Ce este transumanismul (III) – Iraționalitatea transumanismului

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Transumanismul este o tendință foarte puternică în rândul elitelor occidentale. Scopul lui este de a depăși limitările naturale ale biologiei umane folosind tehnologia. Oferim în traducere pentru cititorii Active News un eseu excelent scris de filosoful Johannes Eisleben. Vă oferim mai jos al treilea episod.

Primele două episoade pot fi citite AICI și AICI.  

Iraționalitatea transumanismului

Transumanismul este antirațional, deoarece urmărește să aplice metode științifice unor sisteme care nu pot fi modelate folosind fizica matematică, chimia sau biologia în modul în care transumaniștii își imaginează. Să ne uităm la principalele planuri susținute de transumaniști, începând cu eugenia.

Nu ne putem reprograma genetic continuumul minte-corp, întrucât nu putem modela modul în care proprietățile fenotipice pe care am dori să le modificăm sunt cauzate de genomul nostru, precum și de materialul celular negenetic pe care îl dobândim de la blastocist și din dezvoltarea embrionară și fetală. În medicină, există multe exemple de tehnologii care modifică cu succes proprietăți ale corpului, dar ele se pot adresa doar sistemelor parțiale și nu sunt capabile să modeleze și să manipuleze sistemul complex al continuumului minte-corp ca întreg. Acesta este motivul pentru care nu există un tratament pentru carcinoamele maligne solide (cancer) și pentru care nu putem vindeca schizofrenia sau boala Alzheimer. Nici măcar nu s-a putut manipula un genom pentru a crește înălțimea corpului, deși pentru astfel de proprietăți de bază acest lucru se poate face prin reproducere la animale.

Celelalte vise ale transumanismului sunt la fel de naive și absurde precum așteptările sale eugeniste. Nu putem construi interfețe cu aparatul nostru senzorial, deoarece modelele pe care le avem după sistemele neuronale sunt mult prea superficiale și parțiale în esență. Problema este că nu înțelegem în detaliu nici măcar cum diferite tipuri de energie care ajung la diferitele noastre celule senzoriale sunt traduse în semnale neuronale. Deși acest neajuns al cunoștințelor noastre poate fi remediat, nu vom putea realiza mai mult decât valorificarea neuronilor aferenți care sunt deja prezenți în sistemul nervos.

Din ce există această situație? Deoarece unitatea senzorială, de la celulele senzoriale periferice până la punctele finale ale procesării neuronale, formează un sistem biologic închis, pe care nu îl putem schimba. De exemplu, putem construi ochelari care pot detecta prezența radioactivității și apoi pot traduce acest lucru într-un semnal luminos care poate fi amestecat în vederea noastră obișnuită, dar nu putem adăuga subsisteme neuronale sistemului nostru nervos, care să aibă sarcina de specialitate de a procesa radioactivitatea, pentru a adăuga un „simț Geiger” creierului nostru.

Răsfoirea unui manual modern de neuroștiință este extrem de instructivă în acest context: vom vedea că nu conține aproape niciun model matematic și, prin urmare, limitările cu privire la ceea ce poate fi creat prin inginerie [proiectat] sunt certe. Putem proiecta doar dacă avem modele matematice care ne permit să calculăm caracteristicile unei tehnologii. Este adevărat că ingineria este și o știință euristică; dar procesul său de descoperire se bazează întotdeauna pe modele științifice.

Deși putem construi proteze care pot fi conectate într-un mod repede la nervii motori, nu vom reuși să modelăm circuitele senzoriomotorii care ne conduc mișcările conștiente și inconștiente astfel încât să atingem un nivel suficient pentru a construi un „cyborg”. Nici un astfel de proiect nu este necesar, deoarece avem deja interfețe cu care putem dirija instrumente de înaltă precizie precum senzori cuantici sau mașini uriașe precum Large Hadron Collider și Stația Spațială Internațională.

Asta nu înseamnă că nu vor putea avea loc progrese tehnice suplimentare, dar capacitatea noastră de a modifica oamenii este restricționată de complexitatea continuumului minte-corp, cel mai complicat sistem complex individual care există. Același lucru se aplică în cazul gândirii și minții umane. Sloganurile transumaniste potrivit cărora vom putea în curând „să citim gândurile folosind senzori cuantici și IA” sunt ridicole.

Chiar și atunci când vom putea măsura unele dintre semnalele care se produc în timpul procesului fiziologic declanșat de cunoașterea propozițională (gândirea în propoziții) cu o acuitate temporală și spațială mai mare decât în prezent - ceea ce, cu siguranță, vom putea face în scurt timp -, tot nu vom fi capabili să înțelegem cum cele 100 de miliarde de neuroni ai creierului (și celulele gliale suplimentare care îi susțin, de zece până la 50 de ori mai multe) codifică gândurile propoziționale. În acest proces, celulele implicate folosesc sute de mii de molecule diferite fiecare. Același lucru este valabil și în cazul emoțiilor nuanțate, a amintirilor acustice, olfactive sau vizuale și în cazul tuturor celorlalte moduri bogate de experiență interioară cu care suntem înzestrați.

În plus, visele transumaniste de nemurire digitală sunt un nonsens total. Continuumul minte-corp este, după cum sugerează și numele, o unitate. Nu înțelegem deloc procesele pe care le experimentăm referitoare la conștiință și experiența interioară, după un secol de filosofare și cercetare intensă asupra subiectului. Este imposibil să le modelăm într-o măsură care să ne permită să emulăm aceste procese printr-o mașină Turing (un computer sau un computer cuantic în viitor).

Autori precum Harari, care extrapolează din tehnologia disponibilă astăzi pentru a prezice realizările tehnologiei transumaniste, nu înțeleg modul în care descoperirile din fizică au fost traduse în tehnologie în ultimele trei secole. Transumaniștii nu reușesc să înțeleagă limitele fizicii și ale ingineriei. Nu cunosc nimic despre biologie și despre limitările ei fluctuante. Cu alte cuvinte, predicțiile lor dezvăluie faptul că ei nu înțeleg deloc știința. De aceea aceste viziuni nu ar trebui să ne sperie: toate sunt simple fantezii. Transumanismul nu este altceva decât neo-lysenkoism, o pseudoștiință ideologică.

Cu toate acestea, există un aspect periculos al transumanismului, așa cum a existat un pericol masiv al ideologiei eugeniste a naziștilor.

Pericolele și eșecul transumanismului

Atâta timp cât transumanismul a fost doar o ideologie desprinsă de realitate, nu a meritat prea multă atenție. Prima aplicație fundamentală la care s-a putut raporta ideologia transumanistă a fost modificarea chirurgicală și hormonală a aspectului exterior al pacienților cu tulburare de personalitate transsexuală care aveau un cariotip gonozomal normal (perechi de cromozomi XX sau XY). Desigur, aceste intervenții de succes nu schimbă biologia fundamentală a persoanei tratate; dar, odată cu introducerea acestor metode denumite în mod eronat „chirurgie de reatribuire a sexului” (în mod eronat, pentru că intervenția nu schimbă sexul, ci doar aspectul) încă din anii 1960, primii transumaniști au cultivat speranța că ar fi posibil mai mult decât atât.

Utilizarea pe scară largă în prezent a modulatorilor hormonali care eliberează gonadotropine („blocantele pubertății”) pentru a opri debutul adolescenței și efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra copiilor minori cu un cariotip gonozomal normal, fără o perioadă lungă de observație clinică pentru a stabili diagnosticul de personalitate transsexuală, demonstrează pericolele și nihilismul ideologiei transumaniste. Daunele aduse copiilor sunt extrem de grave și, odată ce isteria culturală care provoacă un astfel de activism chirurgical se va încheia, societățile occidentale vor fi zguduite de dificultatea de a se împăca, din punct de vedere legal și cultural, cu o astfel de crimă colectivă.

Un alt exemplu de pericol al transumanismului este așa-numitul program de vaccinare anti-Covid. Tratamentele constau în injecții repetate cu acizi nucleici modificați genetic, fie ca ARN modificat conținut în nanoparticule lipidice, fie ca ADNc (ADN complementar) împachetat în adenovirus. După cum reiese clar din datele studiilor clinice ale diferitor companii producătoare [ale vaccinurilor], tratamentul nu are efect profilactic asupra unei infecții cu SARS-CoV-2, dar este în mod semnificativ toxic. Între unul din o mie și unul din cinci sute de oameni „tratați” au murit deja și cu un ordin de mărime mai mulți sunt bolnavi cronic din cauza „tratamentului”, după cum arată o evaluare atentă a cifrelor efectuată de un om de știință german https://www.achgut.com/artikel/im_impfluegengebirge_3_die_toedliche_wirklichkeit_ . De asemenea, numărul nașterilor de prunci morți în rândul femeilor însărcinate vaccinate a atins niveluri fără precedent și nu este clar cât de severe vor fi efectele pe termen mediu și lung asupra fertilității.

Această afectare masivă a fătului, deși îngrozitoare, nu este ceva uimitor, deoarece proteina spike codificată de vectorii de acid nucleic distruge endoteliul vaselor de sânge embrionare și fetale atunci când este administrată într-o doză eficientă (ceea ce nu se întâmplă la fiecare injecție, din cauza probleme de calitate cu privire la vectori). Dar „programul de vaccinare” nu a fost oprit, chiar dacă daunele continuă să crească. Producătorii acestor tratamente cu acid nucleic și autoritățile de reglementare însărcinate cu aprobarea tratamentelor știau toate acestea când a început campania de injectare. Disponibilitatea de a comite această crimă medicală, care este cea mai gravă din istoria omenirii, a fost încurajată în mod evident de transumanism, cu intenția sa declarată de a-i modifica genetic pe cei care au fost vaccinați.

Politicienii și directorii din domeniul sănătății care susțin aceste programe aderă la o agendă transumanistă. Acest lucru este evident din documente guvernamentale publicate recent în lumea occidentală. Ordinul executiv privind biotehnologia emis de Administrația Biden la 12 septembrie 2022 prevede:

Trebuie să dezvoltăm tehnologii și tehnici de inginerie genetică pentru a fi capabili să scriem circuite pentru celule și să programăm în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software-uri și programăm computerele; să deblocăm puterea datelor biologice, inclusiv prin instrumente de calcul și inteligență artificială; și să promovăm știința extinderii producției, reducând în același timp obstacolele din procesul comercializării, astfel încât tehnologiile și produsele inovatoare să poată ajunge mai rapid pe piețe.

A vedea sistemele biologice ca fiind circuite electrice deterministe care pot fi programate ca pe un computer este foarte caracteristic transumanismului. Citatul de mai sus însumează toate caracteristicile ideologiei descrise mai sus. În același timp, aplicarea unor astfel de metode antiraționale asupra ființelor umane este periculoasă și criminală.

Transumanismul va eșua atunci când elita funcțională, care conduce societatea („partidul exterior”, așa cum îl numea George Orwell) în numele micii clase de proprietari stăpâni („partidul interior” în 1984), vor începe să înțeleagă în ce măsură ei înșiși au fost afectați fizic de „terapii” ineficiente care nu fac altceva decât să creeze daune. Transumanismul este menit să eșueze, deoarece ideile sale nu sunt realizabile - sunt infezabile din punct de vedere tehnic și nu vor trece testul realității. Campania de vaccinare împotriva Covid arată clar acest lucru, dar se poate întâmpla să se creeze mult rău până când eșecul va fi evident pentru societate în ansamblu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Nu numai Antena 3 delirează. Imagini de la un film de acțiune prezentate drept pregătirile legionarilor și mercenarilor lui Călin Georgescu de atacare a Capitalei - VIDEO ”HALUCINANT”

CĂLIN GEORGESCU - mesaj în miez de noapte:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Nick Cohen 01.03.2023 02:14
    Pe scurt ! Toti vaccinatii sunt deja transhumani. Terapia genetica cu mARN le-a alterat codul genetic natural. Fiind transhumani numai au nici o protectie juridica a drepturilor omului natural . Asta va avea consecinte juridice dezastruoase , vaccinatii fiind considerati un soi vite care pot fi numerotate, personalizate, taiate , macelarite , vindute etc etc
  • INJECTIA FINALA 01.03.2023 08:54
    Excelent articol
  1. CCR A DECIS ANULAREA TURULUI 1 AL PREZIDENȚIALELOR - DOCUMENT. ”LOVITURĂ DE STAT”!

  2. SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE

  3. OPRIȚI LOVITURA DE STAT !

  4. S-A ÎNTORS MILIȚIA: Publicistul Iulian Capsali luat pe sus la Secție pentru activitatea de pe Facebook la 35 de ani de când a luptat în stradă contra comunismului VIDEO. OPERAȚIUNI similare în întreaga țară. NU VĂ FIE FRICĂ! AVERTISMENT: OPRIȚI ABUZURILE!

  5. CĂLIN GEORGESCU CHEAMĂ ROMÂNII LA VOT: ”Să fim duminică în fața secțiilor de vot din întreaga țară, pentru a vota.” RĂZBOIUL DIN UCRAINA POATE IZBUCNI DIN ROMÂNIA. I S-A TĂIAT LUMINA, CĂLDURA ȘI INTERNETUL! VIDEO LIVE la Anca Alexandrescu

  6. Intervenție nocturnă a lui Călin Georgescu: Suntem în Decembrie 1989. Este frig și democrația a înghețat. Presa nu mai este liberă. Se caută fabricarea de probe false. Se dorește spectacolul cătușelor și în ceea ce mă privește - VIDEO

  7. Reacția lui Călin Georgescu: Decizia CCR este O LOVITURĂ DE STAT GENERALIZATĂ. Poporul Român își cere drepturile în timp ce Sistemul corupt din România a făcut pact cu diavolul. Repet: Fortăreața lui Soros de aici A CĂZUT! - VIDEO

  8. Raport Final Covid: Am avut dreptate - virusul a fost de laborator, vaccinul, măștile și distanțarea nu au folosit la nimic. Cine plătește pentru denigrarea ActiveNews?

  9. ULTIMELE ZVÂRCOLIRI ale SISTEMULUI IOHANNIS: Declasificarea unor ”documente secrete” pline de banalități, speculații și interpretări, cu excepția STS. Jihadul anti-Georgescu declanșat de artificiul lingvistic ”AR FI FOST” susținut de un ”actor statal”

  10. Ciolacu anunță o alianță PSD-PNL-USR-UDMR și exclude o colaborare cu AUR: ”Facem o coaliție pro-europeană”

Ultima oră

15:56

Klaus Iohannis a luat lecții de la Călin Georgescu - FOTO

15:26

România intră în Schengen terestru după 14 ani

15:13

Zuckerberg se gudură pe lângă Trump, dar cenzura Facebook e tot mai scârbavnică

13:50

Revista Femina îl propune pe Vasile Bănescu președinte al României: ”Are prima șansă”

13:24

Basilica: Cultele religioase din Spania critică abrogarea legii care protejează sentimentele religioase

12:30

ActiveNews își declară solidaritatea cu Realitatea TV și cu Anca Alexandrescu. Emisia postului va fi oprită azi timp de 10 minute pentru ”încălcări grave ale legislației audiovizuale”

12:15

RFK își propune Nora ca adjunctă la CIA pentru a dovedi implicarea agenției în asasinarea Unchiului său, JFK

12:00

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinției Sale Teodosie, trâmbița Adevărului de la Marea Neagră și Dobrogea apostolică!

11:33

Interviu cu avocatul Eugen Patraș, inițiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, care a primit o interdicție de a intra pe teritoriul ucrainean

11:08

Reputat analist italian despre cazul Georgescu: Democrația se aplică doar dacă învinge cine spun ei

11:00

Șeful OMS: Tratatul internațional privind pandemia ar putea fi încheiat în 2025

10:09

Guvernul R. Moldova declară Stare de Urgență în sectorul energetic. Cum va fi afectată România

09:45

Christopher Wray, ”coșmarul” lui Donald Trump, va demisiona din funcția de director al FBI

09:21

Experți citați de Euronews: Decizia CCR, neobișnuită și fără precedent la nivel mondial

09:06

Iulian Capsali: MANUALUL DE MANIPULARE "SOROS"