Internetul Corpurilor “va duce la dezvoltarea Internetului Creierelor” până în 2050 – studiu RAND Corporation, organizație strâns legată de Comisia Trilaterală – Apariția trans-omului: tehnologiile de augmentare umană

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


RAND Corporation, care a întocmit astfel de studii, este un think tank puternic asociat cu Comisia Trilaterală încă din 1973. Toate drumurile duc înapoi către armată, în încercarea lor de a crea „super-soldatul” perfect. Armata este plină de tehnocrați narcisiști al căror obiectiv, urmărit cu aviditate, este și a fost întotdeauna acela de a stăpâni umanitatea, scrie Patrick Wood, de la platforma technocracy.news. RAND precizează:

„Având în vedere integrarea directă a tehnologiei în funcțiile cognitive, fizice și psihologice umane, niveluri substanțiale de augmentare umană «pot estompa noțiunea de identitate și despre ceea ce înseamnă a fi uman», introducând noi lentile normative prin care va fi privită umanitatea și noi stigmate asupra celor care nu vor îndeplini aceste norme.” (pag. 59, 4.5.3 Implicații culturale)

Ecosistemul „Internetul Corpurilor” poate crea terenul pentru Internetul Creierelor, care va apărea între 2035 și 2050, potrivit unui raport RAND, comandat de Ministerul Apărării din Regatul Unit.

Comandat de Laboratorul de Știință și Tehnologie pentru Apărare din Regatul Unit și condus de RAND Europe și Frazer Nash Consulting, studiul „Schimbări culturale și tehnologice în viitorul mediu informațional”, citat de sociable.co, analizează șase tehnologii și medii informaționale și implicațiile acestora pentru apărarea britanică.

Aceste tehnologii sunt:

Sisteme informatice automatizate
Metaversul 
Realitatea mixtă și augmentată
Conectivitatea avansată
Augmentarea umană
Securitatea informațiilor

Tema majoră care marchează aceste medii informaționale este transumanismul – fuziunea dintre om și mașină.

Potrivit raportului, „Progresele în ceea ce privește conectivitatea obiectelor se pot extinde în cele din urmă la corpurile umane. Cercetătorii se referă la potențiala dezvoltare a unei rețele, conectate la internet, de dispozitive conectate la oameni, care colectează datele biometrice ale utilizatorilor finali, [rețea care va constitui] un Internet al Corpurilor […]. Un Internet al Corpurilor poate duce în cele din urmă la [apariția] unui Internet al Creierelor, însemnând creierul uman conectat la internet pentru a facilita comunicarea directă de la creier la creier și accesul la rețelele de date online.”

Internetul Corpurilor și viitorul Internet al Creierelor se încadrează în mod special în categoria „tehnologii de augmentare umană”, care „se referă la tehnologii care îmbunătățesc capacitățile umane, fie fizice, fie cognitive”.

Potrivit raportului, aplicațiile tehnologice asociate cu augmentarea umană vor include:

Dispozitive portabile și implanturi pentru urmărirea și analiza datelor fiziologice și de mediu (de exemplu, biocipuri și senzori implantabili). Aceste tehnologii vor avea capacitatea de monitorizare continuă în timp real a datelor fiziologice pentru a stabili condițiile și evoluția stării de sănătate.
Tehnologii de augmentare senzorială, cum sunt implanturile pentru auz și retiniene, concepute pentru a îmbunătăți sau spori activitățile senzoriale, în special vederea și auzul. Protezele inteligente sunt o categorie conexă, incluzând exoscheletele, adică costumele robotizate pentru întregul corp care îmbunătățesc capacitățile fizice ale utilizatorilor finali, precum și mobilitatea, forța, rezistența și alte abilități.
Interfețe creier-calculator sau creier-creier, care stabilesc comunicații directe între creierul uman și/sau dispozitivele computerizate.

