Lucian Viziru, un actor de 45 de ani care s-a filmat vaccinându-se în iulie doar ca să-i poată ironiza pe antivacciniști scuipând cipuri în farfurie, ȘI-A PETRECUT REVELIONUL ÎN SPITAL cu probleme la inimă. I s-a întors cipul înapoi? ARTICOL APĂRUT PE 3 IANUARIE 2022 ȘI REPUBLICAT LA EXACT UN AN ÎN SERIA REMEMBER PLANDEMIA. LUCIAN VIZIRU S-A ÎNSCRIS AUTOMAT PE LISTA VACCINIȘTILOR DIN ROMÂNIA. 03.01.2023 21:33
Klaus Iohannis: Este nevoie de o „îmbunătățire” a Constituției. Sunt câteva chestiuni mai tehnice, care în practică nu mai funcționează Președintele Klaus Iohannis, a afirmat, joi, că este „nevoie de o îmbunătățire” a Constituției României, punctând că există o comisie specială care se ocupă de acest aspect în Parlamentul României. Declarația, foarte similară cu cea făcută recent de președintele Camerei Deputaților 12.05.2022 22:07
Președintele Asociației COLECTIV vrea justiție până la capăt: E bine că s-a încheiat o primă etapă. Continuăm, să vedem CINE s-a opus transferului răniților în străinătate Președintele Asociației „Colectiv”, Eugen Iancu, afirmă, după condamnările definitive de joi din dosarul „Colectiv”, că „e bine că s-a încheiat o primă etapă”. „Urmează să continuăm, să vedem cine s-a opus transferului în străinătate a 12.05.2022 21:00
Kosovo a depus astăzi cererea de a deveni stat membru al Consiliului Europei. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a convocat Consiliul de Securitate Națională, acuzând Priștina de încălcarea mai multor tratate Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a convocat pentru vineri Consiliul de securitate națională după ce guvernul de la Pristina a depus joi cererea Kosovo de a deveni membru al Consiliului Europei, informează Tanjug, potrivit ȘpS. O serie de țări din Uniunea Europeană 12.05.2022 20:03
Jens Stoltenberg și Charles Michel au salutat intenția Finlandei de a adera la NATO cât mai repede posibil Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a salutat joi dorința liderilor Finlandei de integrare în Alianța Nord-Atlantică și le-a promis un proces de aderare „fără probleme” și „rapid”, relatează AFP, citată de... 12.05.2022 19:35
Pandemia de ipohondrie, secția jurmalogie: Vă așteaptă valul 6 în august dacă nu vă mascați și vaccinați Pandemia de coronavirus a trecut, dar nostalgicii restricțiilor s-au transformat în „negaționiști”: ei neagă dispariția pericolului și amenință cu revenirea valurilor de îmbolnăviri la toamnă. E și cazul bine-cunoscutului ne-medic ne-speci 12.05.2022 17:10
In Memoriam: Taragotistul Dumitru Fărcaș, unul dintre cei mai mari rapsozi români, s-a născut pe data de 12 mai 1938. A plecat la întâlnirea cu Iancu pe 7 august 2018 Cunoscutul taragotist – Dumitru Fărcaș, unul dintre cei mai mari rapsozi români, s-a născut pe data de 12 mai 1938, în localitatea Groși (Maramureș) și a părăsit această lume pe 7 august 2018, la Cluj-Napoca. 12.05.2022 09:05
Începând de luni, 16 mai, MASCA nu mai e obligatorie nici în avion, nici pe aeroporturile din UE Purtarea măștilor în aeroporturile europene și la bordul avioanelor „nu mai este recomandată", informează Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Măsura, anunțată de Agenția Uniunii Europene pentru Sigu 11.05.2022 22:21
Deputații americani au votat cu o largă majoritate bipartizană acordarea unui ajutor inclusiv militar pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari Camera Reprezentanților din SUA, condusă de parlamentari „democrați” din tabăra lui Joe Biden, a votat, marți seară, pentru a aproba un proiect de lege privind un ajutor umanitar și militar de circa 40 de miliarde de dolari acordat Ucrain 11.05.2022 21:50
Ministerul rus al Apărării susține că Pfizer și Moderna au fost implicate în activități biologice militare ale SUA în Ucraina finanțate de George Soroș și demarate de Barak Obama, Hillary Clinton și Joe Biden Șeful Forțelor de Apărare împotriva Radiațiilor, armelor Chimice și Biologice ale Armatei Ruse, Igor Kirillov, a declarat miercuri că producătorii de vaccinuri Covid Pfizer și Moderna au fost implicați în activități biologice militare desfășura 11.05.2022 21:00
Doi jurnaliști români reținuți și interogați în Transnistria de agenți ai pretinsului minister de Interne de la Tiraspol, eliberați după 6 ore prin intervențiile Chișinăului, MAE român și OSCE Doi jurnaliști ai televiziunii Digi24 din România au fost reținuți marți, timp de 6 ore, în Tiraspol, capitala regiunii separatiste transnistrene a Republicii Moldova, unde efectuau o serie de reportaje. Mai mulți cetățeni în haine negre 11.05.2022 19:00
Încă 3 bucovineni au murit pentru Ucraina Continuă să moară bucovineni tineri aflați în solda statului ucrainean: publicația de limbă română „Zorile Bucovinei” a anunțat marți, 10 mai 2022, moartea a încă 3 militari care au apărat Ucraina cu prețul propriei lor vieți 11.05.2022 17:40
O barjă cu aproape 1.500 de tone de cărbune de proveniență rusească s-a scufundat în Portul Constanța O barjă încărcată cu 1.500 de tone cărbune de proveniență rusească s-a scufundat în Portul Constanța. Nu se cunosc încă motivele acestui accident, dar Garda de Mediu a fost alertată din cauza riscului de poluare. Barja fusese 11.05.2022 15:40
Soldații israelieni au ucis o jurnalistă cetățean american de la Al Jazeera, împușcând-o în față în timpul unui raid într-o tabără de refugiați. Israelul susține că nu se poate stabili de cine a fost ucisă Shireen Abu Akleh O jurnalistă a postului Al Jazeera a fost împușcată și ucisă în timpul unui raid într-o tabără de refugiați, afirmă televiziunea din Qatar susținând că forțele de securitate israeliene "au împușcat-o în față". 11.05.2022 15:05
CNCAV se închide. După Gheorghiță, și Baciu spală putina. Cine plătește pentru morții vaccinați? Ministerul Sănătății a elaborat un document din care reiese faptul că CNCAV ar putea fi desființat, iar atribuțiile sale și implementarea unui nou mecanism de coordonare a vaccinării Covid vor fi preluate de minister în corelare cu Programul Național de Vaccinare 11.05.2022 14:00
Stăpânul Vaccinurilor a făcut Covid. Bill Gates era triplu injectat Fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, în vârstă de 66 de ani, a anunțat marți că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, în ciuda celor 3 doze de ser anti-Covid, și că va trebui să stea în izolare. Cu toate că „vaccinul” nu l-a 11.05.2022 13:00
CA-N CHINA: Guvernul Trudeau a urmărit mișcările a milioane de canadieni folosind în secret datele telefoanelor mobile sub pretextul pandemiei. RAPORT PARLAMENTAR Guvernul canadian a obținut informații despre mișcările exacte a peste 33 de milioane de cetățeni prin intermediul datelor de telefonie mobilă în timpul pandemiei de cronavirus 10.05.2022 23:40
Încă un magnat din industria gazelor rusești a decedat în condiții suspecte: Alexander Subbotin, fost director executiv al Lukoil, a făcut atac de cord în pivnița unui șaman dintr-o suburbie a Moscovei Autoritățile din Rusia au deschis un dosar penal în cazul morții fostului director executiv al Lukoil, Alexander Subbotin, care a fost găsit inconștient în subsolul unei case din Mîtișci duminică, 8 mai 2022. După cum a precizat o sursă din 10.05.2022 22:30
După Ciucă, și Ciolacu vrea să modifice Constituția. Nu știe exact ce, dar vrea ca procesul să fie „pornit repede” Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD) a făcut, marți, mai multe precizări pe tema modificării Constituției, legea fundamentală a statului. El a subliniat că schimbarea Constituției „este un demers care trebuie porn 10.05.2022 21:30
Jucătorii maghiari care au intonat imnul secuiesc pot fi suspendați din echipa națională. Tanczos Barna să fie demis. Președintele Federației de Hochei acuză: „Din așa-zisul Ținut Secuiesc se încearcă destabilizarea echipei naționale” Președintele Federației Române de Hochei, Alexandru Hălăucă, a comentat pentru GSP.ro evenimentele de la meciul dintre România și Ungaria, de la Campionatul Mondial desfășurat în Slovenia, când majoritatea jucătorilor din național 10.05.2022 19:30
Klaus Iohannis către Carmen: Ce-ai stat, dragă, atât de mult cu Jill Biden? CARICATURA ZILEI Caricatura Zilei ne este oferită de artistul Puiu Găzdaru, care valorifică grafic ecourile vizitei soției lui Joe Biden, Jill, în România. Cu acea ocazie, soția președintelui SUA a făcut oficii de bucătăreasă la cantina soldaților americani de la B 10.05.2022 18:30
Decese subite printre fotbaliști tineri: Internaționalul congolez Jody Lukoki din Olanda a murit luni la 29 de ani. Samuel Akwasi, de numai 13 ani, s-a prăbușit sâmbătă pe teren, în Marea Britanie Continuă seria de morți subite în rândurile fotbaliștilor, oameni cu o condiție fizică ireproșabilă și fără boli cunoscute. De această dată, este vorba despre doi sportivi de culoare. Primul dintre ei, Jody Lukoki, un internațional al Republicii 10.05.2022 16:35
Deces fulgerător: Agentul Vlad Todică de la Secția 6 de Poliție din Iași a murit cu zile Încă o moarte subită, la un om activ, aflat la o vârstă la care nimeni nu s-ar fi așteptat: Agentul Vlad Todică din cadrul secției 6 a Inspectoratului de Poliție Județean Iași a decedat vineri, 6 mai, „din cauza unor afecțiuni medicale”, vestea 10.05.2022 14:35
Alte decese subite la persoane aflate în putere și fără boli cunoscute au zguduit România în ultimele zile Continuă pe tot cuprinsul țării seria de morți subite ale unor oameni tineri sau în putere, purtători de uniformă sau nu, dar, în orice caz, aflați în câmpul muncii. Le vom reda, succint, mai jos, încercând să elucidăm, pe cât posibil, și ce an 09.05.2022 21:30
AFRONT PENAL ANTI-ROMÂNIA: Hocheiștii din Naționala României în loc să intoneze „Deșteaptă-te, române”, au cântat imnul așa-zisului Ținut Secuiesc la meciul cu Ungaria. Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), s-a aflat în galeria ungurească Naționala de hochei a României a intonat imnul neoficial al așa-zisului „Ținut Secuiesc” la finalul unui meci contra echipei Ungariei, desfășurat în Slovenia. Doar 3 membri ai echipei au refuzat să se alăture momentului „deconcertan 09.05.2022 19:00
Lacrimi roșii de Ziua Victoriei: Ambasadorul rus din Polonia, stropit de manifestanții pro-ucraineni cu un lichid roșu în timp ce încerca să depună o coroană de flori la mormintele soldaților sovietici. VIDEO Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit luni cu o substanță roșie de manifestanți pro-ucraineni, la o ceremonie de la Varșovia în cadrul căreia a dorit să marcheze împlinirea a 77 de ani de la victoria URSS, SUA și 09.05.2022 18:00
Fiica lui Sorin Ovidiu Vântu prezintă în instanță fețele unor presari de paradă din România: Elan Schwartzenberg și Maricel Păcuraru, Cozmin Gușă și Sebastian Ghiță Curtea de Apel București a audiat-o, luni, pe fiica lui Sorin Ovidiu Vîntu, cel care a prăbușit controlat Fondul Național de Investiții și patronul televiziunii Realitatea Tv, în dosarul în care doi avocați și un administrator sunt judecați pentru 09.05.2022 14:40
Consiliera lui Viktor Orban în problema autonomiei maghiarilor din Bazinul Carpatic, Katalin Szili, cere de la Sfântu Gheorghe drepturi colective pentru unguri „Integrarea comunității maghiare transilvănene în cadrul României, în lipsa unor drepturi colective, ar echivala doar cu o asimilare”, a declarat Katalin Szili, comisarul primului ministru al Ungariei pentru coordonarea sarcinilor legate de as 09.05.2022 13:39
Ultimele pregătiri pentru parada de 9 Mai de la Moscova. FILMĂRILE ZILEI La Moscova s-au făcut ultimele repetiții pentru parada de 9 Mai, zi în care rușii sărbătoresc Ziua Victoriei împotriva nazismului, când, în 1945, puterile Axei au capitulat, fapt ce a determinat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. 08.05.2022 21:30
Fenomen ceresc neobișnuit, la hramul Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman. Soarele s-a înconjurat de un halou în formă de curcubeu în duminica Sfintelor Femei Mironosițe. FOTO/VIDEO La acest sfârșit de săptămână au avut loc manifestări ieșite din comun la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, unde au fost aduse cea mai veche icoană a Maicii Domnului, pictată - conform tradiției - de Sfântul Apos 08.05.2022 20:30
Romanian Global News: Pentru 34 de milioane de euro, Germania preia controlul politic al Republicii Moldova. Bucureștiul a dat 100 de milioane de euro degeaba! După ce România a decis să-i acorde Chișinăului un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, Germania federală a decis să-i ofere guvernului de la Chișinău un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 08.05.2022 18:30
Lovitură pentru Raed Arafat: 7.833 din cei 7.924 de angajați ai serviciilor de ambulanță au votat sa rămână sub administrarea Ministerului Sănătății și să nu treacă la Interne după tiparul SMURD-ului Lovitură grea primită de șeful DSU, Raed Arafat, secretar de stat în MAI și veșnic prezent în orice Guvern de 15 ani incoace: 7.833 din cei 7.924 de angajați ai serviciilor de ambulanță au votat, printr-un referendum, să rămână sub 08.05.2022 16:30
Campanie pompieristică de inoculare în massă: Republica Populară Chineză și-a vaccinat complet circa 90 la sută dintre cetățeni contra virusului Partidului Comunist Chinez După ce a închis complet în case locuitorii orașului Shanghai, cu o populație mai mare decât cea a României, luând măsuri de testare în massă și la Beijing, Partidul Comunist Chinez a raportat procente mari la vaccinarea Covid, stimu 08.05.2022 15:30
Duminica a treia după Paști: „Purtăm recunoștință sfintelor femei mironosițe și, prin ele, purtăm recunoștință celor ce ne sunt mame, soții, fiice sau surori” În duminica a treia după Paști, a sfintelor femei mironosițe, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Biserica Ortodoxă, se citește Evanghelia de la Marcu, capitolul al XV-lea, versetele 43-47 și capitolul al XVI-lea, versetele 1-8 08.05.2022 13:00
ȘTIRI PE SURSE: Ambasadorul Israelului, David Saranga, a ignorat invitația deputatul Silviu Vexler, la redeschiderea Sinagogii Cetate din Timișoara, inaugurată de Franz Josef. Nu au lipsit Marcel Ciolacu și ministrul Apărării, Vasile Dâncu David Saranga a lipsit de la redeschiderea Sinagogii Cetate din Timișoara, acolo unde Silviu Vexler i-a invitat, în schimb nu au lipsit Marcel Ciolacu, șeful său de la Camera Deputaților, ministrul Apărării Vasile Dâncu, care a reușit să-și facă timp 07.05.2022 12:50
Fregata rusă Amiral Makarov care patrula în zona Insulei Șerpilor, ar fi fost avariată de o rachetă ucraineană de tip Neptune, după un scenariu similar cu cel din cazul crucișătorului Moskva, susțin surse neconfirmate oficial Fregata rusă Amiral Makarov ar fi fost atacată și avariată de o rachetă antinavă ucraineană de tip Neptune, în apropiere de Insula Șerpilor din Marea Neagră, teritoriu românesc ocupat de ucraineni și ruși, după cum au informat 07.05.2022 11:01
Consiliul Național al Românilor din Ucraina solicită explicații autorităților regionale și municipale privind demontarea unui banner cu o copie a hrisovului domnitorului Alexandru cel Bun de atestare a orașului Cernăuți Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică ce întrunește 20 de ONG-uri din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat explicații autorităților regionale și municipale din nordul Bucovinei în legătură 06.05.2022 22:00
Or avea și rușii Ciomu’ lor! CARICATURA ZILEI În urma zvonurilor răspândite printr-o anumită zonă a presei cum că liderul de la Kremlin ar fi bolnav și suferind de mai multe afecțiuni, ba mai mult, că unii încearcă să-l „lucreze” - a se citi „opereze” -, caricaturistul Puiu Găzdaru se întreabă cu ingenuitate 06.05.2022 19:00
Karine Jean-Pierre, prima lesbiană și persoană de culoare numită în funcția de secretar de presă la Casa Albă sub Administrația Biden, după ce anterior lucrase ca activistă într-o grupare stângistă, finanțată de George Soros Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat joi că a ales-o pe Karine Jean-Pierre în funcția de secretar de presă al Casei Albe, succedând-o pe Jen Psaki și devenind astfel prima persoană de culoare și lesbiană declarată care să serveasc 06.05.2022 17:10
Jill Biden, soția președintelui SUA, e în drum spre România pentru a sărbători Ziua Mamei alături de ucrainencele refugiate din calea războiului Soția președintelui SUA, Jill Biden, se află în drum spre România și a făcut o postare pe Twitter în care împărtășește cu ce gânduri vine pe meleagurile noastre și, apoi, ale Slovaciei. Prima doamnă a Americii vrea să celebreze „Ziua M 06.05.2022 15:15
23:12Și a fost 28 ianuarie 1990. Și apoi 29... Zile negre din Istoria României foto-povestite de Dinu Lazar. FOTOGRAFII și VIDEO
22:40CTP s-a ramolit: a uitat să înfiereze antivacciniștii care îl iubesc pe Novak Djokovic. Luminița Arhire: TENISUL ȘI INVECTIVUL/ ÎNTĂREȘTE NARATIVUL! (ZICĂTOARE)
21:30VICTORIA LUI NOVAK - Reprezentantul psihopaților și un tenisolog local au asistat la propria lor execuție. Av. Florentin Țuca: Nole-Stefanos, 6-3, 7-6, 7-6; Djokovic-Gates, 6-0, 6-0, 6-0
20:23Raport: Armata britanică a urmărit și monitorizat persoanele sceptice cu privire la lockdown-uri. Jurnaliștii și politicieni care au chestionat măsurile pandemice au fost puși sub supravegherea unei unități speciale de Război Informațional
19:01Dezvăluire explozivă: între 2020 și 2021, Big Pharma a cheltuit peste 30 de milioane de euro pentru a „cumpăra” Uniunea Europeană. Șeful PFIZER, Albert Bourla, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în prim-planul unui Raport zguduitor
17:11Noi morți subite: mamă a patru copii, de 40 de ani, a murit subit în timp ce pregătea copilul pentru școală; tânără de 19 ani a murit subit în urma unui stop cardiac
14:05Fostul general în cadrul NATO Petr Pavel a câștigat alegerile prezidențiale în Cehia. Este susținător al adoptării monedei euro și al „căsătoriilor” homosexuale
13:45NEVACCINATUL IA TOT! Novax Djokovic intră în istorie cu victoria sa triumfală de la Australian Open, după ce anul trecut a fost discriminat brutal de Dictatura Covidistă. Cu noi este Dumnezeu!
13:27Dr. Robert Malone: Pfizer s-a dat de gol – Comunicatul prin care Compania Farma se îngroapă singură – Am MODIFICAT virusul COVID-19
12:00Un exemplu vrednic de urmat de către toți părinții vremurilor noastre care trebuie să se roage permanent pentru copiii lor - Predica ÎPS Bartolomeu Anania la Duminica a 17-a după Rusalii, a femeii Cananeence
01:0029 ianuarie: Sf. Mc. Filoteu și prietenii lui, ferm înrădăcinați în credința în Hristos. Aducerea moaștelor Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul