Părintele Cleopa: „Să rugăm pe Sfinții Împărați să rânduiască pace în lume” Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu esti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)
Iubiti credinciosi,
Cind a binevoit Preabunul si Preamilostivul Dumnezeu sa inceteze piraiele de singe, care se varsau din trupurile apostolilor, ale martirilor si ale marturisitorilor Sai si sa dea deplina libertate Bisericii Sale, rascumparata cu Sfintul si Preascumpul Singe al Fiului Sau, atunci si-a ales pentru acest scop, dintre toti imparatii lumii, pe Sfintul imparat Constantin cel Mare si pe mama sa, Elena.
Prin acesti Sfinti imparati a adus Dumnezeu libertate religioasa in lume, a slabit paginismul si idolatria si a intarit Biserica si credinta crestina pe pamint.
Sfintii imparati si "intocmai cu Apostolii" Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatal sau, imparatul Constantin Clor imparatea peste Galia si Insulele britanice. Dupa moartea sa a lasat urmas la domnie pe fiul sau, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maica, Sfinta Elena.
Auzind el ca Maxentie, care imparatea in Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe crestini si darimind sfintele biserici, s-a pornit cu razboi impotriva lui. Desi avea mai putini ostasi ca Maxentie, el isi punea nadejdea in ajutorul adevaratului Dumnezeu, Caruia adesea se ruga, cu toate ca nu era inca botezat. Si iata ca in amiaza mare, i se arata o cruce mare pe cer, cu stele inchipuita, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: "Cu acest semn vei birui".
Apoi a poruncit ostasilor sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri si pe armele lor si asa au pornit la lupta.
Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfintul Constantin a biruit pe Maxentie, inecindu-l in apa Tibrului, linga Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie in cetate si incoronat ca imparat al intregului Imperiu roman de Apus, in anul mintuirii 313.
Ca semn de multumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act imparatesc in acelasi an, dupa sfatul maicii sale, cunoscut pina astazi sub numele de "Edictul de la Milan", prin care s-a dat desavirsita libertate tuturor crestinilor, lasind astfel pe fiecare sa creada cum voieste.
Mare bucurie a cuprins atunci intreaga crestinatate, vazind pe sfintii episcopi si preoti iesind de prin inchisori, vazind capistile idolesti darimindu-se, iar in locul lor, biserici frumoase inaltin-du-se. Astfel, uneltele de tortura se aruncau, cuptoarele cele aprinse in care se ardeau crestinii se lasau in parasire, animalele salbatice care ucideau pe crestini in arene se slobozeau, iar crestinii, umplindu-se de multa bucurie, multumeau lui Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi fierbinti.
Insa domnea in rasarit un imparat tiran, anume Liciniu, care desi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrind sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe crestini si ameninta sa ocupe Roma. Imparatul Constantin a incercat de doua ori sa-l biruiasca prin razboi, dar n-a putut si era in mare mihnire. Rugindu-se mult lui Dumnezeu si insemnindu-se cu semnul crucii, toti ostasii au pornit din nou la razboi impotriva lui Liciniu si l-au biruit. Ultimul razboi l-a avut imparatul Constantin impotriva scitilor, aproape de Dunare, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind imparatul sa-si mute capitala in partea de rasarit a imperiului, si-a ales cetatea Vizantia, zidita de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegind-o Sfintul Constantin, a numit-o cu numele sau, Constantinopol, si s-a asezat aici cu fericita sa mama, Elena, in anul 324. Iar ca semn de multumire lui Dumnezeu, a inaltat in mijlocul cetatii un stilp inalt, avind deasupra Sfinta Cruce.
Tot in timpul acesta a primit si botezul, in orasul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cind a dat porunca sa se boteze si ostasii sai, dimpreuna cu senatorii palatului, incit o nespusa bucurie cuprinsese toata lumea. A mai dat porunca sa se inalte in curtea palatului sau o mareata biserica, in numele Mintuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost darimate de pagini a poruncit sa se zideasca din nou, dindu-le tuturor bani si ajutor din destul. De la acest sfint imparat a ramas traditia ca domnii crestini din toata lumea sa zideasca biserici si minastiri si sa le inzestreze cu danii si cu toate cele necesare.
In vremea aceea, insa, Biserica lui Hristos era sfisiata de invatatura cea rea a ereticului Arie, care spunea ca Iisus Hristos este o creatura superioara, iar nu Creator si deofiinta cu Tatal si cu Duhul Sfint. Deci, Sfintul Constantin indemnat de mama sa Elena si de multi episcopi dreptcredinciosi, a hotarit sa adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 325, pentru a hotari adevarata credinta si a condamna pe ereticul Arie si invatatura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinti Parinti din toate marginile Imperiului de Rasarit si de Apus, in frunte cu Sfintul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afara.
Vor ramine nemuritoare minunile si cuvintele pline de invataturi dogmatice ale marilor ierarhi si sfinti Nicolae, Spiridon si Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemata invata-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfint Sinod s-au compus primele sapte articole ale Simbolului Credintei si mai multe canoane bisericesti.
In anul urmator, Sfinta Elena, dorind foarte mult sa afle lemnul Sfintei Cruci si sa se inchine pe Golgota si la Mormintul Domnului, a plecat cu multi ostasi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu si, impreuna cu Sfintul Macarie, episcopul Sfintei Cetati, dupa multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Capatinii a inaltat o biserica preafrumoasa, care, cu unele modi-ficari, dainuieste pina astazi.
Deci, luind o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a intors inapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, in virsta de 80 de ani.
Marele imparat Constantin a imparatit 42 de ani, pina in anul 337, cind trece la vesnicele lacasuri si este inmormintat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, zidita de el, lasind Imperiul roman in stapinirea celor trei fii ai sai. Biserica noastra ii praznuieste pe amindoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i "intocmai cu Apostolii" lui Hristos. El este al 32-lea imparat roman de la August.
Iubiti credinciosi,
Pina aici v-am prezentat pe scurt viata si activitatea Sfintului Constantin cel Mare si a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai intii, de legile ce s-au facut de acest sfint si mare imparat in favoarea crestinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice: "S-au publicat atunci de imparatul Constantin legi foarte blinde si foarte favorabile pentru crestini.
Aceste legi nu exprimau decit evlavie, repausul popoarelor si onoarea Bisericilor.
El a chemat pe cei ce fusesera izgoniti de guvernatorii de provincii, pentru ca nu au voit sa aduca jertfa idolilor. A restabilit in posesia averilor pe cei ce fusesera lipsiti de ele si ierta pe cei care, pentru acelasi motiv, fusesera condamnati sa faca servicii la curte. A pus in libertate pe cei ce fusesera surghiuniti in insule si pe cei ce fusesera surghiuniti la muncile metalelor sau intrebuintati la alte lucrari publice. A lasat alegerea celor care, din ura pentru statornicia cu care ei facusera profesiune din religia crestina, fusesera destituiti din dregatorii sau de a lua functiunile ca mai inainte sau de a trai in repaus" (Istoria Bisericeasca de Eusebiu - Episcopul Cezareei, Viata Imparatului Constantin, Bucuresti, 1896).
Printr-o alta lege facuta in favoarea martirilor si a Bisericilor, imparatul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apararea credintei, sa se bucure de succesiunea lor si, daca ei nu ar avea mostenitori, Biserica sa-i mosteneasca, iar mostenirile ce le fusesera confiscate, sa fie inapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi in natura sau de au fost instrainate.
Sfintul si marele imparat Constantin a dat o lege de gratiere a celor ce au fost exilati pentru marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu.
Aceasta lege zice asa:
"Acei ce au fost exilati prin sentinte nedrepte a unor judecatori, pentru ca au refuzat cu indraz- neala de a renunta la credinta si la cultul unui Dumnezeu, Caruia ei se consacrasera din toata inima lor, si acei ce au fost pusi in numarul ofiterilor curtii, desi nu fusesera mai inainte, sa aiba libertatea de a se intoarce la casele lor si sa ramina acolo in pace. Acei ce au fost despuiati de bunurile lor si redusi la o extrema mizerie, sa fie restabiliti in prima lor stare si sa se bucure cu fericire si cu umilite rugaciuni de multumire, de efectele bunatatii lui Dumnezeu".
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniti pentru credinta cea dreapta in Hristos si au fost trimisi departe de casele si satele lor, prin insule pustii. In aceasta lege il auzim pe Sfintul si marele imparat Constantin, zicind:
"Ordon ca cei ce sint retinuti contra vointei lor in insule, sa se bucure de efectul gratierii noastre. Sa iasa din aceste triste si grozave pustietati, unde nu vad decit munti salbatici si o mare furtunoasa, si sa mearga a gusta placerile cele nevinovate ce le va procura, in convietuire cu rudele lor in libertate. Acei ce au suferit lipsurile si necazurile ce i-au insotit, sa fie incarcati de bunuri si scapati de frica, facind glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. As fi foarte mihnit ca sa se poata zice sau sa se poata crede, ca cineva a vietuit in frica sub domnia mea. Ma silesc pe cit pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea".
Sfintul imparat Constantin, face rechemarea celor ce fusesera condamnati la lucrarea metalului sau la alte lucrari publice, pentru marturisirea credintei in Hristos, zicind: "Acei ce au fost condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrari publice, sa schimbe aceasta penibila ocupatie si acest ostenitor lucru, cu o liniste onesta si cu un repaus placut, iar daca sint unii din cei ce au fost lipsiti de libertate sa fie restabiliti in posesiunea onorurilor si a drepturilor ce le apartineau mai inainte".
Prin alta lege, Sfintul imparat Constantin, restabileste drepturile celor ce au fost scosi din dregatoriile lor din armata, pentru dreapta credinta in Hristos, si zice asa: "Acei care odinioara, posedind dregatorii in armata, au fost lipsiti de aceasta cinste pentru buna marturisire a credintei lor, sa aiba libertatea sau de a reintra in armata si a-si lua functia lor ce au avut sau de a trai in liniste. Este foarte drept ca, dupa ce au aratat curajul lor in mijlocul celor mai teribile munci, sa nu depinda decit de alegerea lor, sau de a se bucura de onorurile dregatoriilor lor, sau de a gusta dulceata repausului".
In alta lege, Sfintul Constantin cel Mare porunceste a se da inapoi averile sfintilor mucenici si marturisitori ai credintei lui Dumnezeu, si zice asa:
"Nu pot ascunde nedreptatea ce au suferit-o acei care, sub diferite pretexte, au fost despuiati de averile lor. Daca unii, din ura pentru ca au sustinut cu indrazneala lupte grele pentru apararea credintei lor, au fost despuiati de averile lor, sau daca altii, pentru ca au marturisit ca erau crestini, au fost constrinsi de a parasi tara lor, sau in sfirsit, daca altii au fost lipsiti de cele ce posedau fara a fi condamnati la moarte, succesiunea lor trebuie sa fie luata de rudele lor, legile redind succesiunile rudelor celor mai de aproape, ei vor fi lesne de recunoscut si apoi nu e nimic mai drept decit a se imparti aceste averi mostenitorilor carora ar fi apartinut, daca martirii si marturisitorii ar fi murit de o moarte naturala".
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin in favoarea Bisericii, in lipsa de rudenii, zice asa: "Iar, daca nu se va gasi nici o rudenie care sa poata lua mostenirea martirilor sau a marturisitorilor, sau ale acelora care pentru pastrarea credintei lor, au parasit tara lor, ea apartine Bisericii. Mortii nu vor fi mihniti de a o avea de mostenitoare, pe aceia pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii. Cred de datoria mea de a admite ca daca vreunul, din acei care voiesc, a gasit de cuviinta sa faca donatie averea sa, intentia mea este ca ea sa fie executata".
In alta lege a Sfintului imparat Constantin cel Mare se hotaraste sa se restituie paminturile si casele cele ce au apartinut martirilor si marturisitorilor, zicind:
"Fiindca doresc ca aceasta lege sa fie atit de lamurita, incit sa nu fie nimeni care sa nu inteleaga dispozitia, acei ce sint detinatori ai unei case sau a unui pamint sau a unei alte mosteniri ce apartinea odinioara martirilor sau marturisitorilor, sa o declare ei insisi si sa o restituie indata. Desi ei au primit mari venituri fara titlu legitim, nu cred ca dreptatea sa permita ca ei sa nu fie obligati de a le inapoia".
Sfintul imparat Constantin a dat si alte legi in favoarea Bisericii si a crestinilor, privind restituirea bunurilor confiscate de catre principi de la biserici sau restituirea locasurilor de cult si a cimitirelor, restituirea bunurilor care fusesera instrainate sau vindute si care apartineau bisericilor, precum si alte legi pe care nu le mai putem aminti aici.
Din cele aratate pina aici ne putem da seama cit de mare prieten si binefacator al Bisericii lui Hristos si al crestinilor a fost alesul lui Dumnezeu, Sfintul si marele imparat Constantin, prin care Preabunul Dumnezeu a dat libertate crestinismului in toata lumea. Legile au fost date de el in Italia, la Milan, in anul 313 si sint cunoscute sub numele de "Edictul de la Milan".
De la acest imparat sfint, libertatea religioasa este GARANTATĂ in toate tarile din lume.
Imparatul Constantin, dindu-si bine seama de intunericul si tirania care domneau mai inainte de el in Imperiul roman, zicea:
"O nelegiuire atit de ciudata si atit de grozava ca aceasta, dominind spiritul si inima unui numar de persoane si tot statul fiind lovit de aceasta, ca de o boala molipsitoare ce reducea la o extrema primejdie si care avea nevoie de un medicament foarte puternic si folositor, iata de cine a binevoit Dumnezeu de a se servi!
Cind vorbesc de Dumnezeu, inteleg pe Acela care este adevaratul Dumnezeu si care are o putere vesnica.
Poate insa cineva sa faca cunoscute binefacerile primite de la Dumnezeu fara a vatama modestia?
Dumnezeu a avut bunatatea de a se servi de mine pentru implinirea planurilor Sale.
El m-a scos printr-un act al intelepciunii Sale si al puterii Sale nesfirsite, din tarmurile oceanului britanic si din extremitatea tarilor unde soarele apune si mi-a dat putere de a risipi revarsarea de nenorociri ce acoperea fata pamintului, pentru a atrage pe oameni la pazirea legii si pentru a creste credinta si religia crestina".
Apoi adauga: "Nu voi fi lipsit niciodata de recunostinta, pentru o binefacere asa de mare, privind ca o favoare deosebita, bunatatea pe care Dumnezeu a avut-o de a ma alege pe mine pentru a ma face robul si implinitorul poruncilor Sale. M-am dus in Orient, pe care l-am gasit impovarat de nenorociri, a carui salvare de primejdie avea nevoie de ultimile leacuri.
Recunosc ca Dumnezeu mi-a dat sufletul, viata, respiratia, si simtamintul.
Stiu foarte bine, ca acei ce si-au pus speranta lor in Dumnezeu, NU au nevoie de stima, nici de dragostea oamenilor si ca ei poseda onoruri cu atit mai mari, cu cit duc o viata mai scutita de greseli si de pacate".
In alt loc Sfintul imparat Constantin aduce multumiri lui Dumnezeu, zicind:
"Tie iti multumesc cu umilinta, Dumnezeule si Domnul meu, caci cu cit priveste cineva deosebirea in inchinarile si in simtamintele oamenilor, cu atit cei ce au descoperit adevarul sint intariti in religie. Daca va fi cineva care sa nu voiasca a fi vindecat, sa nu arunce gresala sa asupra nimanui. Remediul si vindecarea se ofera la toata lumea, numai FIECARE se cuvine sa ia aminte ca sa nu atace o religie a carei nevinovatie si sfintenie sint dovedite".
Pe linga legile si binefacerile aratate mai sus in favoarea crestinismului, marele imparat Constantin s-a ingrijit mult si de pacea si unitatea in credinta cea dreapta a tuturor Bisericilor crestine din imperiul sau.
Iata ce spune intr-una din legile sale: "Mi-am propus mai intii de a uni spiritele tuturor popoarelor, in una si aceeasi credinta in privinta dumnezeirii. Apoi, am dorit sa scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Ma convingeam ca as fi atit de fericit pentru a aduce pe oameni sa aiba toti pe acelasi Dumnezeu. Aceasta schimbare a religiei ar produce o alta schimbare in conducerea imperiului".
Iata, fratilor, ca Sfintul si marele imparat Constantin, isi dadea bine seama si recunostea cu toata evlavia ca el este alesul lui Dumnezeu, prin care Mintuitorul a lucrat planurile cele prea-intelepte ale milostivirii Sale fata de religia adevarata, crestina, prin care s-a intarit puterea si libertatea Bisericii lui Hristos pe pamint.
Iubiti credinciosi,
Mare este sarbatoarea de astazi, caci astazi cinstim pe cel dintii si cel mai mare imparat crestin, pe Sfintul Constantin si mama sa, Elena, cei "intocmai cu Apostolii". Ei sint apostolii crestinismului din secolul IV. Prin ei a dobindit libertate Biserica intemeiata de Hristos, propovaduita de Sfintii Apostoli si aparata cu jertfa, cu suferinta si cu singe de multimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfint a extins Biserica, a intarit Ortodoxia in lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez si a fost dat anatema Arie cu invatatura si ucenicii lui. Prin Sfintii Constantin si Elena s-au deschis si zidit in Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfinta Cruce si s-au zidit numeroase locasuri de inchinare la Locurile Sfinte.
Dar Sfintul Constantin a ajutat mult la raspindirea crestinismului in Europa, Asia si Africa. La porunca lui au fost trimisi misionari - episcopi si calugari - la gurile Dunarii sa converteasca pe inaintasii nostri daci, dintre care unii nu stiau de Hristos. Se crede ca, chiar orasul Constanta din Dobrogea, ar fi fost innoit de el, unde apoi se infiinteaza prima episcopie din tara noastra, Episcopia Tomisului. Trebuie sa fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru acest mare imparat si aparator al crestinatatii. Sa ne bucuram ca o parte din tara noastra, gurile Dunarii si Dobrogea, faceau parte din Imperiul roman de sub stapinirea lui.
Se cuvine, deci, sa cinstim cu cuvinte de lauda pe Sfintii imparati Constantin si Elena si sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu pentru tot ce au facut ei in lume.
Iata, ca si tara noastra a fost sub influenta lui. Iata, ca si pamintul nostru are multe biserici, unele din primele secole, si ca sintem ortodocsi si cinstitori de Dumnezeu. Avem in tara multe biserici cu hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Iar in mai toate familiile noastre sint crestini si crestine care le poarta numele. Aceasta arata de cita cinste se bucura Sfintii Constantin si Elena in tara noastra.
Sa nu uitam, insa, ce mare rol a avut Sfinta Elena, la cresterea, formarea si sfatuirea fiului ei, Constantin. Dupa Hristos si Biserica, mama este aceea care da educatie crestina fiilor ei. Sfinta Elena a dat viata, educatie si indemnuri bune fiului ei. Datorita mamei sale a ajuns el cel dintii imparat crestin, Sfint si "intocmai cu Apostolii", tare in credinta, aparator al Bisericii, viteaz in razboaie, eliberator al crestinilor persecutati pentru Hristos si ctitor al primului imperiu crestin si a nenumarate biserici.
Va amintesc ca am avut si noi, romanii, mari domni crestini, care dupa exemplul lui, au fost aparatori de tara, iubitori de pace, pazitori ai dreptei credinte si neintrecuti ctitori de biserici si minastiri. Dintre acestia amintim pe Mircea cel Batrin, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Sfint, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rares, Vasile Lupu si multi altii.
Ce sint evlavioasele domnite romance, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Stefan cel Mare, Elena lui Petru Rares si Ruxandra lui Alexandru Lapusneanu si atitea altele, daca nu urmasele Sfintei imparatese Elena? Caci ele, alaturi de domni, zideau biserici, ctitoreau minastiri, faceau danii pretioase pe la sfintele locasuri, care se vad pina astazi.
Ce este Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai lui, alaturi de vrednica sotie, Maria, cu cei inca sapte fii, daca nu martiri ai lui Hristos si aparatori ai credintei Ortodoxe in tara noastra?
Deci, si noi, sa urmam intru toate lui Hristos, Apostolilor, sfintilor si inaintasilor nostri. Sa aparam cu barbatie dreapta credinta a Bisericii noastre Ortodoxe.
Vor A P Ă R E A multi eretici si urmasi ai lui Arie, care vor incerca sa ne STRICE
U N I T A T E A credinței si sa ne tulbure sufletele.
Sa nu-i ascultati.
Țineți la Biserica lui Hristos, iubiti sfintele slujbe, ascultati de pastori si de mai-marii nostri rinduiti de Dumnezeu. Apoi fiti statornici in faptele bune, blinzi, smeriti, pasnici si iubitori de sfinti, ca niste fii ai lui Dumnezeu si urmasi ai Sfintilor Imparati. Barbati, urmati Sfintului Constantin in toate si luati in viata toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile sa urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.
Sa rugam pe Sfintii Imparati Constantin si Elena si prin ei pe marele Imparat Iisus Hristos, sa rinduiasca pace in lume, domni si conducatori intelepti peste popoare, intaritori ai dreptei credinte, pastori vrednici de Evanghelie si mintuire sufletelor noastre.
AMIN.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
De două ori a mai văzut împăratul Constantin Crucea pe cer, în campaniile lui ulterioare, ceea ce l-a întărit și mai mult în cinstirea Sfintei Cruci. După dorința împăratului, mama sa, Sfânta împărăteasă Elena, a întreprins o călătorie la Ierusalim și a aflat acolo Sfânta Cruce de viață dătătoare. Ea a adus o parte a Crucii la Constantinopol și împărații Bizanțului, când plecau în călătorii, o luau cu ei, nădăjduind să primească prin Cruce ajutor de la Dumnezeu. Iată de ce, în minunatele cântări bisericești care o proslăvesc, Sfânta Cruce este lăudată și pentru ajutorul primit prin ea de împărații dreptcredincioși."
Tu esti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)
Iubiti credinciosi,
Cind a binevoit Preabunul si Preamilostivul Dumnezeu sa inceteze piraiele de singe, care se varsau din trupurile apostolilor, ale martirilor si ale marturisitorilor Sai si sa dea deplina libertate Bisericii Sale, rascumparata cu Sfintul si Preascumpul Singe al Fiului Sau, atunci si-a ales pentru acest scop, dintre toti imparatii lumii, pe Sfintul imparat Constantin cel Mare si pe mama sa, Elena.
Prin acesti Sfinti imparati a adus Dumnezeu libertate religioasa in lume, a slabit paginismul si idolatria si a intarit Biserica si credinta crestina pe pamint.
Sfintii imparati si "intocmai cu Apostolii" Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatal sau, imparatul Constantin Clor imparatea peste Galia si Insulele britanice. Dupa moartea sa a lasat urmas la domnie pe fiul sau, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maica, Sfinta Elena.
Auzind el ca Maxentie, care imparatea in Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe crestini si darimind sfintele biserici, s-a pornit cu razboi impotriva lui. Desi avea mai putini ostasi ca Maxentie, el isi punea nadejdea in ajutorul adevaratului Dumnezeu, Caruia adesea se ruga, cu toate ca nu era inca botezat. Si iata ca in amiaza mare, i se arata o cruce mare pe cer, cu stele inchipuita, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: "Cu acest semn vei birui".
Apoi a poruncit ostasilor sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri si pe armele lor si asa au pornit la lupta.
Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfintul Constantin a biruit pe Maxentie, inecindu-l in apa Tibrului, linga Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie in cetate si incoronat ca imparat al intregului Imperiu roman de Apus, in anul mintuirii 313.
Ca semn de multumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act imparatesc in acelasi an, dupa sfatul maicii sale, cunoscut pina astazi sub numele de "Edictul de la Milan", prin care s-a dat desavirsita libertate tuturor crestinilor, lasind astfel pe fiecare sa creada cum voieste.
Mare bucurie a cuprins atunci intreaga crestinatate, vazind pe sfintii episcopi si preoti iesind de prin inchisori, vazind capistile idolesti darimindu-se, iar in locul lor, biserici frumoase inaltin-du-se. Astfel, uneltele de tortura se aruncau, cuptoarele cele aprinse in care se ardeau crestinii se lasau in parasire, animalele salbatice care ucideau pe crestini in arene se slobozeau, iar crestinii, umplindu-se de multa bucurie, multumeau lui Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi fierbinti.
Insa domnea in rasarit un imparat tiran, anume Liciniu, care desi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrind sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe crestini si ameninta sa ocupe Roma. Imparatul Constantin a incercat de doua ori sa-l biruiasca prin razboi, dar n-a putut si era in mare mihnire. Rugindu-se mult lui Dumnezeu si insemnindu-se cu semnul crucii, toti ostasii au pornit din nou la razboi impotriva lui Liciniu si l-au biruit. Ultimul razboi l-a avut imparatul Constantin impotriva scitilor, aproape de Dunare, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind imparatul sa-si mute capitala in partea de rasarit a imperiului, si-a ales cetatea Vizantia, zidita de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegind-o Sfintul Constantin, a numit-o cu numele sau, Constantinopol, si s-a asezat aici cu fericita sa mama, Elena, in anul 324. Iar ca semn de multumire lui Dumnezeu, a inaltat in mijlocul cetatii un stilp inalt, avind deasupra Sfinta Cruce.
Tot in timpul acesta a primit si botezul, in orasul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cind a dat porunca sa se boteze si ostasii sai, dimpreuna cu senatorii palatului, incit o nespusa bucurie cuprinsese toata lumea. A mai dat porunca sa se inalte in curtea palatului sau o mareata biserica, in numele Mintuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost darimate de pagini a poruncit sa se zideasca din nou, dindu-le tuturor bani si ajutor din destul. De la acest sfint imparat a ramas traditia ca domnii crestini din toata lumea sa zideasca biserici si minastiri si sa le inzestreze cu danii si cu toate cele necesare.
In vremea aceea, insa, Biserica lui Hristos era sfisiata de invatatura cea rea a ereticului Arie, care spunea ca Iisus Hristos este o creatura superioara, iar nu Creator si deofiinta cu Tatal si cu Duhul Sfint. Deci, Sfintul Constantin indemnat de mama sa Elena si de multi episcopi dreptcredinciosi, a hotarit sa adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 325, pentru a hotari adevarata credinta si a condamna pe ereticul Arie si invatatura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinti Parinti din toate marginile Imperiului de Rasarit si de Apus, in frunte cu Sfintul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afara.
Vor ramine nemuritoare minunile si cuvintele pline de invataturi dogmatice ale marilor ierarhi si sfinti Nicolae, Spiridon si Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemata invata-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfint Sinod s-au compus primele sapte articole ale Simbolului Credintei si mai multe canoane bisericesti.
In anul urmator, Sfinta Elena, dorind foarte mult sa afle lemnul Sfintei Cruci si sa se inchine pe Golgota si la Mormintul Domnului, a plecat cu multi ostasi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu si, impreuna cu Sfintul Macarie, episcopul Sfintei Cetati, dupa multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Capatinii a inaltat o biserica preafrumoasa, care, cu unele modi-ficari, dainuieste pina astazi.
Deci, luind o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a intors inapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, in virsta de 80 de ani.
Marele imparat Constantin a imparatit 42 de ani, pina in anul 337, cind trece la vesnicele lacasuri si este inmormintat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, zidita de el, lasind Imperiul roman in stapinirea celor trei fii ai sai. Biserica noastra ii praznuieste pe amindoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i "intocmai cu Apostolii" lui Hristos. El este al 32-lea imparat roman de la August.
Iubiti credinciosi,
Pina aici v-am prezentat pe scurt viata si activitatea Sfintului Constantin cel Mare si a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai intii, de legile ce s-au facut de acest sfint si mare imparat in favoarea crestinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice: "S-au publicat atunci de imparatul Constantin legi foarte blinde si foarte favorabile pentru crestini.
Aceste legi nu exprimau decit evlavie, repausul popoarelor si onoarea Bisericilor.
