Articole de
Irina BazonRedactori

Irina Bazon a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Al. I. Cuza din Iași și este traducătoare profesionistă și redactor de carte și presă.

În „era comunicării”, dorul pare a fi pe cale de dispariție. Poate că lumea de astăzi are nevoie mai mult decât oricând de o reașezare în dor. Și noi ca români trebuie să redescoperim dorul - sau ceea ce ne definea altă dată ca „popor al comuniunii”, cum îl descria Părintele Stăniloae – pentru a ne descoperi pe noi înșine.
⚊ irinamonica.wordpress.com

Revoltător: Câțiva tineri cu icoane au fost ridicați și amendați de jandarmeria LGBT din Cluj pentru că protestau pașnic față de marșul “mândriei” homosexuale. George Simion: “Mai ai voie să fii creștin în România?”

Prima oară ne-au bombardat cu „părinte 1” și „părinte 2”, după ne-au spus că trebuie să le oferim parteneriat civil altfel discriminăm, acum brusc au trecut la terapii cu hormoni, identitate de gen și, mai nou, persecutarea reală a creștinilor pe străzile noastre

A început conferința și lansarea numărului din mai al Revistei Familia Ortodoxă, la Librăria Sophia - “Bărbatul și tatăl în epoca postidentitară”, unde sunt invitați Pr. Constantin Trăistaru și psihologul Irina Petrea-Sullivan – VIDEO LIVE

A început conferința și lansarea numărului din mai al Revistei Familia Ortodoxă, la Librăria Sophia - "Bărbatul și tatăl în epoca postidentitară”, în parteneriat media cu site-ul de știri ActiveNews și cu Starea de Libertate.

Masacrul din Gaza: 800.000 de persoane s-au refugiat din Rafah începând din 6 mai - Deplasările pun în pericol grav viața civililor, privați de asistență de bază și de protecție, avertizează ONU

„Afirmația potrivit căreia oamenii din Gaza se pot deplasa în zone «sigure» sau «umanitare» este falsă. De fiecare dată, deplasările pun în pericol grav viața civililor. Gaza nu are zone sigure. Niciun loc nu este sigur. Nimeni nu e in siguranță” - a subliniat Lazzarini.

Dr. Ana Mihalcea prezintă o descoperire a doctoriței Geanina Hagimă: Un document oficial al SUA - “Armele biologice reprezentate de bacterii modificate genetic producătoare de amiloid pot explica cheagurile imense” la injectați

Avem motive întemeiate să considerăm că omenirea deja a pășit în era transumanismului, având în vedere dovezile tot mai multe în acest sens (în special legate de folosirea nanotehnologiei), scoase la iveală de Dr. Ana Mihalcea, Dr. Geanina Hagima și de alți specialiști curajoși

Protocolul Dr. Zelenko pentru prevenirea și tratarea Covid, eficient și pentru gripa aviară și alte virusuri. Nu avem nevoie de “soluțiile” dezastruoase ale Big Pharma/OMS. Studii despre eficiența unor suplimente și tratamente naturiste - VIDEO

Într-un material publicat de Frontline News, în contextul știrii despre primul caz de gripă aviară transmisă de la o vacă la un om, se face trimitere la protocolul regretatului Dr. Zelenko, bazat pe o combinație de suplimente ieftine și eficiente, și se menționează și studii despre eficiența unor suplimente importante și remedii naturiste.

HAARP a desfășurat un experiment pentru a crea “lumini strălucitoare artificiale” în atmosferă – experimentul a coincis cu apariția de aurore boreale în mai multe zone ale lumii, inclusiv în România. Dezvăluire făcută de Dr. Robert Malone - VIDEO

Săptămâna trecută, mulți oameni din diferite zone ale lumii au asistat la imagini spectaculoase cu aurore boreale. Evenimentul s-a manifestat chiar și în zone ale lumii unde în mod normal nu apar astfel de fenomene, inclusiv în România

Înștiințare către Organizația Mondială a Sănătății privind motivele pentru care este pasibilă de tragerea la răspundere și de sancțiuni penale – faptele ilegale și criminale ale OMS din pandemie și consecințele lor catastrofale

Dr. Tess Lawrie a postat o înștiințare transmisă către Organizația Mondială a Sănătății privind motivele pentru care este pasibilă de tragerea la răspundere și de sancțiuni penale. Textul a fost întocmit cu ajutorul unui grup de avocați de pe plan internațional și de oameni de știință din domeniul sănătății, din cadrul World Council for Health.

FOTO: Valeriu Gafencu la finalul liceului, fotografia de pe diploma de bacalaureat identificată de Liga Studenților la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași

Text INEDIT de Valeriu Gafencu despre sărbătoarea Învierii: “De Paști în sat” - “Îți dai seama de sănătatea țăranului român, îți dai seama că rădăcina noastră e tare și că poporul nostru nu va pieri niciodată fiindcă-i clădit pe temelii sufletești”

Redăm un text INEDIT scris de Valeriu Gafencu despre sărbătoarea Învierii. Textul a fost publicat în revista „Crenguța” a Societății de lectură „B.P. Hasdeu" a Liceului „Ion Creangă" din Bălți, nr. 3 din aprilie-mai 1938, când Valeriu Gafencu era în casa a X-a (clasa a VI-a după numărătoarea vremii), și a fost descoperit de domnul av. Iulian Rusanovschi

Irina Bazon: Digitalizarea școlii și alinierea învățământului românesc la agenda tehnocratică și transumanistă

Reforma cea mai recentă, prin care se dorește introducerea în învățământ a Inteligenței Artificiale, nu doar că desăvârșește procesul ruperii totale de realitate, al dezrădăcinării și dezumanizării copiilor noștri, care vor fi tot mai absorbiți în antirealitate, dar constituie lovitura de grație la adresa educației, integrității și viitorului României.

Maica Ecaterina Fermo – “Pagini de Jurnal”, o nouă carte editată la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă - Despre convertirea de la iudaism la Ortodoxie, renunțarea la actorie și intrarea sa în mănăstire

Active News semnalează apariția unei noi cărți editate la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, dedicată memoriei Maicii Ecaterina Fermo, care a trecut la Domnul, pe Care mult L-a iubit, în ziua de 13 noiembrie a anului 2022: Maica Ecaterina Fermo – Pagini de Jurnal.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

În centrul atenției

Alegeri prezidențiale

571 de articole

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?