Articole de
Victor RonceaRedacția

Victor Roncea și-a început cariera în presă în 1990 la publicația Glasul a Ligii Studenților din România, apoi a fost reporter de tineret și ulterior corespondent în Statele Unite ale Americii pentru România liberă. A continuat ca redactor de politică externă la Ultimul Cuvânt și apoi la ziarul ZIUA, unde a devenit coordonator proiecte speciale, șef de departament și editorialist. Redactor șef adjunct la cotidianul Curentul, fondator al publicației ZiaristiOnline.ro și al Asociației Civic Media, publicist la EVZ și Evenimentul Istoric, autor și coordonator al mai multor cărți de specialitate, Victor Roncea este din septembrie 2020 Redactor șef al ActiveNews. Câteva premii și distincții (între altele): Premiul „Virgil Tatomir” al Uniunii Juristilor din Romania (UJR), pentru „activitatea de presa deosebita pentru Basarabia si Bucovina si in vederea eliberarii detinutilor politic romani din Transnistria”, 2004; Premiul Special al Presei la Gala Societatii Civile pentru Campania „Solidaritate pentru Delta” – Civic Media, 2004; Nominalizare „Editorialistul anului 2004” – Clubul Roman de Presa, 2005; Premiul „Editorialistul anului 2005” al Clubului Roman de Presa (CRP), 2006; Premiul „Vocea Basarabiei” conferit de trustul media cu acelasi nume din Republica Moldova, 2006; Medalia de merit din partea Asociatiei 15 Noiembrie 1987 – Brasov, la comemorarea a 20 de ani de la revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, 2007; „Ordinul Ziaristilor” Clasa I (aur) din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, „pentru valoare si competenta in activitatea jurnalistica”, 2007; Premiul Uniunii Ziaristilor Profesionisti pentru carte de presa – „Eroi pentru Romania”, 2008; Diploma de Excelenta din partea Comandamentului National pentru Securitatea Summitului NATO, „pentru contributia exceptionala in sprijinul Summitul-ui NATO desfasurat in Bucuresti, Romania”, conferita de directorul SPP, Gral maior dr Lucian Silvian Pahontu, 2008; Premiul „Pentru Jurnalism Civic” si „Jurnalistul Anului” din partea Fundatiei Mihai Eminescu, 2008/2009; Diploma de Onoare din partea Ambasadei Georgiei in Romania si Republica Moldova, „pentru profesionalism, onoare si curaj in sustinerea adevarului, pentru responsabilitate civica si pentru compasiune fata de drama poporului georgian in timpul conflictului Rusia-Georgia din august 2008”, 2009; Medalia comemorativa „Dimitrie Cantemir” a Fundatiei Culturale Magazin Istoric, „in semn de pretuire pentru activitatea de cercetare si promovare a istoriei si civilizatiei romanilor din jurul Romaniei”, 1 decembrie 2009; Diploma de Onoare din partea Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Romane, „pentru contributia adusa la scoaterea la lumina a secretelor perioadei comuniste din Romania”, 2009; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Premiile anului 2012: PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE. TEMA: Reportajul, ancheta publicistică și articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identității culturale a comunităților românești, din afara fruntariilor României. Premiul I pentru reportajul „Incursiune în Transnistria”; Premiul „Eminescu, ziaristul”, conferit in premiera de UZPR, pe 28 iunie 2013, la Muzeul National al Literaturii Romane; Premiul special “De la Nistru pan’ la Tisa“ conferit de Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România pe 15 ianuarie 2014; Diploma „Personalitate a anului 2013” acordata la Chișinău, pe 24 ianuarie 2014, cu ocazia aniversarii Unirii Principatelor Române, de Asociatia „Rasaritul Romanesc” din Basarabia „pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară”; Scrisoarea oficială de mulțumire a Patriarhiei Române pentru opiniile exprimate în favoare construirii Catedralei Mântuirii Neamului, 2016; Scrisoarea oficială de mulțumire a Excelenței Sale Giorgi Margvelashvili, Președintele Georgiei, adresată jurnalistului Victor Roncea la 10 ani de la agresiunea Rusiei asupra Georgiei, pentru activitatea în slujba adevărului și solidaritatea cu poporul georgian, August 2018; Diploma și Medalia Jubiliară a Centenarului Marii Uniri din partea Centrului Cultural Spiritul Văratic, Primăria Agapia și Mănăstirea Văratic, „pentru deosebita implicare în acțiunile de promovare a valorilor neamului, pe baricada dreptății în spiritul informării juste a cetățenilor”, 2018; Premiul „Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan”, 2020, conferit de Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei, „în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români” și „pentru publiciștii care au relatat cu obiectivitate și consecvență problematica specifică a dăinuirii românești în cele trei județe și a conviețuirii interetnice româno-maghiare din zonă” (InfoHr); Diploma de onoare din partea și Medalia „Sf. Dionisie Exiguul” din partea Academiei Tomitane și Arhiepiscopiei Tomisului, 2021, „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a eparhiei Tomisului, 2024.
⚊ roncea.ro

Foto: teatrul-evreiesc.com.ro

Răsturnare de situație fabuloasă în Cazul Maia Morgenstern: Autorul amenințării antisemite este EVREU. Ion Cristoiu: Nemernicii ăștia au pus la cale o diversiune de doi lei împotriva României - VIDEO

După cum v-am informat deja, specialiști ai Direcției de Investigații Criminale și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate ai IGPR și apreciatei Brigăzi Antiteroriste a SRI au acționat cu maximum de profesionalism pentru a depista cu rapiditate autorul amenințărilor sinistre la adresa actriței Maia Morgenstern. Și au și reușit.

Foto: campinatv.ro

Amenințarea antisemită la adresa Maiei Morgenstern nu este scrisă de un vorbitor de limbă română ci este tradusă cu Google Translate. ANALIZĂ DE TEXT

Când a fost dat afară din Guvern singurul fost deținut politic care mai exista într-o funcție publică a actualei administrații PNL-UDMR-PLUS-USR, dl. Octav Bjoza, am semnalat că „mișcarea brutală se înscrie într-o operațiune de sorginte străină care se desfășoară de ceva vreme în spațiul public și politic pentru stârnirea antisemitismului în România”. Cine are interesul incitării - mai precis a inventării - antisemitismului în România?, ne întrebam atunci. CUI PRODEST? În nici un caz românilor.

O nouă profeție a Părintelui Justin: Pregătiți-vă! Mai sunt trei luni! Monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă dezvăluie o taină legată de Era Covid și Pașapoartele de Vaccinare. AUDIO/VIDEO

Monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinților Arhangheli și mărturisitorilor din temnițele bolșevice, a dezvălui o taină, după cum a afirmat în finalul predicii sale de BunaVestire. Extrasul din predică în care mărturisește această taină - preluat și de noi mai sus - a fost distribuit pe rețelele sociale unde a devenit viral.

EXCLUSIV. Dr Adrian Cacovean îl contrazice pe dr. Valeriu Gheorghiță: „Vaccinul Covid nu trebuie făcut în cursul nici unei boli infecțioase în desfășurare.” Fuga autorităților de morții post-vaccin. Dr Lucian Duță: „Oamenii sunt vaccinați ca vitele!”

Ultimele cazuri de morți în urma vaccinului, din Prahova și Vaslui, ne relevă din nou incompetența și cinismul autorităților dar mai ales fuga de responsabilitate. Nimeni nu este vinovat, cu excepția morților, și - evident - chiar înainte de autopsii se afirmă sus și tare în toate comunicatele că vaccinul nu are nici o legătură cu decesul. Chiar așa să fie?