El a chemat pe cei ce fusesera izgoniti de guvernatorii de provincii, pentru ca nu au voit sa aduca jertfa idolilor. A restabilit in posesia averilor pe cei ce fusesera lipsiti de ele si ierta pe cei care, pentru acelasi motiv, fusesera condamnati sa faca servicii la curte. A pus in libertate pe cei ce fusesera surghiuniti in insule si pe cei ce fusesera surghiuniti la muncile metalelor sau intrebuintati la alte lucrari publice. A lasat alegerea celor care, din ura pentru statornicia cu care ei facusera profesiune din religia crestina, fusesera destituiti din dregatorii sau de a lua functiunile ca mai inainte sau de a trai in repaus" (Istoria Bisericeasca de Eusebiu - Episcopul Cezareei, Viata Imparatului Constantin, Bucuresti, 1896).
Printr-o alta lege facuta in favoarea martirilor si a Bisericilor, imparatul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apararea credintei, sa se bucure de succesiunea lor si, daca ei nu ar avea mostenitori, Biserica sa-i mosteneasca, iar mostenirile ce le fusesera confiscate, sa fie inapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi in natura sau de au fost instrainate.
Sfintul si marele imparat Constantin a dat o lege de gratiere a celor ce au fost exilati pentru marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu.
Aceasta lege zice asa:
"Acei ce au fost exilati prin sentinte nedrepte a unor judecatori, pentru ca au refuzat cu indraz- neala de a renunta la credinta si la cultul unui Dumnezeu, Caruia ei se consacrasera din toata inima lor, si acei ce au fost pusi in numarul ofiterilor curtii, desi nu fusesera mai inainte, sa aiba libertatea de a se intoarce la casele lor si sa ramina acolo in pace. Acei ce au fost despuiati de bunurile lor si redusi la o extrema mizerie, sa fie restabiliti in prima lor stare si sa se bucure cu fericire si cu umilite rugaciuni de multumire, de efectele bunatatii lui Dumnezeu".
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniti pentru credinta cea dreapta in Hristos si au fost trimisi departe de casele si satele lor, prin insule pustii. In aceasta lege il auzim pe Sfintul si marele imparat Constantin, zicind:
"Ordon ca cei ce sint retinuti contra vointei lor in insule, sa se bucure de efectul gratierii noastre. Sa iasa din aceste triste si grozave pustietati, unde nu vad decit munti salbatici si o mare furtunoasa, si sa mearga a gusta placerile cele nevinovate ce le va procura, in convietuire cu rudele lor in libertate. Acei ce au suferit lipsurile si necazurile ce i-au insotit, sa fie incarcati de bunuri si scapati de frica, facind glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. As fi foarte mihnit ca sa se poata zice sau sa se poata crede, ca cineva a vietuit in frica sub domnia mea. Ma silesc pe cit pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea".
Sfintul imparat Constantin, face rechemarea celor ce fusesera condamnati la lucrarea metalului sau la alte lucrari publice, pentru marturisirea credintei in Hristos, zicind: "Acei ce au fost condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrari publice, sa schimbe aceasta penibila ocupatie si acest ostenitor lucru, cu o liniste onesta si cu un repaus placut, iar daca sint unii din cei ce au fost lipsiti de libertate sa fie restabiliti in posesiunea onorurilor si a drepturilor ce le apartineau mai inainte".
Prin alta lege, Sfintul imparat Constantin, restabileste drepturile celor ce au fost scosi din dregatoriile lor din armata, pentru dreapta credinta in Hristos, si zice asa: "Acei care odinioara, posedind dregatorii in armata, au fost lipsiti de aceasta cinste pentru buna marturisire a credintei lor, sa aiba libertatea sau de a reintra in armata si a-si lua functia lor ce au avut sau de a trai in liniste. Este foarte drept ca, dupa ce au aratat curajul lor in mijlocul celor mai teribile munci, sa nu depinda decit de alegerea lor, sau de a se bucura de onorurile dregatoriilor lor, sau de a gusta dulceata repausului".
In alta lege, Sfintul Constantin cel Mare porunceste a se da inapoi averile sfintilor mucenici si marturisitori ai credintei lui Dumnezeu, si zice asa:
"Nu pot ascunde nedreptatea ce au suferit-o acei care, sub diferite pretexte, au fost despuiati de averile lor. Daca unii, din ura pentru ca au sustinut cu indrazneala lupte grele pentru apararea credintei lor, au fost despuiati de averile lor, sau daca altii, pentru ca au marturisit ca erau crestini, au fost constrinsi de a parasi tara lor, sau in sfirsit, daca altii au fost lipsiti de cele ce posedau fara a fi condamnati la moarte, succesiunea lor trebuie sa fie luata de rudele lor, legile redind succesiunile rudelor celor mai de aproape, ei vor fi lesne de recunoscut si apoi nu e nimic mai drept decit a se imparti aceste averi mostenitorilor carora ar fi apartinut, daca martirii si marturisitorii ar fi murit de o moarte naturala".
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin in favoarea Bisericii, in lipsa de rudenii, zice asa: "Iar, daca nu se va gasi nici o rudenie care sa poata lua mostenirea martirilor sau a marturisitorilor, sau ale acelora care pentru pastrarea credintei lor, au parasit tara lor, ea apartine Bisericii. Mortii nu vor fi mihniti de a o avea de mostenitoare, pe aceia pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii. Cred de datoria mea de a admite ca daca vreunul, din acei care voiesc, a gasit de cuviinta sa faca donatie averea sa, intentia mea este ca ea sa fie executata".
In alta lege a Sfintului imparat Constantin cel Mare se hotaraste sa se restituie paminturile si casele cele ce au apartinut martirilor si marturisitorilor, zicind:
"Fiindca doresc ca aceasta lege sa fie atit de lamurita, incit sa nu fie nimeni care sa nu inteleaga dispozitia, acei ce sint detinatori ai unei case sau a unui pamint sau a unei alte mosteniri ce apartinea odinioara martirilor sau marturisitorilor, sa o declare ei insisi si sa o restituie indata. Desi ei au primit mari venituri fara titlu legitim, nu cred ca dreptatea sa permita ca ei sa nu fie obligati de a le inapoia".
Sfintul imparat Constantin a dat si alte legi in favoarea Bisericii si a crestinilor, privind restituirea bunurilor confiscate de catre principi de la biserici sau restituirea locasurilor de cult si a cimitirelor, restituirea bunurilor care fusesera instrainate sau vindute si care apartineau bisericilor, precum si alte legi pe care nu le mai putem aminti aici.
Din cele aratate pina aici ne putem da seama cit de mare prieten si binefacator al Bisericii lui Hristos si al crestinilor a fost alesul lui Dumnezeu, Sfintul si marele imparat Constantin, prin care Preabunul Dumnezeu a dat libertate crestinismului in toata lumea. Legile au fost date de el in Italia, la Milan, in anul 313 si sint cunoscute sub numele de "Edictul de la Milan".
De la acest imparat sfint, libertatea religioasa este GARANTATĂ in toate tarile din lume.
Imparatul Constantin, dindu-si bine seama de intunericul si tirania care domneau mai inainte de el in Imperiul roman, zicea:
"O nelegiuire atit de ciudata si atit de grozava ca aceasta, dominind spiritul si inima unui numar de persoane si tot statul fiind lovit de aceasta, ca de o boala molipsitoare ce reducea la o extrema primejdie si care avea nevoie de un medicament foarte puternic si folositor, iata de cine a binevoit Dumnezeu de a se servi!
Cind vorbesc de Dumnezeu, inteleg pe Acela care este adevaratul Dumnezeu si care are o putere vesnica.
Poate insa cineva sa faca cunoscute binefacerile primite de la Dumnezeu fara a vatama modestia?
Dumnezeu a avut bunatatea de a se servi de mine pentru implinirea planurilor Sale.
El m-a scos printr-un act al intelepciunii Sale si al puterii Sale nesfirsite, din tarmurile oceanului britanic si din extremitatea tarilor unde soarele apune si mi-a dat putere de a risipi revarsarea de nenorociri ce acoperea fata pamintului, pentru a atrage pe oameni la pazirea legii si pentru a creste credinta si religia crestina".
Apoi adauga: "Nu voi fi lipsit niciodata de recunostinta, pentru o binefacere asa de mare, privind ca o favoare deosebita, bunatatea pe care Dumnezeu a avut-o de a ma alege pe mine pentru a ma face robul si implinitorul poruncilor Sale. M-am dus in Orient, pe care l-am gasit impovarat de nenorociri, a carui salvare de primejdie avea nevoie de ultimile leacuri.
Recunosc ca Dumnezeu mi-a dat sufletul, viata, respiratia, si simtamintul.
Stiu foarte bine, ca acei ce si-au pus speranta lor in Dumnezeu, NU au nevoie de stima, nici de dragostea oamenilor si ca ei poseda onoruri cu atit mai mari, cu cit duc o viata mai scutita de greseli si de pacate".
In alt loc Sfintul imparat Constantin aduce multumiri lui Dumnezeu, zicind:
"Tie iti multumesc cu umilinta, Dumnezeule si Domnul meu, caci cu cit priveste cineva deosebirea in inchinarile si in simtamintele oamenilor, cu atit cei ce au descoperit adevarul sint intariti in religie. Daca va fi cineva care sa nu voiasca a fi vindecat, sa nu arunce gresala sa asupra nimanui. Remediul si vindecarea se ofera la toata lumea, numai FIECARE se cuvine sa ia aminte ca sa nu atace o religie a carei nevinovatie si sfintenie sint dovedite".
Pe linga legile si binefacerile aratate mai sus in favoarea crestinismului, marele imparat Constantin s-a ingrijit mult si de pacea si unitatea in credinta cea dreapta a tuturor Bisericilor crestine din imperiul sau.
Iata ce spune intr-una din legile sale: "Mi-am propus mai intii de a uni spiritele tuturor popoarelor, in una si aceeasi credinta in privinta dumnezeirii. Apoi, am dorit sa scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Ma convingeam ca as fi atit de fericit pentru a aduce pe oameni sa aiba toti pe acelasi Dumnezeu. Aceasta schimbare a religiei ar produce o alta schimbare in conducerea imperiului".
Iata, fratilor, ca Sfintul si marele imparat Constantin, isi dadea bine seama si recunostea cu toata evlavia ca el este alesul lui Dumnezeu, prin care Mintuitorul a lucrat planurile cele prea-intelepte ale milostivirii Sale fata de religia adevarata, crestina, prin care s-a intarit puterea si libertatea Bisericii lui Hristos pe pamint.
Iubiti credinciosi,
Mare este sarbatoarea de astazi, caci astazi cinstim pe cel dintii si cel mai mare imparat crestin, pe Sfintul Constantin si mama sa, Elena, cei "intocmai cu Apostolii". Ei sint apostolii crestinismului din secolul IV. Prin ei a dobindit libertate Biserica intemeiata de Hristos, propovaduita de Sfintii Apostoli si aparata cu jertfa, cu suferinta si cu singe de multimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfint a extins Biserica, a intarit Ortodoxia in lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez si a fost dat anatema Arie cu invatatura si ucenicii lui. Prin Sfintii Constantin si Elena s-au deschis si zidit in Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfinta Cruce si s-au zidit numeroase locasuri de inchinare la Locurile Sfinte.
Dar Sfintul Constantin a ajutat mult la raspindirea crestinismului in Europa, Asia si Africa. La porunca lui au fost trimisi misionari - episcopi si calugari - la gurile Dunarii sa converteasca pe inaintasii nostri daci, dintre care unii nu stiau de Hristos. Se crede ca, chiar orasul Constanta din Dobrogea, ar fi fost innoit de el, unde apoi se infiinteaza prima episcopie din tara noastra, Episcopia Tomisului. Trebuie sa fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru acest mare imparat si aparator al crestinatatii. Sa ne bucuram ca o parte din tara noastra, gurile Dunarii si Dobrogea, faceau parte din Imperiul roman de sub stapinirea lui.
Se cuvine, deci, sa cinstim cu cuvinte de lauda pe Sfintii imparati Constantin si Elena si sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu pentru tot ce au facut ei in lume.
Iata, ca si tara noastra a fost sub influenta lui. Iata, ca si pamintul nostru are multe biserici, unele din primele secole, si ca sintem ortodocsi si cinstitori de Dumnezeu. Avem in tara multe biserici cu hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Iar in mai toate familiile noastre sint crestini si crestine care le poarta numele. Aceasta arata de cita cinste se bucura Sfintii Constantin si Elena in tara noastra.
Sa nu uitam, insa, ce mare rol a avut Sfinta Elena, la cresterea, formarea si sfatuirea fiului ei, Constantin. Dupa Hristos si Biserica, mama este aceea care da educatie crestina fiilor ei. Sfinta Elena a dat viata, educatie si indemnuri bune fiului ei. Datorita mamei sale a ajuns el cel dintii imparat crestin, Sfint si "intocmai cu Apostolii", tare in credinta, aparator al Bisericii, viteaz in razboaie, eliberator al crestinilor persecutati pentru Hristos si ctitor al primului imperiu crestin si a nenumarate biserici.
Va amintesc ca am avut si noi, romanii, mari domni crestini, care dupa exemplul lui, au fost aparatori de tara, iubitori de pace, pazitori ai dreptei credinte si neintrecuti ctitori de biserici si minastiri. Dintre acestia amintim pe Mircea cel Batrin, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Sfint, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rares, Vasile Lupu si multi altii.
Ce sint evlavioasele domnite romance, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Stefan cel Mare, Elena lui Petru Rares si Ruxandra lui Alexandru Lapusneanu si atitea altele, daca nu urmasele Sfintei imparatese Elena? Caci ele, alaturi de domni, zideau biserici, ctitoreau minastiri, faceau danii pretioase pe la sfintele locasuri, care se vad pina astazi.
Ce este Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai lui, alaturi de vrednica sotie, Maria, cu cei inca sapte fii, daca nu martiri ai lui Hristos si aparatori ai credintei Ortodoxe in tara noastra?
