Jurnalist, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova
⚊ www.facebook.com/maria.andries.921
Mare îi este puterea și vine de la Dumnezeu cuvântul care exprimă aspirațiile oamenilor dornici de libertate, purtând în inimi îndemnul „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”, poezie temută și astăzi de oamenii nesupuși la înrobire.
E o triplă sărbătoare a sufletului românesc astăzi: 19 februarie este ziua când Dumnezeu, ca să nu uite românul dorul de zbor, l-a scos din adâncul pământului pe Costantin Brâncuși. Cu timpul, în România, 19 februarie a devenit Ziua Națională Constantin Brâncuși, iar 2026, anul aniversării a 150-a a nașterii sale, e declarat Anul Brâncuși.
Și după scurgerea a 85 de ani, durerea e vie nu doar în inimile românilor din Mahala și alte sate din apropiere, cărora noaptea de 7 februarie 1941 le-a schimbat, le-a îndoliat pentru totdeauna destinele.
85 de ani s-au scurs de la Masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, regiunea Cernăuți, considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din ”paradisul proletarilor”.
Nu găsesc lucru mai de folos în această zi de 17 martie decât să-l citesc și să-l recitesc pe Alecu Russo, autorul operei „Cântarea României”, la cei 206 ani de la nașterea sa, și să mai spun o dată: ”Ce oameni și ce timpuri au fost!”.
Deși a fost adoptată încă la 18 iunie 2025, Legea privind cetățenia multiplă în Ucraina a stârnit valuri de revoltă printre români din Țară și din afară abia acum, de la data de 16 ianuarie curent, când a intrat în vigoare.
O interesantă călătorie în istoria Moldovei, cu învățăminte de folos pentru minte și suflet, ne prilejuiește ziua de 10 ianuarie, dacă ne întoarcem la anul 1475, când Domnul Moldovei Ștefan cel Mare a zdrobit falnica oaste de 120 mii de otomani a lui Suleiman Pașa la Podul Înalt.
Cu 55 de ani în urmă, la 6 decembrie, mistuit de cancer și dorul de Bucovina, dincolo de Atlantic se stingea Vasile Posteucă, lăsând testament românilor de acasa: „DE-O FI SĂ NU NE-NTOARCEM NICIODATĂ,/ TU SĂ-I ADUNI PE CEI CE VOR RĂMÂNE/ ȘI SĂ-I ÎNDEMNI SPRE ZILELE DE MÂINE,/ SĂ CREADĂ, SĂ RÂVNEASCĂ, SĂ SE BATĂ...”
Gheorghe UNGUREANU a plecat la stele de ziua nașterii lui Nicolae Labiș, și nu pot scoate din tăcerea cuvintelor decât aceste versuri ale tânărului Labiș. Cuvintele "Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!", cred că-l definesc cel mai bine și pe poetul nostru, de-acum regretatul Gheorghe Ungureanu.
Numai bine să începem prima zi de noiembrie cu povestea ce a lucrat prin secole, făurind Marea Unire. Să le povestim copiilor, nepoților noștri, care aici, în nordul Bucovinei, nu învață la școală istoria neamului, despre un eveniment măreț – intrarea triumfală a Voievodului Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia.
Expresia că putem să ne dăm cu capul de pereți am auzit-o încă în 2017, când comunitatea românească din Ucraina a protestat contra articolului 7 care limita predarea în limba română în instituțiile de învățământ mediu general. De fapt, la început
Neîndoielnic, sunt mai multe nașteri miraculoase pe pământ la această dată. Dar am ales trei, trei nașteri care au urcat pe culmile nemuririi poporul român. Și toate sunt din Țara Moldovei.
Amintim că prin legea nr. 213/2018, în România a fost oficializată sărbătorirea Limbii ucrainene pe data de 9 noiembrie
La 10 august 1964, în localitatea Viels din nordul Franței, a plecat la Domnul vrednicul slujitor, un martir al dreptei credințe, mitropolitul Visarion Puiu. Ierarhul care a depus eforturi la prosperitatea Mitropoliei Bucovinei, ridicând-o la...
„Mergi de-acum înainte că tu ești vrednic de împărat. Numai ține minte: în călătoria ta să ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi pute; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”.
Nu doar luna iunie vine cu un calendar îndoliat de date triste, cu parastase și comemorări ale martirilor și eroilor neamului. Tragediile se țin lanț în istoria românilor, mai ales a celor din ținuturile înstrăinate de țară.
Patru cântece preferate ale lui Eminescu, conform amintirilor prietenului său Teodor V. Ștefanelli. AUDIO: Eu sunt Barbu Lăutaru. PDF: Amintiri despre Eminescu (1914)
A rămas numai o amintire dintr-o străveche istorie a Țării Moldovei. Dar și aceea abia pâlpâie în inimile românilor care mai au memorie. Or, umblând prin cetatea Hotinului, recunoscută una din cele șapte minuni
Oriunde ne-am afla astăzi, indiferent după care calendar ne cinstim sfintele sărbători și de care parte a graniței trăim, noi, românii din nordul Bucovinei, cei care avem o unică Patrie-mamă România, în această zi de 2 iulie suntem...
„Mai puțini știu că și în Olanda se cântă această melodie sub numele de Imnul Maastricht. Însă, spre deosebire de albanezi, olandezii nu recunosc originea românească a melodiei și că e compusă de Ciprian Porumbescu. Oricum, ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români.”
S-ar cuveni astăzi să prindem o panglică neagră la Tricolor, pentru că e 6 iunie, ziua morții lui Ciprian Porumbescu. L-a doborât tuberculoza, l-a mistuit o dragoste neîmpărtășită, i-au scurtat zilele cele trei luni cât a fost încarcerat în închisoarea din Cernăuți
Ziua de ieri, 5 mai, mi-a amintit de ultima rugăminte către români, lăsată cu limbă de moarte de Zoe Dumitrescu Bușulenga, cea care a trăit și osârduit ca să ne cunoaștem în profunzime sufletul.
Flăcăi mândri, ce purtau cruci, prapore și icoane, din fața coloanei de români dornici să trăiască liberi în Țara lor, s-au logodit pentru totdeauna cu iarba, cu brazii, trecând într-o existență nouă, mai aproape de Dumnezeu.
Cât încă e proaspătă rana, cât încă ne doare această incredibilă pierdere, am ales doar câteva imagini din drumurile și sărbătorile noastre sufletești, ale românilor uniți în credință și simțire națională în jurul preotului Cristofor Gabor.
Stiam de când am luat-o cu mine la drum că tragica mărturisire din cartea Aspaziei Oțel , "Strigat-am către tine, Doamne", nu e pentru o lectură relaxantă la odihnă pe litoral. Dar l-am rugat pe Ion Antonescu să mi-o împrumute pe câteva zile.
Oricât ar părea de straniu, dar vestea începerii războiului în ziua de 22 iunie 1941 i-a adus bucurie: „Îmi bătea inima de bucurie, în speranța că ne vom întoarce acasă. Cine n-a fost refugiat poate oare înțelege starea noastră de spirit de atunci?”.
Incredibil, nu se poate, mi-am zis. Dar e adevărat. Citesc pe pagina Facebook a lui George Custura că actorul s-a stins ieri la ora 16, la spitalul județean Brașov. Prietenii care au anunțat trista veste mai scriu că inima a încetat să-i bată după o grea suferință.
Foarte puțin timp, doar un an după inaugurare, Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți a aparținut celor pentru care a fost înălțat și sacrificiile cărora au fost zidite în pereții clădirii din centrul capitalei de nord a Bucovinei.
E ziua orașului meu Cernăuți astăzi, la 8 octombrie. Sărbătoarea a început de ieri, mult mai modest, mai restrâns – fără faimoasele iarmaroace și fel de fel de reprezentații teatrale, ce evocau adorata (de autoritățile urbei) epocă austriacă.
Să ne amintim astăzi de ION NISTOR și de-ale sale cuvinte: ”LA NOI ÎN BUCOVINA, ORIÎNCOTRO NE-AM ÎNTOARCE OCHII, DĂM DE RĂMĂȘIȚE DE CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ȘI DE INSTITUȚIUNI ROMÂNEȘTI...”
Mă apropii de casă în preajma unei mari sărbători pentru orașul meu. De fapt, Cernăuțiul de câteva zile își sărbătorește hramul - cu tradiționalul târg de Sânpetru și alte manifestări cultural-distractive.
Era periculos pentru că își iubea țara. Cel mai trist și de necrezut mi se pare faptul că nici unul din prieteni nu i-a fost aproape în acea zi, deși au fost mulți care au beneficiat de bunătatea Poetului.
Trist răsare soarele astăzi pentru cei care poartă Tricolorul în suflet, care au stat măcar câteva minute încremeniți într-o lacrimă a Baladei lui Ciprian Porumbescu.
Cumplite timpuri trăim și parcă nu mai este cum spuneau odinioară înaintașii trecuți prin suferințe mai mari decât noi: „Cu cât mai greu te apasă soarta, cu atât mai sus te înalță duhul!”. Se clatină până și reazemul cel mai temeinic și dintotdeauna al românilor – sfintele noastre altare și morminte.
E întrebarea ce l-a frământat pe tatăl său, este durerea moștenită de la bunica din Carapciu. Ion Stratulat, născut și trăitor la Crasna, știe că nu va afla niciodată cum s-a pierdut bunelul său, Pantelemon Stratulat.
Am știut întotdeauna că e numai durerea noastră. Azi, însă, am simțit mai mult decât oricând în ultimele trei decenii de când trăiesc prima zi a lui Prier la marginea pădurii de lângă Fântâna Albă că tragedia ce s-a declansat acolo la 1 aprilie 1941 e numai pentru români o rană de-a pururea vie.
Trebuia să apară această știre despre decizia Primăriei Cernăuți de a scoate la licitație 200 de morminte din cimitirul central al orașului ca să ne deștepte, să ne scoată și pe noi odată cu cei din morminte din „somnul cel de moarte”.
Dacă cineva dintre români mai crede că Legea cu privire la minorități și celelalte ce țin de educație, învățământ, limbă, adoptate în ultimii ani de statul ucrainean, nu se răsfrâng negativ asupra viitorului comunității românești din Ucraina, că toate acestea țintesc în altă etnie și nu lizează identitatea noastră națională, acela ori e naiv, ori absolut nu-i pasă.
Votarea în parlamentul Republicii Moldova a proiectului de lege privind înlocuirea în Constituție a sintagmei ”limba moldovenească” cu „limba română” înlătură orice temei de a se manipula și mai departe în Ucraina cu „limba moldovenească”, pentru a-i diviza pe români și a semăna discordie în mijlocul etniei noastre.
La 20 octombrie anul 2015, la Oradea s-au sfârșit zilele bucovineanului Vasile Ilica, un român cu inima mare, cunoscut ca veteran de război și luptător pentru adevărul despre martirajul românilor înstrăinați de Țară.
