Soluția propusă de Traian Băsescu după atacurile de la Paris: Închiderea frontierelor UE şi expulzarea migranţilor
Fostul președinte susţine că trebuie să fim solidari cu statele UE la măsuri inteligente.
Redactor colaborator ActiveNews
Fostul președinte susţine că trebuie să fim solidari cu statele UE la măsuri inteligente.
Dacian Cioloş, premierul desemnat, se declară "profund şocat" de atentatele teroriste de vineri noaptea din Paris.
Pilotul de Formula 1, care locuieşte la Monaco, a făcut public pe contul său de Instagram accidentul în care a fost implicat, unul fără victime.
LPF a anunţat pe site-ul oficial, programul partidele din etapele 19, 20, 21 şi 23 din Liga I.
Cercetările au avut loc la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles.
Ioan Ghişe vine cu o nouă teorie asupra evenimentelor care s-au petrecut în România după tragedia din clubul Colectiv.
Urmând să fie transmisă Preşedinţiei spre promulgare, această lege a fost modificată cu o serie de amendamente venite din partea Băncii Naţionale a României (BNR).
Federația Română de Handbal a anunțat componența lotului selecționatei feminine a țării noastre pentru Campionatul Mondial de senioare ediția 2015.
Acesta ar fi folosit un soft pentru casele de marcat prin care una plătea clientul, iar altceva era raportat către stat.
În total, statele membre ale UE și-au luat angajamentul să primească în doi ani 160.000 de refugiați.
Djokovici şi Federer au avut ghinionul să nimerească în aceeaşi grupă, dar misiunea pentru semifinale pare una la îndemână.
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului îşi sărbătoreşte vineri, 13 noiembrie 2015, în ziua sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur, cel de-al treilea hram.
Anul trecut, Tribunalului Brașov a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din centrul Sibiului.
Decizia nu este însă definitivă, ea poate fi atacată în 15 zile de la pronunțare.
Datorită dimnesiunilor sale, atunci când este pliată încape într-un portbagaj sau într-o valiză, pentru a fi transportată cu avionul.
Șoferul autovehiculului avariat s-a dat jos să discute cu respectiva femeie.
În momentul în care a ajuns la fața locului, a avut o mare surpriză.
Analistul politic, Ion Cristoiu a scris pe blogul său despre un gest pe care ambasadorul american, Hans Klemm, nu l-a făcut.
Fostul președinte a vorbit și despre situația lui Cătălin Predoiu, premierul propus de cei de la PNL.
Antrenorul este curtat din ce în ce mai mult de cluburile bogate din Anglia.
Dulgheru a trecut în optimi de sportiva rusă Valentina Nakinenko, din Rusia, locul 285 mondial.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Marelui Mucenic Mina și despre nenumăratele sale minuni.
Walter Zenga a preluat-o pe Sampdoria Genova la 4 iunie, iar în 12 etape a înregistrat patru victorii, patru remize şi patru înfrângeri.
Fostul președinte ar fi trebuit să vorbească în această seară la TVR într-o emisiune moderată de Claudiu Lucaci.
Suveranul Pontif a omagiat memoria celor cinci bărbați și femei de naționalitate chineză.
Simona Halep încheie acest sezon pe locul doi în lume, după Serena Williams.
Există o problemă în privința garanţiilor de stat pe care le cer asiaticii.
Din cauza acestor acuzații, atleţii ruşi ar putea să nu mai fie primiţi la competiţiile internaţionale.
Galacticul a apărut pe covorul roşu îmbrăcat impecabil şi a răspuns amabil la toate întrebările.
Fostul șef al statului nu înțelege de ce companiile românești sunt exterminate ”cu ajutorul” luptei anticorupție.
În ultima perioadă se discută intens despre ce trebuia și nu trebuia făcut în legătură cu victimele din incendiul de la Clubul Colectiv.
Obama își dorește ca prin intermediul acestei pagini să poată promova proiectele sale de suflet.
Potrivit unui comunicat citat de ziarul Le Figaro, grupul german va începe să trimită scrisori de informare proprietarilor de maşini din Statele Unite.
Fostul internaţional român şi jucător al echipei Sport Club Miercurea Ciuc, Endre Kosa (40 de ani), a murit.
Argumentele susținătorilor educației sexuale pun accentul pe o filozofie a drepturilor și a problemelor de profilaxie.
Jucătoarea americană Venus Williams a revenit în Top 10 după ce a câştigat Mini-Mastersul de la Zhuhai.
Gigi Becali dorește ca în cadrul acestui spital să lucreze doctori români care au plecat în străinătate.
Guvernul interimar condus de Sorin Cîmpeanu s-a reunit, astăzi, într-o şedinţă extraordinară.
La prima vedere, specialiștii au crezut că solul a fost afectat din cauza ploilor abundente din ultima perioadă.
Acesta va fi scos la licitație miercuri la Geneva, iar organizatorii se așteaptă ca diamantul albastru de 12 carate să stabilească un record.
Călin Georgescu la vot cu George Simion: