Articole de
Răzvan IonescuEditoraliști / Invitați

RĂZVAN IONESCU (n. 2 noiembrie 1955), actor, teolog, scriitor, profesor universitar, doctor în teatrologie și doctor în teologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autor a peste 70 de studii de specialitate, a peste 300 de articole apărute în publicații din țară și străinătate și al mai multor volume de autor dintre care Timpul omului din eternitatea Domnului – 33 de luminânde și o singură fereastră (Nemira 2003), Când sfinții mergeau la teatru – ecouri dintr-un altfel de Bizanț (Curtea Veche 2007), România și Julieta la fix – scrieri apocrife (Curtea Veche 2007), Un episcop uitat și cărțile lui – Dionisie Romano (Kron-Art 2009), Obiecte pierdute (Kron Art 2011), volum de poezie însoțit de un audiobook în lectura autorului.

Răzvan Ionescu: DOI DIN EST. După optzeci de ani. Cu fotografii inedite din timpul Campaniei din Est

La 16 iulie Chișinăul a fost eliberat, la 24 iulie regele Mihai I, însoțit de generalul Ion Antonescu și regina-mamă Elena vizitează centrul administrativ al Bucovinei, orașul Cernăuți. La 26 iulie a fost eliberată Cetatea Albă. Până pe 26 iulie, Basarabia și Bucovina de nord au fost eliberate după ce numai cu un an înainte, România le pierdea fără luptă.

Teologul Razvan Ionescu: Hristos nu e Orban. Hristos nu e Câțu. Hristos nu e Dragnea. Hristos nu ne lasă! De o bună bucată de vreme trăim vremurile în care răul îți este înfățișat ca bun, la televizor, în presă, pe stradă, și bunul este înfățișat ca rău

Vă dați seama că au fost oameni care au făcut 25 de ani de pușcărie? 25 de ani de pușcărie în care au stat în frig. Când povestește Arsenie Papacioc cum îl aruncau în apă… Cum puteau să scape altfel decât cu mâna lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt din toate astea?

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici:

”Riscuri pentru sănătatea mintală la nouă generație” - Conferința lui Virgiliu Gheorghe de la Școala Brâncovenească din Constanța:

În centrul atenției

Alegeri 2024

190 de articole

Ultima oră

09:39

Reacția lui Gheorghe Piperea în scandalul listelor falsificate: Vor să deturneze atenția publică de la cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă

09:22

Gabriela Firea dezvăluie cifre din sondajele interne ale partidelor: Sunt la o diferență foarte mică, un punct sau poate chiar mai puțin de un punct față de actualul primar

09:08

Johnson & Johnson trebuie să plătească 260 de milioane de dolari unei femei care s-a îmbolnăvit din cauza inhalării pudrei de talc

08:33

Declarație neașteptată a premierului slovac despre atacatorul său: ”Îl iert. Nu am niciun sentiment de ură față de el”

08:24

Ion Cristoiu: O Lebăda neagră în favoarea AUR

23:30

ActiveNews certifică: Documentul despre Nicușor Dan și Securitatea comunistă este FALS. Conținutul poate fi însă în parte REAL. Opiniile specialiștilor Ion Cristoiu și Valerian Stan. Și generalul (r) Aurel Rogojan demontează falsul

23:00

Ion Cristoiu: Dan Tomozei a publicat o nouă carte despre China. În sondajele nedate publicității, Nicușor Dan câștigă alegerile - VIDEO

22:41

Nu există nici o confirmare oficială că soția lui Bashar al-Assad a murit. Asma al-Assad, 48 de ani, a fost diagnosticată cu leucemie mielogenă acută

22:26

Ionuț Apahideanu, răvaș din Cluj-Napoca: Realizările marelui nostru primar Emiluță Boc

21:30

Florin Palas: De ziua învățătorului - in memoriam Olimpiu Borzea, șeful rețelei de sprijin a luptătorilor anticomuniști din Munții Făgăraș

21:00

5 spre 6 iunie 1871: Nașterea marelui Nicolae Iorga. Mesajul marelui cărturar pentru români: Orice încercare de a rupe solidaritatea națională este un păcat față de această țară și acest neam

20:00

Sleepy Joe: Cel mai puternic om din lume Doarme pe El

19:30

DIN EUROPA, SLOVACIA SE DISOCIAZĂ ȘI RESPINGE TOATE AMENDAMENTELE LA REGULAMENTUL INTERNAȚIONAL DE SĂNĂTATE DE LA A 77-A ADUNARE MONDIALĂ A OMS - 2024 - VIDEO

18:10

Maria Toacă: S-A STINS ACTORUL GEORGE CUSTURA... CINE NE VA MAI APRINDE FOCUL PURIFICĂTOR AL SCRISORILOR EMINESCIENE?!

17:00

Bogdan Herzog: Cuvânt de la Athos: 2025 – anul războiului?