Articole de
Redacția

Contribuție comună a mai multor autori și colaboratori ai Redacției ActiveNews
⚊ www.facebook.com/activenewsro

Propagandiștii homosexuali intră oficial în școlile din România printr-un „Manual pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen”, recomandat de Ministerul Educației Naționale cadrelor didactice. PROTESTUL SOCIETĂȚII CIVILE ROMÂNEȘTI

„Este limpede faptul că există un program asumat, care urmărește nu numai acceptarea de către societate a orientărilor LGBTQ+, ci și convertirea, în special a copiilor, la acest mod de viață.”, se arată în Scrisoarea-avertisment a mai multor organizații ale societății civile românești adresată ministrului Educației, Ligia Deca

Mulțumim celor care au recomandat călduros vaccinul, fie că au făcut asta pentru bani, fie de frică, fie din prostie - VIDEO cu AVERTISMENT. Unde este COMISIA de ANCHETĂ a Parlamentului pentru tragerea la răspundere a COMPLICILOR la crima vaccinurilor?

Au trecut două săptămâni de când o directoare Pfizer a declarat cu nonșalanță, în icnete de râs nervos, că vaccinul anti-COVID NU A FOST TESTAT niciodată cu privire la OPRIREA TRANSMITERII, înainte de a fi pus pe piață.

Foto: alesdonline.ro

AU TRECUT DOI ANI. 2.03.2022 - SEARĂ NEAGRĂ pentru Armata Română: 8 MILITARI AU MURIT! Două aeronave românești s-au prăbușit în județul Constanța: un MIG 21 LanceR și elicopterul IAR 330-Puma trimis în căutarea lui. TRAGEDIE AVIATICĂ INEXPLICABILĂ

Miercuri seara, 2.03.2022, la ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe 

DOCUMENTE UIMITOARE: PFIZER și FDA au ascuns decesele în urma vaccinării. Peste 1200 de morți în primele 90 de zile. FDA a autorizat vaccinul Pfizer în ciuda sutelor de mii de evenimente adverse grave raportate chiar producătorului

DOCUMENTE UIMITOARE despre care nu veți citi nicăieri în presa vândută din România. O organizație americană a reușit să obțină doar o parte din documentele pe care FDA a anunțat că le va desecretiza doar după 55 de ani, pentru că le demonstrează complicitatea la crimă

Colaj prelucrat de ActiveNews de la Adrian Onciu FB

Jurnalistul Adrian Onciu, CENZURAT de Mediafax, pentru o anchetă fabuloasă de care ar trebui să se ocupe Laura Codruța Kovesi: EXCLUSIV! Cum a ajuns soțul Ursulei von der Leyen pionul principal în afacerea Pfizer de 36 de miliarde de dolari

Agenția de știri Mediafax i-a cenzurat jurnalistului Adrian Onciu, angajat al redacției și editorialist de mare calibru remnarcat și de ActiveNews, un articol de investigație despre dosarul de corupție privind modul în care șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a comandat dozele de miliarde de euro de la Pfizer

Foto: Captură TVR

Episcopia Giurgiului răspunde unui nou atac de presă împotriva PS Ambrozie după predica de Sfânta Parascheva: E vital ca un demers medical să fie însoțit de o informare completă și corectă, cu respectarea consimțământului liber și informat. REMEMBER 2021

Continuă atacurile de presă împotriva episcopului Ambrozie al Giurgiului, care i-a mustrat dur pe puternicii zilei în predica rostită de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva (filmarea, aici). După primul atac perpetuat de U.M. Digi24

Nevaccinații nu mai pot participa la evenimente sau mânca la restaurant nici cu test negativ. Revine masca obligatorie și carantina nocturnă. Hotărârea nr 76 a CNSU aprobă continuarea școlii fizice doar cu condiția testării Covid. REMEMBER PLANDEMIA

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat joi hotărârea nr. 76/30.09.2021 privind stabilirea unor noi măsuri în contextul pandemiei de coronavirus. Prin aceasta, ministerele Educației și Sănătății sunt abilitate să modifice ordinul comun astfel încât elevii să poată participa fizic la...

OBSERVAȚIILE lui Lucian Sârbu: Vaccinurile demonstrează o eficacitate de numai 27,88%. Cum a evoluat populația Bucureștiului în capul bolnav al celor de la DSP

Lucian Sârbu, specialist în marketing digital și industria online, cu o diplomă de licență în marketing și o altă diplomă în filosofie (logică și gândire critică), ne semnalează câteva observații foarte intereseante pe care le-a făcut cu acribie, urmărind și analizând datele oferite zilnic de autoritățiile în privința infecției de Covid

23 august este și ziua comunei Călugăreni, unde doar Biserica a marcat împlinirea a 426 de ani de la bătălia purtată de Mihai Viteazul în 1595 pe aceste meleaguri

Pe 23 august este marcată victoria domnitorului Mihai Viteazul în Bătălia de la Călugăreni (1595). Această zi este una de sărbătoare pentru comuna Călugăreni unde, an de an, au loc manifestări religioase și cultural-istorice. În 2021, singurul eveniment memorial a fost organizat de Parohia „Mihai Viteazul”

Foto: facebook.com/centrul.arboroasa

NERUȘINAREA UCRAINEANĂ: La Fântâna Albă ar fi fost împușcați doar vreo 50 de români atrași de serviciile secrete românești. Același lucru îl afirma și ambasadorul Rusiei la București. Românii din nordul Bucovinei protestează online și MAE tace. 1.05.2021

Cu o zi înaintea împlinirii a 80 de ani de la masacrul sovietic anti-românesc de la Fântâna Albă, aproape de granița trasată de Armata Roșie în 1940 pentru a separa cele două jumătăți de Bucovină unite în 1918 cu Regatul României, autoritățile ucrainene de ocupație a acestui pământ românesc...

Medici anchetați după moartea Părintelui Ghelasie, o voce puternică împotriva Dictaturii Covid. L-au tratat de Covid, deși testul a fost NEGATIV. Malpraxis la Tg. Mureș, fieful lui Arafat. „O să se lupte să nu I vă mai închinați lui Hristos, ci bolii!”

Părintele Ghelasie, unul dintre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, a trecut la cele veșnice în urmă cu o săptămână, după ce fusese internat la spitalul din Târgu Mureș, unde a fost tratat de Covid deși nu era infectat

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

În centrul atenției

Alegeri prezidențiale

569 de articole

  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  6. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  7. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  8. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

20:00

George Simion ÎN DIRECT cu Nicușor Dan AICI - VIDEO

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 21.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard