Articole de
Răzvan MarinescuEditoraliști / Invitați

Redactor colaborator ActiveNews

Fresca via Ziarul Lumina

16 august: Sfinții Martiri Brâncoveni, pilde de martiraj pentru neamul românesc și întreaga creștinătate. Uciși de turci de Adormirea Maicii Domnului, când Domnitorul împlinea 60 de ani și de ziua onomastică a soției sale

Pe 15 August 1714, de Adormirea Maicii Domnului, la Istanbul, au pierit tragic, după luni întregi de chinuri, domnitorul Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, sfetnicul Ianache. Martiriul lor a fost recunoscut de Biserica Ortodoxă Română, care 15 august 1992, i-a declarat sfinți.

7 august: Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, născută în Vânători-Neamț. Unde sunt moaștele sfintei noastre din Carpați care se aflau la Kiev, în lavra Pecerska, și de ce Patriarhia Română nu încearcă repatrierea lor?

La 7 august, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Teodora de la Sihla. Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamț,

31 iulie: Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea; Sf. Evdochim. Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Patriarhul României, PF Daniel, despre importanța acestui post

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) – era originar din seminția lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

28 iulie 1914. 109 de ani de la izbucnirea PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL. Artileria austro-ungară a bombardat Regatul Serbiei. Intrarea României în război avea să ne aducă și Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Un an mai târziu, ocupam Budapesta

Intrarea României în război avea să ne aducă și Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Un an mai târziu, scăpam Europa Centrală și Ocidentală de comunism prin ocuparea Budapestei și eliberarea Pragăi și Vienei de hoardele bolșevice.

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil. Nu s-a trimis la Buna Vestire Mihail, deoarece alta este slujba lui - să țină sabia, să năvălească asupra vrăjmașilor și să-i izgonească -, ci a fost trimis Gavriil, că acesta vestește tainele lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxă sărbătorește, la 26 martie, Soborul Arhanghelului Gavriil. De asemenea, astăzi se sărbătorește și odovania praznicului Bunei Vestiri. Odovanie se numește sfârșitul sărbătoririi unui praznic împărătesc

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

În centrul atenției

moarte subită

1332 de articole

Ultima oră

15:16

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu, publicist la Ziarul Național

14:31

Fostul Ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condmnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

13:35

Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

12:44

Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL

12:02

La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

12:00

Zece noi studii detaliază riscurile pentru sănătate ale tehnologiei 5G. Radiațiile telefoanelor mobile. Analiză realizată de Dr. Joseph Mercola (ENG/VIDEO/PDF)

11:56

Pr. Viorel Cojocaru: Patriarhia Română si Patriarhia Moscovei: dialoguri diplomatice nefinalizate referitor la teritoriul canonic dintre Prut și Nistru. Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova

11:05

Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei

10:33

REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

10:15

Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X

09:55

26 aprilie: 38 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. Începutul unui coșmar care a durat ani de zile. FOTO

09:50

Primul oraș canadian care cere cod QR la intrare și ieșire

09:19

Alexander Lukașenko: ”Câteva zeci dintre cele mai moderne arme nucleare se află în Belarus”

09:09

Gabriela Firea, dezvăluiri din ședința de 16 ore a coaliției, la Marius Tucă Show. De ce a renunțat alianța la ideea unui candidat ”independent” - VIDEO

09:02

A murit Laurent Cantet, câștigător al premiului Palme d'Or în 2008. Cineastul avea 63 de ani