Satanismul Vaccinului: Înțepătura pe care se clădește Biserica lui Antihrist

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano explică natura satanică a acestui „vaccin” la a cărui producție și testare s-au folosit țesuturi de copii avortați și modul în care este el folosit pentru a răsturna lumea pe dos.

Iată mai jos un extras din prefața monseniorului Vigano la cartea Mors tua, vita mea. Scopul nu scuză mijloacele. Despre ilegitimitatea morală a vaccinurilor care utilizează celule de fetuși victime ale avorturilor voluntare, care îl are ca autor pe scriitorul catolic Massimo Viglione.

 

Barbaria în care a ajuns societatea noastră este evidentă: valorile sale au fost șterse gradual ca niște vestigii nesuferite ale unei lumi dispărute, fiind înlocuite de înșelătoriile ideologiei globaliste, care se arată a fi mai anti-umană, mai anti-religioasă, mai anti-hristică.

Cel mai antitetic principiu al acestei barbarii infernale față de civilizația creștină este infanticidul, sacrificiul uman al unor victime inocente oferite lui Satan; și, în ciuda ororii de a vedea că acesta este acceptat cu nerușinare, nu putem fi surprinși că avortul este propus de sataniști ca un adevărat ritual religios, care trebuie protejat în numele libertății de cult.

Vechile ritualuri păgâne – „toți dumnezeii neamurilor sunt idoli”, spune psalmistul – sunt reînviate astăzi în ofranda sacrificială despre care nefericitele mame pretind că ar fi un drept.

Dacă primii născuți ai lui Israel aparțin Domnului, simia Dei (cel care îl maimuțărește pe Dumnezeu) cere mai mulți primi născuți prin companiile farmaceutice care utilizează țesuturi fetale de la avorturi pentru a fabrica un așa-zis vaccin care, în delirul COVID-19, este prezentat ca o cuminecare a Mântuirii, prin care te unești cu „trupul mistic” al lui Satan, anti-biserica globalistă.

Pe de altă parte, conotația „liturgică” a pandemiei se face intenționat ecoul unor semne și simboluri ale Adevăratei Religii, astfel încât să îi înșele pe naivi și să îi împingă să se conformeze unui cult colectiv, ce îi scutește să ia deciziile singuri și îi face prizonierii unei obediențe orbești.

Nu putem uita procesiunile funerare ale camioanelor militare, atitudinea contradictorie și intolerantă a preoților COVID, magisteriul sanitar al „experților”, inchiziția împotriva „ereticilor” și aderarea fideistă la cele mai grotești superstiții prezentate drept știință de șamani virusologi și vestale televizioniste.

Serul genetic care este numit vaccin, după cum au demonstrat foarte bine oamenii de știință și specialiștii și după cum producătorii lui înșiși au recunoscut, nu garantează imunitatea; nu exclude efectele secundare grave pe termen scurt și lung; nu este eficient împotriva unora dintre tulpinile COVID; nu elimină necesitatea măștilor și a distanțării sociale; în majoritatea cazurilor, numărul de teste pozitive crește și, prin urmare, cresc și terorismul mediatic și asprimea măsurilor de izolare.

Promis ca un panaceu, așa-zisul „vaccin” se dovedește doar o sursă de profituri enorme și scandaloase pentru Big Pharma și, în același timp, servește ca pretext pentru impunerea pașapoartelor de sănătate și a altor sisteme de control al maselor și de limitare a libertăților naturale.

Însă, pe lângă această evidentă inutilitate a „vaccinului” – o inutilitate pe care  orice medic neaservit sistemului ar fi prevăzut-o de la început, deoarece virușii corona sunt susceptibili la mutații – nu poți să nu vezi cum este el folosit, exact prin valoarea sa „mistică”, pentru a impune acceptarea colectivă a sacrificiului uman ca normal și cu adevărat necesar: cea mai nevinovată și lipsită de apărare creatură, bebelușul din burta mamei în a treia luna de sarcină, este sacrificat și dezmembrat pentru extragerea țesuturilor din trupșorul său încă palpitând, cu care să se producă un non-tratament, un non-vaccin, care nu doar că nu vindecă de virus, dar este foarte probabil să provoace un procent mai mare de decese decât COVID însuși, în special la persoanele vârstnice sau bolnave.

Dar cine sunt mamele care, renegându-și natura însăși, acceptă ca propriul lor copil să fie ucis? Majoritatea sunt femei la prima sarcină, care ignoră oroarea la care se dedau și remușcările ce le vor însoți pentru totdeauna.

Iată-i pe primii născuți ai lui Satan: bebelușii sărmani ai mamelor nefericite și ai fiicelor răsfățate care descoperă ce înseamnă să fii mamă tocmai dorindu-și să nu fie, pervertindu-și în schimb feminitatea, reducând-o la o monedă ieftină de schimb sau la un instrument de plăcere efemeră, în numele drepturilor pe care le revendică pentru ele însele, însă pe care le refuză făpturilor pe care le poartă în sânul lor.

Non serviam („nu mă supun”, cuvintele lui Lucifer – n.r.) se repetă inexorabil de fiecare dată când supunerea lui Fiat („Fie (mie după cuvântul tău)”, vorbele prin care Fecioara Maria și-a acceptat cu smerenie soarta, atunci când îngerul i-a adus Bunavestire – n.r.) este refuzată și voinței Celui Atotputernic i se opune răzvrătirea.

Prin avort, Satan realizează cea mai mare blasfemie la adresa lui Dumnezeu: Îi insultă calitatea de Creator, făcând-o pe mamă asasina propriului ei fiu; Îi insultă calitatea de Domn, uzurpându-I dreptul de viață și de moarte asupra unor făpturi nevinovate și susținând dreptul de a încălca Porunca a Cincea nepedepsit; Îl insultă ca Mântuitor, anulând rodul Patimilor lui Hristos pentru creaturi ucise fără a fi beneficiat de harul Botezului; Îl insultă ca Tată, blasfemiind în același timp Maternitatea Sfântă a Prea Sfintei Fecioare.

O mare confuzie domnește în această etapă dureroasă a Bisericii lui Hristos: lipsa de acțiune sau abuzul de autoritate al Ierarhiei, împreună cu trădarea atât de multor falși păstori și mercenari nu ajută defel la risipirea confuziei credicioșilor, iar Păstorii alimentează confuzia cu îndrumări parțiale, discordante și contradictorii.

Și din aceste fapte putem realiza gravitatea situației și în cât de mare măsură trădarea Păstorilor reprezintă o premisă necesară pentru instaurarea împărăției lui Antihrist.

Dacă Papa și Episcopii ar avea o minimă teamă de Dumnezeu, nu ar încerca să justifice printr-o sofistică josnică un vaccin care, pentru a fi produs, are nevoie de celule stem obținute de la fetuși avortați voluntar.

Prețul sângelui ar trebui să fie suficient pentru a-i face să nu îl ia nici măcar în considerare, însă poate că printre beneficiarii Prețului se află și Prelați preocupați mai mult de elogiile ipocrite ale dușmanilor lui Hristos decât de mărturisirea eroică a Credinței.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Nimenea 22.07.2021 16:03
    Cinste acestui om, si episcop catolic! Din pacate, multi ierarhi ortodocsi au data mana cu satanel, si ne-au vandut! Asa cum spunea parintele Iustin Parvu: "o sa vina lupul sa va sfasie, si n-o sa vina pastorii sa va apere".
  • OMAGA 22.07.2021 16:47
    Este foarte de inteles, in vremurile din urma lumea este din ce in ce mai dezbinata, deci si Biserica pateste acest lucru.
  • CARMEL 22.07.2021 18:40
    Din pacate majoritatea vaccinurilor 'anti-SARS-CoV-2' au fost testate, dezvoltate si produse prin folosirea celulelor HEK293 (HEK293S - HEK293T - HEK293F - HEK293 FT - HEK293FTM - HEK293SG - HEK293SGGlycoDelete (293SGGD) - HEK293H - HEK293E - HEK293MSR - HEK293A) si PER C6 (PER C6/PERC6/PER.C6.TetR). Acestea sunt celule care provin de la doi fetusi umani, primele din rinichi (Human Embrionic Kidney) si celelalte din retina.

    In articolul de mai jos, un doctor catolic prezinta toate asa-zisele scuze ale celor care folosesc astfel de celule si doctorul demonteaza aceste pretexte, demonstrand ca omul cu credinta adevarata in Dumnezeu nu poate accepta nicio scuza din partea celor care cred in stiinta si se cred ei insisi dumnezei. De asemenea, se discuta si natura imorala sau morala in cazul in care aceste celule au fost folosite doar in procesul de testare a vaccinurilor si nu si in fazele de proiectare/dezvoltare si/sau productie.

    https://www.pdcnet.org/C1257D43006C9AB1/file/5265B61D5497F52585257D94004802BB/$FILE/ncbq_2006_0006_0003_0077_0099.pdf

    Si pentru curiosii care doresc sa verifice, caci stiinta cere sa cautam, sa cercetam, sa analizam, sa probam, nu sa credem in ea si in vorbele unora care nu au nimic in comun cu stiinta, ofer atat extrase din paragrafele cu aceste cuvinte cheie, cat si adresele catre documentatia procesului de creare a acestor vaccinuri.

    1.1 PFIZER/BIONTECH (BNT162b1/BNT162b2):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.09.08.280818v1.full

    "When HEK293T/17 cells were incubated ..."

    "For structural characterisation, P2 S was expressed in Expi293F cells ..."

    "Human embryonic kidney (HEK)293T/17 and Vero 76 cells (both ATCC) were cultured ..."

    "Expi293F™ cells were grown in Expi293™ media and transiently transfected using ExpiFectamine™293 (all from Thermo Fisher Scientific)."

    "HEK293T/17 cells were transfected with 1 μg RiboJuice transfection ..."

    "Transfected HEK293T/17 cells were stained with Fixable Viability Dye (eBioscience)."

    "The TwinStrep-tagged P2 S was expressed in Expi293 cells."

    "In brief, HEK293T/17 monolayers transfected to express SARS-CoV-2 S truncated ..."

    1.2. PFIZER/BIONTECH (BNT162b1/BNT162b2):

    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.12.09.20245175v1.full

    "HEK293T cells (ATCC CRL-3216) were seeded ..."

    2.1 MODERNA (mRNA-1273):

    https://www.nature.com/articles/s41586-020-2622-0

    "Proteins were expressed by transfection of plasmids into Expi293 cells ..."

    "The construct was expressed by transient transfection of Expi293 (ThermoFisher) cells in suspension at 37 °C for 5 days."

    "HEK293T/17 (ATCC CRL-11268), Vero E6 (ATCC), Huh7.5 cells ..."

    "Expi293 cells were maintained in the manufacturer’s suggested medium."

    "HEK293T cells were transiently transfected with mRNA encoding SARS-CoV-2 wild-type S or S(2P) protein using a TranIT mRNA transfection kit (Mirus)."

    "Pseudoviruses were produced by co-transfection of plasmids encoding a luciferase reporter, lentivirus backbone, and S genes into HEK293T/17 cells (ATCC CRL-11268), as previously described41."

    "In brief, heat-inactivated serum was mixed with pseudoviruses, incubated, and then added to Huh7.5 cells or ACE-2-expressing 293T cells for MERS-CoV and SARS-CoV-2 respectively."

    2.2 MODERNA (mRNA-1273):

    https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2024671

    "Pseudoviruses were produced by cotransfection of plasmids encoding SARS-CoV-2 S (Wuhan-1, GenBank accession number, MN908947.3), luciferase reporter, lentivirus backbone, and human transmembrane protease, serine 2 (TMPRSS2), into HEK293T/17 cells (ATCC), and neutralization was assessed as described previously."

    2.3 MODERNA (mRNA-1273):

    https://www.nejm.org/doi/suppl/10.1056/NEJMoa2022483/suppl_file/nejmoa2022483_appendix.pdf

    "To produce SARS-CoV-2 pseudoviruses, an expression plasmid bearing codon-optimized SARS-CoV-2 full-length S plasmid (parental sequence Wuhan-1, Genbank #: MN908947.3) was co-transfected into HEK293T/17 cells (ATCC#CRL-11268) cells ..."

    3. ASTRAZENECA (AZD1222/ChAdOx1):

    https://www.nature.com/articles/s41586-020-2608-y

    "In brief, GripTite MSR 293 cells (Invitrogen, R795-07) were infected with serially diluted serum ..."

    "The virus was rescued and propagated in T-Rex HEK293 cells ..."

    4. CANSINO (Ad5-nCoV):

    https://www.biospace.com/article/releases/the-national-research-council-of-canada-and-cansino-biologics-inc-announce-collaboration-to-advance-vaccine-against-covid-19/

    "The NRC's HEK293 cell line was later licensed to CanSinoBIO ..."

    "The new COVID-19 vaccine is also produced using HEK293 cell lines that were designed and developed at the NRC."

    "This collaboration will allow the NRC to advance a scale-up production process for the vaccine candidate, using its proprietary HEK293 cell line."

    "The National Research Council of Canada's proprietary HEK293 cell line has been used ..."

    5. JOHNSON & JOHNSON (JNJ-78436735):

    https://www.nature.com/articles/s41591-020-1070-6

    "... and spike protein expressing pcDNA3.1-SARS-CoV-2 SΔCT were co-transfected into HEK293T cells with calcium phosphate."

    "To determine the neutralization activity of the antisera from vaccinated macaques, HEK293T-hACE2 cells ..."

    "The mixture was incubated at 37 °C for 1 h before adding to HEK293T-hACE2 cells."

    "Replication-incompetent, E1/E3-deleted Ad26-vectors11 were produced in PER.C6.TetR cells ..."

    6. ANHUI ZHIFEI LONGCOM:

    https://www.cell.com/cell/fulltext/S0092-8674(20)30812-6

    "The RBD-sc-dimer was expressed in mammalian HEK293T cells."

    "Equivalent HEK293T-derived disulfide-linked RBD-dimer was given as a comparison."

    "The mammalian cell-expressed recombinant proteins were transiently expressed in HEK293T cells."

    "These constructs were cloned into the pCAGGS vector, respectively, and transiently transfected into HEK293T cells."

    "The hACE2 protein (residues 1-740, Genbank: NP_068576) is expressed from HEK293T cells ..."

    "Briefly, the plasmids of pNL4-3.luc.RE and pCAGGS-S (encoding for full-length S protein of MERS-CoV, SARS-CoV-2 or SARS-CoV) were co-transfected into 293T cells."

    7. NOVAVAX (NVX-CoV2373):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.08.06.234674v1.full

    "The extensive site-specific glycan processing of the SARS-CoV-2 prefusion spike protein in SF9 insect cells seen here is similar to that recently reported for the spike protein produced in mammalian HEK293F cells (27)."

    "Under BSL2/3 conditions, MLV-gag/pol and MLV-CMV plasmids was co-transfected into HEK293T cells ..."

    "Pseudoviruses containing either WT or mutant spikes were generated in HEK293T cells ..."

    8. SINOVAC BIOTECH (CoronaVac):

    https://science.sciencemag.org/content/sci/suppl/2020/05/05/science.abc1932.DC1/abc1932_Gao_SM.pdf

    "S ectodomain and RBD were used to transiently transfect HEK Expi 293F cells ..."

    9. INOVIO PHARMA-CEUTICALS (INO-4800):

    https://www.nature.com/articles/s41467-020-16505-0

    "In vitro spike protein expression in HEK-293T cells ..."

    "HEK-293T (ATCC® CRL-3216™) and African Green monkey kidney COS-7 (ATCC® CRL-1651™) cell ..."

    "SARS-CoV-2 pseudotyped viruses were produced using HEK293T cells transfected ..."

    "HEK293T cells stably expressing ACE2 were added after 90 min ..."

    10. ARCTURUS THERAPEUTICS (ARCT-021):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.09.03.280446v1.full

    "C) Western blot detection of SARS-CoV-2 S protein following transfection of HEK293 cells ..."

    11. IMMUNITYBIO (hAd5 S-Fusion + N-ETSD):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.07.29.227595v1.full

    "As shown in Figure 2, anti-RBD-specific antibodies did not detect RBD on the surface of HEK 293T cells ..."

    "Transfection of HEK293T cells with hAd5 S-Fusion + ETSD results in ..."

    "Binding of recombinant ACE2-Fc HEK293T cell-surface expressed RBD after transfection confirms native protein folding.

    Flow cytometric analysis of binding between recombinant ACE2-Fc, with which the spike RBD interacts in vivo to initiate infection, and cell-surface antigens expressed after transfection of HEK293T cells with..."

    "HEK 293T cells transfected with hAd5 S-WT, ..."

    "HEK 293T cells were cultured at 37°C ..."

    12. VAXART (VXA-CoV2-1):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.09.04.283853v1.full

    "Expression of the various transgenes was confirmed following infection of 293 cells ..."

    "The protein was expressed in 293A cells (Supp Fig1)."

    "All vaccines were grown in the Expi293F suspension cell-line ..."

    "Proteins were commercially acquired from a source (Native Antigen Company) that produced them in mammalian cells (293 cells)."

    13. CLOVER (SCB-2019):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.09.24.311027v1.full

    "S-Trimer is partially cleaved at the S1/S2 junction, similar to S proteins isolated from live SARS-CoV-2 virus (31) and recombinant full-length S expressed in HEK293 cells (32)."

    "The expression vectors were transient transfected into HEK-293F cell lines ..."

    14. MEDICAGO (CoVLP):

    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.11.04.20226282v1.full-text

    "This rVSVΔG–Luc virus was transduced into HEK293T cells ..."

