Filosoful italian Augusto Del Noce, care a devenit major în anii 1930 și a observat cu groază apariția regimului fascist al lui Mussolini în țara sa natală, a avertizat că „ideea larg răspândită potrivit căreia epoca totalitarismelor s-a încheiat odată cu [prăbușirea] hitlerismului și a stalinismului este complet greșită”. El a explicat:  

Prin societate tehnologică, Del Noce nu înțelegea o societate caracterizată prin progres științific sau tehnologic, ci o societate caracterizată printr-o viziune pur instrumentală a raționalității. Din această perspectivă, rațiunea umană este incapabilă să înțeleagă idei care depășesc faptele empirice brute: suntem incapabili să descoperim adevăruri transcendente. Rațiunea este doar un instrument pragmatic, un instrument util pentru îndeplinirea scopurilor noastre, dar nimic mai mult. Ideologiile totalitare neagă faptul că toate ființele umane participă la o raționalitate comună. Prin urmare, [în lumea totalitară] nu putem vorbi cu adevărat unii cu ceilalți: este imposibil să deliberăm sau să dezbatem în mod politicos, în acest proces comun al căutării adevărului. Argumentarea rațională nu își are locul. Regimurile totalitare monopolizează întotdeauna ceea ce consideră a fi „rațional” și, prin urmare, ceea ce este permis să se spună public.

De exemplu, dacă oamenii dintr-o societate comunistă contrazic doctrina comunistă, partidul nu explică de ce ei greșesc. Autoritățile pur și simplu resping opiniile divergente ca fiind exemple de „raționalitate burgheză” sau „conștiință falsă”. Pentru un comunist, dacă nu ai îmbrățișat teoria materialismului dialectic a lui Marx, atunci nu ești capabil să înțelegi direcția istoriei. Prin urmare, ceea ce spui este, prin definiție, un nonsens deplin și nu merită luat în considerare. Evident că ești pe „partea greșită a istoriei”. Autoritățile consideră că opiniile divergente au la bază interese de clasă (sau caracteristici rasiale, sau de gen, sau orice altceva), pe care dizidenții încearcă să le apere.

Nu crezi așa și așa pentru că ai reflectat logic la această concluzie; crezi așa și așa pentru că ești o femeie americancă albă, heterosexuală, din clasa de mijloc și așa mai departe. În acest fel, totalitariștii nu-și conving și nu-și contrazic interlocutorii cu argumente raționale. Ei doar le impută reaua-credință adversarilor lor și refuză să se angajeze într-o dezbatere semnificativă. Ei i-au eliminat cu forța pe adversarii lor din sfera conversațiilor luminate. Nu se deranjează să îi contrazică argumentat pe astfel de disidenți; pur și simplu îi suprimă, după ce îi plasează în afara sferei opiniilor acceptabile.

Știința este o metodă, sau mai exact, o colecție de diferite metode, prin care urmărește investigarea sistematică a fenomenelor observabile din lumea naturală. Știința riguroasă se caracterizează prin ipoteze, experiment, testare, interpretare, deliberare și dezbatere continue. Lăsați un grup de oameni de știință adevărați într-o cameră și ei vor discuta la nesfârșit despre importanța, semnificația și interpretarea datelor, despre limitările și punctele forte ale diferitelor metodologii de cercetare și despre chestiunile referitoare la viziunea de ansamblu.

Scientismul este bazat pe ideea filozofică – ce nu poate fi dovedită științific – că știința este singura formă validă de cunoaștere. Oricine începe o afirmație cu expresia „Știința spune ... ” este probabil confiscat de scientism. Oamenii de știință adevărați nu vorbesc așa. Ei încep afirmațiile cu expresii precum „Concluziile acestui studiu sugerează...” sau „Această meta-analiză concluzionează ...” Scientismul, dimpotrivă, este o ideologie religioasă și adesea politică. „Este evident de ceva timp că știința a devenit religia timpului nostru”, a observat filozoful italian Giorgio Agamben, „lucrul în care oamenii cred că cred”. Atunci când știința devine o religie – un sistem de credințe închis și exclusiv – avem de-a face cu scientismul.

Trăsătura caracteristică a scientismului este certitudinea nejustificată, care duce la trufia intelectuală.

Del Noce a constatat că scientismul este în mod intrinsec totalitar, o observație profundă, de o importanță enormă pentru vremea noastră. „Mulți oameni nu realizează că scientismul și societatea tehnologică sunt de natură totalitară”, a scris el în urmă cu 50 de ani. Pentru a înțelege de ce, să constatăm că scientismul și totalitarismul pretind ambele a avea monopolul asupra cunoașterii. Susținătorul scientismului și cel care crede fierbinte într-un sistem totalitar afirmă că multe idei de bun simț sunt pur și simplu iraționale, neverificabile, neștiințifice și, prin urmare, nu se încadrează între acele lucruri care pot fi spuse public. Afirmația lui Antigona, „Am datoria, înscrisă în mod de neșters în inima omului, de a-mi îngropa fratele mort” nu este o declarație științifică; prin urmare, conform ideologiei scientismului, este un pur nonsens. Toate afirmațiile de natură morală sau metafizică sunt în mod special excluse, deoarece nu pot fi verificate prin metodele științei sau stabilite de ideologia totalitară pseudoștiințifică dominantă.

Desigur, excluderea forțată a afirmațiilor morale, metafizice sau religioase nu constituie o concluzie a științei, ci o premisă filosofică nedemonstrabilă a scientismului. Afirmația că știința este singura formă validă de cunoaștere este ea însăși o afirmație metafizică (nu științifică), introdusă pe ușa din dos. Scientismul trebuie să ascundă acest adevăr prin care se autoanulează, așa că este în mod necesar mistificator: lipsa onestității face parte intrinsecă din sistem și, astfel, rezultă diferite forme de iraționalism.

(Va urma)