Mădălina Elena Dârdeci: Domnule ministru, domnilor politicieni, când veți vota desființarea SIIJ veți pune ultima lopată de pământ peste ceea ce se numește drepturile cetățenilor și înfăptuirea unui act de justiție potrivit legii!

De Mădălina Elena Dârdeci  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


#repost 11.02.2021

Domnule ministru,
Domnilor politicieni,


Fotografia este făcută anul trecut, cu puțin înainte de ora 13.00, ora la care intru în sala de judecată în fiecare zi de miercuri (uneori și lunea și vinerea...)

De ce zâmbesc?

Pentru că știu că, intrând în sală de judecată, prin atitudinea mea, prin discuțiile ce se vor purta în contradictoriu cu avocatii, pe care eu ii consider colegii mei, oamenii trebuie să plece liniștiți și cu sentimentul că omul din fața lor va da soluția potrivit legii și potrivit propriei conștiințe și în raport DOAR de probele administrate în cauză și nu funcție de plicuri galbene, interceptări făcute în speranta „că pică ea pe ceva” și pot continua...

Când veți vota sau asuma (?) desființarea secției, ganditi-vă că data viitoare voi intra cu teamă în ședința de judecată, gândindu-mă că există posibilitatea să pățesc ceea ce au pățit colegii din Oradea și din alte orașe... asta vreți să se întâmple?

Stiu, un judecător care spune lucrurilor pe nume, care pronunța soluții care nu plac unora si/sau altora deranjează și, pare-se, pentru asta trebuie „speriat un pic”.

Eu am trăit timpurile când venea securistul la ușa și îl ridica pe tata iar mie și fratelui meu ni se spunea că o să sfârșim la casa de copii, așa că nu prea mă mai sperie lucrurile lumești....dar...de data asta există un dar pentru că, pe de o parte, am un copil de crescut care nu ar suporta umilința de a fi arătat cu degetul pentru că mama sa trebuie "speriată un pic", am rate de achitat pentru că nu am avut o mătusă Tamara și nici nu am dat meditații care să-mi permită să îmi cumpăr șase case, iar, pe de alta parte, eu decid asupra vieților celor care vin în fața mea și pentru asta justițiabilii au nevoie de un judecător care să fie la adăpost de orice presiune sau...„sperietură”...

Tot aud ca SIIJ nu își justifica existenta pentru că a trimis în judecată un număr redus de magistrați!„Aoleu”! Nu știam că magistratura este plină de infractori, iar SIIJ trebuie să facă rechizitorii „la hectar”... este o întrecere socialistă și eu nu știu???

De fapt ce vă deranjează?
Că „nu sărim” alături de dumneavoastră? Că nu aducem boxe în sălile de judecată la care să punem muzică? Că nu am obținut o garsonieră de pe nu știu unde? Că pronunțăm soluții care deranjează? Că vorbim liber...încă?

Când veți vota desființarea SIIJ veți pune ultima lopată de pământ peste ceea ce se numește „drepturile cetățenilor și înfăptuirea unui act de justiție potrivit legii”!

Din acel moment se va spune: au fost cândva judecători în România...

Va urma

11.02.2022...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Andri 14.02.2022 05:42
    Sa va dea Dumnezeu putere sa rezistati. Copilul dvs va avea de invatat despre viata prin atitudinea dvs, mai mult decat prin oricare alta metoda.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!