    15. ALTIMMUNE (AdCOVID):

    https://clinicaltrials.gov/ProvidedDocs/67/NCT03232567/Prot_000.pdf

    "NasoVAX is manufactured by propagation of the RD-Ad5 vector in replication-permissive PER.C6 cells, followed by purification of the virus from the infected cell harvest..."

    16. UNIVERSITY OF PITTSBURGH (PittCoVacc):

    https://www.thelancet.com/journals/ebiom/article/PIIS2352-3964(20)30118-3/fulltext

    "The recombinant proteins named rMERS-S1f, rMERS-S1fRS09, and rMERS-S1ffliC were expressed in Human Embryonic Kidney (HEK) 293 cells infected with..."

    "For expression of recombinant proteins, rSARS-CoV-2-S1 and rSARS-CoV-2-S1fRS09, 293HEK cells ..."

    "Two weeks after the prime immunization, pooled sera were obtained from all mice and screened for MERS-S-specific antibodies using fluorescence-activated cell sorter (FACS) analysis of Human Embryonic Kidney (HEK) 293 cells transfected with..."

    17. SANOFI PASTEUR/TRANSLATE BIO (MRT5500):

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.10.14.337535v1.full

    "(a) In vitro expression of S SARS-CoV-2 protein was assessed in Western blot analysis HEK293 cells ..."

    "...we tested the ability of immune sera to neutralize the infectivity of GFP reporter pseudoviral particles (RVP) in HEK-293T cells stably over-expressing human ACE2 40."

    "Briefly, 5X105 HEK293 cells were transfected ..."

    "96-well plates of 50% confluent 293T-hsACE2 clonal cells ..."

    18. COVAXX and United Biomedical (UB-612)

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.11.30.399154v1.full

    " In the cell-based assay, HEK293 cells expressing hACE2 were treated ..."

    "Human ACE2-transfected HEK293 cells (prepared in-house) were collected and washed with FACS buffer..."

    19. Walter Reed Army Institute of Research (SpFN)

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2021.04.28.441763v1.full

    "... Spike Glycoprotein Receptor Binding Domain (RBD) from SARS -Related Coronavirus 2, Wuhan-Hu-1 with C-Terminal Histidine Tag, Recombinant from HEK293F Cells..."

    20. Imperial College London (LNP-nCoVsaRNA)

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.04.22.055608v1.full

    " HEK293T/17 cells (ATCC) were cultured in complete Dulbecco’s Modified Eagle’s Medium (DMEM)..."

    21. Providence Therapeutics (TX-COVID19-B)

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2021.05.11.443286v1.full

    " Expression of the protein encoded by these mRNA constructs on the surface of transfected HEK293T cells was detected by flow cytometry..."

    " mRNA transfection of HEK293T cells and detection of the expressed immunogens S mRNA, Sfurinmut mRNA, and RBD mRNA were transfected into HEK293T cells ... Briefly, HEK293T cells cultured in DMEM-10 medium ..."

    Si pentru verificarea mai rapida, iata si un tabel organizat exact pe fazele Proiectare/Dezvoltare, Productie si Testare validare laborator si pentru a vedea ca exista si vaccinuri etice, produse in tari la care nu te-ai astepta.

    https://lozierinstitute.org/update-covid-19-vaccine-candidates-and-abortion-derived-cell-lines/
  • ActiveNewsRo 22.07.2021 18:59
    Multumim foarte mult! O sa publicam documentatia Dvs pe site.
    Vedeti si https://www.activenews.ro/subiecte/tesuturi-fetale-7525
    https://www.activenews.ro/stiri/STIATI-CA-toate-vaccinurile-anti-Covid-au-legatura-cu-celule-provenite-de-la-copii-avortati-12-EXPLICATII-CLARE-166497
  • CARMEL ► ActiveNewsRo 22.07.2021 19:38
    Si omisesem vaccinul Sputnik V, caci abia am gasit informatii clare despre folosirea celulelor HEK293.

    22. Sputnik V (Gam-COVID-Vac):

    https://sputnikvaccine.com/newsroom/pressreleases/the-gamaleya-center-statement/

    "Sputnik V vaccine is produced with the HEK293 cell line, which has long been safely used for the production of biotechnological products."

    https://www.nmra.gov.lk/images/2020/Covid_19_Vaccines_Procedures_and_Reports/Pharmaceutical-Evaluation-Report---SputniK--V-2-Final---Published.pdf

    "Working cell banks - HEK 293 cell lines are manufactured by Medgamal Branch, FSBI N.F.
    Gamaleya NRCEM, Ministry of Health of Russia"

    "The vaccine is produced in human embryonic kidney (HEK) 293 cells."
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare