Articole de
Ioana IvanEditoraliști / Invitați

Redactor colaborator ActiveNews

12 decembrie: Sf. Ier. Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni cu papucii tociți. Sfântului Spiridon i se arătau îngerii, care slujeau la Sfânta Liturghie împreună cu el. A salvat insula Corfu de ciumă dându-i cu Crucea în cap necuratului

Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut în cetatea Aschia, din Cipru, pe la anul 270 și a trăit până pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) și a lui Constanțiu (337-361), fiul lui. Era simplu și smerit cu inima.

Foto: Adrian Păunescu, fiul lui, Andrei și Constantin Noica la Păltiniș

4 decembrie: 36 de ani de la moartea lui Constantin Noica, unul dintre cei mai mari filosofi legionari. Ce a declarat Mihai Șora la Securitate despre el, în Dosarele Lotului Noica-Pillat, și cum l-au ”talonat” Pleșu și Liiceanu

Constantin Noica, unul dintre cei mai mari filosofi legionari, s-a născut în anul 1909, în comuna Vitănești, județul Teleorman și moare la 4 decembrie 1987, în localitatea Păltiniș din județul Sibiu. Fiul său, Rafail Noica, este monah al Bisericii Ortodoxe Române.

Apocalypse Icon / FB

13 noiembrie: Sfântul Ioan Gură de Aur, marele dascăl și luminător al lumii, cel mai mare predicator al Ortodoxiei și autorul celei mai des celebrate Liturghii. Ultimele cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinți nobili: tatăl său, Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină, sărbătorită și ea tot azi.

4 noiembrie: Sfântul Ioanichie cel Mare. A primit de la Hristos darul de a merge pe apă, de a se înălța de la pământ în timpul rugăciunii și darul tămăduirii

Sfântul Cuvios Ioanichie păștea vitele satului său din Bitinia. Era foarte credincios, fiind povățuit de Duhul Sfânt. Când își făcea rugăciunea, își însemna turma sa cu semnul crucii și aceasta rămânea nemișcată și nerisipită de fiare și de tâlhari. La vârsta de 43 de ani, fiind voinic, a fost luat în armată.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

În centrul atenției

moarte subită

1323 de articole

  1. CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV

  2. Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

  3. Israelul s-a răzbunat pentru atacul iranian din noaptea de 13-14 aprilie. Explozii în apropierea sitului nuclear de la Isfahan

  4. Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre lucrarea de la Valea Plopului - VIDEO

  5. Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

  6. Răspunsul Părintelui Nicolae Tănase la acuzele nefondate ale goarnelor progresiste

  7. ASCOR Constanța, despre afirmațiile “scandaloase” ale Pr. Nicolae Tănase: “Discursul trebuie analizat în complexitatea conferinței pe care a susținut-o și nu într-o formă trunchiată”. Progresistul Vasile Bănescu a pierdut cea mai bună ocazie să tacă

  8. Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi

  9. Vești proaste vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

  10. Producătorii români sunt discriminați în țara lor! Consiliul Concurenței, aliatul corporațiilor străine – Lidl, Penny, Auchan, Metro, Carrefour, Mega Image, Profi

Ultima oră

20:55

Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

19:06

Vești proaste vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

17:04

Scandalos: Parlamentul german a adoptat o lege care permite minorilor să-și schimbe legal sexul o dată pe an

16:00

Un nou partid la orizont? Petru Romoșan: An electoral ciudat: anul independenților

15:40

OMS, ”profund îngrijorată” de răspândirea gripei aviare la oameni, după ce o persoană din Texas s-a infectat. Din 800 de cazuri înregistrate, jumătate ar fi fost mortale. NOUA PLANDEMIE?

15:15

Adrian Onciu, OPOZIȚIA: A doua diversiune ”suveranistă” pentru propulsarea lui Geoană la Cotroceni

14:40

PSD era să cadă din lac în drogat. Marcel Ciolacu: Negoiță să stea pe sectorul lui

13:42

Un renumit medic malaezian și-a cerut scuze public pentru că a recomandat vaccinul anticovid în perioada pandemiei: ”Vă rog să mă iertați. Sunt incapabil să vă ajut financiar, dar vă pot oferi sfaturi medicale”

13:41

Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

11:40

Jurnalista Cristina Leordeanu sare în apărarea Părintelui Nicolae Tănase: ”Să vedem ce scrie în cartea vieții celor care îl atacă. Si care n-au construit pentru alții nici măcar un coteț”

11:15

Răspunsul Părintelui Nicolae Tănase la acuzele nefondate ale goarnelor progresiste

10:29

Descoperire uluitoare: Manuscrise ale lui Emil Cioran, niciodată publicate, aduse la București. 100.000 de euro, prețul de pornire a licitației

10:08

Producătorii români sunt discriminați în țara lor! Consiliul Concurenței, aliatul corporațiilor străine – Lidl, Penny, Auchan, Metro, Carrefour, Mega Image, Profi

09:53

La Dubai a plouat într-o zi cât într-un an. Cele mai abundente precipitații din ultimii 75 de ani - VIDEO

09:42

Directorul CIA: Ucraina va pierde războiul până la sfârșitul anului