Articole de
Dan DiaconuEditoraliști / Invitați

Analist, autor al blogului Trenduri Economice. Îl găsiți și pe https://www.facebook.com/TrenduriEconomice
⚊ trenduri.blogspot.com

Dan Diaconu: Confruntarea Rusia-Nato nu e o ipoteză, ci o certitudine! CNN a comparat vizita lui Zelenski cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani

Fără doar și poate, vizita lui Zelenskyi în SUA a fost un succes absolut. Însă nu din perspectiva la care v-ați gândi citind titlul. Asta chiar dacă oficina de propagandă CNN a comparat vizita piticului circar cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani. Sunt câteva chestiuni pe care trebuie să le înțelegem în esența lor.

Dan Diaconu: Două vești. Prima veste e că am intrat în Schengen, nu în cel comercial, ci în cel militar. A doua veste, rușii nu stau degeaba

Am două vești : una proastă și una foarte proastă. Din păcate asta e situația la care s-a ajuns, fie din întâmplare, fie din conspirație. Nu avem încă toate datele necesare identificării ipotezei corecte și, de aceea, trebuie să ne facem întreaga judecată pe tărâmul nisipurilor mișcătoare ale unei fundații slabe.

Foto: reporterpenet.ro

Dan Diaconu: EXPERIMENTUL DOICEȘTI. Reactoarele NuScale sau cum ne transformăm în cobai de dragul șpăgii către americani. „Tehnologie de ultimă generație” a fost și vaccinul de la Pfizer & Moderna, iar acum se moare pe capete de la el

Vă reamintesc că primul reactor (întrucât NuScale intenționează să umple țara cu bombe de acest tip) va fi instalat la Doicești, judeșul Dâmbovița, punând astfel în pericol tot ce mișcă pe o suprafață de aproximativ 50 km. Asta înseamnă

CANALUL BÂSTROE. Aurescu a trădat interesele României pentru cele ale Ucrainei. Rezervația Naturală UNESCO Delta Dunării GRAV AFECTATĂ de decizia IMBECILĂ a Guvernului. MAE a ignorat 10 Convenții internaționale și Protestul Academiei Române

Nu v-ați săturat să tot vedeți cum cei cocoțați la butoane nu fac nimic altceva decât acte de trădare a țării? Iată, din păcate, un nou episod: Canalul Bâstroe. Aurescu Bogdan, cu de la sine putere, și-a dat acordul în numele nostru ca Ucraina să utilizeze Canalul Bâstroe.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

GOLANII

În centrul atenției

Alegeri 2024

230 de articole

Ultima oră

17:43

Banca Centrală a Israelului, demersuri pentru introducerea shekelului digital pentru a accelera dezvoltarea monedei digitale a băncii centrale (CBDC)

15:41

Klaus Iohannis se va retrage din cursa pentru șefia NATO înaintea summit-ului de la Washington

15:25

Legebetizarea și țiganizarea spațiului public. Mădălin Pribu: PLAY COLD, STAY CHILL!

15:06

Liberalii vor să ofere PSD-ului funcția de premier pentru Marcel Ciolacu, în schimbul susținerii lui Ciucă la prezidențiale. Ce spune Ciolacu despre varianta Mircea Geoană la președinție

15:04

Mama tuturor Teoriilor Conspirației validată de "Știință": "EI sunt printre NOI" – Între Mântuitorul Cosmic și Putiniștii Galactici

14:40

MAI TARE CA ION ILIESCU: Rectorul-Plagiator Dan Marcel Iliescu a învins cu 93% la alegerile în care a candidat singur pentru conducerea Universității Ovidius din Constanța

13:42

Biden s-a rătăcit la G7. Noroc cu Meloni!

13:31

Dan Tomozei: Niciodată relațiile româno-chineze nu au fost mai proaste ca acum

13:30

Profesorul Ilie Bădescu: Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau căderea unui imperiu ateu. ADEVĂRATA FAȚĂ A PIEȚEI UNIVERSITĂȚII - VIDEO

12:28

Presa rusă: Coca Cola vrea să revină în Rusia

12:07

Trei adolescenți din Washington ar putea fi condamnați la 10 ani de închisoare pentru că au ”vandalizat” cu trotinetele electrice curcubeul LGBT din Parcul Riverfront

11:52

Mor oamenii ca muștele: Un tânăr de 38 de ani din Cluj a căzut secerat la pământ după ce coborât din mașină

11:41

Cine a băgat UDMR-ul în PE? Incredibil: UDMR a luat 488 de voturi la europarlamentarele de la Câmpina unde sunt doar 19 maghiari!

11:30

MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990

10:59

De la 1 octombrie, inculpații sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune vor purta brățări de monitorizare