Deci, si noi, sa urmam intru toate lui Hristos, Apostolilor, sfintilor si inaintasilor nostri. Sa aparam cu barbatie dreapta credinta a Bisericii noastre Ortodoxe.
Vor A P Ă R E A multi eretici si urmasi ai lui Arie, care vor incerca sa ne STRICE
U N I T A T E A credinței si sa ne tulbure sufletele.
Sa nu-i ascultati.
Țineți la Biserica lui Hristos, iubiti sfintele slujbe, ascultati de pastori si de mai-marii nostri rinduiti de Dumnezeu. Apoi fiti statornici in faptele bune, blinzi, smeriti, pasnici si iubitori de sfinti, ca niste fii ai lui Dumnezeu si urmasi ai Sfintilor Imparati. Barbati, urmati Sfintului Constantin in toate si luati in viata toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile sa urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.
Sa rugam pe Sfintii Imparati Constantin si Elena si prin ei pe marele Imparat Iisus Hristos, sa rinduiasca pace in lume, domni si conducatori intelepti peste popoare, intaritori ai dreptei credinte, pastori vrednici de Evanghelie si mintuire sufletelor noastre.
AMIN.
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%
2Fpfbid0i2inWwEhkq4J9wKyKEJyNGsbaDX69upngcPKYnYwTd5QZdHTq
HbDxiNF5uPrYBmbl
&&
✝) Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FTaviTrance%2Fposts%
2Fpfbid0F9kGyrPuHHNeQEULUpsiFZDPEKifknkMj4JNeSds7utxFfXfT731
3FryRs2D42AFl
20 MAI 2024 ÎNALTPREASFINȚITUL PĂRINTE CALINIC
Nu numai Biserica a cunoscut binefacerile împăratului. Împăratul Constantin cel Mare a intervenit și în dreptul penal, înlăturând dintre legile penale dispoziții și pedepse contrare spiritului creștin, precum răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu). S-a îmbunătățit tratamentul din închisori. S-au pus restricții luptelor de gladiatori și s-au trimis condamnații în mine, în loc să fie puși să se ucidă în lupte. Într-un cuvânt, prin contribuția sa a fost modificată în spirit creștin întreaga legislație. De asemenea, a fost îngreunată procedura de divorț și s-a pus un mai mare accent pe rolul instituțiilor statului. A fost condamnat adulterul și siluirea sau violul; a interzis aruncarea copiilor și vinderea lor, acordând, totodată, ajutoare părinților săraci.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272/280 – 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între anii 306 și 337.
S-a născut la Naissus (astăzi, orașul Niš din Serbia), ca fiu al Elenei și al generalului Constantius Chlor, viitorul împărat Constanțiu I.
Din pruncie, potrivit cutumelor romano-bizantine, a ocupat diferite dregătorii: tribun (272-284), guvernator (284-285), prefect (288-293); caesar (293-305), confirmat și de Galeriu; după moartea tatălui său, Constanțiu I (25 iulie 306), a fost proclamat împărat al ținuturilor Galia, Spania și Britania, avându-i coregenți la domnie pe Maximian și pe fiul acestuia, Maxențiu. În înțelegere cu cumnatul său Liciniu, noul august al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), după care se îndreaptă spre Italia, pentru a-l înlătura de pe tron pe Maxențiu, care a fost declarat uzurpator la Consfătuirea de la Carnuntum (11 noiembrie 308).
După o luptă începută la Turin și Verona, care și-a găsit deznodământul la Pons Milvius (Podul Vulturului) lângă Roma, Maxențiu și-a găsit sfârșitul (312). Victoria lui Constantin a fost pusă sub semnul Crucii, imprimat pe steagurile de luptă însoțit de inscripția: In hoc signo vinces (Sub acest semn vei învinge), așa cum i se revelase – în viziune – scrisă pe răbojul cerului.
Victoria împotriva lui Maxențiu a decis definitiv eliberarea Creștinismului de persecuția romană. La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și proconsulului Africii niște scrisori, din care reieșea că el susținea Creștinismul, subvenționa Biserica din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se considera slujitorul lui Dumnezeu. De altfel, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Constantin a promulgat, la Mediolan (Milano), un edict (313) prin care Creștinismul era declarat religio licita – religie licită. Cu toate acestea, el nu a renunțat la titlul de mare preot – Pontifex Maximus – din dorința de a nu-și atrage dușmănia păgânilor. Acest fapt – privit din punct de vedere diplomatic – l-a și împiedicat să se boteze mai înainte de a fi doborât de o boală, care i-a și adus sfârșitul.
Textul edictului este redat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu în greacă. De fapt, Edictul de la Mediolan nu este mai mult decât o scrisoare adresată de Liciniu guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze persecuțiile asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate să le fie restituite. După cum reiese din conținutul scrisorii, Edictul nu consfințea în niciun fel Creștinismul ca fiind o religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Liciniu în credința creștină; se spune simplu că este o religie licită, adică permisă. Totuși nu se poate spune că, imediat după edict, clericii nu au fost scutiți de obligațiile costisitoare; Biserica – spre deosebire de templele păgâne – era scutită de dări, înapoindu-i-se, în același timp, tot ce i se confiscase. În plus, episcopilor li s-au acordat, ca ajutor, sume importante din tezaurul Statului, pentru ridicarea de biserici și întreținerea clerului, iar Bisericilor le-a fost acordat dreptul de eliberare a sclavilor. De asemenea, episcopii au primit dreptul de a-i judeca pe cei ce nu voiau să fie judecați după legile statului.
Prin hotărârile și urmările lui, Edictul de la Mediolan a fost de o importanță capitală. Însă, din nefericire, Liciniu (308-324), inițiatorul edictului, la început pe deplin asociat la politica religioasă a împăratului Constantin, s-a depărtat de acesta, devenind din anul 316 reprezentantul declarat al păgânismului în Orient. Această atitudine a făcut ca relațiile dintre ei să devină tensionate. Conflictul a degenerat în același an, 316, la Cibalae (Pannonia), într-o confruntare, culminând cu victoria lui Constantin. Pe 1 martie 317, la Sardica (Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei caesari: Crispus, fiul său din căsătoria cu Minervina, în vârstă de 12 ani; Constantin, de 6 luni, un alt fiu, născut din căsătoria cu Fausta; Licinianus, fiul lui Liciniu, care avea 1 an și 8 luni. După 320, Liciniu – sprijinit de cercurile păgâne din Orient – își continuă politica anticreștină, ceea ce face ca prăpastia dintre el și Constantin să se adâncească.
Se pare că atitudinea lui Liciniu față de valorile creștine a fost principalul motiv care a dus la declanșarea celor două războaie din 324: Adrianopol (3 iulie) și Chrysopolis în Asia Mică (18 septembrie), încheiate – un an mai târziu – cu înlăturarea și uciderea lui Liciniu la Tesalonic.
Așa se face că imperiul a necesitat o reunificare și o punere a lui sub autoritatea unui singur împărat. Ca împărat, Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele inițiate de predecesorii săi, mai ales cele inițiate de Dioclețian. Numărul provinciilor a fost ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin campaniile sale la Dunăre, a recuperat o parte din teritoriile Daciei, abandonată de Aurelian. Acum, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.
Pe plan religios, la inițiativa împăratului și cu cheltuiala acestuia, în 325 are loc, la Niceea, primul Sinod Ecumenic, prin care se pun bazele celui mai înalt for de decizie în materie de dogme și canoane ale noii religii, după modelul Sinodului Apostolic. Este interesant de constatat că însuși Constantin, deși nu primise încă Botezul, a deschis lucrările Sinodului I Ecumenic printr-o cuvântare adresată episcopilor participanți, asigurându-i că el se consideră un împreună-slujitor cu ei (Eusebiu, Viața lui Constantin cel Mare, III, 13). Cu un alt prilej, el a spus că se consideră episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afară ale Bisericii (Ibidem, IV, 24).
Constantin a luat hotărârea de a restaura Bizanțul și de a face din el capitala imperiului. De altfel, încă din timpul lui Dioclețian (284-305), Roma nu mai era capitala unică a Imperiului Roman, deoarece acesta o mutase la Nicomidia, în Asia Mică. Roma rămăsese un oraș păgân, în care templele, monumentele, senatul roman, aristocrația aminteau și păstrau vechea religie păgână. În noiembrie 324, Constantin a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, Constantinopol, care va deveni un centru al Creștinismului, cu o reședință patriarhală, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul.
Noua Roma a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradițiile culturale ale Răsăritului grec. Existând reședință patriarhală în această nouă Roma, Constantin a început construirea a două mari biserici: Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Irina (Sfânta Pace). La 11 mai 330 a avut loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca nouă capitală a Imperiului Roman. Prin această mutare s-au pus temeliile Imperiului Roman de Răsărit, care a durat până la 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani, sub conducerea lui Mahomed al II-lea (1451-1481). De remarcat este faptul că împăratul Constantin a continuat să sprijine Biserica până la sfârșitul vieții sale. Atât împăratul, cât și membrii familiei sale – mama sa Elena, soția sa Fausta, sora sa Anastasia, fiica sa Constanția – au dăruit episcopilor ajutoare pentru a repara bisericile sau pentru a construi altele noi.
Astfel, la Ierusalim, Antiohia, Tyr, Nicomidia, Roma și Constantinopol s-au ridicat numeroase biserici monumentale.
La Constantinopol, împăratul Constantin cel Mare a ridicat Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care a devenit necropola împăraților bizantini. În cadrul unor festivități, s-a sfințit, la 14 septembrie 335, Catedrala Sfântului Mormânt Anastasis – Învierea, ridicată tot prin râvna și cheltuiala împăratului Constantin.
Cultul creștin, ca și pelerinajul la Locurile Sfinte au luat amploare. Mama împăratului Constantin, Sfânta Elena, a descoperit, la Ierusalim, lemnul Sfintei Cruci. Până și Lateran-ul – fostul palat imperial de la Roma – l-a cedat Bisericii.
Fără îndoială, împărăteasa Elena a avut o înrâurire deosebită asupra fiului său, fiind împodobită cu multe virtuți. Eusebiu de Cezareea ne-a lăsat un portret moral cuprinzător: „Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveșmântată simplu și modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-și evlavia față de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bineplăcute Lui.” (Viața lui Constantin cel Mare, III, 45).
Dar nu numai Biserica a cunoscut binefacerile împăratului.
Împăratul Constantin cel Mare a intervenit și în dreptul penal, înlăturând dintre legile penale dispoziții și pedepse contrare spiritului creștin, precum răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu). S-a îmbunătățit tratamentul din închisori. S-au pus restricții luptelor de gladiatori și s-au trimis condamnații în mine, în loc să fie puși să se ucidă în lupte. Într-un cuvânt, prin contribuția sa a fost modificată în spirit creștin întreaga legislație. De asemenea, a fost îngreunată procedura de divorț și s-a pus un mai mare accent pe rolul instituțiilor statului. A fost condamnat adulterul și siluirea sau violul; a interzis aruncarea copiilor și vinderea lor, acordând, totodată, ajutoare părinților săraci.
Din păcate, la scurt timp după Paștile din 337 (3 aprilie), Constantin s-a îmbolnăvit. Episcopul Eusebie l-a botezat, iar după Botez a purtat numai veșminte albe, asemenea unui neofit creștin, în locul veșmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii – 22 mai – în anul 337, Constantin a trecut la Domnul, în Nicomidia (astăzi Izmit, în Turcia). Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial. Abia pe 9 septembrie 337, cei trei fii, Constantin II, Constanțiu II și Constans și-au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.
Dacă ar fi să analizăm activitatea Sfântului Constantin cel Mare, am putea deduce că politica lui religioasă a fost caracterizată mai ales prin câteva fapte de o importanță majoră: Edictul de la Mediolan (ianuarie 313), mutarea capitalei imperiului la Constantinopol, convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325).
Urmașii săi, cu unele excepții, – între 361 și 363, Iulian Apostatul a încercat, însă fără succes, să restaureze păgânismul –, au continuat ceea ce a început Constantin, făcând din Ortodoxie religia oficială a Imperiului Roman. În timpul lui Teodosie cel Mare, Imperiul Roman s-a încreștinat oficial.
Timp de peste șase sute de ani (între secolele IX-XV), papii (episcopii Romei) s-au folosit de un document numit Donatio Constantini (Dania împăratului Constantin cel Mare) pentru a-și justifica primatul în Biserică și rolul de conducători în lumea creștină. În document se spunea că, drept recunoștință pentru faptul că papa Silvestru l-ar fi vindecat de lepră, Constantin cel Mare ar fi acordat printr-un document scris, în anul 315, dreptul de domnie papei Silvestru și viitorilor papi asupra Romei, Italiei și a provinciilor romane din estul bazinului mediteraneean. Dania ar fi recunoscut totodată și primatul spiritual al Sfântului Scaun asupra tuturor Bisericilor lumii.
Donatio Constantini, cuprinzând cca 3.000 cuvinte, a fost menționat însă pentru prima dată în secolul al IX-lea, constituind o armă redutabilă în cadrul aprinselor dispute pentru întâietate dintre Occidentul latin (Roma) și Răsăritul ortodox (Constantinopol). Controversa a culminat cu schisma din anul 1054, după care cele două mari Biserici – Romano-Catolică și Ortodoxă – s-au despărțit. Mulți papi s-au bazat pe acel act, a cărui autenticitate nu a fost pusă la îndoială timp de peste șase sute de ani. Istoricul Nikolaus von Kues (1401-1464) a observat, pentru prima dată, că actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodată, deși s-ar fi cuvenit, în lucrările istorice ale episcopului Eusebie, contemporanul și biograful împăratului Constantin cel Mare. Cercetările ulterioare au confirmat că Donatio Constantini a fost un fals istoric, întocmit probabil în jurul anului 760 spre a susține primatul papal (cf. lui Radu Cerghizan).
În concluzie, Sfinții Împărați Constantin și Elena rămân, dincolo de prejudecățile celor care le-au decelat istoria, sfinții prin excelență, cinstiți întocmai cu Apostolii, ai Sfintei noastre Biserici, întemeiate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și autorizate de sceptrul împăratului Constantin prin In hoc signo vinces.