Articole de
Sergiu CiocârlanEditoraliști / Invitați

Sergiu Ciocârlan s-a născut în 1979 la Brăila. Este profesor de Limba și Literatura română. În 2011 obține titlul de doctor în filologie cu teza Sensul tradiției în proza lui Ioan Slavici, Facultatea de Litere, Universitatea București (Conducător științific: Prof. univ. dr. Mircea Anghelescu). Are articole publicate în Cuvântul, Luceafărul, Lumea credinței, Ortodoxia, Tabor, Tribuna. De asemenea, a publicat articole de specialitate în volumele Studii de literatură română și comparată, București, Ed. Universității, 2009, și Cercetări și studii.

Este scriitor și filosof, creștin trăitor care vede lumea și creația literară universală prin prisma Ortodoxiei. Personajele sale sunt pline de aspirații nobile, tinere, răzbătătoare și hotărîte, decomplexate.
„Cum ne-o spune și Sergiu Ciocârlan, nu blamând și vituperând împotriva unor cărți ce ni se par străine de Ortodoxie vom putea afla calea, ci mai degrabă deosebind cu calm adevărul de minciună, lămurindu-ne pe noi înșine, astfel încât Dumnezeu să Se poată reflecta în chipul nostru limpezit și să Se arate astfel și altora.” (Costion Nicolescu)
https://www.agaton.ro/autor/1079/sergiu-ciocarlan
https://www.librariasophia.ro/autor-Ciocarlan-Sergiu-sa-5429.html

Sergiu Ciocârlan: Cuviosul Părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos – un slujitor îndrăgostit de Sfânta Liturghie († 27 martie 1977). Cum era descris la 5 aprilie 1954

Oriunde era trimis, Părintele Nil li se descoperea monahilor și mirenilor a fi un mare iubitor al Sfintei Liturghii. Niciodată nu-i scădea râvna slujirii, fiindcă un pururi îndrăgostit are mereu în sine un dor nestins și caută neîncetat dragostea lui Hristos, Căruia vrea a-I sluji continuu, jertfindu-se, ostenindu-se, îmbrățișându-I Crucea.

Sergiu Ciocârlan: ”Spre Tabor, urcând Golgota”. Sfântul Arsenie de la Prislop – povățuitorul duhovnicesc al mărturisitorilor din temnițele comuniste (28 noiembrie 1989)

Sfântul Arsenie a reprezentat în spiritualitatea românească de la jumătatea secolului al XX-lea un autentic reper pentru o întreagă generație de mărturisitori. Toți l-au simțit ca fiind acel păstor trimis de Dumnezeu ca să călăuzească turma prin acea istorie tulbure, marcată de război și dictatură.

Sergiu Ciocârlan: Sfântul Ilie Lăcătușu ne păzește Țara

Unul dintre Părinții canonizați este Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu. El este un sfânt al închisorilor comuniste. Pătimirile sale au fost multe. S-a îmbolnăvit în condițiile de exterminare de la Canal. După o vreme petrecută la Penitenciarul Târgu-Ocna, a fost eliberat. Apoi a fost iarăși arestat și dus la Periprava, unde starea sănătății i s-a înrăutățit. Însă cu duhul era puternic.

Părintele Sorin Grecu alături de Părintele Gheorghe Calciu la Biserica Colței din Piața Universitpții 1990 / Foto: Corneliu Munteanu

DOI ANI fără Părintele Sorin Paul Grecu (27 iunie 1959 - 6 ianuarie 2022). Sergiu Ciocârlan: Biografia neconvențională și uimitoare a unui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române

Biografia neconvențională și uimitoare a unui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, care a moștenit de la iluștrii săi înaintași pildele dârzeniei și ale demnității, dar și ale nobleții, ale iubirii necondiționate și ale milosteniei, punând în lucrare harismele încredințate lui de Domnul.

Ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Morarul Stelian și soluția creștinilor

Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că marota pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de granițele țării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire?

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

În centrul atenției

Alegeri prezidențiale

569 de articole

  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  3. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem