Articole de
Răzvan IonescuEditoraliști / Invitați

RĂZVAN IONESCU (n. 2 noiembrie 1955), actor, teolog, scriitor, profesor universitar, doctor în teatrologie și doctor în teologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autor a peste 70 de studii de specialitate, a peste 300 de articole apărute în publicații din țară și străinătate și al mai multor volume de autor dintre care Timpul omului din eternitatea Domnului – 33 de luminânde și o singură fereastră (Nemira 2003), Când sfinții mergeau la teatru – ecouri dintr-un altfel de Bizanț (Curtea Veche 2007), România și Julieta la fix – scrieri apocrife (Curtea Veche 2007), Un episcop uitat și cărțile lui – Dionisie Romano (Kron-Art 2009), Obiecte pierdute (Kron Art 2011), volum de poezie însoțit de un audiobook în lectura autorului.

Răzvan Ionescu: DOI DIN EST. După optzeci de ani. Cu fotografii inedite din timpul Campaniei din Est

La 16 iulie Chișinăul a fost eliberat, la 24 iulie regele Mihai I, însoțit de generalul Ion Antonescu și regina-mamă Elena vizitează centrul administrativ al Bucovinei, orașul Cernăuți. La 26 iulie a fost eliberată Cetatea Albă. Până pe 26 iulie, Basarabia și Bucovina de nord au fost eliberate după ce numai cu un an înainte, România le pierdea fără luptă.

Teologul Razvan Ionescu: Hristos nu e Orban. Hristos nu e Câțu. Hristos nu e Dragnea. Hristos nu ne lasă! De o bună bucată de vreme trăim vremurile în care răul îți este înfățișat ca bun, la televizor, în presă, pe stradă, și bunul este înfățișat ca rău

Vă dați seama că au fost oameni care au făcut 25 de ani de pușcărie? 25 de ani de pușcărie în care au stat în frig. Când povestește Arsenie Papacioc cum îl aruncau în apă… Cum puteau să scape altfel decât cu mâna lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt din toate astea?

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

Înmormântarea Părintele nostru Justin Pârvu

Ioan Alexandru de Paști în Piața Universității

În centrul atenției

Alegeri 2024

230 de articole

Ultima oră

14:41

Luminița Arhire: DESPRE LIICEANU sau O DEZAMĂGIRE CU DAMF DE „BOIS D’ARGENT”, DE LA DIOR

13:30

Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia

12:30

Jurnalistul Ion Spânu scoate la lumină secretele privind Asasinarea lui Eminescu. ActiveNews publică în premieră extrase din volumul reputatului jurnalist, noua ediție

11:33

Mihai Eminescu a murit pe 16 iunie 1889, nu pe 15. Chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit și răstignit pe Golgota Neamului Românesc și întâlnirea cu Duhovnicul Neamului, Părintele Justin Pârvu

11:00

135 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu. MARTOR OCULAR: ”Mâna îmi era plină de sânge”. Eminescu a cântat “Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat

08:00

15 iunie: Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim

00:10

Eminescu, fratele din închisoare al foștilor deținuți politic. Românul Absolut văzut de Radu Gyr, Dumitru Oniga și Aspazia Oțel Petrescu

23:00

Pr. Ioan Istrati: Revoluția Părintelui Justin

22:30

Victorie în instanță contra Ministerului Justiției - După 70 de ani s-ar putea afla unde se află osemintele lui Iuliu Maniu

22:17

Ninel Ganea: Cultura criticii în Biserică

21:52

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, dezbatere cu Dr. Geanina Hagima și Prof. Gheorghița Armand despre contaminarea chimică a mediului, marea dezordine hormonală și secretele nanotehnologiei – VIDEO LIVE

21:31

Dr. John Campbell avertizează că vaccinurile tradiționale vor fi actualizate pentru a conține periculoasa tehnologie ARNm. Moderna pregătește vaccinul combinat Covid/gripă, cu ARNm - VIDEO

19:38

Marine Le Pen promite expulzarea străinilor care susțin o „ideologie totalitară” în Franța - VIDEO

17:43

Banca Centrală a Israelului, demersuri pentru introducerea shekelului digital pentru a accelera dezvoltarea monedei digitale a băncii centrale (CBDC)

15:41

Klaus Iohannis se va retrage din cursa pentru șefia NATO înaintea summit-ului de la Washington