Doamna Elena Solunca a fost publicist la ziarul Lumina al Patriarhiei Române, redactor la revista Academica a Academiei Române și editorialist Ziaristi Online și ActiveNews unde a susținut rubrica de religie Gând de Duminică. Răpusă de sistemul medical pandemist. Dumnezeu să o odihnească în pace!
În ziua de 14 octombrie a anului 1641, moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, aduse din Constantinopol, erau așezate cu mare cinste de domnitorul Vasile Lupu în Biserica Sf. Trei Ierarhi din
Hristos îndeamnă să fim milostivi cum Tatăl nostru Cel ceresc milostiv este, un îndemn pe care Eminescu, Românul absolut, prețuia cu deosebire creștinismul pentru că pune Iubirea dintre oameni mai presus decât o face orice altă religie.
Da. Au reușit să-l ucidă cu sadism dar nu să-l…omoare. El e necontenit cu noi. Împreuna cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai puternic mijlocitor în fața lui Dumnezeu: mama și nașul lui Iisus. Ei mijlocesc în rugăciune pentru noi.
”Ridică-te” ia-ți poziția demnități de anthropos, cel care privește la cer, de unde cândva a căzut. Ia-ți patul, care amintește permanent de poziția omului definitiv învins de păcat, și umblă, ceea ce ar echivala cu chemarea lui Hristos:
Prea bine știm că Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să ajungă, că nu există privilegiați și condamnați irevocabil și că recunoștința ne este dăruită spre împreuna viețuire neîndoindu-ne de adevărul după care ”Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea Lui”.
Hristos străbătea o cetate după alta și în drum învăța și vindeca toată boala și neputința din popor și mulțime de popor îl urma pentru că vedea că rostirea Lui ”are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor”.
Mircea Vulcănescu, martirul de la Aiud, i-a răspuns lui Emil Cioran că el cunoaște o bătrână dintr-un sat uitat de lume dar iubit de Dumnezeu care a făcut gropi în lutul de pe jos bătând mătănii.
Am primit în suflete Lumina Învierii lui Hristos ca un nou început pe drumul eliberării de moartea de care, călcând-o cu propria Sa moarte, ne-a îndemnat a-L urma, lepădându-ne de sinele mereu în agonia păcatelor, tânjind spre însănătoșire.
Răsplata faptei lor a fost pe măsura și nu a mai rămas nimic din prejudecata despre femei pentru că Domnul nu caută la fața omului ci la inima sa, la gândurile, cuvintele și faptele în care se întruchipează. Mironosițele au fost investite cu misiune apostolească și au făcut-o cu smerenie, maica tuturor virtuților.
„Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă”. Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești totul, să se însemneze peste noi lumina feței Tale ca printr-însa să vedem lumina cea neapropiată. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Și ca să-ți pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, pe toate ce slobode-ți ies înainte, ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Un virus capătă putere/ Ca să coboare oamenii-n mormânt/ Între savanți și doctori e tăcere/ Și, totuși, Tu ai ultimul cuvânt...
Hristos și-a început propovăduirea cu ceea ce ar putea fi numit legământ între cele două Testamente - bine cunoscutele cuvinte ale Sf. Ioan Botezătorul: ”Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”. E împărăția care știm că nu este, nici pe departe ”mâncare și băutură” ci ”dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”.
”Câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și-mbrăcat”, adică odată în viață și pentru întreaga viață. Ce-i drept, se poate reînnoi prin lacrimile pocăinței ca o reînnoire a legământului făcut.
Se apropie Marele Praznic al Nașterii Domnului, timp de grație pentru a ne pregăti, curățindu-ne mai întâi trupul prin post și rugăciune spre a-l împodobi cu virtuțile definitorii pentru cei botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Celor care au primit la botez numele de Andrei, Andreea și derivatele lor urarea tradițională de Mulți Ani cu sănătate, împliniri și bucuria de a fi împreună cu cei dragi!
Într-unul dintre Psalmi, Arghezi îl ruga pe Tatăl ziditor: ”Nu lua în seamă cântecele grele/ Cu care tulbur liniștea de-apoi/ Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi/ Și cântă moartea în trâmbițele mele”
Prin veac ca un ecou ajung la noi cuvintele Mântuitorului: ”Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie!”. Dintru început, chemarea consfințește libertatea omului ca făptuire deplin conștientă a voii lui Dumnezeu. Fiind și Învățător, Hristos adaugă...
Mărturisim: ”Întru naștere fecioria ai păzit/Întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.” O facem din netăgăduita credința că Maica Domnului este izvorul nesecat al dăinuirii noastre cuprinsă într-o alcătuire indestructibilă între cuvintele:...
Tocmai eliberase cei doi demonizați și Hristos a revenit în cetatea Sa, când i-au adus un om paralitic zăcând în patul neputinței sale fără a spune nimic și tăcerea lor era ca o rugă în care se împletea credința în Hristos cu iubirea față de cel aflat în suferință. Văzându-i, Mântuitorul a spus...
Au trecut mai bine de două milenii de când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut Fiul Omului ca tot cel ce crede în El să nu moară și să aibă viață veșnică, de când moartea a încetat să fie ultimul cuvânt al trecătoarei noastre vieți fiind ”spre înviere”.
Pe noi „aici ne-a lăsat Dumnezeu”, e pământul care ne-a revenit a-l sfinți și am făcut-o. Un model ne este gânditorul Mircea Vulcănescu cel care a înțeles cel mai bine românitatea ca ”dimensiune a existenței” și ne-a lăsat un legământ: ”Să nu ne răzbunați”.
Viața apare ca o respirație a veșniciei, o formă a conștiinței de sine printr-un act reflexiv în care ”frica” prefațează înțelepciunea dându-i sens și rost. Scria undeva Blaga cum că ”viața mea, o clipă de-ar fi fost să fie/Am întrerupt cu ea o veșnicie/Și-am ispășit o veșnicie?”
"Tu dulce vijelie spre tot ce e iubire, Tu veșnica dobândă a tot ce facem bun, Plinirea mea, Tu Doamne, suprema-mi întregire, Fă din risipa vieții să m-adun"
Cum toți suntem datori lui Dumnezeu cel Sfânt și Bun și semenilor care ne-au ajutat fie și cu un cuvânt de alean și un sfat ajutător...
Și toată această lucrare sfântă și sfințitoare este făcută de Hristos într-o absolută smerenie, El nu găsește compromițător să vorbească unei femei de alt neam și cu obiceiuri reprobabile, învățându-ne că astfel numai ”Întru lumina Ta vom vedea Lumina”.
”Uimit am sărit de sub pătura sură/ De unde vii Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ Și mi-a făcut semn să tac” … ”Unde ești Doamne, am urlat la zăbrele/ Din lună venea fum de cățui/ M-am pipăit …și pe mâinile mele/ am găsit urmele cuielor Lui.”
În duminica de astăzi aflăm mai multe despre cum putem să ne împărtășim din cele ”pregătite”, să ne înfățișăm la judecata cea din urmă, unde nu contează averea oricât de mare ar fi, nici rangul oricât de înalt, ci faptele.
În Evanghelia de astăzi Domnul, ca doctor al trupurilor și sufletelor noastre, prescrie crucea, o doctorie nu odată cumplit de amară, dar vindecătoare, oricui vrea să scape până și de cea mai cruntă boală - moartea. Hristos spune deschis:
Prin familie, numele Domnului poate fi sfințit pe pământ așa cum în cer o fac îngerii și serafimii și numeroase tablouri celebre o imortalizează întru sublim. În viața cotidiană asta înseamnă, în primul rând, ascultare deprinsă încă din pruncie, o rânduială pe care copilul o deprinde începând cu primii ani de viață.
Credința în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu a făcut ca femeia canananeană să se roage pentru eliberarea fiicei sale de demonul care o chinuia și, stăruind, copila i-a fost vindecată iar
Într-o vreme așezată de numeroși gânditori sub semnul tutelar al schismelor de tot felul, tinzând vizibil spre ”derizoriu”, revers al unei trufii manifestate progresiv, ne pare că tuturor se potrivesc versurile lui Valeriu Gafencu, unul dintre sfinții închisorilor comuniste:
Hristos ne pune tuturor ”la îndemână mântuirea”. Nu există vreun loc prielnic sau neprielnic pentru mântuire, primii oameni au căzut din rai, dintr-un spațiu. Există însă un timp: Acum!
Încredințează Mântuitorul că toate sunt cu putință celui care crede și prea bine o constatăm în toate Sfintele Scrieri și, nu odată, chiar în viața de toate zilele.
”Ori de câte ori suntem secerați de voi, persecutorii, ne facem și mai numeroși, sămânța fiind sângele creștinilor" (semen est sanguis christianorum). Aceasta e pecetea de-a pururi vie a adevărului care ”ne face liberi”.
Apoi, cum sfătuiește colindul ”să facem loc la masă, Pruncuțului Hristos”, lăudând și cântând întru vestea minunată a nașterii lui Hristos, Mesia chip luminos, Cel care a fost, este și fi-va în vecii vecilor. S-o facem cu Vasile Voiculescu, unul din Sfinții închisorilor:
Urmând lui Hristos în acest chip renunțăm la sinele cel stricăcios și la slava lumii cea repede trecătoare pentru a face loc să pătrundă în inimă dragostea celor care s-au bucurat de darurile lui Dumnezeu ajunse la ei prin noi.
Măria Sa Țăranul Român nu ”murea”, el pleca la Domnul ”Cel îndelung răbdător și mult milostiv căruia îi pare rău de răutățile oamenilor”. Treapta următoare a milostivirii este iubirea vrăjmașilor pe care a înțeles-o prea bine Mircea Vulcănescu, Sfântul de la Aiud, care s-a rugat cu ultimele puteri ”Să nu mă răzbunați!”.
Îngenunchind în fața icoanei Sfintei Parascheva să ne rugăm că cum o făcea, la vremea lui, David: ”Doamne, bunătatea Ta ține în veci: Nu părăsi lucrările mâinilor Tale”
Într-un timp hărțuit de aplecarea aproape obsesivă spre cele materiale și „voința de putere” nu prea ar mai fi loc ca să vorbești despre suflet, rămas doar leitmotiv în umbra derizoriului, maladie cu care a fost diagnosticat secolul nostru.
INSTITUTUL NAȚIONAL AL COINCIDENȚELOR:
PREMIERĂ NAȚIONALĂ: VAXXED (III) - AUTORIZAT SĂ UCIDĂ. Filmul teribil despre morți subite, cancere galopante, vieți distruse. TRADUS ÎN ROMÂNĂ:
