2 august: Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan și Pomenirea Binecredinciosul Împărat trac Justinian cel Mare, ctitorul minunilor lumii Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol și Biserica San Vitale din Ravena

De Ioana Ivan  /  

Catedrala Sfânta Sofia, Constantinopol

Catedrala Sfânta Sofia, Constantinopol

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenită în calendarul creștin ortodox la 2 august. În aceeași zi, Biserica îi pomenește pe Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dada și pe Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare.
 

De origine trac, adică român, crescut în secolul al V-lea într-o familie de binecredincioși, lângă Scopje, Macedonia de azi, Sfântul Justinian a primit o educație aleasă, stând în preajma unchiului său, Justin. Înfiat de acesta, a fost uns caesar după moartea lui, fiind un minunat teolog și istoric. A trăit între 482 și 14 November 565 și a fost Împărat al Imperiului Bizantin între 527 și până la trecerea sa la Domnul, în 565.Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității, transmite Doxologia.ro.

Împăratul Justinian (centru, sus la San VItale, Ravena) a ctitorit cateva biserici minuni ale lumii, dintre care menționam „Sf. Ecaterina”, de la poalele muntelui Sinai sau Biserica San Vitale din Ravena. În Ravena este de admirat și mozaicul din Biserica Sant Apollinare Nuovo,  unde mironosițele sunt îmbrăcate în catrințe românești iar magii sunt asemenea dacilor. Foto ravennamosaici.it:

 

În anul 532 a inceput marea minune a lumii bizantine - Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol, finalizată cinci ani mai târziu, în 537.

Totodată, în vremea lui a fost condamnată erezia monofizită. Lăsând în urmă o bogată operă religioasă și legislativă, a trecut la cele veșnice ca un iubitor de Dumnezeu. Foto de la Sfânta Sofia, Aici.

 
 
Moaștele Sfântului Ștefan (foto cu mâna Sfântului mai sus) au fost descoperite în timpul Sfântului Mare Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (306 - 337). Descoperirea lor a avut loc la multă vreme după mucenicia îndurată pentru Hristos, când a fost ucis cu pietre de către iudei în primii ani ai Bisericii creștine.

După ucidere, trupul Sfântului Ștefan a stat neîngropat o zi și o noapte, fiind ridicat în ascuns de oameni trimiși de către Gamaliel, conducătorul uneia din principalele școli rabinice ale vremii, care se apropiase de Sfinții Apostoli.

A fost înmormântat în satul acestuia, aflat la o oarecare distanță de Ierusalim, fiind pus într-o peșteră, în mormântul cel nou al lui.

Mai târziu, preotul din sat, pe nume Luchian, a văzut vedenie și încredințat fiind a căutat ajutoare și au săpat, aflând racla în care erau sfintele moaște.

Îndată, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul și cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaște, le-au adus la Ierusalim și le-au așezat într-o biserică. După o vreme, racla cu moaștele Sfântului Ștefan a ajuns la Constantinopol.
 
 
Sărbătoare de azi marchează aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ștefan din Ierusalim în Biserica din Vlaherne, un eveniment plin de semnificație duhovnicească pentru credincioși.
 
Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de către apostoli în primele comunități creștine, pentru a-i ajuta în administrarea bunurilor materiale și pentru a se ocupa de nevoile comunității. El a fost unul dintre cei mai devotați ucenici ai lui Isus și a propovăduit cu zel cuvântul lui Dumnezeu.
 
În conformitate cu tradiția creștină, Sfântul Ștefan a fost martirizat pentru credința sa în Hristos. În timpul domniei lui Irod Agripa, el a fost acuzat de blasfemie și a fost condamnat la moarte prin lapidare. În momentul martirajului său, Sfântul Ștefan a avut o viziune a cerurilor deschise și a văzut pe Fiul Omului în picioare la dreapta lui Dumnezeu, ceea ce a întărit și mai mult credința sa în Hristos.
 
Moaștele Sfântului Ștefan au fost îngropate de credincioși într-un loc tainic, iar în secolul al V-lea, ele au fost descoperite. Împăratul Teodosie al II-lea și soția sa, împărăteasa Eudokia, au hotărât să ducă sfintele moaște într-o procesiune solemnă și să le așeze în Biserica din Vlaherne, în apropiere de Constantinopol, amintește Redacția.ro. Acest eveniment a devenit cunoscut sub numele de Aducerea moaștelor Sfântului Ștefan și a fost sărbătorit anual pentru a onora memoria acestui mare martir al credinței creștine. 
 

Troparul Aducerii moaștelor Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan 

Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Condacul Aducerii moaștelor Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
 
Întâi tu ai fost semănat pe pământ de Cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ți-ai vărsat pentru Hristos sângele, fericite. Cel dintâi tu cu cununa de biruință de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Cc Cc 02.08.2021 11:06
    De corectat: Constantin cel Mare (337-377)- a domnit până în aprilie 337!
  • ActiveNewsRo 02.08.2021 11:18
    Corect! Multumim!
  • Alexandru. 02.08.2022 00:19
    https://m.youtube.com/watch?v=rsLgLNgA-_Q
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer