Nu știm mare lucru despre Forumul Economic Mondial de la Davos. Eu, unul, auzisem ceva despre acest Mecca al progresiștilor prin 2002, când se lăuda Năstase că e invitat să participe (printre alți 4000 de alți invitați).
Dacă întrebi 100 de cetățeni români ce e acest forum, 99 nu vor reuși nici măcar să identifice mental, pe hartă, mica localitate Davos, din Elveția, unde se ține anual. Probabil că, dacă li se spune că majoritatea covârșitoare a liderilor politici progresiști – globaliști de azi au fost școliți la Davos sau că marea re-setare (al cărui imperativ Build Back Better a fost preluat ca slogan electoral al campaniei lui Biden la prezidențialele din SUA din 2020) a fost concepută la Davos ori că de acolo a rezultat orizontul 2030, an în care omul nu va mai avea nimic (nici măcar familie), dar va fi fericit, atunci pesemne că mai mulți de-ai noștri vor pricepe despre ce e vorba și vor avea o sănătoasă repulsie intuitivă. Mai ales că liderul acestui forum, Klaus Schwab, a fost un porte-parole al întregii plandemii, pe care a considerat-o „șansa unică” a resetării societății și a omului, întru transhumanism. Tot el este autorul expresiei naziste „4 miliarde de mâncători inutili”. Mă grăbesc să adaug că tipul nu este un mare filosof, economist sau inginer social, ci un bufon care a îmbătrânit urât, dar care are curajul (sau rolul) să spună pe șleau ceea ce stăpânii neo-feudali ai lumii de azi nu au chef să spună.
Forumul Economic Mondial (World Economic Forum, cunoscut și sub acronimul WEF) de la Davos este la originea sau în preajma tuturor evenimentelor șocante, a crizelor, a pandemiilor, a războaielor sau a „revoluțiilor” digitale care au remodelat lumea și au încercat să facă din om o figurină de plastilină în ultimii 40 de ani. De remarcat că, atunci când sunt invitați, liderii marilor corporații globale vorbesc cca 45 de minute și au parte de o uriașă acoperire mediatică, în timp ce liderii politici pot vorbi doar 5 minute, ulterior pierzându-se în masa mare de știri „oficiale”- asta pentru a fi clar că politicile publice nu se fac de către politicieni, care sunt efemeri și care pot fi, teoretic, trași la răspundere (politică, morală, juridică) pentru deciziile lor, ci prin birocrați, tehnocrați, servicii secrete și manageri de corporații globale, aflați sub controlul și supravegherea cui trebuie, pentru a asigura captivitatea necesară a sătenilor globali și concentrarea averilor și a resurselor în mâini puține, predictibile.
Liberul arbitru este, pentru VIP-urile și fanii WEF, dușmanul imperiului experților, iar rațiunea simțitoare a omului normal este inamicul ireductibil al totalitarismului.
Dacă marea mjoritate a lumii nu știe ce este WEF, știe, în schimb, foarte bine, Joseph E. Stiglitz, fost economist șef al Băncii Mondiale și laureat al premiului Nobel pentru economie. Stiglitz este autorul cărții „Prețul inegalității”, publicată în 2011 (ediția în limba română a fost publicată în 2012, la editura Publica) și al celebrei butade „1% din populație deține 99% din avuția globului, iar 99% din populație deține 1% din avuție”, care a inspirat mișcarea globală de protest anti-bănci din 2011, intitulată Occupy Wall Street. Stiglitz spune că frecventează acest forum încă din 1995, deci îl cunoaște foarte bine și, mai ales, este cunoscut foarte bine acolo, de organizatori, mai ales pentru că e un critic sever, iar nu un lăudător, al ideologiei mondializării și al școlii lui Schwab. Atunci când Stiglitz spune sau scrie ceva, cerberii imperiului globalist intră în agitație maximă, iar actorii și fanii spectacolului annual de la Davos, în panică. De exemplu, după ultima ediție a acestui Forum, Stiglitz a scris un editorial pentru Project Syndicate, care este publicat și în presa franceză*. Titlul editorialului este surprinzător – „Trebuie să reușim demondializarea”. Conținutul articolului este chiar uluitor. Pur și simplu, editorialul lui Stiglitz demolează demolatorii**.
Anul acesta, la Davos, într-un efectiv redus la jumătate față de anii de glorie ai WEF, dezbaterile s-au concentrat nu asupra globalizării, ci asupra eșecurilor globalizării. S-a vorbit despre distrugerea lanțurilor lungi de aprovizionare, despre inflația galopantă, despre explozia prețurilor la alimente și energie (care a lovit țările occidentale și, mai ales, tările UE), despre penuria de materii prime și de mărfuri esențiale (cum ar fi semiconductorii, cipurile și … laptele praf pentru sugari) și despre consecințele grave ale unui sistem de protecție a proprietății industriale deținute de corporații și de chinezi. Vă reamintesc scandalul de anul trecut, stins ca un foc de paie, scandal declanșat de cererea lui Biden, susținută de Macron, ca industria Big Pharma să cedeze gratuit licențele de fabricare și exploatare a patentelor asupra medicamentelor și serurilor experminentale de „prevenție și tratament” ale molimiei pandemice – cerere ignorată de toată „lumea bună” a birocrației și a tehnocrației corporate. De asemenea, vă reamintesc de profitabilele afaceri cu bani publici derulate între lumea „științifică” occidentală și laboratoarele chineze (din care a plecat pandemia, de altfel) în domeniul virusologiei, precum și de aberantele experimente ale armatelor marilor puteri în domeniul armelor biologice. Și în aceste domenii este mare aglomerație de patente industriale, din care se fac bani în cantități sfidătoare, pe seama fricii, a suferinței și a pierderii indentității oamenilor normali, plătitori de taxe, impozite și contribuții la bugetele publice.
Printre altele, la ultima ediție WEF s-a discutat despre finalul relocării producției occidentale în țări cu forță de muncă și resurse ieftine, chestie indicată drept principala greșeală a mondializării. Această relocare a fost panaceul oricărui CEO de corporație de tip occidental din ultimii 25 de ani, decis să facă profit cu orice preț, inclusiv cu prețul sclaviei, al exploatării muncii copiilor cu vârste de sub 15 ani și al distrugerii ne-creatoare a resurselor planetei. Când muți aproape întreaga manufactură a lumii în China, înseamnă că trebuie să te aștepți ca lumea, transformată într-un sat global, să devină dependentă de China, cu tot cu sistemul său totalitar. Este ridicol, dar „marii” manageri de corporații occidentale se fac acum că descoperă că în China este totalitarism comunist, un sistem economic, politic și social care nu dă doi bani pe proprietate, pe drepturi și pe libertăți. Ziariștii, influencerii, expații occdientali din China și comentatorii docți ai civilizației chineze descoperă, stupefiați, că în China poți fi încarcerat timp de 2 luni și jumătate într-un zgârâie-nori, alături de alți occidentali chinezofili și de 26 de milioane de chinezi ultra-tehnologizați, printr-un simplu ordin al unui „împărat” comunist. Este penibil, dar presa main-stream descoperă de-abia acum că, în momentul în care China decide să contingenteze, să suspende sau să închidă producția și comerțul international în și dinspre China, lumea este covârșită de penurie, pe toate planurile, inclusiv cel al inteligenței – prostocrația nu mai știe cum altfel să reacționeze la minciunile, manipularea multristratificată, simulația, strategiile pe decenii și jocurile de șah ale Chinei decât prin pandemii re-inventate și exceptionalism juridic și economic, adică prin permanentizarea crizei, a urgenței, adică prin revoluția continua de tip leninist, unde este hiperbolizat rolul expertului-urgentist, al militarului obtuz și al serviciilor secrete materialicește interesate.
De exemplu, deștepții de la Davos au propus acum „soluția” re-relocării biznisurilor occidentale, din China și Rusia, în teritorii amicale (friend shoring). Nu știu ce teritorii amicale vor mai găsi SUA și UE, unde să poată să producă ieftin, cu ajutorul muncii forțate și al dictaturilor soft/hard, unde să poată consuma nebunește resurse și să covârșească planeta cu deșeuri și reziduuri, și de unde să poată extrage toată plusvaloarea creată de populațiile sau națiunile „pritenoase”, prin remunerații imense ale proprietății lor industriale (patente, mărci, branduri) și prin export de profit și optimizare/evaziune fiscală.
Este cert, însă, că retragerea corporațiilor occidentale din China și Rusia va re-aduce pe lume vechea și sănătoasa cortină de fier de dinainte de 1989. România, desigur, va rămâne, din nou, în spatele cortinei – nu vă faceți iluzii.
* Joseph E. Steiglitz, „Il faut rèussir la dèmondialisation”, Les Echos, numărul din 9 iunie 2022, p.12
** Sloganul WEF și al lui Biden (Build Back Better) înseamnă, literalmente, să demolăm lumea pentru a o reconstrui mai bine, adică visul de peste un secol al marxismului și ținta oricărui nihilist care I se opune lui Dumnezeu
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cei care au profitat sunt "tipografii" care pe baza dobânzilor banilor fictivi împrumutați statelor, și-au agonisit averi reale, resurse vitale ale Pământului și ale omenirii, pe care acum pe ultima suta de metri a existentei acestui sistem ticălos încearcă sa le mărească și mai mult, și sa le păstreze doar pt ei, dispensandu-se de conlocuitorii "mâncători inutili". Aceștia, profitorii, speculanții, mincinoșii, meschinii și lacomii, denota o foame schizoida de afecțiune, de iubire, pe care o transmit și urmașilor lor. Pe aceștia sa ii scoatem din pozițiile lor de putere, sa le confisca averile și sa le inapoiem tarilor și oamenilor cărora le-au fost furate. Sa ii judecăm și sa le aplicam îndreptare pe măsură faptelor. Unora le-as aplica propria plata:ochi pt ochi, dinte pt dinte. Iar ar trebui interzise averile făcute în crize de orice fel. Dacă tot vor globalizare, sa le dam ce vor, tuturor ăstora in întreaga lume.