Prof. Univ. Dr. Tiberiu Tudor, Membru de Onoare al Academiei Oamenilor
de Știință din România, este autorul, între multe altele, a lucrării „Tratatul cu Ucraina - Istoria unei Trădări Naționale”, Editura Prestige, Prefață Academician Florin Constantiniu
Peste mai bine de două milenii, Statele Unite ale Americii și, implicit Europa Occidentală, câștigau, la fel de spectaculos și categoric, printr-o veritabilă încercuire („containmentul”), un război de cu totul alte proporții...
„A Fateful Error” ̶ este titlul unui articol din 1997 al lui George Kennan, unul dintre clasicii diplomației și politologiei americane.
Președintele Clinton a acceptat invitația unei vizite la Moscova, la 9 mai 1995, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la victoria în cel de-Al Doilea Război mondial. La 50 de ani de la parada Victoriei, Uniunea Sovietică era pulverizată, iar Rusia prăbușită.
Afirmația președintelui Clinton la Praga, în 12 ianuarie 1994: „acum problema nu mai este dacă NATO va prelua noi membri, ci când și cum” nu reprezenta numai un joc de cuvinte încurajator pentru grupul Vișegrad.
În lumina documentelor declasificate între 2008 și 2024 ale perioadei Clinton – Elțîn, Parteneriatul pentru Pace apare ca o ingenioasă soluție a diplomației americane de a ocupa treptat, cât mai non-conflictual cu putință, vidul de putere creat în Europa de Est prin implozia URSS.
În 1992 președintele republican G.H.W. Bush a pierdut alegerile pentru al doilea mandat, în favoarea senatorului democrat de Arkansas, Bill (William Jefferson) Clinton. La 20 ianuarie 1993, Bill Clinton a preluat funcția de președinte al Statelor Unite.
Doctrina Wolfowitz este esența Ghidului Planificării Apărării ("Defence Planning Guide”) pentru perioada 1994-1999. Documentul a fost redactat la începutul anului 1992 de stafful subsecretarului Apărării însărcinat cu problemele politice, Paul Wolfowitz.
Originea naționalismului xenofob ucrainean nu se află în teritoriul actualului război ruso-ucrainean, ci în colțul opus, de nord-vest, al Ucrainei de azi, și nu își are motivația istorică în conflictul ucraineano-rus, ci în conflictul ucraineano-polon.
Problema apartenenței teritoriilor denumite generic Novorosia la Republica Ucraina sau la Federația Rusă își are primele origini în colonizarea masivă a stepei nord-pontice în principal cu ruși, ruteni, evrei și germani.
Imediat după revoluția din februarie 1917, la 17 martie, la Kiev ucrainenii și-au proclamat autonomia în cadrul unei Rusii Federative, sub forma Republicii Populare Ucrainene (R.P.U.), cu o majoritate socialistă în Parlament.
Istoria medievală timpurie a slavilor de răsărit pare încețoșată dacă ne pierdem în detalii. În liniile esențiale ea este, însă, limpede. Invazia mongolă din 1240 a spulberat Rusia Kieveană și a introdus o pană separatoare între partea de vest a slavilor de răsărit (viitorii ucraineni și bieloruși) și cea de est.
În cadrul războiului informațional/dezinformațional care însoțește actualul război cald dintre Statele Unite (prin procura ucraineană) și Federația Rusă, main-streamul media românesc manipulează glisant primii doi termeni, iar pe al treilea îl evită.
Într-un interviev pentru Le Figaro din 1990 (29 august), primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, spunea: „Din discuțiile mele cu Gorbaciov am reținut că principala sa preocupare este să mențină integritatea teritorială a Uniunii Sovietice.”
Cea mai reprezentativă și pertinentă formulare a obiectivelor NATO în Europa aparține generalului lord Hastings Ismay, primul secretar general al NATO: "to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”.
Un text de referință premonitoriu asupra dezintegrării Uniunii Sovietice a fost eseul lui Alexandr Soljenițîn Cum să reîntemeiem Rusia, publicat de Literaturnaia Gazeta, în septembrie 1990, cu un an înaintea începerii procesului de disoluție.
După eșuarea loviturii de Stat din 18-21 august 1991 de la Moscova, toate organismele unionale ale URSS, care trecuseră timp de trei zile sub autoritatea Comitetului de Stat pentru Starea Excepțională, erau paralizate.
Puciul de la Moscova a catalizat sfârșitul unei epoci a istoriei Europei ̶ ocupația sovietică a Europei Centrale și de Est se încheie. Urmează expansiunea americană în vidul de putere creat, care va duce la actuala ocupație americană, sub sigla NATO.
Noul Tratat Unional pentru organizarea suprastatală a fostelor republici sovietice într-o Uniune Federativă a Statelor Suverane, propusă de către Gorbaciov și acceptată de nouă dintre cele 15 republici, era o soluție de compromis care, ca orice compromis, nemulțumea toate părțile implicate.
Cele două mari puteri cu care se confruntă în prezent "excepționalismul”, unipolarismul și hegemonismul american ̶ Federația Rusă și China ̶ au avut cursuri net diferite de restructurare a societăților lor după eșecul economic în competiția dintre comunism și capitalism.
Documentele declasificate referitoare la perioda anilor ’90, devoalarea Doctrinei Wolfowitz și, mai ales, destabilizarea actuală a Europei în virtutea acestei doctrine ne fac să reevaluăm semnificațiile extinderii NATO.
Anul 1991 a fost anul imploziei Uniunii Sovietice. După eșecul puciului de la Moscova, din 19-21 august, al conservatorilor comuniști, toate fostele republici unionale au devenit state independente, iar la 25 decembrie liderii Federației Ruse, Republicii Ucraina și Republicii Belarus semnează actul de desființare a URSS.
Intr-un interviu acordat postului de televiziune TF1, la 3 decembrie 2022, două zile după întoarcerea de la Washington, președintele Emmanuel Macron a spus :"Există un lucru care depinde de ucraineni, este problema granițelor.
Unul dintre motivele războiului actual este încercarea Statelor Unite de a împinge Cortina de Fier până la granița Federației Ruse. Cum s-a ajuns aici?
Rada Supremă ucraineană a adoptat la 13 decembrie 2022 Legea Minorităților, în contextul solicitărilor Ucrainei de Vest (autorităților de la Kiev) de a se afilia, în regim de urgență, Uniunii Europene. Legea este profund antieuropeană
La recentul summit de la București al miniștrilor de Externe ai țărilor NATO, secretarul general Jens Stoltenberg, a afirmat: „Pentru noi războiul a început în primăvara lui 2014. Încă din 2014 militari canadieni și britanici antrenau ucraineni.
Una dintre cauzele directe ale războiului din Ucraina este încercarea de extindere a NATO dincolo de limitele de suportabilitate ale Federației Ruse. Este un truism faptul că războiul din Ucraina este, în primul rând și în esență, un război între Statele Unite și Federația Rusă.
Este de mirare că, în tot războiul informațional/dezinformațional care însoțește conflictul armat din Ucraina, nimeni nu face referire la celebra carte, din 1996, a lui Samuel Huntington ─ Ciocnirea Civilizațiilor și Refacerea Ordinii Mondiale.
Baza legislativă a politicii ucrainene de deznaționalizare a românilor din nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei
Călin Georgescu la vot cu George Simion:
