P(L)ANDEMIA COVID 19. Capcană mortală pentru politicieni și armă finală a Marii Resetări. Tuturor factorilor decizionali din România, mai mult sau mai puțin cunoscuți, le reamintesc că reversul Fricii este URA. CONCURSUL ActiveNews

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După cum știți, la Sondajele Activenews publicate azi, Klaus Iohannis a fost votat Cel mai TOXIC politician al anului 2021. CTP, Chirieac, Arafat și Tudor, cu mâna strânsă pe Premiul Cucuta de Tablă. Cei buni în politică: AUR și Partidul Nevaccinaților; în medicină: Dr. Flavia Groșan, în comunicare: Av. Gh. Piperea

Având în vederea că pentru Concursul cu Premii „Era Covid și Marea Resetare - starea actuală, perspective, soluții ne-au venit numeroase materiale până în ultima clipă,  juriul nostru va delibera și va face o preselecție, urmând ca aceste articole să fie și publicate pe site-ul ActiveNews. Începem cu primul intrat în selecția pentru premiile concursului de eseuri realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Carte Ortodoxă, cu premiere pe 15 ianuarie de Ziua Românului și Gazetarului Absolut, Mihai Eminescu.

P(L)ANDEMIA COVID 19. Capcană mortală pentru politicieni și armă finală a Marii Resetări

Bună ziua, oameni buni.

Încep aceste rânduri prin a vă mărturisi că, împreună cu toată familia, am trecut prin afecțiunea medicală numită generic ”covid-19” în noiembrie 2020 (iar acum avem, asemenea majorității covârșitoare a celor care au trecut in mod natural prin această afecțiune medicală, imunitate celulară pe termen lung).

Am clarificat acest aspect pentru toți cei care nu știu decât să jignească în mod grobian, folosind termeni precum ”negaționiști”, ”covidioți”, ”proști” etc la adresa oamenilor care își folosesc Rațiunea și care refuză să devină victime ale psihozei colective în care suntem constrânși să trăim de aproape 2 ani de zile.

Nu am negat și nu neg existența a ”ceva” (numit generic Sars-Cov-2) care provoacă o paletă largă de simptome care ar fi putut și ar putea fi tratate cu succces, în majoritatea cazurilor, cu ajutorul unor medicamente care sunt practic interzise în România.

Este vorba despre medicamente care, în mod dovedibil clinic, funcționează! Un puternic exemplu îl reprezintă Ivermectina de uz uman, medicament folosit cu un remarcabil succes (cu condiția să fie administrat de la primele simptome de boală) în India și în alte țări ”retrograde”. Acest medicament a fost și este continuu denigrat de tot felul de mercenari, deși inventatorii Ivermectinei au primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2015.Totodată, încă din data de 12.07.2021 este publicat pe site-ul Institutului Pasteur din Franța faptul că propriii cercetători au demonstrat că Ivermectina are un puternic efect imunomodulator, reduce riscul de apariție a formelor grave de boală și poate fi considerată un agent terapeutic impotriva covid-19.

Câți oameni au murit și mor cu zile în România deoarece nu au acces la medicamentele care, administrate încă de la apariția primelor simptome, este dovedit clinic că reduc semnificativ riscul de apariție a unor forme grave de boală? Sau câți dintre românii care au pierdut lupta cu această afecțiune medicală ar fi supraviețuit dacă schema de tratament a doamnei doctor Flavia Groșan, în loc să fie ”îngropată”, ar fi fost extinsă la nivelul întregii țări?

Ar mai fi fost posibilă inducerea psihozei și a terorii mediatice dacă medicamentele și tratamentele care funcționează ar fi fost utilizate și în România? Dacă aceste medicamente ar fi fost utilizate în mod corespunzător, s-ar mai fi putut susține în mod oficial aserțiunea conform căreia ”vaccinarea este singura soluție pentru a ieși din pandemie”, aserțiune categoric infirmată de realitatea cu care se confruntă cele mai vaccinate țări?

Știm și resimțim cu toții faptul că, începând din martie 2020, suntem supuși (mai ales noi, ”muritorii de rând”) unui război dus împotriva noastră pe multiple fronturi, război care provoacă în rândurile oamenilor distrugeri economice, sociale și psihologice de o amplitudine nemaintâlnită de la Al Doilea Război Mondial până în prezent.

Evident, casus belli este reprezentat de lupta dusă împotriva Sars-Cov-2, pe care experți din lumea întreagă l-au catalogat ca fiind o armă biologică eliberată și utilizată la nivel global pentru a provoca, în scurt timp, transformări politice și geopolitice radicale.

Din martie 2020 suntem duși cu ”zăhărelul” la nivel mondial si împinși spre vaccinare obligatorie (directă sau indirectă) și distrugerea, pas cu pas, a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale care fac diferența dintre democrație (viață trăită în libertate) și dictatură (Iadul pe Pământ).

Străbunii noștri au suferit, au sângerat, au luptat și au murit pe multe cîmpuri de luptă pentru ca noi, urmașii lor, să trăim în libertate și să nu mai fim niște iobagi pe care stăpânii, sub amenințarea cu moartea, să-i poată umili oricând și să-i poată obliga să execute orice fel de ordine ticăloase și nocive!

Strămoșii noștri au murit pentru ca noi să fim oameni libericare să se bucure de drepturi și libertăți constituționale (fundamentale într-o democrație!) și nu sclavilipsiți până și de dreptul de a decide, fără nicio constrângere sau obligativitate, dacă și ce vaccinuri (mai mult sau mai puțin experimentale) își injectează în propriul corp!

În comparație cu tot ce au făcut strămoșii noștri, noi ce facem pentru copiii și nepoții noștri? Cum ar arăta viața lor dacă, ferească Dumnezeu, ar câștiga acest război psihopații care vor să transforme fiecare țară în parte într-un imens lagăr medical pe motiv că doar așa ne-ar ”proteja”?

Ni s-a promis și, în mod grotesc, continuă să ni se promită că, ”dacă ne vaccinăm vom reveni la normalitate”, această afirmație fiind total contrazisă de realitatea prezentă în cele mai vaccinate țări!

Impunerea de noi restricții draconice în cele mai vaccinate țări dovedește cât de falsă este povestea conform căreia cei vaccinați pentru covid ar fi protejați și, în cel mai rău caz, ar face doar o formă ușoară de boală!

Până la urmă ce fac aceste vaccinuri?Protejează, așa cum ni se tot repetă în mod hipnotic, zi de zi, pe aproape toate canalele media (deși realitatea de zi cu zi contrazice această poveste oficială)? Sau, cu fiecare doză de vaccin injectată, aceste vaccinuri șubrezesc/dereglează din ce în ce mai puternic sistemul imunitar al omului și vulnerabilizează din ce în ce mai mult organismul uman?

De ce se tem autoritățile din cele mai vaccinate țări și impun din nou restricții peste restricții din moment ce, conform propriilor lor declarații, cei vaccinați (care reprezintă majoritatea covârșitoare a populației lor) ar trebui sa facă doar o formă ”asimptomatică sau ușoară” de boală?

Cine va răspunde, cu capul, dacă (ferească Dumnezeu!) realitatea de peste câțiva ani ne va dovedi că aceste vaccinuri (prezentate la nivel oficial ca fiind ”sigure”) duc intr-un final la dereglarea totală a sistemului imunitar al celor injectați și vor provoca (fără să fie cu intenție) un cumplit genocid atât la nivel de țară cât și la nivel global? Cine va răspunde cu capul în acest caz? Iar dezastrul produs cine și cum l-ar mai putea remedia?

De aproape 2 ani de zile ni se induce în mod programatic, pe toate căile posibile,frica animalică de moarte pe motiv de covid. Aproape toate mijloacele de comunicare în masă se axează, în primul rând, pe terorizarea continuă a populației (”dacă nu te vaccinezi atunci o să mori!”, ”dacă nu te vaccinezi atunci o să fi dat afară de la locul de muncă!” etc) .

Ce trebuie să se mai întâmple și câte trebuie să mai suportăm pentru ca, într-un singur glas, să spunem ferm și categoric ”Gata, ajunge cu psihoza și măsurile distrugătoare care ne sunt impuse cu forța pe motiv de covid, asigurați accesul la medicamentele care s-a dovedit că funcționează !” ?

Îndrăznesc să cred că majoritatea dintre noi începem să înțelegem faptul că, pe motiv de p(l)andemie, întreaga lume este supusă unui război fulger, total neconvențional. Acest război fulger are drept scopremodelarea din temeliia lumii în care trăim toți cei care alcătuim Umanitatea. Arma total distrugătoare care este folosită în acest război, armă folosită și în secolul trecut de cumplitele dictaturi care au însângerat Omenirea, este Frica.

Tuturor factorilor decizionali din România, mai mult sau mai puțin cunoscuți, le reamintesc că reversul Fricii este URA pe care încep să o resimtă oamenii, din ce în ce mai puternic, față de cei care încearcă să-i controleze prin frică. Din punct de vedere rațional, ar fi o greșeală capitală să subestimați puterea disperăriii și a urii (care se dezvoltă din ce în ce mai puternic în mintea și în sufletul oamenilor) față de toți cei care ajung să fie considerați vinovați atât pentru provocarea și menținerea FRICII cât și pentru extrem de nocivele efecte distrugătoare provocate de măsurile care ne sunt impuse pe motiv de ”luptă contra pandemiei”!

Din momentul apariției rapide a vaccinurilor experimentale pentru covid (vaccinuri bazate pe experimentala tehnologie de tip ARN mesager, tehnologie care nu a mai fost folosită niciodatăpentru producerea vreunui alt vaccin) am asistat la încercarea unora de a canaliza ura oamenilor vaccinați impotriva semenilor lor sănătoși și neinjectați cu aceste vaccinuri. Un asemenea demers avea logică, din perspectiva experților în manipularea maselor de oameni, servind foarte bine și intereselor unora de ”sus” care aplică milenarul dicton ”divide et impera!”.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, această canalizare a URII celor vaccinați față de semenii lor sănătoși și neinjectați a fost stopată tocmai de autorități guvernamentale de top la nivel mondial. A avut un impact extrem de puternic declarația publică a directoarei CDC din SUA, dna Rochelle Walensky, care in iulie 2021 a recunoscut că datele științifice dovedesc faptul că cei vaccinați contactează virusul și îl transmit în mod similar cu cei nevaccinați.

Cresc și vor crește din ce în ce mai accelerat, în majoritatea țărilor de pe această planetă, ura și disperarea oamenilor care sunt din ce în ce mai afectați de efectele produse pe termen scurt, mediu si lung de măsurile de-a dreptul distrugătoare (economic, social și psihologic) care sunt impuse de guvernanți pe motiv de p(l)andemie.

Iar toată această disperare și ură, care se tot acumulează (fără să mai poată fi canalizată împotriva oamenilor sănătoși și neinjectați cu aceste vaccinuri experimentale) oare împotriva cui va fi canalizată la momentul considerat a fi potrivit pentru ”Marea Resetare” a Lumii?

Se așteaptă oare momentul în care va sosi de la cel mai înalt nivel global ordinul ”distrugeți clasa politică și structurile statale”, iar această frică și ură vor fi canalizate împotriva factorilor politici decidenți și a instituțiilor statale din fiecare țară ? Să fie oare o idioțenie totală această idee?

Este cât se poate de posibil să greșesc, dar încercând să unesc între ele diversele informații publice (total disparate), încercând să găsesc o logică pe baza câtorva bucăți de puzzle care sunt parte integrantă a acestui fenomenal și uluitor război geostrategic, am ajuns la concluzia (probabil eronată, cei din serviciile de informații ar trebui să știe mai bine care este Realitatea cu condiția să nu fie ei înșiși angrenați în mecanismele profunde ale Marii Resetări) că se pregătește o capcană mortală (în adevăratul sens al cuvântului) pentru politicienii din majoritatea covârșitoare a țărilor (cel puțin la nivelul continentului european).

O capcană mortală care, din momentul activării ei, ar duce nu doar la eliminarea propriu-zisă a politicienilor (prezentați ca fiind cauza primordială a Răului), ci ar duce și la distrugerea din temelii a instituțiilor Statului, ceea ce ar genera ulterior haos și suferințe din ce în ce mai mari pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor statelor europene (inclusiv pentru noi, cetățenii României).

Sintagma ”Build Back Better” ar putea oare să implice reconstrucția din temelii a sistemului economic și, implicit, reconfigurarea radicală a Lumii și a polilor de Putere în conformitate cu viziunea profund nocivă a unora care se consideră Stăpânii Noii Lumi? Când se vorbește despre a reconstrui ceva mai bine, sintagma cheie este reprezentată de verbul ”a reconstrui”. Pentru a reconstrui ceea ce există este nevoie mai întâi de dărâmarea din temelii a ceea ce există.Iar o asemenea demolare din temelii a ceea ce există nu se poate face decât dacă, sub dărâmături, sunt prinși și cei care controlează/conduc ”Vechea Lume”.

Ce ar putea oare să declanșeze cu adevărat ”Marea Resetare” care să distrugă din temelii actualul sistem social și politic? Care ar putea fi cauza declanșării unui asemenea cataclism la nivel de țară și cel puțin la nivel de continent european?

Este deja de domeniul evidenței faptul că șefa CDC-ului din SUA a dezamorsat în mod inteligent încercarea unora de a canaliza ura și disperarea celor vaccinați (afectați și ei din ce în ce mai puternic de efectele profund nocive ale măsurilor impuse de guvernanți pe motiv de covid) împotriva oamenilor nevaccinați, recunoscând că și cei vaccinați contactează virusul și îl transmit mai departe.

Să fie oare posibil ca șefa CDC-ului (sau alt personaj similar ca și greutate decizională, din alte structuri guvernamentale) să recunoască cu ”lacrimi în ochi”, într-o zi din viitorul apropiat, că aceste vaccinuri experimentale s-au dovedit, tardiv, că provoacă X sau Y efecte letale, iar aceste efecte letale ar începe să se manifeste din ce în ce mai puternic în randul populației vaccinate? Inlocuiți X sau Y cu oricare dintre teoriile ”conspiraționiste” referitoare la evoluția, în următorii ani, a sănătății și a vieții celor vaccinați și nu uitați că în prezent este nevoie de noi teorii ale conspirației deoarece, in ultimul an si jumătate, majoritatea teoriilor ”conspirației” s-au dovedit a fi reale !

În cazul în care o asemenea ipoteză (să dea Dumnezeu să fie o ipoteză care să nu fie confirmată niciodată!) s-ar transforma în realitate, oare cum s-ar manifesta URA celor vaccinați împotriva celor care i-au păcălit/constrâns/obligat să se injecteze cu aceste vaccinuri experimentale pentru a-și ”recăpăta” temporar libertatea sau pentru a nu fi concediați de la locul de muncă pe motiv că sunt sănătoși și neinjectați?

Ce s-ar întâmpla cu politicienii din diverse țări care și-au constrâns/obligat cetățenii să se vaccineze, prin impunerea certificatului negru (așa zisul certificat ”verde”/certificat covid) sau chiar prin impunerea vaccinării obligatorii? Ce ar fi capabili oamenii vaccinați să le facă acestor politicieni intr-o asemenea situație?

Cât de mare ar fi haosul și anarhia care s-ar instaura practic în toate țările în care oamenii au fost constrânși/obligați să se vaccineze? S-ar prăbuși sau nu s-ar prăbuși, ca într-un joc de domino, instituțiile din toate aceste țări, cu atât mai mult cu cât mult prea mulți dintre cei care activează în aceste instituții (fundamentale pentru statalitatea oricărei țări) au fost la rândul lor constrânși/obligați să se injecteze cu aceste vaccinuri experimentale?

Iar o asemenea prabușire a statalității acestor țări (cel puțin la nivelul continentului european) ar contribui la realizarea Marii Resetării a lumii ”vechi”?

Iar după ce disperarea și ura ar fi lăsate să se consume, ar fi oare posibil să fim anunțați că un grup de cercetatori, aflați sub conducerea unei stralucite minți, a reușit să găsească o soluție ”miraculoasă” și să stopeze procelul letal indus de aceste vaccinuri experimentale?

Ar putea fi numit ”salvatorul Umanității” omul care ar poseda acea minte strălucită ? Ar fi el privit ca un ”mântuitor” al Umanității care merită să conduca Planeta spre un viitor mai luminos?

Sper ca tot ce am scris în acest articol să fie eronat!

Dumnezeu să ne lumineze tuturor mintea și sufletul!

Stoian George-Daniel

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (12)
  • aspenter2002 11.01.2022 22:16
    https://www.naturalnews.com/2022-01-11-washington-strike-force-teams-involuntarily-detain-unvaccinated.html
  • Cotco-emy 11.01.2022 22:47
    Tot acest scenariu este foarte probabil sa se întâmple cu adevărat.
    Iohanis cu toate guvernele lui si cu ăștia de acum sunt pur si simplu hipnotizati.
    Ei nu-și dau seama ca sunt doar niste marionete ale străinilor si dupa ce le fac jocurile,ei,adică guvernanții nostri(adică ai lor,ca pe ei ii reprezinta si tot lor le apăra interesele)vor fi eliminați?Da,eliminați fizic,pt ca ei vor să scape de cei care pot depune mărturie în procese împotriva lor,pt ca stiu multe mizerii de-ale lor,la care au luat parte,desigur,cu beneficii,tot.Exemplu:șeful UE a murit de la vaxx,de la imunitate etc.Hai sa fim seriosi: credeti ca a fost injectat vreunul de la putere cu ser adevarat? Eu nu cred,ei au fost injectati cu vitamine sau cu ser fiziologic,dar totusi ala a murit.De ce? Raspuns: pt ca asa s-a ,,decis,,(parerea mea)
  • Orizont 11.01.2022 22:51
    In confirmarea celor spuse in articol despre cresterea abrupta a deceselor in urma vaXXinarii:

    https://karensmithdotblog.wordpress.com/2022/01/11/compania-de-asigurari-trage-un-semnal-de-alarma-cu-privire-la-cresterea-fara-precedent-a-numarului-de-morti/

    https://indexexpurgatorius.wordpress.com/2022/01/10/versicherungsgesellschaft-schlagt-alarm-wegen-beispiellosem-anstieg-der-zahl-der-todesopfer/
  • Lolek Bolek 11.01.2022 22:54
    Schizer | Because We Care (About Our Profits)

    https://rumble.com/vrynaa-schizer-because-we-care-about-our-profits.html
  • LaurStefan 11.01.2022 23:01
    Exista o teorie care spune că prin tot ce se întâmplă acum se provoacă căderea guvernelor prin inducerea urii popoarelor astfel încât la sfârșit să vina salvatorii...guvernul mondial. Adică cea mai tare manipulare. Respect autorului. Perfect punctat. La sfârșit vom fi puțini și ușor de condus
  • Sisif 11.01.2022 23:08
    Cu părere de rău trebuie să remarc că prea puțină lume știe ce se întâmplă în culise. Încă de prin anii '60 in America a început o lupta de eliberare a statului capturat de o mafie ocultă, malefică. Lupta aceasta a culminat cu venirea la conducere a lui Trump, susținut de armată si creștinii conservatori. Mărul discordiei a fost Tratatul Nesara/Gesara, semnat si de America/Clinton in 1999 împreună cu alte 209 țări. Implementarea practică a acestui Tratat ar fi însemnat un dezastru pentru "mafia" care acaparase această țară. Acest Tratat presupune si o reformă monetară și financiară, care ar fi lăsat mafia fără bani. Tiparnița de dolari "fiat" ar fi dispărut. Bush Jr. a împiedicat punerea lui în practică prin înscenarea atacului terorist din 2001. Agenda mafiei a primit o lovitură grea prin venirea lui Trump la putere. Pandemia actuală a fost de fapt un atac, pe lângă alte atacuri, la planurile lui Trump si aliaților lui de a implementa Nesara/Gesara. Trump nu a pierdut alegerile, care au fost masiv fraudate. Armata americană știe acest lucru și va restabili ordinea constituțională în urma semnării de către Trump a "Actului Insurecției" înainte de a părăsi Casa Albă. În America acum se face "curățenie". În următoarele zile se așteaptă evenimente majore care vor șoca pe mulți. Totul va culmina cu instalarea lui Trump in mod legal, eventual prin decertificarea alegerilor din 2020, datorită unei fraude dovedite.

    https://theusmilitarynews.com/
  • Sweeping 12.01.2022 00:59
    Nu trebuie sa avem incredere in Trump, el promoveaza cu putere 5G care va duce la inrobirea si distrugerea omenirii. Numai daca ar fi fost ignorant, nu ar fi putut sti ce nenorocire este 5G cu unde milimetrice pentru viata pe pamant.

    https://marturieathonita.ro/despre-blestemul-omului-care-se-increde-in-om/
  • Sweeping 12.01.2022 00:26
    Clasa politica ce a pactizat cu diavolul (OMS-ONU) ca sa ne distruga pe toti, uita ca soarta tradatorilor, a iudelor, este ca:

    1) vor fi abandonati de stapanii lor, carora le-au executat ordinele,

    2) urmatorul eveniment din viata lor va fi moartea violenta.

    Noua ordine mondiala satanica nu are nevoie de democratie, de partide, de politicieni, de senatori sau de deputati. Sub nicio forma. Clasa politica spera ca ei vor avea locurile lor deasupra oamenilor de rand, dar se inseala amarnic, fiindca sistemul de urmarire pe care vor sa ni-l injecteze prin nenumarate rapeluri, nu va avea nevoie de niciun politician ca sa fie dus la indeplinire, nu vor mai avea nevoie nici de raportori ai situatiei din "teren", pentru ca internetul corpurilor va fi conectat la un computer central (fiara de la Bruxell) si informatiile vor fi primite direct de la corpurile oamenilor monitorizati, vor crea algoritmi de tot felul, prin care vor monitoriza fiecare om "vaccinat", adica de fiecare om caruia i s-a inoculat sistemul de operare! De aceea se folosesc de clasa politica, pentru a "vaccina", adica introduce sistemul de operare in fiecare trup care exista pe pamant! Apoi ii vor controla pe toti de la "pupitrul" fiarei centrale, cu ajutorul "nepretuit" al 5G, pe care nenorocitii de alde Ciuca si Grindeanu se strofoaca acum sa-l monteze si sa-l faca functional.

    Nici un politician nu va scapa de soarta iudelor tradatoare de semeni, pentru ca sunt tradatorii celor asemenea lor, a oamenilor. Planul este condus de insusi satan si pe politicieni, satan ii va "rasplati" primii, adica ii va distruge...

    Trist, dar adevarat.

    Clasa politica trebuie sa inteleaga ca noi, oamenii de rand, si ei, suntem de aceeasi parte a baricadei, pentru ca si ei sunt oameni, si satan nu ii va proteja sub nicio forma, pentru ca aici este vorba de lupta dintre Bine si rau, dintre Adevar si minciuna, dintre Lumina dumnezeiasca si intunericul cel mai dinafara, dintre Dumnezeu si diavol, dintre Hristos si satan.

    Sa dea Dumnezeu sa se trezeasca toata clasa politica si sa ni se alature, in lupta impotriva lui satan care conduce din spate OMS-ONU.

    Doamne miluieste-ne pe toti, ca toti suntem lucrul mainilor Tale si supusi greselii de voie si fara de voie! Adu-ti aminte Doamne ca țărână suntem, ca suntem ca iarba si ca zilele noastre sunt ca florile campului, asa inflorim si tot asa ne ofilim si disparem, ca si cum nu am fi existat niciodata!
  • Lolek Bolek 12.01.2022 00:41
    Daca tot se discuta in articol despre "The Great Reset", iata raportul oficial WEF privind riscurile globale pentru anul 2022.

    https://www.weforum.org/reports/global-risks-report-2022

    Poate cineva face o analiza, sunt cateva chestii...spuse chiar din gura lor.
  • Geanina Dragnea 12.01.2022 00:48
    Este un scenariu foarte probabil pentru politicienii actuali. Nemultumirea este mare. Totusi vor fi foarte multe victime colaterale. Vedem ca multe persoane tinere se vaccineaza, se testeaza. Operatiunea de instituire a controlului prin tehnologii avansate este in plina desfasurare. Cine va beneficia in final de rezultatele acestui razboi? Va fi rasturnata clasa politica, insa oamenii vor fi cei care vor beneficia de asta? Sau se inlocuieste o veche ordine cu una noua, dar tot a intunecatilor?
  • Sweeping 12.01.2022 01:06
    Vorba dr. Vladimir Zelenko, evreul, care le zice tuturor oamenilor, inclusiv clasei politice, ca si ei sunt oameni: "Treziti-va! Este razboi, este genocid! Vor scapa numai 10% dintre noi! Vor scapa numai cei cu credinta si gandire mântuitoare!".
  • INJECTIA FINALA 12.01.2022 05:40
    O, ce nasol, crapat’a Sa$$ol(i)

    Vaccinatii lui, cu zambet ușor
    Il vor ingropa pe David Sa$$ol
    La PE, în subsol

    Că fu distins $ol
    Și la big pharma
    Dădea rotocol

    Dupa protocol
    Avea parasol
    Sa nu cada’n gol

    Visa un vak$in
    În aerosol
    Și mai nasol!

    Avea mare rol
    Cu festivu’i țol
    Uța în spectacol

    Iar cei vaccinați
    Erau greu sedați
    În gropi aruncați

    Și Sa$$olii toți
    Ce vaxxuri votați
    Fi’veți blestemați!

    Cumplitul Sa$$ol
    Al vieții obstacol
    Muri, ce simbol!

    N’a trăit domol
    Letalelor vaxxuri
    Fiindu’le apostol

    Acum bea alcool
    Sub negrul nămol
    Cu’un roșu diavol

    Infinit pericol
    Fu vaxxu’i-pistol
    Preș edinte ridicol!

    Adorat idol
    Pentru monopol
    Dar nu benevol

    Mituit oracol
    Al pharmei miracol(?)
    Iscat’a pârjol

    Verbu’i-vitriol
    Ne băga’n formol
    Sa$$olu-viol!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu