Vijelia mugește împrejurul stîncei care cu nepăsare ține capul sus, disprețuind sforțurile ei zadarnice. Norii se risipesc, stînca a rămas neclintită la locul ei, tot cu fruntea sus; iată viața naționalităței române din vremuri uitate.
Nu putem porunci timpului să stea pe loc, nici putem face ca evenimentele să încremenească pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca să le putem fotografia, căci ele ‘și urmează cursul lor necontenit, puțin păsându-le dacă ne dor ori ne bucură. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc
Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărțire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înțeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul evenimentelor va fi
Ședința de sâmbăta a Adunării a trecut fără să fi fost vorba de nota pe care guvernul umilirii naționale a adresat-o Vienei.
Astfel profesorii de universitate, în loc să-și caute de treabă, fac politică; profesorii de licee și de școale primare asemenea; ingineri, medici, scriitori, muzicanți, actori chiar, toți fac politică, pentru a parveni. Și acesta e răul cu desăvîrșire mai mare.
Articol scris de Mihai Eminescu pe 4 decembrie 1888, în noua gazetă "Fântana Blanduziei", într-o perioadă când detractorii de rit vechi (Pleșu) și nou (CTP) ai marelui român și ziarist susțin că acesta era... nebun.
Căci poporul românesc, care umplea pe atuncea partea dinlăuntru a tuturor provinciilor Traciei, Macedoniei, Thesaliei, Moesiei, întrecea ca număr și putere fizică pe poporul grecesc…
Știm foarte bine că generația roșie vorbește și scrie așa ca și când vorbele n-ar fi având nici un înțeles. Și nu-l au în capetele ei. Procesul substanțial al gândirii nu se petrece deloc înlăuntru-le; nu se învârtește în ele decât moara de vânt a sunetelor articulate, nu compararea și coordonarea substanțială a ideilor ce corespund cu acele sunete articulate.
Pentru a rămânea la putere sunt în stare să facă orice și să dea orice, și Dunăre, și Basarabie, și Moldovă, și Oltenie ; c-un cuvânt – tot, numai bugetul să le rămâie la îndemână și moșiile statului să le arendeze pe nimic și păsuiți să fie. Idealul statului român nu este dezvoltarea poporului românesc, ci prefacerea visteriei într-un spital de nevolnici etnici
Iată pe scurt tendințele viitoare ale partidului roșu. Patria - un hotel, poporul - o amestecătură, biserica - un teatru pentru politiciani, țara teren de esploatare pentru străini, viața noastră publică o ocazie pentru ilustrarea și ridicarea în sus a imigrațiunii din câteșipatru unghiurile lumii.
"Există sau nu în România ramificații ale marii uniuni negative care fără a ști ce voiește, știe prea bine ce nu voiește, știe prea bine să nege organizarea actuală și instituțiile actuale? N-o putem afirma, însă o seamă de simptome concurg a ne indica începuturile unei asemenea grave epidemii sociale."
Pe 8 octombrie 1878 Armata Română, victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei. Așa sună povestea oficială despre revenirea soldaților români de pe front.
Mulți însă înclină a admite că această dezbinare nu este decât o farsă, cu totul neserioasă în esență, de vreme ce nici pe unii nici pe alții nu-i doare capul de îmbunătățirile și reformele ce le promit. În ajunul alegerilor însă e practic de-a se despărți în două
Nu există vecin, mic sau mare, care să nu aibă sub stăpânire-i câte un fragment al acestui popor, pe care caută a-l absorbi; nu există unul deci ale cărui interese să nu ne fie opuse pân-la un grad oarecare.
Un sfat i-am da lui Ionel Ciocârdel. Când se știe c-un cusur atât de rău încât să prefere a se declara mai bine bulgar ori bosniac decât țigan, să nu mai releveze pretinsele cusururi ale altora.
„Curierul intereselor generale” în unul din numerele sale insinuă foii noastre voința de a apăra pe evrei. Abstrăgând cu totul de la confuzia de idei și de la reua credință, dezvoltate în notița respectivă, declarăm că nici apărăm, nici am apărat vreodată direct sau indirect pe evrei
Victoria în alegeri, îngenunchierea națiunii înaintea puterii uzurpatoare, deșteaptă și apetituri tiranice, printre care pretențiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat și aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
Deși suntem un popor mic, voim să trăim în sfera noastră proprie de activitate și că în orice caz e o nefericire pentru noi – un corp mic – de-a fi împinși sub radiul de atracțiune al unui corp incomparabil mai mare. E o nefericire pentru cel mic de-a avea nevoie de sprijinul celui mare.
Un pas important pe drumul Marii Uniri a românilor s-a făcut în 1871, la Mănăstirea Putna. De hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, a avut loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni.
Votul Camerei și al Senatului din 10/22 curent relativ la neatârnarea deplină a României mai că n-are nevoie de comentar. El n-a fost inspirat de-o aprindere momentană sau de-un entuziasm spontaneu, căci din discuțiile urmate
Grîul leagă floarea-n spic, iar patrioții dezleagă limbile spre a numi reacțiunea trădătoare și înțeleasă cu străinii, iar reacțiunea, învechită în zilele rele precum se știe, privește zîmbind semănăturile și ascultă zîmbind acuzările patrioților
„Greșalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.", este citatul sub care și-a publicat Călin Georgescu ieri, la miezul nopții, apelul său către instituțiile internaționale, către UE și SUA, pentru cercetarea anulării alegerilor
„Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făcusem despre viață! Rămas fără poziție materială asigurată și purtând lovitura morală ca o rană care nu se poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal...”
La congresul literaților din Viena am văzut reprezentată România de un domnișor, anume Djuvara, care nici literat e, nici vrun om acătării, un biet omușor de pe la Brăila, iată tot...
Amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizația economică e muma celei politice. Când cineva e conservator în principiile economice ar fi obligat a fi și în principiile politice.
E clar că această populație joacă în viața noastră publică rolul unui altoi care produce alte fructe decât trunchiul în care s-a altoit și, drept vorbind, fructe veninoase. Altoit în stejar, trăiește din sucul stejarului, iar acesta se usucă
Artistul Bogdan Petry a prezentat azi două portrete excepționale ale lui Eminescu:„Două ipostaze ale lui Eminescu. Tinerel și mai ,,bătrân", deși n-a apucat adevărata bătrânețe.”, a scris artistul preluat de Mihai-Eminescu.Ro:
Recomandăm deci această carte, care – deși nu ni s-au trimis un exemplar din partea editorilor – totuși credem că va fi conțiind extracte din Talmud cari vor fi caracterizând mișcările vieței naționale a evreilor
Ultimele gânduri de An Nou Eminescu ni le-a lăsat scrise într-unul din cele din urmă articole ale sale, la 1 ianuarie 1889, anul cel mai funest al culturii române, când Poetul a pășit în eternitate, urmat în curand de cei mai apropiați ai săi, Ion Creangă și Veronica Micle
Nu vrem să întinăm ziua lui Mihai cu o disecție a acestei producții de gang. Arătăm doar tâmpenia unui CTP, aprobat de bufonul ritos Marcel Iureș, care susține cu aplomb că de dinainte de 1883 dar mai ales după momentul arestării și declarării morții sale civile, de acum 140 de ani, până la cea fizică, din 1889, Eminescu a avut mințile pierdute.
„Noi înșine, în marea capitală a României, a cărei populație ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării.”
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde și cea deja câștigată în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa.
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele tău... țară!
Ion Cristoiu: De teama lui Zelensky, regimul Iohannis nu a sărbătorit Ziua Bucovinei. BUCOVINA ȘI BASARABIA. Studiul istorico-politic al lui Eminescu publicat integral, în premieră online
În „Neue freie Presse” ne-a întâmpinat uimitoarea știre că o comisie judecătorească s-au dus în seminarul Mitropoliei Bucovinei (din Cernăuți) și au arestat pe patru candidați interni de teologie, sechestrând totodată averea și hârtiile societății dizolvate „Arboroasa”.
Orice popor, pentru a se putea întări ș-a pune baza unei esistențe durabile, mai nainte de toate are trebuință neaparată de-o patrie, de un pămînt de care să se lege cu sîngele și viața sa, la care să țină din toată puterea și dragostea inimei sale. Istoria veacurilor trecute ne arată că...
În ziua de 15/27 august a.c. românii în genere serbează ziua Sântei Marie, vergina castă și totuși mama care din sănul ei a născut pe reprezintantele libertății, pe martirul omenimei lănțuite, pe Cris
Dacă privim fierberea vieței noastre publice putem vedea lesne că neliniștea perpetuă din generațiunea ce e azi la ordinea zilei și frecările ei, atât din viața politică cât și din cea spirituală, nu-și au cauza lor pe – atâta în interese personale (precum o susțin unii), ci mai mult în profunda sciziune dintre direcțiunile pe care au apucat unii pe de o parte, alții pe de alta.
„Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pământ din pământul nostru?”
În numărul său de azi [20 februarie 1881], „Românul”, hărțuindu-se cu opiniile opoziției, nu se sfiește a formula următoarea dilemă
