„Dacă ați avut COVID, chiar și într-o formă ușoară, meritați să vă felicitați: este mai mult decât probabil că ați dobândit imunitate pe termen lung.”
Cu aceste cuvinte începe o analiză publicată vineri, 2 iulie, pe site-ul său, de doctorul Joseph Mercola.
În sprijinul acestei afirmații, el invocă un studiu din revista Nature, aparținând unei echipe de cercetători de la Washington University School of Medicine.
Mai mult, este foarte probabil că imunitatea dobândită după trecerea prin COVID este una pe viață, ca în cazul refacerii după infectarea cu mulți alți agenți patogeni.
Dovezile produse de cercetătorii din Washington sunt puternice și ele ar fi trebuit să stârnească un val de bucurie în toată lumea, care, de 18 luni trăiește într-o permanentă teroare (indusă).
În mod straniu, însă, atât Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor din Statele Unite (CDC), cât și alte autorități sanitare din lume au refuzat să vorbească despre descoperirile excepționale ale colegilor lor.
Dimpotrivă, autoritățile continuă să-i încurajeze pe cei care au dobândit imunitatea pe cale naturală să se vaccineze, deși recunosc că este greu să te îmbolnăvești din nou dacă ai avut COVID.
Principalul motiv al acestei atitudini, susține Mercola, este că, altminteri, ar intra în conflict cu obiectivul lor cel mai important: acela de a vaccina cât mai multă lume.
Autoritățile sanitare sunt întrebate adesea:
„Am avut deja COVID-19 și m-am însănătoșit, mai trebuie să fac vaccinul anti-COVID?”
Răspunsul autorităților este „Da”, deoarece „experții încă nu știu cât de mult timp ești protejat să nu te îmbolnăvești din nou, după ce te-ai vindecat de COVID-19.”
Cu toate acestea, există tot mai multe dovezi că imunitatea pe termen lung este reală.
Informațiile inițiale că imunitatea dată de boală se pierde erau false
Coronavirușii sezonieri, dintre care unii provoacă răceli, nu conferă decât o imunitate de scurtă durată, reinfectarea producându-se la 6-12 luni de la infectarea precedentă.
Primele informații despre SARS-CoV-2 au arătat că nivelurile de anticorpi scad rapid în primele luni după vindecare, fapt care i-a făcut pe unii să presupună că imunitatea protectoare împotriva COVID ar putea fi și ea de scurtă durată.
Autorul principal al studiului evocat mai sus, Ali Ellebedy, doctor în medicină, profesor de patologie și imunologie la Universitatea Washington, a subliniat că această ipoteză este eronată, arătând într-un comunicat de presă:
„Toamna trecută, s-a raportat că anticorpii au scăzut rapid după infectarea cu virusul care produce COVID 19, iar media mainstream au interpretat aceasta ca însemnând că imunitatea nu este de lungă durată. Însă este o proastă interpretare a datelor. Este normal ca nivelul anticorpilor să scadă după o infecție acută, însă el nu coboară la zero: se plafonează.”
Cercetătorii au descoperit un model bifazic al concentrației de anticorpi împotriva SARS-CoV-2, în care concentrații mari de anticorpi au fost descoperite în reacția acută imună survenită la momentul infecșiei inițiale.
Anticorpii au scăzut în primele luni după infectare, așa cum era de așteptat, apoi s-au stabilizat la niveluri de 10-20% din concentrația maximă detectată, arată Mercola.
Într-un comentariu la studiu, Andreas Radbruch și Hyun-Dong Chang, de la Centrul de Cercetări asupra Reumatismului din Berlin, au explicat:
„Acest lucru este în concordanță cu așteptarea potrivit căreia 10 până la 20% din plasmocitele unei reacții imunitare acute devin plasmocite cu memorie, reprezentând o indicație clară a unei treceri de la producția de anticorpi de către celulele de plasmă cu viață scurtă la producția de anticorpi de către celulele de plasmă cu memorie. Acest lucru nu este surprinzător, dat fiind că memoria imună a multor viruși și vaccinuri este stabilă timp de decenii, dacă nu chiar pentru toată viața.”
Plasmocitele măduvei osoase (BMPC) există și în oase, acționând ca niște „surse persistente și esențiale de anticorpi protectori”.
Potrivit lui Ellebedy, „o celulă plasmatică este istoria vieții noastre din punctul de vedere al agenților patogeni la care am fost expuși” și în aceste BMPC rezidă imunitatea noastră la SARS-CoV-2.
Explicațiile imunității pe termen lung după COVID
Pentru studiu, au fost luate probe de sânge de la 77 de persoane care s-au vindecat de COVID-19, la aproximativ o lună de la apariția simptomelor; majoritatea dintre ei au avut cazuri ușoare.
Alte probe de sânge au fost colectate de alte trei ori, la intervaluri de câte trei luni pentru a măsura producția de anticorpi. De la unii participanți au fost colectate și celule cu memorie B și măduvă osoasă.
Nivelurile anticorpilor anti-proteina spike a SARS-CoV-2 au scăzut rapid în primele patru luni după infectare, apoi scăderea a încetinit în următoarele șapte luni.
Cea mai interesantă parte a cercetării este că, atât după șapte luni, cât și după 11 luni de la infectare, majoritatea participanților la experiment aveau BMPC-uri care secretau anticorpi specifici pentru proteina spike codificată de SARS-CoV-2.
„Per ansamblu, datele noastre oferă dovezi solide că infectarea cu SARS-CoV-2 la om stabilește în mod robust cele două brațe ale memoriei imunitare humorale: BMPC-urile cu durată lungă de viață și celulele cu memorie B”, au notat cercetătorii.
Aceasta este cea mai bună dovadă de până acum a imunității pe termen lung, au explicat Radbruch și Chang, deoarece această memorie imunologică este o parte distinctă a sistemului imunitar, esențială pentru protecția pe termen lung, dincolo de reacția imunitară inițială la virus:
„În faza memoriei a unui răspuns imunitar, celulele B și T care sunt specifice pentru un virus sunt menținute într-o stare latentă, însă sunt gata să intre în acțiune dacă întâlnesc din nou virusul sau un vaccin care îl reprezintă. Aceste celule de memorie B și T provin din celule activate de reacția imunitară inițială.
„Celulele suferă modificări ale ADN-ului lor cromozomial, numite modificări epigenetice, care le permit să acționeze cu rapiditate la semnele ulteriore de infectare și să provoace răspunsuri care urmăresc să elimine agentul patogen.
„Celulele B au un dublu rol în imunitate: ele produc anticorpi capabili să recunoască proteinele virale și pot prezenta părți ale acestor proteine celulelor T specifice sau să se dezvolte în celule plamatice care produc anticorpi în cantități mari.
„Cu circa 25 de ani în urmă, a devenit evident că celulele plasmatice pot deveni ele însele celule cu memorie și pot produce anticorpi pentru o protecție pe termen lung. Celulele plasmatice cu memorie pot fi conservate timp de zeci de ani, chiar întreaga viață, în măduva osoasă.”
În plus, în 2020, s-a observat că persoanele refăcute după SARS-CoV - un virus strâns legat din punct de vedere genetic de SARS-CoV-2 și aparținând aceleiași specii virale - au păstrat niveluri semnificative de anticorpi cel puțin 17 ani de la infectarea inițială, amintește doctorul Joseph Mercola.
Acest lucru sugerează și el că imunitatea pe lungă durată după SARS-CoV-2 este firească.
Pericolul vaccinării pentru cei care au avut COVID
Ellebedy afirmă chiar că protecția ar trebui să dureze pe termen nedefinit.
„Aceste celule (BMPC) nu se divizează. Ele stau pasiv în măduva osoasă și produc anticorpi. Fac asta din momentul în care infecția a fost rezovată și vor continua să o facă pe termen nedefinit.”
Descoperirea că, după infectarea cu COVID-19, urmează o imunitate pe termen lung este importantă nu doar pentru cei care trăiesc în frica indusă de autorități și de presă dar și pentru cei vindecați care intenționează să se vaccineze.
Doctorul Mercola a fost unul dintre medicii care a avertizat împotriva vaccinării celor care au trecut prin COVID.
La fel, și dr. Hooman Noorchasm, medic cardiolog și militant pentru drepturile pacientului, a avertizat în mod repetat că există un „pericol clar” pentru cei care au avut COVID și apoi se vaccinează.
Problema o reprezintă antigenii viral care rămân în organism după infectare. Răspunsul imun reactivat de vaccinul anti-COVID poate provoca inflamație în țesuturile unde sunt prezenți antigenii virali.
Pereții interni ai vaselor sangvine, plămânii și creierul sunt expuși în mod deosebit la asemenea inflamații.
Noorchasm spune:
„În mod normal, atunci când antigenii virali sunt prezenți în endoteliul vascular, în special la persoanele vârstnice și fragile, cu boli cardiovasculare, răspunsul imunitar specific la antigen indus de vaccin este aproape în mod sigur că va afecta țesutul endoteliului vascular.
„O asemenea inflamație endotelială provocată de vaccin va duce cu siguranță la formarea de cheaguri de sânge cu un potențial de complicații tromboembolice majore, cel puțin la o parte dintre pacienți. Dacă majoritatea pacienților mai tineri și mai robuști pot tolera asemenea leziuni vasculare cauzate de un răspuns imunitar vaccinal, numeroși pacienți vârstnici și fragili, cu afecțiuni cardiovasculare nu o vor face.”
Noorchasm îl citează pe unul dintre profesorii săi de la facultatea de medicină, care spunea: „Ochii nu văd ceea ce spiritul nu știe”.
Prin aceasta, voia să spună că, în cazul unui răspuns imunitar specific la un antigen indus de vaccin, care poate declanșa complicații tromboembolice la 10-20 de zile după vaccinare, inclusiv la vârstnici și la cei cu sănătate fragilă, reacția nu este susceptibilă să fie înregistrată ca un eveniment nedorit, legat de vaccin.
Iată o explicație cât se poate de plauzibilă pentru avalanșa de morți subite de care auzim în ultima vreme.
Dat fiind că atât de multe cazuri de COVID sunt asimptomatice, Noorchasm recomandă clinicienilor „să depisteze activ cât mai mulți pacienți cu risc cardiovascular mare pe cât este rezonabil posibil, pentru a detecta prezența SARS-CoV-2 înainte de vaccinare”.
În actuala stare de lucruri, Noorchasm afirmă că, prin ignorarea unui risc iminent pentru o categorie importantă de persoane, credibilitatea Administrației americane a Medicamentului (și a altor autorități sanitare, adăugăm noi) și cea a campaniei de vaccinare în masă, în general, sunt grav amenințate.
Și totuși: de ce mai sunt vaccinați cei care au avut boala?
Dacă protejarea sănătății publice ar fi obiectivul suprem al combaterii pandemiei, persoanele care au avut COVID și s-au vindecat ar trebui să primească același tip de „pașapoarte” de imunitate și să se bucure de aceleași avantaje ca aceia care s-au vaccinat, observă Mercola.
De fapt, ar trebui să li se acorde chiar mai multă „libertate”, deoarece, foarte probabil, imunitatea lor este superioară celor cu imunitatea indusă de vaccinare.
Totuși, acest lucru nu se întâmplă, și toată lumea este îndemnată să se vaccineze cu un vaccin experimental, indiferent de antecedentele lor de infectare cu COVID-19 și chiar dacă au sub 18 ani - în anumite cazuri fără consimțământul părinților.
În acest timp, tratamente eficiente, cum este Ivermectina, au arătat un succes remarcabil în prevenirea și tratarea COVID-19, însă continuă să fie ignorate în beneficiul unor tratamente mult mai scumpe și mai puțin eficiente și al vaccinării experimentale în masă.
Dr. Peter McCullough, adjunct al șefului catedrei de medicină internă la Centrul Medical al Universității Baylor, a declarat: „Toate drumurile duc la vaccin”, sugerând că este posibil ca scopul pandemiei să fie vaccinarea în masă.
Dincolo de aspectul financiar al afacerii, vaccinarea în masă permite înregistrarea într-o bază de date pentru vaccinuri, care poate fi folosită ca instrument pentru controlul populației prin „pașapoartele de vaccinare”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Intrebare: cât 1%? Adică mai rare decât infectările persoanelor vaccinate (10-20%?)?
.Era vorba că a doua infectare era chiar mai grea decât prima, prin dec. 2020, cam când domnul Capsali (și nu numai, parcă mai era unul, sau doi) spunea pe Facebook că e fericitul posesor al unui update, "covid 2.0", după ce i s-a antivirusat covid 1.0.
Dar inclusiv CDC confirmă că sunt excepții. Or mai lua și ele câțiva ani de cercetare...
Io nu sunt contra vaccinurilor dar când miros bulls*hit mă opun cu forță.