Foto: Starea de Libertate

Cîțu cere Bisericii Vaccinare contra Paști. Românii vor merge la Biserică de Sfintele Paști dar nu pentru că ne „îngăduie” politicianist candidatul imaginar la prezidențiale ci pentru că ne așteaptă Mântuitorul. Dar dacă „incidența” va fi de 10 la mie?

Decreștinarea e în vogă în Guvernul României, după cum stă dovadă ora la care a fost fixată întâlnirea de azi dintre reprezentanții cultelor și cei ai Guvernului. Cabinetul lui Florin Cîțu ne-a informat că astăzi, la ora 11.00, chiar în timpul slujbei marii sărbători de Buna Vestire.

Părintele Adrian Niculcea (st) la târnosirea Bisericii, cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist și PS Ambrozie, fost stareț al Schitului Darvari și Vicar Patriarhal, în prezent Episcop al Giurgiului

Ctitorul Bisericii din IOR: „Ar fi bine ca Patriarhia să-și tempereze declarațiile, pentru ca întreaga ”afacere” are un singur beneficiar: AUR.” Ipoteză surprinzătoare despre vandalizare avansată de ctitorul Bisericii Titan, Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea

Pentru ca am observat că nici una dintre sursele de pretinsă presă numite de Părintele Profesor nu i-a redat opiniile, ActiveNews consideră și o datorie reparatorie în a publica părerea completă, necenzurată sau trunchiată, a Părintelui Adrian Niculcea despre incidentul de la ctitoria sa:

Foto: Bihoreanul și FB / Video: A3

VIDEO cu Dr. Flavia Groșan către presă: „Nu vă dau schema de tratament pentru că o s-o faceți praf!” ȘI A FOST „FĂCUTĂ PRAF” CHIAR EA. În apărarea doctoriței: „Curajul Flaviei Groșan, medicul minune fără ghilimele, și mizeriile Antenei 3”

„Nu m-au preocupat amenințările nimănui!”, spune curajoasa doctoriță. Solidaritatea față de medicul bihorean s-a manifestat imediat în spațiul online, prin sute de mesaje de susținere a doctoriței. Pe Facebook a apărut deja un Grup Alături de FLAVIA GROȘAN. Felicitări, tuturor!

Singurul deținut politic din Guvern, Octav Bjoza, dat afară de premierul de paie Florin Cîțu și Alexandru Florian, fost propagandist comunist și fiu de comisar bolșevic, din motive de „holocaust”. Românii după Cîțu: de la „teroriști” la „antisemiți”

Motivul invocat azi de premierul de paie al României, Florin Cîțu, este faptul că Octav Bjoza a intervenit în vederea îndreptării unor discriminări anticonstituționale dintr-o lege modificată de deputatul evreu Silviu Vexler, acuzându-l indirect pe venerabilul deținut politic de „antisemitism”.

MOARTEA DUPĂ VACCIN: De ce Valeriu Gheorghiță este un MINCINOS CRONIC care ar trebui demis urgent din funcție. DOVADA: Vaccinul MODERNA a provocat deces prin CEDAREA ORGANELOR ca în cazul profesoarei de la Oradea chiar în faza de TESTARE

Moare cineva după vaccin, Valeriu Gheorghiță știe la minut, contrar oricărei practici științifice, că nu este de la vaccin. De data asta îi vom dovedi ori că este un mincinos cronic ori un habarnagiu notoriu. Pentru că ceea ce susține el cu aplomb - că vaccinul nu poate genera cedarea organelor - s-a petrecut în cazul vaccinului Moderna chiar în faza lui de testare!

Mihai Tîrnoveanu la Protestul din 7 Martie 2021: „De Sfintele Sărbători ale Paștilor ne vedem la Biserică! Nu vor reuși să ne oprească să ajungem lângă Hristos! Să fim milioane cu Lumină în mâini” Pompiliu Diplan: Următorul Protest va fi pe 20 Martie

„Vreau să vă mai spun următorul lucru: de Sfintele Sărbători ale Paștilor ne vedem la Biserică! NU vor reuși să ne oprească din nou să mergem la Biserică de Sfintele Paști. NU vor reuși să închidă porțile bisericilor.”

EMBRIONII UMANI DIN VACCINURI. O dezbatere inexistentă în România. Av. Piperea: „Abominabil. Coșmaresc. Satanic de-a dreptul.” Catolici din SUA: Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați

Conservatori catolici americani, după cum arătăm în articolul de față, afirmă răspicat că toate vacinurile Covid de pe piață trebuie respinse din considerente morale, pentru că se folosesc sau au în compoziție elemente de la copii avortați. Avortați vii.

PLĂTIȚI de INDUSTRIA VACCINURILOR să NE VACCINEZE. Ce legături pot fi între RAFILA și STREINU-CERCEL și FAUCI sau secunzii și comandanții acțiunii pentru Starea de Urgență din Marea Britanie, descoperiți cu interese concrete financiare în BigPharma

Ca și Guvernul României, Guvernul britanic și-a luat misiunea de a vaccina întreaga populație a Marii Britanii cu o terapie genetică experimentală. Motivul pretins este acela de a-i proteja pe toți de un virus „ucigaș”. Însă nu poate fi vorba de așa ceva, atâta vreme cât... 

Cum gândesc de fapt Mircea Dinescu și Ana Blandiana despre martirii Revoluției și copiii României. Blandiana despre „decreței”: „copii condamnați la viață”. Dinescu despre eroi: „UTC-iști Hitlerjungend” (sic)

Și când îmi aduc aminte că pe 22 decembrie 1989 împreună cu Ion Caramitru și o coloana de manifestanți am venit la Mircea Dinescu acasă, pe Bitoliei, în Dorobanți, ca să îl luăm la Televiziune - și l-am mai și așteptat, vreo 2000 de oameni - mai că-mi vine, ca fost „Hitlerjugend” ce sunt, să-l trimit direct la Auschwitz.

Foto: Adflegal.org

EXCLUSIV ACTIVENEWS. Români în luptă cu legile distructive ale lui Biden. Povestea tinerei Selina Soule, atleta româncă din SUA care se bate în instanță cu TRANSGENDERII pentru a elibera pistele fetelor de ei. TRUMP a criticat aberația impusă de Biden

Să nu lăsăm America să devină Uniunea Statelor Socialiste ale Americii, a spus Donald Trump ieri la conferința conservatorilor americani, criticând legile lui Joe Biden de favorizarea transgenderilor. Bianca Stănescu este mama unei tinere sportive de succes, Selina Soule, care a fost furată în competiții școlare din Connecticut de doi băieți care s-au declarat fete, adică transgenderi.

Parcul Sf. Ștefan (st) al cărui teren a fost donat de Biserica Sf. Ștefan (dr)

Comuniștii din USR-PLUS trec la atacul de tip sovietic al Bucureștiului prin țintirea simbolurilor creștine ale orașului. Schimbarea denumirii Parcului Sf. Ștefan, complet imorală: chiar Biserica Sf. Ștefan a donat terenul pentru parc!

Ocuparea Bucureștiului și a țării de către trupele Armatei Roșii a adus pe lângă nenumăratele crime și jafuri și dărâmarea statuilor și schimbarea denumirilor unor străzi sau edificii cu nume importante din istoria României. După ce s-au opus vehement finanțării Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos, urmașii bolșevicilor NKVD, trupele USR-PLUS, merg mai departe pe urmele Armatei Rusiei sovietice.

Foto: Health Impact News - USA

NOI DOVEZI. Peste 500 de decese post-vaccin în Europa și peste 900 în America. În România subiectul e OMERTA. CIFRE și GRAFICE OFICIALE despre morți suspecte în urma vaccinurilor de Covid Pfizer/BioNTech și Moderna, din baze de date ale UE și SUA

Statul paralel continuă să raporteze noi și noi succese pe frontul campaniei vaccinării poporului fără a raporta însă și decese. Sistemul securistic care guvernează politica și presa din România nu a permis aflarea unor astfel de informații, în detrimentul unor cetățeni români care poate acum mor sau au murit deja, după vaccin, fără să fi fost avertizați că pot avea unele vulnerabilități

Atacul la Brâncuși este un atac la adresa națiunii române, a frumosului și credinței. Este un atac al urâtului și necredinței. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență.” INTERVIU

Dacă anul trecut însuși ministrul Culturii batjocorea Ziua Națională „Constantin Brâncuși” printr-o „ambasadoare” de pe centura subculturii astăzi se auto-propune drept ambasadoarea lui Brâncuși o parașută de pe centura politicii și a serviciilor de informații ne și antiromânești.

Foto: Evenimentul Istoric

Semn rău pentru Tismăneanu: americanii l-au omorât oficial pe „Șobolanul” Ion Mihai Pacepa, cea mai mare cârtiță plasată de Rusia în brațele CIA pentru a-l demola pe Ceaușescu. Expertul american Larry Watts: Pacepa a fost agent KGB

Statele Unite au declarat pe 14 ianuarie 2021 moartea oficială a celei mai mari cârtițe KGB-iste din România plasate de Rusia sovietică în brațele CIA pentru a-l demola pe Ceaușescu: Ion Mihai Pacepa, supranumit de către români „Șobolanul” și de către americani „curva fericită a comerțului cu spioni”, conform jurnalistul veteran al New York Times, David Binder.

Rafila a trădat Pfizer pentru AstraZeneca deși de la Pfizer a primit 114.890 lei iar de la AstraZeneca doar 81.053 lei în 2019. E normal ca medicii, cum ar fi chiar și președintele Colegiului Medicilor din România, să primească bani grași de la BigPharma?

Asociația Societatea Română de Microbiologie condusă de Alexandru Rafila a primit de-a lungul anilor de la marile companii farmaceutice mondiale, inclusiv (sau mai ales) Pfizer și AstraZeneca, milioane de lei, sub formă de sponsorizări. La fel ca foarte mulți medici din România.

Președintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu, mutulică cu vedetele vacciniste, leul Fundenilor cu medicul de familie Dan Gavrilescu din Câmpina, care și-a spus sincer părerea despre virus, conform celor mai recente descoperiri științifice: E FABRICAT!

Cu ce a greșit mai profund decât profunzii vacciniști TV medicul din Câmpina? A omorât pe cineva, după cum s-a întâmplat cu asistenta vaccinată de la Institutul Marius Nasta care și-a crezut șefa, Beatrice Mahler, cât și pe propagandiștii nesancționați de Colegiul Medicilor și s-a vaccinat doar pentru a muri în singurătate?

Foto Ion Cristoiu de Dinu Lazăr (instagram.com/fotomaniacu)

Ion Cristoiu nu se simte bine după vaccin și reclamă: „nimeni nu ne previne asupra efectelor adverse ale vaccinului!”. Jurnalistul a avut o stare „cumplită” de sfârșeală generală chiar în timpul emisiunii sale și aparent a întrerupt transmisia. VIDEO / UP

Reputatul jurnalist Ion Cristoiu a făcut greșeala să se vaccineze și acum nu se simte bine după vaccin. El a apărut în Jurnalul său TV zilnic aproape sfârșit după a doua doză de vaccin. La un moment dat, probabil din cauza stării de oboseală generală, aparent a fost nevoit să întrerupă emisiunea și să o reia mai târziu, observându-se momentul editării.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

Părintele Justin despre Mamă și Neam

Părintele Justin - Duhovnicul Neamului

În centrul atenției

antisemitism inventat

117 articole

  1. Minunile curg la Mormântul Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă - FOTO/VIDEO de la aniversarea a 107 ani, cu participanți din toate colțurile lumii

  2. Bulgaria nu se face preș în fața Ursulei. După Ungaria și Guvernul de la Sofia se va alătura Consiliului pentru Pace al lui Trump. Nicușor Dan încă se mai gândește dacă vrea pace

  3. Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus

  4. Fabulosul destin al Mariei Cebotari, regina neîncoronată a muzicii românești, rămasă, chiar și astăzi, o mare necunoscută (10 februarie 1910, Chișinău - 9 iunie 1949, Viena)

  5. Ce spunea Călin Georgescu despre APĂ și l-au ironizat? Acum ONU recunoaște deschis: Lumea a intrat în era PENURIEI DE APĂ. ”Cine va crea primul o conductă de apă va fi bogat”

  6. Cuviosul Justin Pârvu - drumul spre sfințenie. Părintele Justin despre mamă și neam - VIDEO

  7. Omul de afaceri român Dorinel Umbrărescu salvează ArcelorMittal! Cel mai mare constructor de drumuri din România a salvat și Oțelu Roșu și a făcut o ofertă și pentru Sidex Galați

  8. USR-istul Dominic Samuel Fritz pierde procesul cu ANI. Justiția a decis că șeful Reziștilor este incompatibil cu funcția de primar. Gheorghe Piperea: ”Fără incompatibili în funcții publice”

  9. Elder Justin of Romania: “Man is half love, half struggle”

  10. Dosarele Jeffrey Epstein dezvăluie că una dintre victimele abuzurilor pedofilului avea doar 9 ani

Ultima oră

23:50

Elder Justin of Romania: “Man is half love, half struggle”

23:10

Cuviosul Justin Pârvu - drumul spre sfințenie. Părintele Justin despre mamă și neam - VIDEO

22:30

Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus

22:00

Minunile curg la Mormântul Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă - FOTO/VIDEO de la aniversarea a 107 ani, cu participanți din toate colțurile lumii

21:20

Părintele Ioanichie Bălan – în lumina Sfinților și a sfințeniei (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria)

21:15

Fabulosul destin al Mariei Cebotari, regina neîncoronată a muzicii românești, rămasă, chiar și astăzi, o mare necunoscută (10 februarie 1910, Chișinău - 9 iunie 1949, Viena)

21:10

10 februarie - 96 de ani de la nașterea Părintelui Patericului Românesc: Arhimandritul Ioanichie Bălan - luptătorul. „România va trăi atâta timp cât românii s-or ține de biserici, de mănăstiri, de muncă cinstită și n-or umbla după averi”

20:53

Bulgaria nu se face preș în fața Ursulei. După Ungaria și Guvernul de la Sofia se va alătura Consiliului pentru Pace al lui Trump. Nicușor Dan încă se mai gândește dacă vrea pace

20:30

10 februarie – 107 ani de la nașterea Cuviosului Părinte Justin Pârvu, sfântul prigonit, unitate de măsură a dragostei

20:00

Procesiune și Sfântă Liturghie la Constanța de Sf. Haralambie cu IPS Teodosie și PS Macarie de Glavinitsa (Bulgaria): ”Sfântul Haralambie este un ocrotitor bogat în daruri, iar rugăciunea sa făcută pe pământ s-a continuat în cer”

19:30

Ce spunea Călin Georgescu despre APĂ și l-au ironizat? Acum ONU recunoaște deschis: Lumea a intrat în era PENURIEI DE APĂ. ”Cine va crea primul o conductă de apă va fi bogat”

18:22

Dosarele Jeffrey Epstein dezvăluie că una dintre victimele abuzurilor pedofilului avea doar 9 ani

18:02

Adevărul Bisericii: Încă o victorie anti-ideologia LGBT a lui Donald Trump contra regimului woke al lui Joe Biden: Curtea Supremă a SUA permite revenirea la normalitate prin indicarea sexului biologic în pașapoarte

17:00

USR-istul Dominic Samuel Fritz pierde procesul cu ANI. Justiția a decis că șeful Reziștilor este incompatibil cu funcția de primar. Gheorghe Piperea: ”Fără incompatibili în funcții publice”

16:30

CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO