Ca la Auschwitz: Elevii nevaccinați, însemnați pe mână cu un număr și urmăriți

De Ștefan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un eveniment tulburător s-a petrecut la un liceu din Statele Unite: copii nevaccinați, marcați ca niște deținuți. Acest fapt nu trebuie tratat ca un accident. În ultimul an și jumătate, istoria a arătat că asemenea „accidente” devin, după un timp, reguli generale. 

Congresmenul de New Hampshire, Melissa Litchfield, a postat pe Facebook că mai mulți alegători au informat-o despre un fapt tulburător: elevii nevaccinați care au participat la balul de absolvire al liceului din Exeter, luni seara, „au fost numerotați cu un marker” și au fost urmăriți de-a lungul întregului eveniment.

Litchfield a postat și câteva citate de la cei care au informat-o:

„Dacă se aflau pe ringul de dans, erau obligați să ridice mâinile după fiecare trei melodii, astfel încât numerele lor să poată fi înregistrate de alți elevi cu scopul de a fi urmăriți. Povestea este mai lungă, dar chiar și atât este suficient pentru a ne șoca. Avem sentimentul că pur și simplu ne marchează copiii dacă nu își fac acest vaccin experimental.”

Un alt mesaj suna astfel:

„Au lăsat lista cu numele și prenumele elevilor și cu mențiunea dacă au fost sau nu vaccinați, pe o masă, în afara sălii, după bal. Am găsit-o a doua zi de dimineață. Informația ar fi trebuit: 1. Să nu fie făcută publică; 2. Să nu fie lăsată într-un loc unde oricine putea avea acces la ea. Am o fotografie a listei.”

„Cred că așa ceva este inimaginabil” și „și-au permis să îi trateze pe copii ca pe deținuții din Germania nazistă”, i-a spus o altă persoană lui Litchfield. „Marcându-i și astfel discriminându-i, și apoi punându-i să ridice mâinile este absolut intolerabil.”

Anne Marie Banfield, care scrie la blogul Granite Grok, afirmă că a fost contactată pe rețelele de socializare de o mamă al cărui copil a participat la balul de absolvire.

Mama i-a spus lui Banfield că fiul său (al cărui nume nu a fost dat publicității) „a participat la acest eveniment și a fost «numărat» cu un marker deoarece nu era vaccinat”.

Mama a adăugat că fiul a mers la bal cu un prieten, vaccinat, care nu a fost marcat.

Femeia a continuat:

„Nu ni s-a comunicat acest lucru dinainte. Copiilor li s-a spus că este opțional să prezinte o copie a cardului de vaccinare. Când au sosit la recepția în sala de bal, au fost marcați și li s-a inscripționat un număr cu marker negru, dacă nu erau vaccinați. Celor care erau vaccinați li s-a făcut un semn cu o altă culoare, fără număr. După fiecare 3-4 dansuri, copiilor li se cerea să ridice mâinile în sus, pentru ca numerele să le poată fi înregistrate.”

Mama a afirmat că, dacă în săptămâna de după bal, se înregistrează vreun caz de infectare cu COVID, atunci nimeni dintre cei nevaccinați, aflați pe listă și marcați, nu mai are voie să participe la ceremonia de absolvire.

Ea a adăugat:

„Copiii nu ar trebui să aibă sentimentul că trebuie să se vaccineze pentru că altfel pot pierde evenimente importante. Vaccinarea este o alegere personală și așa trebuie să rămână.”

Unul dintre părinți a postat și un fragment dintr-o fotografie de la bal unde se vede clar numărul inscripționat pe mâna unuia dintre participanți.

 

Banfield a scris despre această gravă încălcare a secretului medical:

„Dar dacă elevii erau marcați cu un număr dacă aveau o boală cu transmitere sexuală? Li s-ar fi cerut să facă publică și această informație?”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • JoeB 10.06.2021 19:44
    https://www.lewrockwell.com/2021/06/jon-rappoport/forgotten-moments-from-the-history-of-vaccines-yes-history-matters/
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”