Articole de
Irina BazonRedactori

Irina Bazon a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Al. I. Cuza din Iași și este traducătoare profesionistă și redactor de carte și presă.

În „era comunicării”, dorul pare a fi pe cale de dispariție. Poate că lumea de astăzi are nevoie mai mult decât oricând de o reașezare în dor. Și noi ca români trebuie să redescoperim dorul - sau ceea ce ne definea altă dată ca „popor al comuniunii”, cum îl descria Părintele Stăniloae – pentru a ne descoperi pe noi înșine.
⚊ irinamonica.wordpress.com

CBDC, un sistem nepopular și riscant – Moneda Digitală a Băncii Centrale ca armă pentru distrugerea sistemului bancar și a libertății economice prin inginerie socială și tehnocrație

Dacă sunt implementate așa cum este în plan, CBDC-urile vor distruge sistemul bancar/financiar existent și vor pune în aplicare tehnocrația. Nu vrei să accepți această evoluție? Vei fi eliminat din sistemul bancar, definanțat și înlăturat din viața economică până când vei decide să te conformezi.

DE CE NU AU PROBLEME TOȚI VACCINAȚII: A fost și Apă de Ploaie! Un STUDIU privind vaccinul PFIZER arată că unii oameni au primit seruri extrem de periculoase, iar alții au primit doar placebo. Conspiraționiștii iar au avut dreptate

Un grup de oameni de știință danezi au descoperit dovezi convingătoare potrivit cărora un procent semnificativ din loturile de vaccin Pfizer-BioNTech BNT162b2 anti-COVID-19 distribuite în UE constau probabil din placebo, iar loturile non-placebo au provocat evenimente adverse severe mai mari decât cele normale

Date revoltătoare: Documentele confidențiale transmise către UE (EMA) dezvăluie mii de morți din cauza vaccinurilor anti-Covid Pfizer-BioNTech

Documente „confidențiale” transmise de BioNTech Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) dezvăluie zeci de mii de evenimente adverse grave și mii de decese în rândul persoanelor (printre care un număr mare de copii și tineri) care au primit vaccinul Pfizer-BioNTech ARNm anti-COVID-19, într-o perioadă în care producătorii de vaccinuri au insistat că nu au constatat „semnale de alarmă privind siguranța”.

Părinții avertizează: în școlile românești circulă chestionare în care minorii sunt interogați cu privire la „identitatea de gen” și viața privată - fără înștiințarea și acordul părinților!

Potrivit mărturiilor unor părinți, în școlile românești circulă deja chestionare în care copiilor li se pun întrebări cu privire la „identitatea de gen”, la viața privată, la „rolurile sociale”, întrebări cu tentă sexuală, chestionare pe care elevii trebuie să le completeze, fără înștiințarea și acordul consimțit al părinților.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

În centrul atenției

Alegeri prezidențiale

579 de articole

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu