COVID-19: Cea mai mare Operațiune de Mușamalizare din istoria modernă

De Ștefan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



După ce Washingtonul a recunoscut că virusul care produce COVID-19 a (fost) scăpat din laboratorul de la Wuhan, după ce trei ani a negat vehement, spiritele sunt foarte inflamate în Statele Unite.

Într-un amplu interviu acordat Fox News, senatorul Rand Paul a afirmat:

„Guvernul american a distrus încrederea în vaccinuri și în orice altceva, deoarece ne spune o grămadă de lucruri care în mod evident nu sunt adevărate și nu trebuie crezute.”

Rand Paul, care în ultimii ani a fost unul dintre cei mai horătâți luptători împotriva minciunii și dictaturii COVID, a amintit implicarea Washingtonului în cercetările dubioase de la Wuhan:

„Când Anthony Fauci a luat decizia de a finanța periculoasele cercetări gain-of-function de la Wuhan, sub auspiciile unui guvern autoritarist, această decizie a fost una dintre cele mai proaste din istorie. Și a existat o mușamalizare de la bun început... Aceasta va rămâne probabil în istorie drept cea mai proastă decizie pe care un oficial guvernamental a luat-o vreodată.”

Și senatorul a continuat:

„Puteți revedea în e-mail-urile dintre el (Fauci) și Francis Collins, care era șeful NIH (Institutul Național pentru Sănătate) cum conspirau practic să mușamalizeze totul. Dar acum avem un munte de dovezi. Problema e că majoritatea lor sunt clasificate.”

Efectul acestei mascarade este devastator pentru încrederea în sistemul medical, spune Paul:

„Nici un părinte cu o brumă de judecată sănătoasă nu și-ar mai vaccina copiii, după ce au făcut COVID și miocardite de la vaccin. Dar recomandarea CDC este să îți vaccinezi copilul cu a doua doză imediat ce starea inimii lui se îmbunătățește.”

Și Rand Paul a conchis:

„Iată cât de idioți sunt acești oameni, și cât de tâmpiți: au distrus orice încredere.”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Benediction 02.03.2023 16:49
    Dacă chiar ar vrea să facă ceva cei de sus, s-ar concentra pe ravagiile făcute de vaccine, astea sunt adevărata problemă, ei însă caută să abată atenția prostimii cu faze de genul ăsta... ba că virusul e scăpat din laborator, ba că-i de la lilieci, ba șoareci... astea-s perdele de fum în timp ce genocidul prin vaccinare continuă.
  • Tic 02.03.2023 17:29
    Acum bat monedă pe mizeria vaccinului contra HPV,care ar fi responsabil de cancerul de col uterin. Ne dam seama ca visul genocidului planetar, început în urma cu mai bine de un secol, continuă!
  • Mars.60 Stefan 7649 02.03.2023 17:14
    Senatorul american Ron Johnson aduce crima vaccinului Covid19 în conștiința populară
    https://www.kla.tv/index.php?a=showlanguage&lang=ro&id=25237&date=2023-02-26

    Audierile senatorului american Ron Johnson cu privire la leziunile și decesele cauzate de vaccinul Covid19 demarează procesul unui discurs public la nivel național. Experții din știință, medicină, sistemul judiciar, mass-media și alții invitați de Johnson aduc la cunoștința oamenilor: Vaccinările Covid19 sunt - dacă sunt privite cu luciditate - o campanie extrem de criminală.
  • Coronoia 02.03.2023 17:42
    Hai ca m-am saturat de cate ori am auzit revelatia mareata ca virusul a fost fabricat in laborator, e o arma biologica ucigasa (si prin urmare trebuie sa ne cufurim toti de frica si sa ne lasam injectati, fireste).
    Ajunge, am inteles. O data la cateva luni se mai trezeste cate-un adormit sa ne anunte triumfal ca a descoperit roata.
    Cand primim vestea ca Fauci, Bill Gates, Schwab, Drosten si toti cacanarii care au organizat prosteala plandemista sunt adusi in fata unui tribunal? Asta e vestea pe care o asteptam, nu iarasi ciorba reincanzita de mii de ori cu laboratorul si arma biologica a curului.
  • Lykon 02.03.2023 19:56
    Bine punctat!
    Din pacate, aceste asteptari nu cred ca se vor materializa fiindca prea multi si prea importanti sunt implicati si au profitat, intr-o masura mai mare sau mai mica, de plandemie in numele unei schimbari de paradigma prin inselare pe sestache -- marea resetare. Ar trebui sa cada toata cabala globalistilor, incluzand liderii lumii de azi. Asa ca vor scoate la executie publica cativa tapi ispasitori sa inchida gura lumii. Unii vor fi scapati in timp, altii exonerati si cate unul mai periculos, "sacrificat", ca Epstein.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran

12:55

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei la Varșovia - FOTO/VIDEO

12:36

Protest azi la Primărie contra deciziei lui Nicușor Dan de a aproba Marșul Homosexualilor, chiar de Rusalii

12:30

Adrian Onciu: VIITORUL APARȚINE PATRIOȚILOR

11:45

PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

11:32

George Simion: Nu dăm afară profesorii, nu tăiem rețetele compensate, nu închidem școlile maghiare și toate aceste minciuni au apărut pentru că nu suntem cu sistemul