„Vaccinurile” anti-COVID sunt cele mai ucigașe din istoria medicinei

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asistăm la o înșelătorie mondială: o minciună ca un castel din cărți de joc care se menține în picioare prin credința în niște presupuse date științifice care nu există.

Într-un interviu realizat de dr. Joseph Mercola, Steve Kirsch, director executiv al organizației COVID-19 Early Treatment Fund, a trecut în revistă câteva dintre informațiile pe care le-a prezentat și în fața conducerilor Administrației americane a Medicamentului (FDA) și  Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC) cu ocazia mai multor audieri.

Astfel, pe 17 septembrie 2021, când a fost audiat de Comitetul Consultativ pentru Vaccinuri și Produse Biologice Asociate din cadrul FDA, Kirsch a prezentat informații care arată că 1 din 317 băieți cu vârste de 16-17 ani face miocardită din cauza vaccinurilor anti-COVID. După a treia doză, numărul afecțiunilor este chiar mai mare.

De asemenea, Kirsch a prezentat date care arată că vaccinurile Pfizer ucid mai mulți oameni decât salvează.

Kirsh nu este ceea ce propaganda COVID numește un „antivaccinist”. Atât el cât și familia sa au făcut câte două doze. 

Abia după ce a auzit tot mai multă lume plângându-se de reacții adverse a început să cerceteze cu atenție datele publice.

Iată ce i-a spus Kirsch lui Mercola:

După ce m-am vaccinat, o femeie m-a întrebat: „Ar trebui să mă vaccinez?”. Iar eu i-am răspuns: „Sigur că ar trebui. (Vaccinul) este cel mai sigur lucru creat vreodată. Nimeni nu a murit și nu există efecte adverse. Trebuie să îți faci această tehnologie modernă.” Ridicam osanale vaccinului.

Apoi femeia a spus ceva care m-a tulburat, deoarece i-am răspuns: „De ce pui o asemenea întrebare prostească?” Iar ea a zis: „Ei bine, trei dintre apropiații mei s-au vaccinat și au murit într-o săptămână.” Am spus: „Nu, nu, nu poate fi adevărat. Nu se poate să se fi întâmplat așa ceva.”

Am încercat să o conving că se înșală, că trebuie să fie vorba de altceva. Apoi, i-am spus: „Statistic, nu se poate să existe trei persoane care să moară de un vaccin care nu a ucis pe nimeni.” Ea a răspuns: „Ba da, au murit.”

A fost momentul care a schimbat totul pentru mine... Dar continuam să neg...  Eram convins că FDA funcționează la fel ca înainte, dar nu era adevărat... Nu înțelegeam nici că CDC are o misiune, iar acea misiune este să bage un ac în fiecare braț. Aveam toată încrederea în instituții.

Următorul incident l-a avut ca protagonist pe curățitorul meu de covoare, Tim Damroth. A venit purtând o mască. I-am spus: „Hei, ar trebui să vă vaccinați cu toții. Dacă ești vaccinat, nu mai trebuie să porți mască.” El a răspuns: „Păi, m-am vaccinat, dar am avut o reacție gravă. Am făcut atac de inimă la două minute după ce m-am vaccinat.” Mi-a spus că și soția lui a prezenta simptome de Parkinson. Mâna ei stângă tremura incontrolabil.

Datele statistice au fost argumentul suprem care l-a convins pe Kirsch că adevărul este altul decât cel prezentat oficial. Și acest adevăr trebuie făcut cunoscut oamenilor, pentru ca aceștia să ia decizia de a se vaccina sau nu în deplină cunoștință de cauză.

Pentru acest lucru, Steve Kirsch a sacrificat mult, inclusiv relații profesionale și milioane de dolari.

Omul de afaceri relatează:

Practic, mi-am pus viața pe „pause” și am început să studiez diverse baze de date și să stau de vorbă cu oamenii, pentru a înțelege ce se petrece. Și adevărul devenea tot mai limpede. Astfel, pe 25 mai 2021, am scris un articol de 250 de pagini pentru TrialSiteNews. Probabil că este cel mai lung text pe care l-au publicat vreodată.

După ce am scris acest articol, toți membrii din boardul meu științific (al COVID-19 Early Treatment Fund) au demisionat – erau 14 oameni de știință de pretutindeni din Statele Unite, din domenii și cu competențe diferite.  Au spus că sunt „o persoană malefică” și că nu vor să mai aibă de-a face cu mine în viața lor.

Am încercat să le explic: „Uite, dacă am greșit în analizele mele, atunci de ce nu îmi arătați unde am greșit?” Nu mi-au răspuns. Au spus doar că vaccinurile sunt sigure și că ar trebui să-mi fie rușine.

Kirsch a creat și un slideshow de 177 de pagini cu titlul „Întrebări despre Vaccinul COVID”, pe care de asemenea l-a prezentat în fața Comitetului Consultativ pentru Vaccinuri din cadrul FDA în data de 26 octombrie 2021.

Dr, Joseph Mercola spune despre acest material că este un veritabil tezaur de informații pe care orice om de bună credință care dorește să afle mai multe ar trebui să-l consulte.

În video-ul său, „Vaccine Secrets: COVID Crisis”, primul episod din „The False Narrative Takedown Series”, Kirsch explică cum el și o echipă de statisticieni a estimat mortalitatea vaccinurilor COVID pe baza unei diversități de surse, printre care și Sistemul american de Raportare a Efectelor Adverse (VAERS).

Kirsch și experții săi au estimat că raportările VAERS sunt de 41 de ori mai mici și că, în realitate, au murit în urma vaccinării între 150.000 și 300.000 de americani.

Am examinat opt metode diferite, iar VAERS nu este decât una dintre ele. Deci, când oamenii spun: „Nu poți folosi VAERS la așa ceva, nu poți calcula cauzalitatea (pe baza datelor VAERS)”, eu răspund: „Foarte bine. Am obținut același rezultat folosit șapte metode diferite.”

În analizarea VAERS, am determinat că VAERS era sub-declarat cu un factor de 41, ceea ce este perfect rezonabil... Acum zece ani, aveam un sistem prin care puteam stabili în mod real toate evenimentele nedeclarate în VAERS, și s-a descoperit că VAERS era grav sub-declarat, cu un factor de până la 95. Vaccinuri pe care le credeam sigure nu sunt deloc. Atunci ce au făcut? Au distrus proiectul.

Așadar, motivul pentru care avem un sistem atât de prost astăzi este intenționat. Dacă aveam un sistem bun, el ar arăta toate defectele acestor vaccinuri pe care le administrăm la oameni.

Sistemul este în mod evident intenționat conceput prost, întărește și doctorul Mercola. Este nevoie de mai bine de 30 de minute pentru a termina un singur raport și nu îl poți înregistra până nu este finalizat.

Așa că dacă te întrerupi, trebuie să o iei de la capăt.

Kirsch citează un neurolog din California care susține că are 2.000 de pacienți cu efecte adverse de la vaccinurile COVID (dintr-o bază de pacienți de 20.000), însă a înregistrat doar două rapoarte pentru VAERS. Nu a avut timp pentru mai multe.

Deci, subraportarea sa este mai mică de 1.000 de ori.

Mai mult, deși medicilor li se cere prin lege să înregistreze toate efectele adverse, însă legea nu prevede nici o constrângere și nici o penalizare dacă nu o faci.

De asemenea, nimeni nu este plătit să introducă datele despre efectele adverse: este pur și simplu un efort gratuit și care mănâncă timp.

Calculele echipei de statisticieni a lui Kirsch (care, amintim, este un om de afaceri de succes în domeniul tehnologiei) arată că, în lumea întreagă, la un milion de doze de vaccin administrate mor 411 oameni. Nu uitați: Pfizer și Moderna au două doze.

Și este vorba doar de mortalitatea pe termen scurt. Deocamdată nu există nici un indiciu despre nivelul mortalității pe termen lung.

Pentru o mai justă perspectivă, pe 21 octombrie 2021, o investigație italiană a dezvăluit că, dacă mortalitatea COVID este calculată luând în considerare exclusiv cazurile unde COVID a fost principala cauză de deces și nu existau comorbidități, atunci mortalitatea reală este cu 97% mai mică. 
 
Adică, în Italia au murit de COVID efectiv nu 130.000 de oameni, cât s-a raportat oficial, ci mai puțin de 4.000.

Kirsch crede că numărul real de decese de COVID în Statele Unite ar putea reprezenta 50% din numărul raportat. Aceasta înseamnă că au murit de COVID (nu cu COVID) circa 380.000 de americani, în timp ce vaccinul a ucis circa 300.000.

Dar situația este mai gravă de atât.

În faza de testare asupra copiilor a Pfizer, Maddie de Garay, de 12 ani, a suferit mai multe simptome adverse grave, inclusiv paralizie, ajungând în scaunul cu rotile. Însă, oficial, efectul advers al ei a fost raportat eronat ca „durere abdominală”.

Nici FDA, nici CDC nu au investigat cazul, deși au promis. La fel, nici Pfizer nu a efectuat nici o investigație.

În testarea pe tineri, 1 din 1.131 de copii a paralizat. În schimb, testarea pe adulți a arătat că vaccinul evită un deces de COVID la fiecare 22.000 de persoane complet vaccinate.

La copii, însă, s-a estimat că trebuie vaccinați complet 630.000 de micuți pentru a se evita un deces.

Aceasta înseamnă că se pot provoca dizabilități permanente la 557 de copii pentru a evita un deces.

Pe de altă parte, nu s-a raporta nicăieri în lume decesul de COVID la un copil sănătos.

Drept urmare, numărul de copii care trebuie vaccinați pentru a împiedica decesul de COVID al unui copil altminteri sănătos este practic infinit, din moment ce SARS-CoV-2 nu omoară copiii sănătoși.

Pur și simplu, la copii, beneficiile vaccinării sunt ZERO.

La solicitarea dr. Peter McCullough, Kirsch și echipa sa au analizat și mortalitatea în urma vaccinării anti-COVID pe grupe de vârstă.

La categoria celor de 80 de ani, a descoperit că vaccinul a ucis două persoane pentru a salva una.

La categoria celor de 20 de ani, a ucis șase persoane și a salvat una.

Cu cât ești mai tânăr, cu atât riscul vaccinării este mai mare. 

O analiză realizată de o echipă condusă de echipa lui Ronald N. Kostoff și publicată la începutul lui octombrie 2021 confirmă această tendință.

Ei au descoperit că cinci persoane vârstice sunt ucise de vaccinurile anti-COVID pentru ca o persoană să fie salvată, iar raportul se înrăutățește pe măsura înaintării în vârstă.

Kirsch a comentat astfel rezultatele studiului lui Kostoff:

„Vaccinurile nu au nici un sens pentru nici o grupă de vârstă, ceea ce este exact același lucru pe care noi l-am descoperit independent.”

Și Kirsch a adăugat:

Vaccinurile nu ar trebui să fie administrate nimănui. Nu am văzut să existe nici o analiză costuri – beneficii care să demonstreze că sunt benefice... Vreau să spun... nu întreprinzi o intervenție care este la fel de suspeptibilă să te ucidă și să te salveze.

Dorești să faci o intervenție care are de cel puțin 10 ori mai multe șanse să te salveze decât să te ucidă, deoarece este o intervenție opțională. Ce afacere faci printr-o intervenție care are un beneficiu absolut marginal pentru un profit necunoscut pe termen scurt și lung?

Alt lucru pe care vreau să-l abordez este cel al avantajelor sociale, niște tipi care zic: „Ești egoist pentru că nu te-ai vaccinat”. Ei bine, este irațional.

Ați văzut vreo analiză a  CDC care să prezinte avantajele sociale de a se vaccina? Nu există. Și nu există dintr-un motiv foarte simplu: avantajul social este atât de mic încât este ridicol.

Astăzi, știm că vaccinații sunt la fel de susceptibili de a răspândi virusul ca și nevaccinații. Atunci, unde este beneficiul social?

Dacă nu există inconveniente (să te vaccinezi), atunci oamenii ar spune: sigur că da, poate că există un beneficiu social. O fac. Dar, în situația concretă, este în joc viața ta și datele arată că aproximativ 1 persoană din 1.000 va fi ucisă de vaccin.

Să presupunem că sacrificiul vieții tale ar salva 100 de ani persoane (de exemplu, 10 persoane care mai trăiesc fiecare încă 10 ani).

Când am pus întrebarea aceasta în sala unui club cu sute de persoane, nimeni nu a ridicat mâna să se ofere voluntar pentru asta – să își sacrifice viața pentru a salva 100 de ani persoane.

Atunci am zis: „OK! Dar pentru 1.000 de ani-persoane? Dacă sacrificându-ți viața ai salva 1.000 de ani-persoane, ai face-o?” Nimeni nu ar face asta. Este un nonsens.

Avem un drept constituțional la viață... Și consider că nu ești egoist dacă procedezi așa. Ai o familie, ai prieteni, ai apropiați dragi, ai oameni cu care interacționezi... De ce ți-aș cere să îți sacrifici viața? Pentru a salva oameni pe care nu îi cunoști?

Fiecare are modul său special de a contribui la mersul societății. De ce ar fi nevoie să îi cerem cuiva să își sacrifice viața pentru un potențial beneficiu social? Poate ar trebui să-l întrebăm pe Joe Biden: 
„Hei, Joe, dacă ai putea să-ți dai viața pentru a salva 1.000 de ani persoane ai face-o?” Ar fi interesant de văzut ce răspunde.

Există o analiză recentă, de la sfârșitul lui octombrie 2021, realizată de CDC, a cărei concluzie este că persoanele care se vaccinează anti-COVID au un risc cu două treimi mai mic de a muri din orice cauză.

Kirsch comentează:

I-am trimis lui Janet Woodcock (șefa FDA) setul meu de 180 de întrebări. I-am zis: „Janet, pariez că nu poți răspunde la nici una dintre aceste 180 de întrebări. Nu te privesc și pe tine?”

Mi-a trimis înapoi un e-mail în care a răspuns: „Uită-te la analiza CDC care arată că, după ce te-ai vaccinat, există o scădere cu două treimi a riscului mortalității.”

Prietenii mei și cu mine, când am văzut articolul, am râs în hohote. Statisticile pentru grupa 18-44 de ani arată că 35% mor din cauza accidentelor. Ceilalți mor de boală: cancer, afecțiuni cardiace etc.

Singura posibilitate de a obține o reducere cu două treimi a mortalității din toate cauzele la un loc este ca nimeni să nu mai moară din nici o cauză – de nici o boală – și să se reducă și numărul accidentelor... Este leacul nemuririi.

Lăsând gluma la o parte, nu există nici un mijloc de acțiune care ar putea să pretindă că oamenii  vor avea o stare de sănătate generală mai bună după ce s-au vaccinat. Zero.

Nimic nu se ameliorează. Nu ești nemuritor. Dimpotrivă; sistemul tău imunitar este compromis. De asemenea, ai un risc mai mare de a contracta COVID.

În Marea Britanie, cifrele guvernamentale arată că persoanele de 40 de ani, după ce trece luna de miere (perioada cu incidență mai redusă după începerea unei campanii de vaccinare în masă), au un risc mai mult decât dublu de a se infecta dacă sunt vaccinate.

În Statele Unite, sunt spitale unde rata de vaccinare comunitară este de 50% iar rata vaccinaților internați este de 90%. Aceste statistici nu pot fi inventate.

De fapt, CDC a fost provocat cu aceste statistici de către Aaron Siri (avocat care reprezintă în instanță numeroase victime ale efectelor adverse ale vaccinării), și care a scris pe platforma Substack, dar pur și simplu l-au ignorat.

Deci, inventează lucruri, iar acest document demonstrează că CDC poate să publice orice și, atâta vreme cât deasupra a ce scriu va fi acel mic logo CDC, oamenii vor crede, indiferent cât de ridicol ar fi.

Și nimeni din comunitatea medicală nu i-a criticat. Am scris un articol foarte popular despre acest subiect pe Substack, intitulat „FDA descoperă fântâna tinereții”.

Luând în considerare toate aceste elemente, Kirsch conchide că asistăm la cea mai mare fraudă din istorie.

Un castel de cărți de joc care se menține în picioare prin credința în date care nu există și prin evitarea semnalelor care vin dinspre sistemul VAERS și din alte studii și care nu corespund discursului public. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Cotco-emy 21.11.2021 20:39
    Am in jurul meu oameni care s-au vaxx din obligatie,fiind constransi,desigur ilegal si anticonstitutional,dar functioneaza treaba asta,mai ales la cei cu funcții si salarii mari si foarte mari si mai este inca o categorie:studenții,care au fost convinși că fac un bine,lor si celor din jur si astia s-au folosit de inocenta lor sa-i înșele,sa-i mintă cu atâta viclenie,s-au dus in grup,toți colegii la înțepat,repet din convingere și pur si simplu nici nu vor să audă altceva,înafara de propaganda oficială si doar daca încerci să spui 3 cuvinte,nici nu asculta si etichetează-conspirație,conspirationist.Oare cat va mai tine minciună asta,oare când vor își vor da seama ca au fost înșelați vicleneste?? Vor realiza vreodată ca au fost mințiți,folosiți drept cobai in toata mizeria asta covid?
  • Orizont 21.11.2021 21:53
    https://resistance-mondiale.com/primum-non-nocere
  • Lykon 22.11.2021 01:47
    Alte detalii despre vaccinurile mrna de stiut si legaturile cu virusul hiv.
    Cercetarea medicala lucreaza de cateva decade la gasirea unui antidot hiv. Tehnologia mrna, cea din vaccinurile anticovid actuale, a fost creata si testata in laboratoare, in vitro si pe animale, in diverse variante (fara succes) pt tratarea hiv. "Pandemia" prin care trecem azi s-ar parea ca este de fapt un test clinic planetar in vivo pt gasirea "curei", a variantei potrivite. Tot fara succes mi se pare mie.
    Cateva similaritati intre fiziologia hiv si modul cum lucreaza vaccinul covid in organismul uman. Poate nu intamplator unii trageau alarma asupra faptului ca vaccinurile mrna/proteina spike actioneaza intracelular similar cu virusul hiv. Si, cu siguranta, deloc intamplator, un cercetator roman de la o universitate consacrata cercetarii medicale si hiv din Pittsburgh a primit anul acesta un grant de un milion pt dezvoltarea unui vaccin hiv.
    "HIV is a retrovirus that inserts itself into the human genome, making copies of itself and also TRICKS the immune system. It targets and renders the immune system INEFFICIENT, thus also attracting a host of other infections in a person. (...)
    All HIV patients are required to be on LIFELONG ANTIRETROVIRAL THERAPY that prevents the disease from progressing to AIDS."
    https://theprint.in/science/argentinian-women-naturally-cured-of-hiv-is-second-such-patient/768537/
    Ceea ce este si mai ingrijorator este ca insasi patologia covida are similaritati cu hiv-ul. Unii cerceratori au afirmat ca de fapt virusul c19 a fost "hibridizat" in lab, continand secvente hiv.
    Crimele medicale se pare ca nu mai au sfarsit. Pe zice trece se dezvaluie noi si noi ticalosii.
  • Năzuim spre Înviere 22.11.2021 12:26
    "Vaccinurile" "anti-covid" nu sânt anti covid ci Anti -Om!
    Nici macar nu sânt vaccinuri... Sânt orice dar numai vaccin nu!
    "Vaccinurile" "anti-covid" SÂNT COVID!
    C O V I D. !!! Să ne fie clar!
  • Cosmin32 22.11.2021 14:03
    Epidemia de Covid: "Cea mai mare înșelătorie în domeniul sănătății din secolul 21". Raport realizat de 1500 de profesioniști din domeniul sănătății


    Suntem profesioniști din domeniul sănătății din cadrul colectivului internațional : United Health Professionals, compus din peste 1.500 de membri (inclusiv profesori de medicină, medici de terapie intensivă și specialiști în boli infecțioase) din diferite țări din Europa, Africa, America, Asia și Oceania și, la 26 august 2020, am adresat guvernelor și cetățenilor din țările din întreaga lume un mesaj de alertă cu privire la epidemia de COVID.

