Articole de
Răzvan IonescuEditoraliști / Invitați

RĂZVAN IONESCU (n. 2 noiembrie 1955), actor, teolog, scriitor, profesor universitar, doctor în teatrologie și doctor în teologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autor a peste 70 de studii de specialitate, a peste 300 de articole apărute în publicații din țară și străinătate și al mai multor volume de autor dintre care Timpul omului din eternitatea Domnului – 33 de luminânde și o singură fereastră (Nemira 2003), Când sfinții mergeau la teatru – ecouri dintr-un altfel de Bizanț (Curtea Veche 2007), România și Julieta la fix – scrieri apocrife (Curtea Veche 2007), Un episcop uitat și cărțile lui – Dionisie Romano (Kron-Art 2009), Obiecte pierdute (Kron Art 2011), volum de poezie însoțit de un audiobook în lectura autorului.

Răzvan Ionescu: DOI DIN EST. După optzeci de ani. Cu fotografii inedite din timpul Campaniei din Est

La 16 iulie Chișinăul a fost eliberat, la 24 iulie regele Mihai I, însoțit de generalul Ion Antonescu și regina-mamă Elena vizitează centrul administrativ al Bucovinei, orașul Cernăuți. La 26 iulie a fost eliberată Cetatea Albă. Până pe 26 iulie, Basarabia și Bucovina de nord au fost eliberate după ce numai cu un an înainte, România le pierdea fără luptă.

Teologul Razvan Ionescu: Hristos nu e Orban. Hristos nu e Câțu. Hristos nu e Dragnea. Hristos nu ne lasă! De o bună bucată de vreme trăim vremurile în care răul îți este înfățișat ca bun, la televizor, în presă, pe stradă, și bunul este înfățișat ca rău

Vă dați seama că au fost oameni care au făcut 25 de ani de pușcărie? 25 de ani de pușcărie în care au stat în frig. Când povestește Arsenie Papacioc cum îl aruncau în apă… Cum puteau să scape altfel decât cu mâna lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt din toate astea?

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

În centrul atenției

Alegeri 2024

178 de articole

  1. Ucraina a lansat primul atac în Rusia după ce a primit aprobarea SUA

  2. Mai țineți minte distanțarea socială de 2 metri sau măștile pentru copii? Fauci a recunoscut sub jurământ că au fost reguli INVENTATE de el: ”Nu a existat vreo dovadă științifică. A fost o decizie care nu s-a bazat pe date”

  3. Av. Gheorghe Piperea, candidat AUR la Europarlamentare: Factchekers-ii - pe vremea comuniștilor, aceste mizerii de oameni se numeau turnători. Ei sunt chiar și azi, după 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cei mai detestabili dintre muritori

  4. Fostul ministru japonez al Afacerilor Interne și-a cerut scuze public pentru victimele vaccinurilor anti-COVID: ”Atât de mulți au murit, și nu ar fi trebuit să moară"

  5. Se întâmplă în Germania! Un afgan extremist islamist l-a înjunghiat pe activistul politic Michael Stürzenberger în plină stradă cu un cuțit de 30 de cm. Poliția a învinovățit victima. Alți 5 răniți

  6. Marea Strămutare: Biden vrea să trimită imigranți din America Latină în Europa

  7. Presiuni în direcția modificării umanității - ”Oamenii sunt animale piratabile!” (Yuval Harari)

  8. Moarte subită în lumea fotbalului românesc! Soția antrenorului Florin Pîrvu de la FC Voluntari s-a stins la doar 47 de ani

  9. Ion Cristoiu: Afacerea Coldea, o diversiune pentru a înnăbuși campania pentru alegerile din 9 iunie

  10. Caz bizar în Spania: Bărbat rom de 20 de ani, achitat după ce a violat și a lăsat însărcinată o fată de 12 ani

Ultima oră

14:10

Un sirian a încercat să-și dea foc în fața Ambasadei Israelului la București. Au intervenit trupele antitero ale SRI

13:56

Comunicat PNȚMM: Opriți distrugerea statului de drept! PNȚ Maniu - Mihalache cere măsuri dure împotriva celor vinovați

13:55

Care va fi răspunsul Rusiei la loviturile cu Arme Occidentale pe teritoriul său? – Cât de aproape e Războiul Nuclear

13:13

Sorin Roșca Stănescu: SRI, CĂDEREA ÎN PURGATORIU SI IEȘIREA

12:23

Louis Vuitton plagiază ia românească - FOTOGRAFIA ZILEI

12:12

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Foișor

11:20

Istoria Neamului ale Țasta din Vădastra (VIII): Primul vădăstrean care a răcit la secerat

11:07

E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025

10:44

Se întâmplă în România! Mihai Tîrnoveanu: Am fost audiat de Poliția Brașov pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”, cultul persoanelor vinovate de crime de război și promovarea în public a unor personalități, simboluri, legionare

09:52

Începe procesul lui Hunter Biden pentru deținere ilegală de armă

09:45

Mai țineți minte distanțarea socială de 2 metri sau măștile pentru copii? Fauci a recunoscut sub jurământ că au fost reguli INVENTATE de el: ”Nu a existat vreo dovadă științifică. A fost o decizie care nu s-a bazat pe date”

08:42

Ucraina a lansat primul atac în Rusia după ce a primit aprobarea SUA

22:30

Centrul Eparhial Tomis, invitație la conferința susținută de Dr. Virgiliu Gheorghe, la Casa de Cultură din Constanța: “Riscuri pentru sănătatea mintală la noua generație”

22:00

Av. Gheorghe Piperea, candidat AUR la Europarlamentare: Factchekers-ii - pe vremea comuniștilor, aceste mizerii de oameni se numeau turnători. Ei sunt chiar și azi, după 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cei mai detestabili dintre muritori

21:14

Moarte subită în lumea fotbalului românesc! Soția antrenorului Florin Pîrvu de la FC Voluntari s-a stins la doar 47 de ani