceasta, venind și ceilalți frați, le-au îngropat trupurile plângând.
Așa a fost sfârșitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah și care, prin adevărată pocăință, a plăcut desăvârșit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar și cerul i s-a deschis ca unui mucenic, și s-a învrednicit de cunună slavei, cu ale cărui rugăciuni să ne povățuiască și pe noi la adevărata pocăință și iubitorul de oameni Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru, să ne învrednicească Împărăției cerești, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (Doxologia)
Viața Sfintei Mucenițe Suzana, regina Georgiei
Sfânta Șushanik (Suzana) a fost soția prințului Varsken al Georgiei, conducătorul provinciei Hereti. Fiind crescută într-o familie creștină evlavioasă, a fost adânc pătrunsă de dragoste și frica de Dumnezeu.
În acea perioadă, regiunea Kartli se afla sub o presiune politică adâncă din partea Persiei, iar prințul Varsken l-a vizitat pe regele persan Peroz în speranța de a încuraja relațiile între cele două țări. El a lepădat adevărata credință, s-a convertit la închinarea la foc și i-a promis regelui să-și convertească soția și copiii la întoarcerea la Hereti.
După ce s-a apropiat de granița Hereti, Varsken a trimis mesageri pentru a se asigura că supușii săi îl vor întâmpina cu respectul cuvenit. Sfânta Suzana, aflând despre trădarea soțului ei, a căzut la pământ și a plâns cu lacrimi amare. Apoi și-a luat cei patru copii, a părăsit palatul și a căutat refugiu într-o biserică din apropiere.
În acea seară, Suzana a fost vizitată de părintele ei spiritual, bătrânul Iacob, care a prezis: „Cruzimea și nemilostivirea lui Varsken sunt inconfundabile. Știi că te așteaptă încercări groaznice. Vei fi fermă și neclintită în poziția ta?”. „Mai degrabă aș muri decât să mă unesc cu el și să-mi pierd sufletul!”, a răspuns ea.
Trei zile mai târziu, prințul a ajuns acasă. După cum a promis, a încercat să-și convingă soția să se convertească, dar Sfânta Suzana a răspuns fermă: „Așa cum ai renunțat la Creatorul tău, așa renunț și eu la tine. Nu voi mai lua parte la treburile tale, indiferent ce suferință trebuie să suport!”.
Apoi, Varsken a trimis pe fratele său mai mic Jojik și episcopul Apots pentru a o convinge pe soția sa să se întoarcă la palat. Suzana a refuzat ceva timp, dar, în cele din urmă, a cedat la convingerea lor. A pornit spre palat cu Sfânta Evanghelie și Viața Sfinților Mucenici, iar când a sosit s-a închis într-o chilie. Două zile mai târziu, Varsken s-a întors la palat și a invitat-o pe Suzana, pe fratele său Jojik, și pe cumnata lui la o cină. Regina, însă, nu s-a putut duce să împărtășească o masă cu unul care L-a trădat pe Hristos: a îndepărtat ceașca pe care soția lui Jojik i-a oferit-o, supărându-și astfel soțul.
Varsken și-a bătut fără milă soția, a încins-o în fier, a închis-o în închisoare și a interzis gardienilor să lase pe cineva să o vadă.
Sfânta Suzana a petrecut șase ani în robie. În timp ce își îndeplinea sentința, a ajutat pe săracii care veneau la ea. Prin rugăciunile ei mulți bolnavi au fost vindecați. Înainte de moartea ei, Sfânta Muceniță Suzana i-a binecuvântat pe cei din jurul său și a cerut să fie înmormântată în locul de unde soțul ei necredincios o izgonise din palat.
Acest lucru s-a întâmplat în anul 475. Clerul și oamenii deopotrivă au plâns cu amărăciune pentru soarta tragică a Suzanei. Sfintele sale moaște au fost îngropate așa cum a fost dorința Sfintei.
În 578, cu binecuvântarea Patriarhului Catolicos Kirion I, sfintele moaște ale Sfintei Suzana au fost aduse în Tbilisi, unde se află și astăzi, în Biserica Metekhi.
Scene din viața Sfintei Suzana puteți vedea aici. (Doxologia)
Viața Sfântului Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniți ai secolului al XX-lea. Datorită ucenicilor săi, care au transmis și au pus în practică învățătura și modul său de viață în comunități din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiției rugăciunii inimii din Muntele Athos.
Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenței să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărțit toată averea sa săracilor și celor din casa lui și a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.
Venit la Athos la vârsta de 23 de ani, hrănindu-se cu istorisirile despre marii asceți, a căutat imediat un părinte duhovnicesc care să-l învețe rugăciunea inimii. Însă nu a găsit pe nici unul. După o scurtă ședere la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, a plecat spre Vigla, în apropiere de peștera Sfântului Atanasie Athonitul. În acest răstimp a cercetat multe peșteri și locuri, unde au trăit cuvioși athoniți. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, și a aflat că împărtășesc aceeași dorință de isihie, așa că au hotărât să găsească un Stareț încercat. L-au găsit pe Starețul Efrem Dogarul, și s-au așezat într-o colibă sărmană și dărăpănată de la Schitul Sfântului Vasile. Stăteau în colibă numai în timpul celor mai reci luni de iarnă; în restul anului, vreme de aproape zece ani, au stat în peșterile de piatră din stâncile Athosului, hrănindu-se cu puțină pâine uscată și dedicându-și tot timpul rugăciunii.
În luna ianuarie a anului 1938, bătrânul Iosif împreună cu părintele Arsenie au plecat de la schitul Sfânta Ana Mică, într-un locul depărtat și ascuns în munți. Aici au zidit un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, precum și trei mici chilii. În cei aproape 13 ani de ședere la Sfânta Ana, în jurul părintelui Iosif Isihastul s-au adunat deja 7 nevoitori.
Sfântul Iosif nu și-a îngăduit niciodată odihnă în nevoințe, în ciuda unei sănătăți șubrede ce l-a adus treptat într-o stare de semi-paralizie. Cu toate acestea, pentru că ucenicii săi mai tineri nu puteau îndura asprimea peșterilor, in iunie 1951, a decis să-și mute obștea intr-un loc mai accesibil, la Schitul Nou.
Aici, după puțină vreme, pe 15 august/28 august 1959, praznicul Adormirii Maicii Domnului la Sf. MUnte Athos, și-a dat sufletul lui Dumnezeu ca un adevărat mucenic.
De-a lungul vieții, pentru jertfa sa, Dumnezeu i-a dat multe daruri duhovnicești: vederea luminii, vedenii minunate, înainte-vedere și cunoașterea gândurilor. După adormirea sa, Sfântul Duh a dat mărturie de prezența Sa în el, rămășițele sale răspândind bună mireasmă. (Doxologia)
Dreptul Iezechia
Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viața Dreptului Iezechia e descrisă în Vechiul Testament, cartea a 4-a a Regilor, capitolele 18-20.
A devenit rege al regatului Iuda la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Înflăcărat adorator al Adevăratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon.
În vremea sărbătoririi Paștelui evreiesc, la care a invitat pe toți supușii regatului lui Israel, Iezechia dădu ordin să se distrugă idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fuseseră pedepsiți stramoșii care se lepădasera de Dumnezeul cel Adevărat. După aceasta, idolatria a încetat nu numai în regatul lui Iuda, ci în multe locuri din regatul lui Israel.
Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dușmani și i-a îndeplinit rugăciunile. Astfel, în al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib, fiu al lui Salmanasar, cucerind Israelul, și-a adunat forțele pentru a începe război împotriva lui Iezechia.
Regele asirian cuceri fortareața Lachis și trimise o armată spre Ierusalim, cerând ca regele iudeu să se predea. Iezechia s-a întors către Dumnezeu în rugăciune și un înger al Domnului doborî 185.000 de soldați de partea asiriană.
La puțin timp după retragerea lui Senaherib, Iezechia se îmbolnăvi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu și îi spuse să își pună ordine în ale sale, pentru că va muri în curând. Dar puterea rugăciunii lui Iezechia fu atât de mare încât Dumnezeu îi prelungi viața cu încă cincisprezece ani.
Rugăciunea sa era înflăcărată când implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar și mai fierbinti erau rugăciunile sale de mulțumire.
Iezechia a murit la vârsta de 54 de ani și a fost îngropat cu înalte
onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se prăznuieste și în
Duminica iertării (a lăsatului sec de brânză), în Duminica Sfinților
Strămoși și la 28 august. (Basilica)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.