    Spunem: STOP tuturor măsurilor nebunești și disproporționate care au fost luate încă de la început pentru a lupta împotriva SARS-CoV-2 (izolare, blocarea economiei și a educației, distanțare socială, purtarea de măști pentru toți, etc.), deoarece acestea sunt total nejustificate, nu se bazează pe nicio dovadă științifică și încalcă principiile de bază ale medicinei bazate pe dovezi.

    1. Spunem : STOP tuturor măsurilor nebunești și disproporționate care au fost luate încă de la început pentru a lupta împotriva SARS-CoV-2 (izolare, blocarea economiei și a educației, distanțare socială, purtarea de măști pentru toți, etc.), deoarece sunt total nejustificate, nu se bazează pe nicio dovadă științifică și încalcă principiile de bază ale medicinei bazate pe dovezi. Cu toate acestea, susținem, desigur, măsuri rezonabile, cum ar fi recomandările de a se spăla pe mâini, de a strănuta sau tuși în cot, de a folosi un șervețel de unică folosință etc.

    Nu este prima dată când omenirea se confruntă cu un nou virus: a cunoscut H2N2 în 1957, H3N2 în 1968, SARS-CoV în 2003, H5N1 în 2004, H1N1 în 2009, MERS-CoV în 2012 și se confruntă cu virusul gripei sezoniere în fiecare an. Cu toate acestea, niciuna dintre măsurile luate pentru SARS-CoV-2 nu a fost luată în cazul acestor virusuri. Ni se spune :

    - "Dar, SARS-CoV-2 este foarte contagios", iar noi răspundem : ESTE ABSOLUT FALS. Această afirmație este, de altfel, respinsă de experți de renume internațional[1]. O simplă comparație cu celelalte virusuri arată că contagiozitatea SARS-CoV-2 este moderată [2,3]. Sunt boli precum rujeola care pot fi descrise ca fiind foarte contagioase. De exemplu, o persoană cu rujeolă poate infecta până la 20 de persoane, în timp ce o persoană infectată cu acest coronavirus contaminează doar 2 sau 3, adică : de 10 ori mai puțin decât rujeola. -

    "Dar, este un virus nou" și noi răspundem : H1N1 și celelalte virusuri pe care le-am menționat sunt, de asemenea, virusuri noi. Cu toate acestea : nu am pus țările în izolare, nu am blocat economia globală, nu am paralizat sistemul educațional, nu am făcut distanțare socială și nu le-am spus oamenilor sănătoși să poarte măști.

    -"Dar nu avem un vaccin", iar noi răspundem: la începutul H1N1, nu aveam nici noi un vaccin, ca și în cazul SARS-CoV. Cu toate acestea : nu am pus țările în izolare, nu am blocat economia globală, nu am paralizat sistemul educațional, nu am făcut distanțare socială și nu le-am spus oamenilor sănătoși să poarte măști.

    - "Dar, acest virus este mult mai letal" și noi răspundem : ESTE ABSOLUT FALS. Pentru că, în comparație cu gripa, de exemplu, și dacă luăm în calcul perioada 01 noiembrie - 31 martie, la nivel mondial au fost -când s-au luat aceste măsuri- : 860.000 de cazuri și 40.000 de decese, în timp ce gripa în aceeași perioadă de 5 luni infectează, în medie, 420 de milioane de oameni și ucide 270.000 de persoane. În plus, rata de mortalitate anunțată de OMS (3,4%) a fost mult supraestimată și a fost respinsă de la început de experți eminenți în epidemiologie.

    Dar chiar dacă luăm această rată de mortalitate, putem observa că acest coronavirus este de trei ori mai puțin letal decât cel din 2003 (10%) și de zece ori mai puțin letal decât cel din 2012 (35%).

    - "Dar, COVID-19 este o boală gravă" și noi răspundem : ESTE ABSOLUT FALS. SARS-CoV-2 este un virus benign pentru populație, deoarece provoacă 85% din formele benigne, 99% dintre cei infectați se recuperează, nu constituie un pericol pentru femeile însărcinate și copii (spre deosebire de gripă), se răspândește mai puțin rapid decât gripa și 90% dintre cei care mor sunt persoane în vârstă (care trebuie, bineînțeles, să fie protejate ca și alte populații cu risc). Acesta este motivul pentru care experții au calificat drept "delirantă" afirmația potrivit căreia ar fi o boală gravă și au declarat, la 19 august, că "nu este mai rea decât gripa" .

    - "Dar, există și persoane asimptomatice" și noi răspundem : 77% dintre persoanele infectate sunt asimptomatice și în cazul gripei și pot transmite și ele virusul. Și totuși : oamenilor sănătoși nu li se spune în fiecare an să poarte măști și nu se face nici o distanțare socială, în ciuda faptului că gripa infectează 1 miliard de oameni și ucide 650.000 de persoane.

    -"Dar acest virus duce la saturarea spitalelor" și noi răspundem: ESTE ABSOLUT FALS. Saturația afectează doar câteva spitale, dar oamenii sunt făcuți să creadă că întregul sistem spitalicesc este saturat sau că saturația este iminentă, când în anumite țări există mii de spitale.

    Este rezonabil și adevărat să atribuim, de exemplu, la 1.000 sau 2.000 de spitale o situație care privește doar 4 sau 5 spitale? În plus, nu este surprinzător faptul că unele spitale sunt saturate deoarece sunt situate în grupuri (cum ar fi Lombardia în Italia sau New York în SUA). Nu trebuie să uităm că spitalele din multe țări au fost saturate (inclusiv unitățile de terapie intensivă) în timpul unor epidemii de gripă anterioare și, la vremea respectivă, vorbeam chiar de : "tsunami" de pacienți în spitale, "spitale saturate", corturi ridicate în afara spitalelor, "zone de război", "spitale prăbușite" și "stare de urgență". Și totuși : nu am pus țările în izolare, nu am blocat economia globală, nu am paralizat sistemul educațional, nu am făcut distanțare socială și nu le-am spus oamenilor sănătoși să poarte măști.

    2. Noi spunem: STOP acestor măsuri nebunești și din cauza consecințelor lor catastrofale care au început deja să apară: sinuciderea oamenilor așa cum s-a semnalat în China, dezvoltarea tulburărilor psihiatrice, paralizarea parcursului educațional al elevilor și studenților la universitate, efecte negative și pericole asupra animalelor, neglijarea altor boli (mai ales cronice) și creșterea mortalității acestora, violență domestică, pierderi economice, șomaj, crize economice majore (puțină lume știe că criza economică din 2007-2008 a provocat sinuciderea a cel puțin 13.000 de persoane în Europa și America de Nord), consecințe grave asupra agriculturii, destabilizarea țărilor și a păcii sociale, risc de războaie.

    Un editorial publicat în European Journal Of Clinical Investigation a denunțat, de la bun început, daunele provocate de : măsurile extreme fără dovezi, informațiile exagerate privind pericolul real al virusului și știrile false răspândite (chiar și de marile reviste). Unii au comparat chiar această pandemie cu cea a gripei din 1918, ceea ce este o MINCIUNĂ și o manipulare, deoarece aceasta a ucis 50 de milioane de oameni, ceea ce nu are absolut nimic de-a face cu numărul de morți provocat de acest coronavirus.

    3. REFUZĂM obligația de a aplica aplicații de depistare a contacților, așa cum se întâmplă în anumite țări, deoarece SARS-CoV-2 este un virus benign care nu justifică o astfel de măsură. În plus, conform recomandărilor internaționale și indiferent de gravitatea unei pandemii (moderată, mare, extraordinară), nu se recomandă urmărirea contactelor. În timpul epidemiilor de gripă, se face urmărirea contactelor ? Cu toate acestea, virusul gripal infectează mult mai multe persoane și are mai multe populații la risc decât acest coronavirus.

    4. Noi spunem : STOP cenzurii experților și profesioniștilor din domeniul sănătății pentru a-i împiedica să spună adevărul ( mai ales în țările care se pretind democratice).

    5. Împărtășim opinia experților care denunță includerea screening-urilor în numărarea cazurilor, chiar dacă subiecții sunt sănătoși și asimptomatici. Acest lucru a dus la o supraestimare a cazurilor. Trebuie reamintit că definiția unui caz în epidemiologie este : "apariția mai multor rezultate posibile : boli, complicații, sechele, decese. În așa-numita supraveghere sindromică, apariția unor evenimente nespecifice, cum ar fi gruparea simptomelor sau a motivelor de a solicita asistență medicală, spitalizări, apeluri la serviciile de urgență, este definită ca fiind un caz". Așadar, noi spunem : separați depistările de cazuri și nu le mai confundați.

    6. Împărtășim opinia experților care denunță faptul că nu se face nicio distincție între persoanele care au murit din cauza virusului și persoanele care au murit cu virusul (cu comorbidități), faptul că cauza decesului este atribuită SARS-CoV-2 fără teste sau autopsie și că medicii sunt presați să adauge COVID-19 la certificatele de deces chiar dacă pacientul a murit din alte motive.

    Acest lucru duce la o supraestimare a numărului de decese și constituie o manipulare scandaloasă a cifrelor, deoarece în timpul epidemiilor de gripă sezonieră, de exemplu, nu lucrăm în acest mod. Mai ales că 20% dintre pacienții COVID sunt coinfectați cu alte virusuri respiratorii .

    După reevaluare, doar 12% din certificatele de deces dintr-o țară europeană au demonstrat o cauzalitate directă de la coronavirus. Într-o altă țară europeană, profesorii Yoon Loke și Carl Heneghan au arătat că un pacient care a fost testat pozitiv, dar care a fost tratat cu succes și externat din spital, va fi în continuare considerat ca fiind decedat din cauza COVID, chiar dacă a făcut un atac de cord sau a fost călcat de un autobuz trei luni mai târziu.

    La 31 iulie, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC) dintr-o țară din America de Nord a recunoscut că este adevărat că există un stimulent economic pervers pentru ca spitalele să umfle numărul deceselor cauzate de coronavirus.

    7. Împărtășim opinia experților care au avertizat împotriva intubării aproape sistematice a anumitor pacienți, din cauza fricii nebune de virus. Protocoalele trebuie schimbate, deoarece au dus la un număr mare de decese.

    8. Noi spunem: este important să se facă o revizuire a performanțelor analitice și clinice ale testelor introduse pe piață, inclusiv a testelor virologice.

    Multe truse de testare sunt utilizate în prezent în condițiile în care o parte semnificativă a performanțelor lor (de exemplu : specificitatea analitică, în special pentru cele patru coronavirusuri sezoniere) nu a fost evaluată, ceea ce reprezintă o problemă gravă, deoarece, pe lângă cazurile de falsuri negative, literatura de specialitate raportează îngrijorătoare falsuri pozitive, care pot supraestima numărul de cazuri și decese. Potrivit unui profesor de microbiologie, rata falsurilor pozitive poate ajunge la 20%. Anumite articole științifice care au raportat aceste cazuri de falsuri pozitive au fost cenzurate .

    Prin urmare, noi spunem : STOP obligativității testelor de screening din cauza acestei lipse de fiabilitate și a lipsei de verificare a performanțelor acestora și pentru că nimic în acest coronavirus (care este un virus benign și cu o rată scăzută de mortalitate) nu o justifică. Așa cum am spus : Gripa infectează 1 miliard de oameni în fiecare an (de 30 de ori mai mult decât SARS-CoV-2) și totuși nu este necesar niciun test pentru a călători.

    9. Le spunem cetățenilor: nu vă fie teamă, acest virus este benign, cu excepția cazului în care faceți parte din populațiile expuse la risc. Dacă posturile de televiziune vor face același lucru cu gripa, cifrele vor fi mult mai mari decât în cazul coronavirusului ! Canalele de televiziune vă vor raporta în fiecare zi, în medie, 3 milioane de cazuri și 2.000 de decese cauzate de gripă. Iar pentru tuberculoză, canalele TV vă vor raporta în fiecare zi, în medie, 30.000 de cazuri și 5.000 de morți. De fapt, virusul gripal infectează 1 miliard de oameni în fiecare an și ucide 650.000, iar tuberculoza infectează 10,4 milioane de oameni în fiecare an și ucide 1,8 milioane de oameni. În plus, la televizor sunteți informați despre "cazuri", dar acestea sunt depistări și nu cazuri. Un articol științific, SARS-CoV-2 : frică versus date, publicat în International Journal of Antimicrobial Agents, a demonstrat că pericolul virusului a fost supraestimat și că frica ar putea fi mai periculoasă decât virusul în sine.

    10. Le spunem cetățenilor : spălatul pe mâini este un reflex pe care trebuie să îl avem pe tot parcursul vieții noastre, indiferent dacă există sau nu coronavirus, deoarece este cea mai eficientă măsură de igienă. Dar a purta o mască atunci când nu ești bolnav și a practica distanțarea socială, nu face parte din igienă sau din conservarea sănătății publice, ci este o nebunie. Purtarea unei măști pentru o perioadă lungă de timp are mai multe efecte nedorite pentru sănătatea dumneavoastră și o transformă într-un cuib de microbi. "Virusul se poate aduna în mască, iar când o scoți, virusul se poate transfera pe mâini și astfel se poate răspândi mai departe", afirmă medicul epidemiolog Anders Tegnell. Întrebată dacă oamenii se expun mai mult la risc purtând măști, medicul Jenny Harries a declarat : "Din cauza acestor probleme de comportament, oamenii se pot expune negativ mai mult decât mai puțin".

    Chiar și medicii dentiști au avertizat, recent, asupra efectelor grave asupra sănătății orale, pentru că au văzut că purtarea măștilor pentru o perioadă lungă de timp duce la boli precum cariile dentare, boli parodontale sau respirație foarte acră.

    "Vedem o mulțime de oameni cu mai multe inflamații, mai multe carii și boli ale gingiilor... Vedem inflamații la gingiile unor oameni care au fost sănătoși dintotdeauna și carii la oameni care nu au avut niciodată... Aproximativ 50% dintre pacienții noștri sunt afectați de acest lucru",

    spune doctorul Robert Raimondi, medic stomatolog.

    "Oamenii au tendința de a respira pe gură în loc să respire pe nas, în timp ce poartă o mască...Respirația pe gură provoacă uscăciunea gurii, ceea ce duce la o scădere a salivei, iar saliva este cea care luptă împotriva bacteriilor și curăță dinții...Pacienții vin la noi spunând: "Uau, îmi miroase respirația, am nevoie de o curățare". [Dar] atunci când simți respirația urât mirositoare, fie ai deja o boală parodontală, fie ai o mulțime de bacterii care stau pe limbă din cauza gurii uscate... Boala gingivală - sau boala parodontală - va duce în cele din urmă la accidente vasculare cerebrale și la un risc crescut de atac de cord",

    spune doctorul Marc Sclafani, un alt dentist.

    În plus, mulți dintre voi se plâng de aceste măști, mai ales în această perioadă de vară. Trebuie să știți că gura și nasul nu sunt făcute pentru a fi obstrucționate. Ceea ce purtați este o mască, aparent, dar o botniță a libertății voastre, în realitate. Mai ales că epidemia s-a terminat în majoritatea țărilor, așa cum spun mai mulți experți, precum profesorul Yoram Lass, iar cei care vă spun contrariul sunt MINCINOȘI. Spunându-vă că epidemia nu s-a terminat, vorbind despre amenințarea unui al doilea val (care nu se bazează pe nici o dovadă), cerându-vă să purtați o mască și să faceți distanțare socială, scopul este, de fapt, să prelungească frica până la realizarea unui vaccin și pentru ca acesta să fie mai bine acceptat de voi.

    11. Le spunem companiilor aeriene: mai multe studii științifice au arătat o legătură între excesul de igienă și dezvoltarea unor boli precum bolile alergice, bolile autoimune, bolile inflamatorii sau anumite tipuri de cancer. Aceasta este ceea ce numim în medicină : ipoteza igienistă. Așadar, opriți operațiunile de dezinfecție și înlăturați măștile și costumele de protecție ridicole ale angajaților dumneavoastră pe care le-am văzut în mass-media. A face acest lucru este o nebunie. De asemenea, aeroporturile trebuie să înceteze să mai ia temperatura și să facă carantină. SARS-CoV-2 nu este ciuma neagră. Și dumneavoastră, ca și cetățenii, ați fost manipulați.

    12. Le spunem guvernelor : ridicați toate restricțiile și obligațiile impuse cetățenilor (stare de urgență, izolare, purtarea unei măști, distanțare socială etc.), deoarece acestea sunt stupide și pur dictatoriale și nu au nimic de-a face cu medicina sau cu igiena sau cu păstrarea sănătății publice. Nu există niciun motiv științific sau medical pentru ca cetățenii care nu sunt bolnavi să poarte o mască. Doctorul Pascal Sacré, medic anestezist și medic de terapie intensivă, a declarat : "A obliga pe toată lumea să le poarte tot timpul, în timp ce epidemia dispare, este o aberație științifică și medicală". Profesorul Didier Raoult spune :

    "Decizia de închidere ca și decizia de a purta măști... nu se bazează pe date științifice...".

    Dr. Lisa Brosseau și Dr. Margaret Sietsema, experți în protecția respiratorie, spun :

    "Nu recomandăm ca publicul larg care nu prezintă simptome de boală asemănătoare cu COVID-19 să poarte în mod obișnuit măști de pânză sau chirurgicale, deoarece : nu există dovezi științifice că acestea sunt eficiente în reducerea riscului de transmitere a SARS-CoV-2...".

    Profesorul Maël Lemoine a precizat că modificarea recomandărilor privind măștile este : "politică, nu științifică".

    În unele țări asiatice, oamenii poartă măști pe tot parcursul anului (de exemplu, pentru a se proteja de poluare). A împiedicat această purtare generalizată a măștilor în aceste țări să aibă epidemii de coronavirus ? Această purtare pe scară largă a măștilor în aceste țări le împiedică să aibă în fiecare an epidemii de gripă sau de alte virusuri respiratorii ?

    Răspunsul este, desigur, nu. Pe de altă parte, având în vedere cele 8 milioane de tone de plastic care sunt deja aruncate în oceane în fiecare an, măștile și mănușile adaugă o nouă amenințare și constituie o poluare deosebit de periculoasă pentru sănătatea noastră și pentru faună. În Italia, dacă s-ar arunca doar 1% din măștile utilizate în prezent, 10 milioane de măști ar ajunge în fiecare lună în ocean18. În plus, măștile chirurgicale au o durată de viață de 450 de ani! Prin urmare, le spunem guvernelor : OPRIȚI aceste măsuri ilegale și periculoase de purtare obligatorie a măștilor.

    13. Le spunem polițiștilor: cetățenii vă datorează foarte mult, pentru că sunteți în fiecare zi garanția securității lor și a respectării legii și a ordinii publice. Dar acest lucru nu înseamnă să vă supuneți orbește unor ordine nedrepte. Această greșeală a fost cea care a dus la cel de-al doilea război mondial și la moartea a 50 de milioane de oameni.

    Așadar, vă spunem : aplicați legea, dar nu nedreptatea și dictatura, refuzați să aplicați aceste măsuri, refuzați să vă verbalizați concetățenii (atunci când nu poartă o mască, de exemplu), nu-i bateți, nu-i întemnițați.

    Nu fiți instrumentele dictaturii. Fiți de partea cetățenilor și urmați exemplul frumos al polițiștilor americani care i-au susținut pe cetățeni îngenunchind alături de ei. Vă asigurăm că aceste măsuri nu au nimic de-a face cu medicina, cu igiena sau cu păstrarea sănătății publice, este dictatură și nebunie.

    14. Le spunem cetățenilor: trebuie să respectăm legea. Dar, acest lucru nu înseamnă o supunere oarbă față de nebunie, nedreptate sau dictatură.

    Această supunere oarbă a cetățenilor a fost cea care a dus la cel de-al doilea război mondial, cu moartea a 50 de milioane de oameni. V-ați născut liberi și trebuie să trăiți liberi, prin urmare : nu vă fie frică și dacă nu sunteți bolnavi : scoateți-vă măștile, ieșiți din casă așa cum doriți și fără distanțare socială, dar faceți-o pașnic și fără violență. Profesorii Carl Heneghan și Tom Jefferson, epidemiologi cu o mare expertiză în medicina bazată pe dovezi, spun : "Nu există nicio dovadă științifică care să susțină regula dezastruoasă a celor doi metri. Cercetările de slabă calitate sunt folosite pentru a justifica o politică cu consecințe enorme pentru noi toți".

    15. Noi spunem că trebuie să se facă o reformă totală a OMS. Succesele OMS sunt de necontestat : milioane de vieți au fost salvate datorită programelor de vaccinare împotriva variolei, iar consumul de tutun a fost redus la nivel mondial. Cu toate acestea, problema majoră a OMS este că, de câțiva ani încoace, este finanțată în proporție de 80% de către companii (în special, laboratoare farmaceutice) și donatori privați (în special, o fundație foarte cunoscută) și există numeroase scandaluri :


    - alarmă falsă privind gripa H1N1 sub presiunea lobby-ului farmaceutic,
    - o îngrijorătoare indulgență față de glifosat, pe care OMS l-a declarat sigur, în ciuda victimelor acestui erbicid,
    - orbirea față de consecințele poluării cauzate de companiile petroliere din Africa,
    - minimizarea bilanțului uman al dezastrelor nucleare de la Cernobîl la Fukushima și a dezastrelor de la
    - utilizării munițiilor cu uraniu sărăcit în Irak și în Balcani,
    - nerecunoașterea Artemisei în tratamentul malariei pentru a proteja interesele farmaceutice, în ciuda faptului că aceasta a fost deja o medicină bazată pe dovezi.

    Independența organizației este compromisă atât de influența lobby-urilor industriale - în special a celor farmaceutice - cât și de interesele statelor membre, în special ale Chinei. Președintele unei țări a declarat :

    "Cred că Organizației Mondiale a Sănătății ar trebui să îi fie rușine pentru că este ca o agenție de relații publice pentru China".

    Instituția de la Geneva, care a subestimat amenințarea Ebola (peste unsprezece mii de morți) este, de asemenea, acuzată de neglijență față de bolile tropicale, în favoarea unor piețe mai suculente.

    O anchetă realizată în 2016 (WHO in the clutch of lobbyists)[19] a arătat o radiografie edificatoare a OMS ; o structură slăbită și supusă unor multiple conflicte de interese. Această investigație a arătat cum interesele private domină sănătatea publică în cadrul OMS.

    Nu este acceptabil ca banii care îl finanțează să provină în principal de la o singură persoană și să fie infiltrat de lobby-uri. Recent, OMS s-a discreditat și mai mult prin faptul că a căzut în capcana Lancet Gate, în timp ce un simplu student ar putea constata că este vorba de un studiu fraudulos

    În momentul gripei H1N1 : Dr. Wodarg, președintele Comisiei pentru sănătate a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a criticat influența industriei farmaceutice asupra oamenilor de știință și a funcționarilor OMS, spunând că aceasta a dus la situația în care "milioane de oameni sănătoși au fost expuși inutil la riscul unor vaccinuri prost testate" și că, pentru o tulpină de gripă, aceasta a fost "mult mai puțin dăunătoare" decât toate epidemiile de gripă anterioare .

    A avut perfectă dreptate, deoarece, ulterior, vaccinul a făcut 1.500 de victime ale narcolepsiei, dintre care 80% au fost copii, după cum vom vedea.

    De asemenea, a criticat OMS pentru că a răspândit teama unei "false pandemii", a numit-o "unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului" și a cerut, de asemenea, o anchetă.

    De fapt, criteriile de declarare a unei pandemii (cum ar fi gravitatea) au fost modificate de OMS sub influența lobbyiștilor farmaceutici, astfel încât să poată vinde vaccinuri țărilor din întreaga lume. Conform unui raport21 realizat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cu privire la modul în care a fost gestionată pandemia de gripă H1N1, inclusiv de către OMS :

    "risipirea unor sume mari de bani publici și, de asemenea, sperieturi și temeri nejustificate cu privire la riscurile pentru sănătate... Au fost identificate deficiențe grave în ceea ce privește transparența proceselor decizionale legate de pandemie, care au generat îngrijorări cu privire la posibila influență a industriei farmaceutice asupra unora dintre deciziile majore legate de pandemie. Trebuie să ne temem că această lipsă de transparență și de responsabilitate va duce la o prăbușire a încrederii în sfaturile oferite de principalele instituții de sănătate publică".

    Istoria se repetă astăzi, cu exact aceiași actori și aceeași campanie a fricii. Fostul director al departamentului de sănătate publică al OMS a dezvăluit într-o altă investigație (Trust WHO) că, în momentul H1N1, nimeni nu se temea în cadrul OMS și că nu cunoștea pe nimeni din OMS care să se fi vaccinat, inclusiv pe fostul director general: Dr. Margaret Chan [22]. Deși era un oficial de frunte al OMS, a fost exclus, la fel ca majoritatea colegilor săi, de la o întâlnire între directorul general și companiile farmaceutice producătoare de vaccinuri, motivul invocat fiind: "este o întâlnire privată"...

    16. Noi spunem că trebuie deschisă o anchetă și că anumiți oficiali ai OMS trebuie interogați, în special cel care a făcut promovarea internațională a închiderii, care este o erezie din punct de vedere medical și o înșelătorie care a indus lumea în eroare. Într-adevăr, la 25 februarie 2020 : șeful misiunii comune OMS-China privind COVID-19, a lăudat răspunsul adus de Beijing în fața epidemiei. El a spus că China a reușit prin instrumente "de modă veche", a subliniat că "lumea trebuie să învețe de la China" și trebuie să fie inspirată de ea. El a mai spus că "dacă avea COVID-19, dorea să fie tratat în China" ! O dată, el a lăudat și China, numind-o "foarte deschisă" și "foarte transparentă".

    Cine poate crede aceste declarații ? Cine poate crede că, dacă ar fi avut COVID-19, ar fi vrut să fie tratat în China ? Cine poate crede că lumea trebuie să se inspire din China și că controlul epidemiei trebuie să se facă cu "metode de modă veche" ?

    Ceea ce este uimitor este că a făcut ca întreaga lume să creadă ceea ce a spus. Pentru că, din păcate : de la declarațiile sale și de la raportul supervizat de el (în care putem citi că metodele Chinei sunt : "agile și ambițioase"), țările lumii au luat măsuri disproporționate și au urmat orbește recomandările OMS, izolându-și populația.

    Frica și psihoza au fost propagate prin prezentarea SARS-CoV-2 ca fiind un virus foarte periculos sau cu o mortalitate masivă, când nu este absolut deloc așa.

    Din fericire, un interviu cu el a arătat o parte importantă a adevărului și a conflictelor de interese ale OMS cu China, atunci când un jurnalist l-a întrebat despre statutul Taiwanului (care este în conflict cu China) în cadrul OMS și dacă OMS va reconsidera statutul de membru al Taiwanului: s-a prefăcut că nu aude întrebarea, apoi, când a fost întrebat din nou, a încheiat videoconferința! (Videoclipul a ajuns la peste 8 milioane de vizualizări). Tot el a fost cel care a declarat la sfârșitul lunii februarie : "Există un singur medicament în acest moment despre care credem că ar putea avea o eficacitate reală și acesta este remdesivirul". Cum poate să spună acest lucru chiar înainte de apariția rezultatelor ? Și de ce a spus-o?

    Parlamentarii canadieni i-au emis chiar o citație obligatorie, după ce a refuzat invitațiile repetate de a depune mărturie în fața unei comisii a Camerei Comunelor. Chiar și liderul conservator canadian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acuratețea datelor OMS privind COVID-19.

    Într-adevăr, a spune că China a redus numărul de cazuri sau a gestionat bine epidemia și a aplatizat curba datorită blocării este o minciună pură și nu se bazează pe nicio dovadă, deoarece nimeni nu este în măsură să ofere numărul de cazuri sau decese din China dacă nu ar fi aplicat blocarea. În plus, câteva luni mai târziu : lumea a descoperit că numărul de cazuri și decese nici măcar nu era adevărat !

    Recent, trei țări africane au expulzat oficiali ai OMS pentru că, potrivit unor state, aceștia au falsificat cifrele de cazuri COVID-19, umflându-le.

    Oamenii care se află în spatele blocajului, a psihozei și terorii globale, când văd : graba oamenilor la supermarketuri, oamenii care se ceartă pentru paste făinoase sau hârtie igienică, distanțele de 1 metru ca și cum ar fi ciumă, oamenii închiși ca și cum ar fi animale, străzile dezinfectate, poliția care bate cetățenii, dronele și elicopterele mobilizate, oamenii care ies cu certificate, purtarea măștii în ciuda sfârșitului epidemiei și a faptului că oamenii nu sunt bolnavi, nu este exclus ca ei să râdă din cauza ușurinței cu care au manipulat țări întregi și poate, chiar le spun : oi.


    Nebunia a ajuns până acolo încât în unele țări :
    plajele au fost dezinfectate cu înălbitor,
    pompierilor mustăcioși și bărboși li s-a interzis să lucreze,
    bariere de plexiglas au fost instalate peste tot (chiar și în sălile de clasă) ca și cum ar fi vorba de ciumă,
    un tren a fost oprit pentru că o persoană nu purta masca,
    familii private de a-și vedea morții (ca și cum virusul ar fi sărit din cadavru și i-ar fi mușcat),
    femei în vârstă de 70 de ani amendate după ce au ieșit să arunce gunoiul.
    și chiar și monedele și bancnotele venite din străinătate au fost "izolate" !

    Cum pot țările să accepte să cadă în acest nivel de nebunie, prostie și dictatură ? Mai ales cele care se numesc țări democratice.

    Toate acestea pentru un virus care provoacă 85% din formele ușoare și pentru care 99% din persoanele infectate se vindecă.

    OMS a îndemnat lumea să copieze răspunsul Chinei la COVID-19 și a reușit ; fiecare țară din lume, urmând orbește OMS, a devenit o copie certificată a Chinei.

    Doar câteva țări au refuzat să le imite stupid pe altele, cum ar fi Suedia sau Belarus, care pot fi felicitate.

    Președintele unei țări europene a avut dreptate când a spus că :

    "este doar o psihoză mai periculoasă decât virusul în sine". Experți de renume mondial au calificat alerta globală drept "disproporționată".

    Profesorul Jean-François Toussaint a declarat :

    "Mi se pare că OMS are o foarte mare responsabilitate în faptul că nu a fost capabilă să stabilească o prioritate, în faptul că a repetat neobosit că era o amenințare pentru umanitate" (Journal International de Médecine, 13 iunie 2020).

    17. Noi spunem că trebuie să nu mai urmăm orbește OMS, deoarece aceasta nu este o societate erudită și este departe de a fi independentă, după cum am văzut.

    Întrebat despre motivul deciziei de a face obligatorii 11 vaccinuri, un fost ministru al sănătății al unei țări europene a răspuns :

    "Este o decizie de sănătate publică care răspunde, de fapt, unui obiectiv global al OMS care cere astăzi tuturor țărilor lumii să obțină 95% din copii vaccinați pentru vaccinurile necesare".

    Recomandăm, de asemenea, guvernelor să aleagă bine experții care îi consiliază și să îi evite pe cei care au legături cu companiile farmaceutice.

    Un eminent profesor de infecțiologie a făcut următoarea remarcă despre anumiți experți dintr-o țară europeană:

    "Un membru eminent al Comisiei pentru boli transmisibile a Înaltului Consiliu a primit 90.741 de euro de la industria farmaceutică, dintre care 16 563 de euro de la [laboratorul farmaceutic care produce o moleculă concurentă de hidroxiclorochină]. Cu toate acestea, acest Înalt Consiliu este cel care a luat celebra decizie de interzicere a hidroxicloroquinei, cu excepția celor care vor muri... Nu văd nicio urmă în această decizie de respectare a procedurii de gestionare a conflictelor de interese... Dacă un membru prezintă un conflict de interese major, trebuie să părăsească ședința și să nu participe la dezbateri sau la redactarea deciziei... Cu toate acestea, în josul acestei decizii, nu se menționează conflictele de interese sau numărul de membri calificați care au participat la vot. Este o încălcare gravă a regulamentului".

    Un fost editor al New England Journal of Medicine a declarat :

    "Profesia medicală este cumpărată de industria farmaceutică, nu numai în ceea ce privește practicarea medicinei, ci și în ceea ce privește predarea și cercetarea. Instituțiile academice din această țară își permit să fie agenții plătiți ai industriei farmaceutice. Cred că este rușinos".

    Acest lucru, desigur, nu ar trebui să fie generalizat la toată lumea.

    18. Le spunem guvernelor: nu mai urmați - în cazul epidemiilor - modelele matematice, care sunt lucruri virtuale fără legătură cu realitatea și care au indus lumea în eroare în mai multe rânduri și au fost o justificare pentru politicile nebunești de izolare.

    Într-adevăr, o universitate europeană care are legături strânse cu OMS a declarat că :

    -50.000 de britanici vor muri din cauza bolii vacii nebune, în timp ce, în cele din urmă, doar 177 au murit.
    -Gripa aviară urma să ucidă 200 de milioane de oameni, în timp ce doar 282 au murit.
    -gripa H1N1 urma să ucidă 65 000 de britanici, în timp ce doar 457 au murit.

    Rata mortalității a fost, de asemenea, exagerată, iar gripa H1N1 a sfârșit prin a fi mai ușoară decât se anticipase inițial, motivând unii să denunțe banii, timpul și resursele considerabile consumate de răspuns.

    La acea vreme, presa a descoperit că rectorul acestei universități, care consilia OMS și guvernele, primea un salariu de 116.000 de lire sterline pe an de la producătorul vaccinului împotriva gripei porcine.

    Astăzi, pe baza aceluiași model defectuos, dezvoltat pentru planificarea pandemiei de gripă, ei au făcut previziunile lor astrologice cu privire la COVID-19; au spus că 500.000 de oameni vor muri în Marea Britanie, 2,2 milioane în SUA, 70.000 în Suedia și între 300.000 și 500.000 în Franța !

    Cine poate crede aceste cifre nebunești ? De aceea, profesorul Didier Raoult califică aceste modelări drept : "versiunea modernă a divinațiilor".

    Profesorul John Ashton a denunțat, de asemenea, aceste predicții astrologice și faptul că ele au un fel de statut religios. În plus, presa a descoperit că cel care, în cadrul acestei universități, a îndemnat guvernele să facă blocaje nici măcar nu respectă ceea ce le-a recomandat. Și aici trebuie să se facă o anchetă cu anumiți funcționari ai acestei universități. Profesorul Jean-François Toussaint a spus despre încuviințare :

    "Trebuie neapărat să împiedicăm orice guvern să mai ia o astfel de decizie. Mai ales că instrumentalizarea pandemiei cu închideri generalizate pentru jumătate din omenire nu a avut ca rezultat decât întărirea regimurilor autoritare și stoparea campaniilor de prevenire a marilor boli mortale. În Franța, simulările care estimează că au fost salvate 60.000 de vieți sunt pure fantezii".

    Celebrul slogan internațional : "stați acasă, salvați vieți" a fost doar o minciună. Dimpotrivă, închiderea a ucis mulți oameni.

    19. REFUZĂM vaccinarea obligatorie și REFUZĂM certificatul de vaccinare obligatorie împotriva coronavirusului pentru a călători, din următoarele motive :

    -Vaccinul nu este esențial deoarece 85% din forme sunt benigne, 99% dintre subiecții infectați se recuperează, iar copiii, precum și femeile însărcinate nu sunt subiecți de risc. În plus, o mare parte a populației este deja protejată împotriva SARS-CoV-2 prin imunitatea încrucișată dobândită cu coronavirusurile sezoniere.

    A spune că nu suntem siguri de acest lucru este o MINCIUNĂ, iar ridicarea de îndoieli cu privire la durata sau eficacitatea acestei protecții este o manipulare menită să protejeze planul de afaceri al vaccinului.

    -Este un virus ARN, prin urmare este mai predispus la mutații și există riscul ca vaccinul să fie ineficient.

    -Testele de vaccinare sunt efectuate în grabă și unii solicită accelerarea procedurilor de testare și efectuarea lor fără testele obișnuite pe animale, ceea ce este riscant. Testarea vaccinurilor fără a lua timp pentru a înțelege pe deplin riscurile de siguranță ar putea aduce eșecuri nejustificate în timpul pandemiei și în viitor.

    -Testele anterioare ale vaccinurilor împotriva coronavirusurilor sunt îngrijorătoare : în 2004, unul dintre vaccinurile dezvoltate împotriva SARS a provocat hepatită la animalele pe care a fost testat. Un alt vaccin aflat în faza de testare a provocat leziuni pulmonare grave la animalele de laborator, făcându-le mai sensibile la viitoarele infecții. Cu zeci de ani în urmă, vaccinurile dezvoltate împotriva unui alt coronavirus, virusul peritonitei infecțioase feline, au crescut riscul pisicilor de a dezvolta boala cauzată de acest virus. Fenomene similare au fost observate în studiile pe animale pentru alte virusuri, inclusiv coronavirusul care provoacă SARS.

    -Anumite vaccinuri sunt testate de companii care nu au experiență în fabricarea și comercializarea vaccinurilor și care folosesc tehnologii noi în medicină, despre care nu cunoaștem nici beneficiile, nici riscurile pentru sănătate.

    -Cercetarea profitului financiar al mai multor companii farmaceutice în detrimentul sănătății populației (fără a generaliza, desigur).

    Șeful unei companii farmaceutice le-a spus acționarilor săi în timpul gripei H1N1 : "Acest vaccin, va fi o oportunitate semnificativă în ceea ce privește veniturile. Este un impuls frumos pentru noi, pentru cifra de afaceri și pentru fluxul de numerar".
    Fostul ministru al sănătății dintr-o țară europeană a declarat la 23 mai 2020 :

    "Când există o epidemie precum COVID, vedem : mortalitate, când suntem medic, ... sau vedem : suferință. Și există oameni care văd : dolari... aveți mari laboratoare care spun : acum este momentul să facă miliarde".

    La 16 iunie 2020, profesorul Christian Perronne, specialist în boli infecțioase, a declarat pentru Sud Radio despre vaccinul împotriva coronavirusului :

    "Nu avem deloc nevoie de el ... Totul se referă la obiective pur comerciale". Site-ul web al revistei Nexus a publicat pe 7 august opinia doctorului Pierre Cave care a declarat :

    "În Franța, epidemia s-a terminat...în calitate de medic, nu ezit să anticipez deciziile guvernului : Nu numai că trebuie să refuzăm aceste vaccinuri [împotriva COVID-19], dar trebuie să denunțăm și să condamnăm abordarea pur mercantilă și cinismul abject care au ghidat producerea lor".

    -Încălcările scandaloase ale eticii în multe studii clinice :

    Deoarece țările occidentale nu le permit să încalce principiile etice, multe companii farmaceutice (fără a generaliza) își desfășoară testele clinice ale medicamentelor și vaccinurilor în țări în curs de dezvoltare sau sărace, unde se fac experimente pe oameni fără a-i informa și fără consimțământul lor.

    Un raport redactat de Irene Schipper (document de informare SOMO privind etica în studiile clinice) a arătat încălcări etice șocante și foarte grave ; în cadrul unui studiu clinic, de exemplu, femei africane au fost infectate cu HIV și apoi s-au îmbolnăvit de SIDA. Acest studiu clinic a fost finanțat de o fundație și un laborator bine-cunoscut. În unele țări, aceste studii clinice scandaloase au fost efectuate cu complicitatea autorităților locale și cu conflicte de interese.

    -O companie farmaceutică: AstraZeneca a obținut protecție împotriva viitoarelor acțiuni în răspundere pentru produse legate de vaccinul său COVID-19, în cazul unor efecte secundare nocive, din partea majorității țărilor cu care a încheiat acorduri de furnizare. Cu alte cuvinte, statele și nu AstraZeneca sunt cele care vor despăgubi victimele, adică din banii cetățenilor ! În acest sens, le spunem cetățenilor : protestați MASIV împotriva acestui acord scandalos, rușinos și profund incorect până când va fi eliminat. Trebuie să refuzați această utilizare IRESPONSABILĂ a banilor dumneavoastră. Chiar și experții belgieni au fost "șocați" de acest acord.

    -Scandalurile legate de vaccinurile periculoase și chiar mortale dezvoltate în timpul epidemiilor și vom menționa două exemple (nu suntem, bineînțeles, anti-vaccinuri, deoarece acestea pun sub semnul întrebării descoperirile lui Edward Jenner).

    Scandalul vaccinului împotriva virusului H1N1: acesta a fost testat pe un număr mic de persoane și totuși a fost comercializat ca fiind sigur în 2009.

    Dar, un an mai târziu, în Finlanda și Suedia au apărut îngrijorări cu privire la o posibilă asociere între narcolepsie și vaccin. Un studiu de cohortă efectuat ulterior în Finlanda a raportat un risc de 13 ori mai mare de narcolepsie după vaccinare la copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, majoritatea dintre aceștia având un debut în termen de trei luni de la vaccinare și aproape toți în termen de șase luni.

    În 2013, un studiu publicat în British Medical Journal a confirmat aceste rezultate și pentru Anglia. În total, acest vaccin periculos a dus la 1.500 de cazuri de narcolepsie numai în Europa, iar 80% dintre victime sunt copii. O parte din personalul medical NHS vaccinat a fost, de asemenea, afectat de narcolepsie.

    Narcolepsia este o boală neurologică cronică și incurabilă în care pacienții adorm necontrolat, suferă de crize de somn care durează câteva minute și se întâmplă oriunde și oricând în timpul zilei (somnolență diurnă) și sunt, de asemenea, victime ale unor crize impresionante de cataplexie (slăbiciune musculară temporară bruscă sau pierderea controlului muscular cauzată de o emoție puternică, cum ar fi râsul, furia sau surpriza. Acest lucru poate provoca slăbiciune la nivelul genunchilor, incapacitatea de a articula sau uneori chiar o cădere pe parcursul a câteva secunde). Această boală dăunează funcțiilor mentale și memoriei și poate duce la halucinații și boli mintale. Peter Todd, un avocat care i-a reprezentat pe mulți dintre reclamanți, a declarat pentru Sunday Times:

    "Nu a mai existat niciodată un caz ca acesta. Victimele acestui vaccin au o afecțiune incurabilă și pe viață și vor avea nevoie de o medicație extinsă".

    Printre victimele vaccinului se numără : Josh Hadfield (opt ani), care ia medicamente împotriva narcolepsiei care costă 15.000 de lire sterline pe an pentru a-l ajuta să rămână treaz în timpul zilei de școală.

    "Dacă îl faci să râdă, se prăbușește. Memoria lui este distrusă. Nu există niciun leac. Spune că își dorește să nu se fi născut. Mă simt incredibil de vinovată că l-am lăsat să facă vaccinul", a declarat mama lui.

    Familiile au suferit un calvar care a durat 7 ani pentru a obține câștig de cauză în instanță. Și în loc ca laboratoarele farmaceutice să le despăgubească, au făcut-o statele, adică din banii cetățenilor !

    Scandalul vaccinului mortal împotriva dengue într-o țară asiatică, în 2018: Potrivit biroului procurorului Persida Acosta, 500 de copii au murit din cauza acestui vaccin și câteva mii sunt bolnavi.

    Unii copii au nevoie de operații pentru a absorbi sângele după hemoragii grave. Majoritatea familiilor nu pot plăti aceste operații. Potrivit procurorului, responsabilitățile sunt împărțite între laboratorul care a vândut "un vaccin periculos" și guvernul care a pus în aplicare o campanie de vaccinare "masivă și nediscriminatorie", în condiții deplorabile. Medicul Erwin Erfe, care lucra pentru procuratură, a efectuat două-trei autopsii de copii pe săptămână, cu rezultate mereu identice: "Hemoragii interne, în special la nivelul creierului și al plămânilor... și organe umflate".

    Acest vaccin promitea totuși să fie un triumf planetar ; în 2015, laboratorul a confirmat cu mare fast comercializarea unui vaccin revoluționar împotriva dengue. Era o premieră mondială, produsul a douăzeci de ani de cercetări și al unor investiții de 1,5 miliarde de euro. Totuși, încă de la început, s-au ridicat voci în comunitatea științifică : doctorul Antonio Dans a încercat să avertizeze asupra rezultatelor neconcludente ale primelor teste clinice. În Statele Unite, profesorul Scott Halstead, un specialist de renume mondial în această boală, a trimis chiar o înregistrare video difuzată în Senatul țării pentru a îndemna la suspendarea programului de vaccinare. Fostul ministru al sănătății din țară a fost inculpat în acest scandal. "Atracția profitului este cea care a ucis acești copii", a declarat procurorul Persida Acosta.

    20. Noi spunem : STOP la toate aceste măsuri nebunești, dictatoriale și cu siguranță nu sanitare din cauza cărora au loc tragedii în fiecare zi :

    o adolescentă s-a sinucis în Marea Britanie pentru că, pentru ea, închiderea trebuia să dureze 300 de ani,
    o femeie însărcinată a suferit martiriul în timpul nașterii în Franța,
    un adolescent din SUA a suferit o deplasare a maxilarului și va trebui să fie operat după ce a fost agresat de un cuplu căruia i-a cerut să poarte măști,
    o asistentă medicală a fost de asemenea agresată în Franța, iar un șofer de autobuz chiar a murit din cauza acestor măsuri ilegale de obligativitate a măștilor,
    60.000 de pacienți cu cancer ar putea muri în Marea Britanie din cauza lipsei de tratament sau de diagnosticare, potrivit profesorului Karol Sikora,
    12.000 de persoane ar putea muri pe zi până la sfârșitul anului din cauza foametei legate de măsurile COVID-19 (conform Oxfam),
    numărul de stopuri cardiace s-a dublat în unele țări, companiile dau faliment,
    305 milioane de locuri de muncă cu normă întreagă au fost pierdute -afectând în special : femeile și tinerii- conform Organizației Internaționale a Muncii, un om a murit din cauza măștii în SUA,
    etc.

    Chiar și păsările au de suferit de pe urma acestor măsuri periculoase și sunt prinse și ucise din cauza măștilor :

    " [pescărușul nu a putut decât] să se împiedice și să cadă, deoarece bietul de el avea o mască de față Covid de unică folosință încâlcită în jurul ambelor picioare... Este clar că masca era acolo de ceva timp și că benzile elastice se strânseseră în jurul picioarelor, deoarece articulațiile îi erau umflate și dureroase... Sunt îngrijorat că acest pescăruș ar putea fi prima dintre numeroasele victime acum că măștile de față sunt norma",

    Angajați ai Societății Regale pentru prevenirea cruzimii față de animale au declarat pentru BBC pe 20 iulie și pasărea a suferit această tortură timp de o săptămână !

    Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că cauza inițială și principală a tragediei lui George Floyd este izolarea : dacă nu ar fi existat izolarea, el nu și-ar fi pierdut locul de muncă, ar fi fost pe 25 mai la serviciu, nu ar fi fost ucis, nu ar fi avut loc vandalismul și incendiile din magazine, precum și ciocnirile cu poliția, nu s-ar fi produs haosul din SUA și George Floyd ar fi fost evitat, iar George Floyd ar mai fi fost în viață printre noi astăzi.

    21. Noi spunem guvernelor : TOTUL trebuie să revină imediat la normal (inclusiv redeschiderea serviciilor spitalicești, a transportului aerian, a economiei, a școlilor și universităților) și această luare de ostatici la nivel mondial trebuie să înceteze, deoarece ați aflat, cu dovezi în sprijinul vostru, că voi, în calitate de cetățeni, ați fost victimele celei mai mari escrocherii în domeniul sănătății din secolul 21.

    Profesorul Carl Heneghan a declarat pe 23 august că teama publică care împiedică revenirea țării la normalitate este nefondată, potrivit Express. Profesorii Karina Reiss și Sucharit Bhakdi au lansat, în iunie, o carte intitulată : "Corona : alarmă falsă ?" .

    Primarul unui oraș din Europa a declarat : "Atmosfera răspândită pe [subiectul coronavirusului] este deosebit de grea și devine suspectă".

    Dr. Olivier Chailley a scris o carte intitulată :

    "Virusul fricii, cum a înnebunit întreaga lume". Profesorul Sucharit Bhakdi (a trimis, de asemenea, o scrisoare Angelei Merkel) a descris măsurile luate, inclusiv de izolare, ca fiind : "grotești, absurde și foarte periculoase... un impact oribil asupra economiei mondiale... autodistrugere și sinucidere colectivă...".

    Trebuie deschisă o anchetă internațională și independentă, iar cei responsabili trebuie să fie judecați.

    22. Le spunem cetățenilor : pentru a vă păstra în "turmă", este posibil ca unii să încerce să ne discrediteze prin toate mijloacele, de exemplu acuzându-ne de conspirație etc. Nu-i ascultați, sunt niște MINCINOȘI pentru că informațiile care v-au fost date sunt : medicale, științifice și documentate.

    23. Le spunem cetățenilor : această scrisoare nu trebuie să vă conducă la violență față de nimeni. Reacționați în mod pașnic. Iar dacă un profesionist din domeniul sănătății care semnează această scrisoare va fi atacat sau calomniat sau amenințat sau persecutat : susțineți-l MASIV.

    Dragi cetățeni : o mulțime de oameni de știință, profesori eminenți în medicină și profesioniști din domeniul sănătății din întreaga lume au denunțat ceea ce se întâmplă și este timpul ca voi să vă treziți !

    Dacă nu vorbiți, noi măsuri dictatoriale vor fi impuse.

    Trebuie să REFUZAȚI acest lucru. Vă asigurăm că aceste măsuri nu au nimic de-a face cu medicina, cu igiena sau cu păstrarea sănătății publice, este dictatură și nebunie.

    Doctorul Anders Tegnell a declarat: "Lumea a înnebunit" cu măsuri de izolare a coronavirusului care "contrazic tot ceea ce se știe despre gestionarea pandemiilor de virusuri".

    24. Îi invităm pe profesioniștii din domeniul sănătății din TOATĂ LUMEA să fie puternici și curajoși și să-și facă datoria de a spune adevărul, să ni se alăture MASIV în colectivul : Profesioniștii din Sănătate Uniți și să semneze această scrisoare până la :

    Trimițând următoarele 4 informații: nume, prenume, nume de familie, profesie și țară la :

    join.unitedhealthprofessionals@gmail.com

    Trimițând (la adresa join.unitedhealthprofessionals@gmail.com ) un videoclip (în limba engleză sau în limba dvs.) între 5 și 10 minute în care vă exprimați opinia și expertiza dvs. cu privire la COVID-19 sau la măsurile luate pentru combaterea COVID-19.

    Videoclipul dvs. va fi apoi publicat pe canalul YouTube al colectivului.

    Lista semnatarilor va fi actualizată în mod regulat.

    Albert Einstein spunea : "lumea nu va fi distrusă de cei care fac răul, ci de cei care se uită la ei fără să facă nimic".

    Urmați-ne pe :

    -Facebook : https://www.facebook.com/United-Health-Professionals-113530073772726

    -YouTube : https://www.youtube.com/channel/UCl84pLXXDdyPqbhazvdvYUw/ -

    -Twitter : https://twitter.com/UnitedHealthPr2

    -Instagram : https://www.instagram.com/unitedhealthprofessionals/

    LISTA SEMNATARI MEMBRI AI COLECTIVULUI :
    https://www.globalresearch.ca/wp-content/uploads/2021/02/Health-Professionals.pdf

    Sursa originală a acestui articol este Global Research :
    https://www.globalresearch.ca/the-covid-outbreak-biggest-health-scam-of-the-21st-century-report-by-1500-health-professionals/5737838
  1. CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV

  2. Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre lucrarea de la Valea Plopului - VIDEO

  3. ASCOR Constanța, despre afirmațiile “scandaloase” ale Pr. Nicolae Tănase: “Discursul trebuie analizat în complexitatea conferinței pe care a susținut-o și nu într-o formă trunchiată”. Progresistul Vasile Bănescu a pierdut cea mai bună ocazie să tacă

  4. Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi

  5. Amendamentul Marjorie: Orice Congresmen care votează ajutoare pentru Ucraina să fie înrolat în armata lui Zelenski

  6. Israelul s-a răzbunat pentru atacul iranian din noaptea de 13-14 aprilie. Explozii în apropierea sitului nuclear de la Isfahan

  7. Cozmin Gușă, candidat independent la Cotroceni, având susținerea Clubului de gândire Gold - “Vrea ca naționaliștii pro-europeni și pro-NATO, dar care luptă pentru independența României în UE, să ajungă la putere”

  8. Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

  9. Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough

  10. Doamna Galina Răduleanu, fostă deținută politic, despre puterea Postului în închisoare - Cum posteau și cum se nevoiau mărturisitorii în temniță, care deja îi supunea la foamete și chinuri greu de imaginat?

Ultima oră

10:29

Descoperire uluitoare: Manuscrise ale lui Emil Cioran, niciodată publicate, aduse la București. 100.000 de euro, prețul de pornire a licitației

10:08

Producătorii români sunt discriminați în țara lor! Consiliul Concurenței, aliatul corporațiilor străine – Lidl, Penny, Auchan, Metro, Carrefour, Mega Image, Profi

09:53

La Dubai a plouat într-o zi cât într-un an. Cele mai abundente precipitații din ultimii 75 de ani - VIDEO

09:42

Directorul CIA: Ucraina va pierde războiul până la sfârșitul anului

08:30

Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

08:28

Israelul s-a răzbunat pentru atacul iranian din noaptea de 13-14 aprilie. Explozii în apropierea sitului nuclear de la Isfahan

08:00

19 aprilie: Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie

23:35

Monahul Filotheu Bălan: O nouă comoară psaltică paisiană: Triodul Paisian vol. 1

23:05

Doamna Galina Răduleanu, fostă deținută politic, despre puterea Postului în închisoare - Cum posteau și cum se nevoiau mărturisitorii în temniță, care deja îi supunea la foamete și chinuri greu de imaginat?

22:19

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre lucrarea de la Valea Plopului - VIDEO

21:00

ASCOR Constanța, despre afirmațiile “scandaloase” ale Pr. Nicolae Tănase: “Discursul trebuie analizat în complexitatea conferinței pe care a susținut-o și nu într-o formă trunchiată”. Progresistul Vasile Bănescu a pierdut cea mai bună ocazie să tacă

19:50

Cozmin Gușă, candidat independent la Cotroceni, având susținerea Clubului de gândire Gold - “Vrea ca naționaliștii pro-europeni și pro-NATO, dar care luptă pentru independența României în UE, să ajungă la putere”

19:21

Amendamentul Marjorie: Orice Congresmen care votează ajutoare pentru Ucraina să fie înrolat în armata lui Zelenski

19:09

Biserica din lemn de peste două secole din satul Măcăreuca, din Moldova, se poate prăbuși în orice moment

18:40

Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României