Neuralink al lui Elon Musk este cel mai recent exemplu de interfață creier-calculator, beneficiind de multă publicitate pentru că a ajutat un bărbat paralizat, dar ce se va întâmpla când augmentarea umană va trece de la vindecare la îmbunătățire?

Transumanismul poate duce la dezvoltarea de abilități supraomenești, dar acele abilități vor fi rezervate doar unei clase alese, în timp ce noi ceilalți, plebeii programabili, vom exista sub constantă supraveghere și control până când vom deveni irelevanți.

Potrivit raportului, „în timp ce unii experți prevăd îmbunătățirea tactică a capacităților umane, alții au explorat potențiala apariție a transumanismului în intervalul de timp până în 2050.”

Acest concept se referă la „o nouă formă de om (un trans-om) […], în care tehnologiile informației și comunicațiilor, combinate cu biomedicina, vor îmbunătăți fundamental condiția umană și vor spori considerabil capacitățile intelectuale, fizice și psihologice ale omului”.

Între timp, a Patra Revoluție Industrială îmbină deja identitățile noastre fizice, biologice și digitale pentru a ne monitoriza, manipula și reprograma comportamentul. 

Autorii raportului RAND mai spun că, „Având în vedere integrarea directă a tehnologiei în funcțiile cognitive, fizice și psihologice umane, niveluri substanțiale de augmentare umană pot [estompa] noțiunea de identitate și cu privire la ceea ce înseamnă a fi uman, introducând noi lentile normative [prin care va fi privită] umanitatea, ceea ce va da naștere la stigmatizarea celor despre care se va considera că nu îndeplinesc aceste norme.”

La nivel individual, dacă veți dori să rămâneți un om natural și să nu deveniți parte din „Homo sapiens technologicus”, este posibil să nu mai puteți obține un loc de muncă și să ajungeți să faceți parte din clasa oamenilor inutili.

La nivel internațional, țările, culturile și comunitățile care nu vor participa la experimentul transumanist vor putea fi ușor cucerite de către cei care îl îmbrățișează.

Raportul adaugă: „Dinamica socială în urma adoptării augmentării umane poate cauza disparități în ceea ce privește accesul la tehnologiile relevante, apărând astfel noi forme de excludere digitală, prin care cei dezavantajați din punct de vedere economic nu vor putea accesa același nivel de îmbunătățire precum segmente societale”.

În același timp, oamenii naturali care nu vor fi cipați vor avea un avantaj prin faptul că nu vor putea fi la fel de ușor manipulați și controlați prin gânduri sau amintiri care nu vor fi întregime ale lor.

Manipularea și controlul sunt alte domenii de interes în ceea ce privește augmentarea umană, Internetul Corpurilor și Internetul Creierelor.

Informații, imagini, sunete, amintiri și gânduri false ar putea fi într-o zi descărcate pe aceste dispozitive și încărcate în creierul uman, cu efecte devastatoare.

Potrivit raportului, „Tehnologiile de detectare (de exemplu, implanturile auditive), în special, prezintă un risc de interferență, întrucât dispozitivele ar putea fi manipulate pentru a furniza informații eronate utilizatorului final.

O astfel de manipulare a intrărilor senzoriale ar amplifica substanțial amenințările actuale, prin crearea sau manipularea artificială a informațiilor vizuale și auditive (de exemplu, imagini și videoclipuri).

Prin urmare, augmentarea umană ar putea submina siguranța cognitivă a utilizatorilor finali și ar putea influența capacitatea acestora de a evalua credibilitatea informațiilor pe care le primesc în timp ce folosesc tehnologiile de augmentare umană.

 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • IC XC NI KA 28.03.2024 21:42
    Asta vor ei să credem ..Să fie sănătoși. Dar nu prea cred..

    Ori metavers, ori metanoia.

    Hai cu augmentarea umană ..în Hristos.

    Doamne, miluiește.
  • Cronicar Ortodox 29.03.2024 06:56
    Hristos în mijlocul nostru.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!